Nașterea Domnului: Călăuza - P. Teologos

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei 

Sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului, pe care o prăznuim la 25 decembrie, este de la începuturile creştinismului. Crăciunul este o zi de mare bucurie pentru întreaga Biserică, când sărbătorim Naşterea în Betleemul Iudeei a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, după cum aflăm din condacul acestui praznic împărătesc. Din imnografia acestei sărbători ştim că Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei, adică lumea a primit cunoaşterea adevărurilor revelate de Dumnezeu, care s-au împlinit prin Întruparea Fiului Său.

Naşterea Domnului Iisus Hristos este un eveniment biblic despre care aflăm din Sfintele Evanghelii de la Matei şi Luca. În acelaşi timp, despre Naşterea Domnului avem informaţii pe care le găsim în Tradiţia Bisericii. Pe lângă aceste elemente avem şi certitudinea istorică a realităţii Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest lucru îl desprindem din faptul că Hristos Se naşte în timpul primului împărat al Imperiului Roman, Octavian Augustus, şi al regelui iudeu Irod. Un alt personaj istoric menţionat în Sfânta Evanghelie de la Luca este Quirinius - legatul roman al Siriei, care împlineşte decretul imperial al împăratului Octavian Augustus de recenzare a populaţiei din spaţiul guvernat de el în numele Romei. Chiar dacă Iudeea era doar un regat asociat al Imperiului Roman şi nu o provincie, trebuia să împlinească acest decret imperial. În baza acestei porunci, toţi locuitorii erau nevoiţi să meargă să fie recenzaţi în localitatea de origine a familiei lor.

Dreptul Iosif împreună cu Sfânta Fecioară Maria, „care era însărcinată” (Luca 2, 5), au fost nevoiţi să plece din „cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din nea­mul lui David” (Luca 2, 4). Din textele biblice ştim că Preasfânta Fecioară Maria era logodnica Dreptului Iosif, iar din cele aghiografice aflăm că el era un bărbat în vârstă (de la Părinţii Bisericii ştim că avea 80 de ani). Ei ajung în Betleem, unde, din cauza mulţimii celor care au venit pentru recenzare, nu găsesc loc pentru găzduire şi se adăpostesc în afara micului oraş din Iudeea, în una din peşterile de lângă această localitate. Despre această peşteră aghiograful ne spune că aparţinea „Salomeei, care locuia acolo în Betleem și care era rudenie a amândurora, adică a Fecioarei Maria și a lui Iosif”. Şi tot el continuă relatând naşterea supranaturală a Domnului Iisus Hristos: „Când s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca să nască... Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopții (...) a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos (...). După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea fără de prihană și singură slujitoarea nașterii Sale, înfășând pe dulcele său Fiu cu scutece albe, curate și subțiri, ce erau pregătite mai înainte și aduse cu sine din Nazaret și, punându-L în ieslea ce era într-aceeași peșteră, s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său. (...) Apoi Iosif s-a închinat Celui născut, cum și aceleia ce L-a născut, căci atunci a cunoscut că Cel născut dintr-însa este de la Duhul Sfânt”. Despre acest eveniment unic sub soare, după cum îl numeşte Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Evanghelist Luca ne relatează: „Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut, şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 6-14). Din acest text evanghelic vedem bucuria pe care o aduce întregii creaţii Naşterea lui Hristos. Atât îngerii, cât şi oamenii slăvesc Naşterea Domnului. Cei care primesc vestea Naşterii lui Hristos sunt păstorii din Betleem. Ei îşi păşteau turmele nu departe de peştera în care S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu rânduieşte ca oamenii simpli şi sărmani să fie primii care primesc vestea Naşterii Fiului Său şi chiar mai mult, ei sunt cei care vestesc poporului iudeu că în peştera din Betleem S-a născut Mesia.

În peşterea smerită a Betleemului, prin Naşterea Domnului se împlinesc toate cele profeţite în Scriptura Vechiului Testament despre venirea în lume la plinirea vremii a lui Mesia, Care este Iisus Hristos, Mântuitorul neamului omenesc.


Despre minunea Naşterii lui Hristos, ieromo­nahul Macarie de la mănăstirea athonită Simonopetra, ne spune: „Dumnezeul ni-L trimite pe Fiul Său Cel Unul Născut prin Care a făcut veacurile (Evrei 1, 2) şi descoperă astfel lumii Marea Taină a mântuirii noastre, învăluită în tăcere şi păstrată nepătrunsă în sfatul cel de taină al celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, mai înainte chiar de facerea lumii”. Astfel, noi, creştinii, de Crăciun, prin Naşterea lui Hristos descoperim Marea Taină a mântuirii noastre.