Cat timp fac voia diavolului, sunt unealta lui

Sunt unii care-s slabi cu mintea, si daca se forteaza peste masura, se pot vatama. Unii care iau o priveghere peste puterea lor pot sa ajunga sa se strice de cap. Si multi calugari, nevoitori, s-au stricat cu mintea si-au devenit oameni nebuni.

Sunt oameni care au o nevointa aspra. Pentru a nu-si vatama mintea, sa le fie interzis a zice „Doamne Iisuse… “? Poate fi oprit?

Nu. Daca-i vatamat, are nevoie de multa smerenie. A zice „Doamne Iisuse…” ca sa nu-l vatame vrajmasul, asa trebuie: sa nu fie mintea robita de patimi. Cat timp mintea-i robita de patimi, trebuie mai mult pravila, si unele dati, adeseori, a incerca cu „Doamne Iisuse…“. Si atunci, pentru smerenia lui, Duhul Sfant ii va da trezvie. Pentru ca rugaciunea asta a lui Iisus nu-i in puterea noastra. Duhul Sfant ne ajuta, Duhul Sfant aduce trezvia sufletului, Duhul Sfant.

 Dar cand omul s-a crezut putin ca-i mai bun ca altul, nu-i mai trebuie alta ispita. Este cadere pe loc. 

Pentru ca mandria nu-i a oamenilor sanatosi. Poate sa aiba el toate cartile citite, dar daca nu are smerenie, este de plans.

Este asa: cand omul se lupta, nu inseamna ca-i bolnav. El se lupta. Stii cand este caderea lui? Cand s-o unit cu gandul, si-l crede, ca el ii mai bun ca altul. Atunci este cadere. Dar daca o trecut gandul prin fata mintii si el se roaga, se nevoieste, are ocazia de castigat cununi. Insa atunci cand s-a unit si-a crezut pe acel gand, pe acel diavol, atunci este caderea.

Cand s-a unit smerenia cu cartea, facultatea lui, atunci este un om complet acela. Smerenia cu intelepciunea.
Cat timp nu ma rog, sunt de plans

Cu mintea ne punem, si facem cat de multa nevointa, cat rezista organismul, dar daca in timpul nevointei ne lupta foarte mult gandurile si ne tulbura si ne obosesc?

Daca putem plange, prin plans fug toti diavolii si orice patima se retrage. Daca nu putem plange, inseamna ca mi se pare mie ca am suparat pe Dumnezeu. Spunea un sfant parinte: „De cate ori ma pun la rugaciune si nu pot plange, sunt parasit de dorul lui Dumnezeu.” Sunt ca o frunza dusa de vant la deal, la vale. Cat timp mintea mea nu zice „Doamne Iisuse…“, ori ma gandesc la acestea pamantesti, sunt de plans. Dar, atata spun: nu mai corespund sfaturile Sfintilor Parinti cu unele obsti.
Parerea de sine duce la slava desarta, mandrie si apoi trufie

Cat omul se increde in el si se iubeste pe el, Duhul Sfant sta departe. Poate sa se nevoiasca. Cat se iubeste pe el, Duhul Sfant il lasa in parasire.

Cum putem intelege sa nu ne iubim pe noi?

Pe masura ce ne smerim, nu stam de vorba cu gandurile, si totodata il miluim pe trup strict necesar. 

Aceste duhuri, prin care cauta sa se iubeasca cineva pe sine, ori parerea de sine ca el e cineva, acestea diavolul le aduce. 

Dar candva, pe masura ce sporesti in smerenie, aceste duhuri nu mai lupta. O perioada lupta, apoi se retrag. 

Si daca nu s-a invoit cu ele, scapa omul. 

Intai lupta cu duhul slavei desarte. Daca se lasa biruit, sta de vorba cu gandurile, vine duhul mandriei, si daca nici acelea nu le-a putut birui, atunci vine duhul trufiei. Si la duhul trufiei Biserica nu-l mai poate ajuta. Gata, atunci numai Dumnezeu daca face vreo minune.

De ce nu-l mai poate ajuta Biserica?

Stii de ce? Pentru ca Duhul Sfant pe toti pacatosii ii iarta de pe fata pamantului, dar pe omul mandru, mai ales trufas, numai asa, daca vrea Dumnezeu. Poate a avut niste fapte bune si il smereste cu unele lovituri grele, ca sa spun asa. Fara sa vrea se trezeste in inchisoare, ori se vede ca-i incurcat din toate partile, si se vede intr-o prapastie, iar atunci fara sa vrea dispare si trufa si mandria, si nu se mai ia dupa ganduri, cauta pocainta si atunci Dumnezeu iar il primeste. Cat timp omul este in trup, are ocazia sa castige.
Daca ii vedem pe ceilalti mai buni si invatam a ierta, Duhul Sfant nu ne lasa

Cei care nu plang sunt trufasi? Mandri?

Macar mahnire sa aiba…

Ori pocainta ori mandrie! Astea laolalta nu fac casa.

Nu. Uite cum este: ele sunt trepte, pentru ca lacrimile, o parte din lacrimi, nu-s ale noastre. Omul alege daca vrea ca Duhul Sfant sa-l mantuiasca. Incepe a uri lucrurile cele rele, si vine la o cainta. Duhul Sfant ii lumineaza mintea si el nu mai vrea veacul acesta, cauta pe Iisus, prin pocainta, prin ascultare, prin lacrimi, si asa Duhul Sfant il ridica. Lucrarea asta a Duhului Sfant nu-i cum vrem noi, ci cum randuieste Bunul Dumnezeu.

Foarte mult ajuta atunci cand omul cauta sa nu aiba mintea robita de acestea pamantesti, se smereste mult, si-i vede pe toti mai buni. Atunci il ajuta Duhul Sfant. Iar daca n-are cainta asta, Duhul Sfant se retrage, si fara sa vrea se invata smerenia. Ispita il invata pe om minte. Atata ne ajuta Duhul Sfant, cat ii vedem pe toti sfinti, ii vedem mai buni, si pe mine sa ma vad mai rau. Si daca m-am invatat a ierta, atunci Duhul Sfant nu ne lasa, ne ajuta, pe masura smereniei.

Duhul Sfant ne ajuta, si prin noi tranteste pe diavolul. Si daca noi nu suntem atenti si nu bagam de seama ce nevointa facem, atunci diavolul intra prin ispite, prin patimi, si huleste diavolul pe Dumnezeu, prin noi. 

Cat timp fac voia diavolului, sunt unealta lui.

Si cat timp caut sa ma pocaiesc, nu mai sunt unealta diavolului. Daca am facut voia diavolului o perioada de timp si apoi m-am retras si-L caut pe Iisus, in timpul acela robul a fugit de sub stapanire si se duce la alt Domn. Si acolo el cauta sa se pocaiasca. Daca el este stabil si cauta sa se pocaiasca, sa planga, pe masura ce biruie prin Duhul Sfant patimile trupesti si sufletesti, Duhul Sfant il face fiu dupa dar. Iar daca nu am ajuns sa pot birui patimile, sunt tot rob, robul Domnului. Robul Domnului face voia Domnului o perioada si, pe urma, iarasi fuge si robeste la diavol, si-i tot rob. Cand ajunge la diavol, este robul diavolului, si cand cauta sa se pocaiasca, este robul Domnului. Si daca a biruit patimile, capata darul nepatimirii.

Parintele Proclu Nicau

Gandurile sunt sageti diavolesti

Bucuriile duhovnicesti nu se cer

Pe masura smereniei, Duhul Sfant te ridica.

Un sfant parinte spune asa: „Vei tranti si vei fi trantit“. Nu trebuie sa te tranteasca, sa-l trantesti trebuie. Si cum poti sa-l trantesti? Cu „Doamne Iisuse…” si cu smerenia. Duhul Sfant il tranteste, nu noi. Dar tot prin noi, diavolul face invers: tot prin noi huleste pe Dumnezeu, si tot prin noi Duhul Sfant pedepseste pe diavol.

A venit cineva sa-l invat rugaciunea inimii si i-am zis asa: intai trebuie rastignirea si pe urma invierea. Cat timp mintea-i robita de cele cinci simtiri, nu putem castiga rugaciunea inimii. Si pe masura ce ne smerim, Duhul cel Sfant se lasa simtit.

Foarte mult ajuta daca calugarul face canonul, pravila, de la miezul noptii catre doi, trei, patru dimineata, catre ziua. Si face cat poate, si cand vede ca nu mai poate, ca-i obosit cu mintea, se culca. Si dupa ce s-a culcat, el simte ca nu mai poate face metanii si inchinaciuni, dar cauta sa nu adoarma din imprastiere. Atunci, unele dati, Duhul Sfant il ajuta sa adoarma din „Doamne Iisuse“.

Sunt unele dati, cand simti cum Duhul Sfant iti aduna mintea din imprastiere si cum iti duce mintea in inima, si acolo zici „Doamne Iisuse…“. Si cand ti-a obosit mintea zicand „Doamne Iisuse…“, atunci ai o adanca smerenie, iar atunci Duhul cel Sfant iti poate lua sufletul si te simti ca te-a rapit in rai. In timpul acela nu te mai rogi, numai te bucuri de slava lui Dumnezeu – astea cand randuieste Bunul Dumnezeu – si cand te aduce, iti da inapoi rugaciunea inimii. Astea ni le da Dumnezeu fara sa alergam noi dupa bucurii duhovnicesti. Trebuie sa ne punem in gand: „Doamne, eu sunt un om pacatos si trebuie sa-mi plang pacatele mele“. Atunci Duhul Sfant ne va da puteri tari ca sa putem birui.

Lucrarea poruncilor nu impiedica bucuriile acestea duhovnicesti, pentru ca Dumnezeu da bucuriile acestea cand este mai linistit, mai ales in timpul noptii. In timpul noptii este o liniste minunata si atunci Duhul Sfant iti aduce umilinta, smerenie, daca pazesti mintea de la a gandi la acestea pamantesti. Trebuie a multumi si a rasmultumi, dar a nu le cauta. Si cine cere bucuriile astea nu se mai cheama Fiu dupa dar, ci se numeste argat, pentru ca argatul cere plata. Fiul cere de la Tata: „Tata, da-mi si mie o parte din avere“, iar Tatal ii spune: „Fiule, de te vei face sanatos, toate ale mele ale tale vor fi“.
La ganduri necurate: rugaciune scurta, metanii si plans

In timpul pravilei, cand vin ganduri spurcate, prin rugaciuni lungi nu m-am putut descurca. Atunci trebuie rugaciune scurta si deasa, si daca am putut plange, cu multa smerenie. Pentru mine pravila a fost de folos, si pe urma a fost paguba, pentru ca la rugaciuni lungi cu duhurile cele rele nu te poti descurca. Rugaciune scurta si deasa, si totodata sa folosim mila pentru aproapele si asprimea pentru mine. Atunci Duhul Sfant nu ne lasa in parasire, ne va ajuta.

La ganduri necurate foarte mult am simtit ajutorul lui Dumnezeu prin metanii si inchinaciuni, si daca pot plange. Cum ii? Intai vine lupta si zicand mereu „Doamne Iisuse...” sunt unele dati cand Duhul Sfant strabate inima si nu te mai poti opri din plans. Si prin plansul acela, prin lupta asta, daca le poti birui cu ajutorul lui Dumnezeu, creste dorul de Dumnezeu si de a suspina si a plange. Si atunci fug diavolii, fug patimile.

In timpul zilei adunam ori lumina ori intuneric

Pot sa ma rog toata ziua, toata noaptea, daca ma culc si adorm din imprastiere, ma aseman cu un cioban care are oi si n-a inchis usa. Si a intrat lupul si le-a sfasiat. Daca noi cautam sa ne fure somnul din „Doamne Iisuse…“, pe acea masura Bunul Dumnezeu ne ajuta a birui patimile.

Gandurile sunt sageti diavolesti si, daca noi nu stam de vorba cu ele, atunci Duhul Sfant ne da puteri tari. Cand adormi din „Doamne Iisuse…“, diavolul iti aduce vedenii cu Maica Domnului sau sfinti care te intreaba: „cum intelegi cutare lucru din Sfanta Scriptura?“. Si daca ii raspunzi cum intelegi, ai pierdut. Sunt multe rataciri in jurul rugaciunii lui Iisus si daca n-ai povatuitor, pierzi.

In timpul zilei adunam ori lumina ori intuneric. In timpul zilei sunt unele goluri, si in golurile acelea daca zic „Doamne Iisuse…“, ma ajuta Duhul Sfant in timpul noptii.

Parintele Proclu Nicau

Toti care au rugaciunea inimii, au lovituri mari

 

Pocainta aduce pace

Au venit niste oameni, loviti de ispite si greutati, si au zis ca se simt ca in iad. Si eu i-am intrebat: „Da’ nu va suparati, de cand nu v-ati marturisit?“. Aveau vreo cinci, sase ani de cand nu s-au marturisit. Şi le-am zis: “Aveti dreptul sa simtiti iadul de aici“. Şi i-am trimis la marturisit, iar dupa o jumatate de an au venit la mine si mi-au zis ca nu se mai simt ca in iad, se simt ca in rai.

Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta. Eu, daca simt ca am cugetari curate pot birui ispitele usor, si-i multa smerenie, multa cainta, multa adunare a mintii, si n-as mai vrea sa aud de veacul acesta, si doresc sa pun inceput bun, si am o minte curata, limpede, atunci sunt umbrit de Duhul Sfant. Iar daca se intampla invers (pentru ca Duhul Sfant unele dati se departeaza, ne lasa in parasire), vine duhul spurcaciunii, cu cele rele. Atunci, fii atent si intreaba constiinta: „Constiinta, spune-mi drept, daca mor acum, ma mantuiesc? Ii place lui Dumnezeu?“ Şi asa Duhul Sfant le izgoneste.

Sunt momente cand suntem cuprinsi de intuneric si sunt unele dati cand suntem cuprinsi de lumina si de pace. Dar pacea Duhului Sfant atunci o simte cineva, cand incepe a plange, a suspina si nu se mai poate opri din plans. Atunci toti diavolii fug si el are o intelegere sanatoasa si intelege totul sanatos duhovniceste. Aceste mangaieri care vin prin lacrimi le poate avea cineva numai daca duce o viata de pocainta sau are o smerenie adanca – daca as gasi un lacat sa pun la gura, mi-as gasi mantuire.
Razbuna-te cu lacrimile. Ajuta cu dragostea si cu mila

Cand vine o descurajare ori deznadejde, atunci trebuie sa facem in felul acesta: sa-i spunem asa acelui duh: „Hristos a venit pentru cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu!“ Şi, pe masura ce duc viata de pocainta, Duhul cel Sfant ma va impaciui. Dar prima data, ca sa putem simti mila lui Dumnezeu, trebuie sa unim pocainta cu smerenia. Atunci nu am dusmanie cu nimeni, nu mai vreau sa aud de nimeni, si chiar de aud de cineva, nu vreau sa aud de rautatea cuiva. Şi cand aud de bunatatea, bucuria, sporul duhovnicesc al cuiva, atunci sufletul meu se bucura, se linisteste. Iar cand vad ca unele persoane nu inteleg ce insemnatate are pacea, dragostea, smerenia, si vede sufletul meu ca toti cauta numai razbunarea: „Mi-a zis si am sa-i zic!“, atunci ma fac si eu mai mic si caut pe toate caile sa ma retrag. Pentru ca, spune un sfant parinte: „De nu voi fi eu si Dumnezeu in inima mea, nu ma mantuiesc“. Sa stiti asta, de un lucru trebuie sa ne pazim; spune un sfant parinte asa: „Daca in focul maniei tale ai omorat un suflet, din focul maniei tale se va cere acel suflet“. Trebuie sa ne pazim de aceste ispite. Sunt ispite foarte tari, grele, care apasa, mustra constiinta noastra.

In unele dati este nevoie sa mustri pe cineva, daca corespunde cu sfatul Sfintilor Parinti; dar, cel mai mult putem ajuta un suflet in alt fel.

Un parinte, egumen la un schit, dupa ce a terminat slujba, a fugit dupa mine si m-a ajuns la marginea padurii si a zis: „Stai putin sa-ti spun ceva“. Şi mi-a spus unele necazuri, cu unii frati care nu-l ascultau. Şi m-a intrebat: „Ce sa fac? Cum sa ma razbun asupra lor?“.

Şi i-am zis ca eu am gasit intr-o carte mai veche, nu stiu unde, ca spune asa: „Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor, razbuna-te cu lacrimi“. Şi daca te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant te va ajuta. Pe masura ce te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant ii va mustra, fara ca tu sa-i mustri prin cuvant. Are mare insemnatate, pentru ca porunca lui Dumnezeu este din dragoste: din dragoste sa-l inveti, din dragoste sa-l ajuti pe celalalt. Nu mai este de folos cum unii parinti, in timpurile de demult, puneau la incercari mari pe unii calugari, maici. Era foarte sporita lumea pe timpul acela. Acum, in vremea noastra, e exact ca si cum te-ai duce pe front si soldatii aceia care lupta sunt raniti, au diferite rani. Şi atunci folosesti mai mult si mai mult mila. Si daca folosesti mila, atunci Duhul Sfant te va ajuta, te va impaciui, si cuvantul sfintiei voastre va avea putere. Pentru ca prin cuvantul sfintiei tale Duhul Sfant il va mustra, nu sfintia ta.
Sa treci cu vederea neajunsurile altora

Toti care au rugaciunea inimii, au lovituri mari si prin aceste lovituri cresc in smerenie, sporesc. Tot sufletul care a simtit vesnicia, nu mai boleste de necredinta. Toti care se necajesc sa-i fure somnul din „Doamne Iisuse…“, si mai ales daca ei sunt intr-o manastire si fac ascultare, Duhul Sfant le da cele mai mari daruri; la acele suflete care fac ascultare in obste si o fac ca pentru Dumnezeu, El le da mare bucurie.

Pocainta este o stare de umilinta in care noi ne intoarcem cu fata spre Dumnezeu. Cum se invata nevinovatia? A nu te razbuna si a trece cu vederea neajunsurile altora.

Parintele Proclu Nicau

Cand si de ce diavolul ataca mintea noastra ?

Diavolul ataca mintea care nu lucreaza rugaciunea

In lupta pentru smerenie, in unele dati, diavolul se amesteca cu mintea omului. Cat mintea este in rugaciune, nu se poate amesteca, sta departe, dar el pandeste momentul cand mintea-i goala, n-are lucrare. Atunci diavolul da navala si ataca in directia unde-i mai slab omul. Şi, de exemplu, face asa: iti spune ca esti mai bun decat cutare.

Odata, cand cautam sa-mi plang pacatele, diavolul mi-a spus: „Ce tot te smeresti atata? Eu iti stiu pacatele tale, dar esti putim mai bun decat cei rai” N-a zis: „ca cei buni“, pentru ca stia ca nu o sa-l cred. Atunci a fost o lovitura grea pentru mine.

Aceste ispite vin cand cauti sa-ti aduni mintea; daca eu zic rugaciune si mintea se duce si-n biserica si iese si pe afara si mai incolo, atunci diavolul incepe a ma lupta cu multe ispite trupesti. Atunci viata launtrica nu o mai poti observa, pentru ca-i intuneric.

Orice ascultare faci, chiar si cand duci o galeata cu apa, trebuie sa ai o lucrare a mintii, pentru ca daca n-ai lucrare diavolul iti da el lucrarea lui si n-ai sa mai poti sta in manastire. Daca te gandesti la mancare, sau daca ploua, sau la haine, sau la lucruri pamantesti, este ca si cum ai fi in lume. Unii doresc pustia, dar ei nu stiu ca si in chilie au pustie. Noaptea, pe masura ce te rogi la Bunul Dumnezeu, stai ca si in pustie, iar daca dormi toata noaptea, atunci esti ca si cum ai fi in oras, n-ai plata.
Daca adormi cu rugaciunea in gand, diavolul nu poate spori.

Toti care cauta sa-i fure somnul direct din rugaciune, adica sa adoarma cu rugaciunea in gand, aceia vor putea spori foarte mult.

Daca nu poti sa priveghezi toata noaptea, ia binecuvantare de la duhovnic, te duci la chilie si, dupa ce-ti faci randuiala ta si vrei sa adormi, sa-ti faci semnul Sfintei Cruci pe capatai si pe fata, si sa zici asa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. 

Daca nu reusesti sa te fure somnul direct din rugaciune, inseamna ca ziua, cand te duci la ascultare, mintea iti sta imprastiata si nu zici „Doamne Iisuse…“.

Deci trebuie sa-ti dai interesul, cand mergi la ascultare, sa nu vorbesti cu nimeni, numai cat te intreaba cineva, pentru ca, daca nu-i raspunzi, sa nu-si faca vreo parere; sa nu dai de banuit si sa-i raspunzi numai atat cat te-a intrebat. Dar daca tu inmultesti cuvintele, atunci tu porti vina… Asa este o viata linistita.

Daca adormi din „Doamne Iisuse…” diavolul te trezeste, ca sa adormi din imprastiere. Asta-i ciuda lui: ca sa nu cumva sa adormi din rugaciune mai multe seri la rand.

Acesta este cel mai mare spor: daca te fura somnul din „Doamne Iisuse…“. Oricat de greu ai fi luptat de duhuri si oricat de grele ar fi ispitele, Duhul Sfant se va salaslui in inima si diavolul nu o sa mai aiba putere, nu o sa mai poata spori.

Parintele Proclu Nicau