PILDA CELOR ZECE FECIOARE SI TALCUIREA ACESTEIA
Evanghelia , prin pilda celor zece fecioare, ne dăruieşte o învăţătură foarte profundă şi semnificativă pentru viaţa creştină şi pentru unitatea Bisericii.
Două lucruri ne reţin atenţia în mod deosebit: primul este candela, iar al doilea uleiul.
Cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar cinci fecioare au avut candelă şi ulei.
Primele sunt cele ce aveau credinţă, dar fără fapte bune, iar celelalte cinci aveau deodată atât credinţa, cât şi faptele bune.
Ce semnificaţie are uleiul din candelă? Candela este fecioria, iar untdelemnul este milostenia.
Aceste două tipuri de fecioare, unele cu candelă fără ulei şi celelate cu candelă şi ulei, semnifică două atitudini religioase.
Aceste două tipuri de fecioare, unele cu candelă fără ulei şi celelate cu candelă şi ulei, semnifică două atitudini religioase.
Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.
Candela fără ulei reprezintă evlavia fără milostenie, spune Sf. Ioan Gură de Aur şi Sinaxarul zilei din Triod.
Există o mulţime de oameni foarte evlavioşi, dar foarte zgârciţi, adică nemilostivi.
Acestea sunt candele fără ulei, fără untdelemn.
Candela fără ulei poate simboliza multă ştiinţă teoretică, dar puţine fapte bune.
Candela fără ulei poate simboliza multă ştiinţă teoretică, dar puţine fapte bune.
Candela fără ulei poate fi realizarea de sine individualistă, narcisistă şi egoistã, în totală nepăsare faţă de nevoile celor din comunitate.
Candela fără ulei mai poate însemna şi doctrina clară, dar fără iubire frăţească.
Adevărul teoretic, dar fără iubire frăţească devine candela fără ulei.
Adevărul intelectual fără iubire smerită poate deveni ideologie de putere, după cum iubirea fără lumina dreptei credinţe poate deveni rătăcire.
De aceea, Evanghelia ne îndeamnă să avem deodată atât candela dreptei credinţe, cât şi untdelemnul curăţiei şi al faptelor bune.
În cele din urmă, uleiul curat din candelă nu reprezintă simpla noastră iubire posesivă şi trufaşă, ci el este iubire din iubirea lui Hristos, dar al Duhului Sfânt, adesea simbolizat prin untdelemnul sfinţit.
Iar untdelemnul pentru candelă sau iubirea smerită şi milostivă se dobândeşte prin rugăciune şi post,prin viata curata si sfanta, prin priveghere şi luptă, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine.

În acest înţeles, o cântare din Sfânta şi Marea Marţi ne îndeamnă zicând: „Împodobindu-ne sufletele ca nişte făclii luminoase, să intrăm împreună cu Mirele, care merge la nunta cea nestricăcioasă, mai înainte, până ce nu se închide uşa.”
Foame şi sete după Dumnezeu - PF Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foame şi sete după Dumnezeu - PF Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
sursa ortodoxiatinerilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu