FILMUL ,,Botezul lui Iisus de către Ioan,,

BOTEZUL LUI HRISTOS

         de Preot Sorin Croitoru

Când Ioan Botezătorul
Se atinge de Cuvântul
Se învolbură Iordanul
Și se tulbură pământul,

Soarele pe cer se miră,
Norii i se-ascund din cale,
Apele încep să urce
Spre amonte din avale,

Păsări mii se strâng în stoluri
Făcând cercuri largi în zare,
Cerurile și pământul
Sunt cuprinse de mirare,

Dar mai mult decât acestea
E Ioan Botezătorul:
Tânărul Iisus îi cere
Să-și boteze Creatorul!

În zadar se opusese
Cu o voce tremurândă,
Domnul îi răspunse-n șoaptă
Cu mustrarea Lui cea blândă,

Arătând că-i știe frica
Și sfiala foarte bine
Însă nu e altă cale,
Prin sintagma “se cuvine “.

La auzul ăstor vorbe,
Sfântul teama și-o învinge;
Mâna slugii prea umile
Pe Stăpânul Îl atinge,

Din adâncuri de ființă
Un suspin profund îi scapă..
Sub atingerea-i domoală
Domnul Se cufundă-n apă.

Clipa asta minunată
Parcă nu se mai termină,
Azi Iordanul se sfințește
De Lumina din Lumină,

Apa lui se limpezește,
Devenind Agheasmă Mare.
Ce intenții are Domnul
Cu această lume, oare?..

Nu-i Botezul pentru Domnul
Ritual de curățire,
Ci e-o tainică lucrare
Cu un sens de pregătire,

O sfințire a naturii,
Care-n stricăciune zace:
Iisus Hristos – Mesia
Iată, toate noi le face!

Când din apă Se ridică,
Se aude glas de tunet
(Doar Ioan aude glasul,
Alții nu aud un sunet):

“Tatăl nostru Cel din ceruri”
Dă frumoasă mărturie,
Arătând că Domnul este
Fiul Său din veșnicie.

El pe Tatăl Îl ascultă
Și în lume Îl slăvește,
Din acest motiv și Tatăl
Mult pe Fiul Îl iubește.

Când Hristos înalță fruntea
Și din ape Se ridică,
Duhul Sfânt Cel blând și tainic
Se arată turturică,

Bătând aripile albe
Peste buclele-I bogate,
Luminând cu raza-I dulce
Sfânta Lui omenitate.

Evanghelia ne spune
Că din clipa cu pricina
Pe Hristos în nici o clipă
Nu L-a părăsit Lumina,

Dimpotrivă, tot mai tare
I-a fost dat să strălucească,
Aprinzându-se ca rugul
Sfânta-I fire omenească.

Ceea ce numim “Botezul”
E o îndumnezeire,
Ungere cu har a Celui
Ce ne-aduce mântuire,

Pregătire a naturii
Pentru cele ce-or să fie
Când Hristos Biruitorul
Va trimite Apa Vie

Care va spăla tot omul
De păcate moștenite
Și de toate celelalte,
De el însuși făptuite.

Când Hristos Mântuitorul
Ridicatu-S-a din ape,
Mai era puțin și omul
De păcat avea să scape,

Mai era puțin și lumea
Va fi fost curând salvată
De otrava răutății
Ce o otrăvea odată.

S-a temut Botezătorul,
Dar apoi o bucurie
I-a cuprins ființa-întreagă
Ca pe Moise și Ilie,
Cei doi văzători cu duhul,
Sfinții cărora în viață
Le-a vorbit chiar Creatorul
Însuși, față către față!

Câte minunate daruri
I-a adus Epifania
Celui care din pruncie
A îmbrățișat pustia..
A primit descoperirea
Cu trei simțuri, nu cu două,

Iar minunea ne-au descris-o
Ucenicii săi și nouă:
Auzitu-L-a pe Tatăl,
Ce vorbea vibrând văzduhul,
L-a atins pe Cel Ce Este,
L-a văzut apoi pe Duhul.
Se compară cu aceasta,
Vreo minune din Scriptură,
Dumnezeu să Se arate
La o simplă creatură?..

Cunoscut-ai dintr-o dată
Toate Cele Trei Persoane.
Meditând la lucrul ăsta,
Mă-înspăimânt, Sfinte Ioane!
În afară de Fecioara,

N-a mai fost și n-o să fie
Om să dobândească slava
Care ți-a fost dată ție..
Mare praznic e Botezul,
Plin de har și bucurie,
Căci Hristos preface apa
Într-un fel de apă vie,

Pregătind botezul nostru,
“Nașterea a doua oară “,
Pentru cei ce cred într-Însul,
Ca murind să nu mai moară.
Mare praznic e Botezul,
Întreita “Arătare”,

Când Ioan se luminează
Și prin Dânsul fiecare
Înțelegem că Treimea
Este Una după fire,
Dar sunt Trei Persoane Sfinte
Contopite în iubire.

Mare praznic e Botezul,
Când Stăpânul Se smerește
Și de la umila-I slugă
Cufundarea o primește,
Îndemnându-Și ucenicii
Să învețe pocăința,

Ca smerindu-se în inimi
Să primească-n ea credința.