Cum ne dam seama ca suntem mandri, plini de noi, trufasi?
O astfel de cugetare:
-oare vrem o masina si mai scumpa, decat a vecinului?
-avem studii si nu acceptam sfaturi / observatii de la nimeni, chiar daca sunt folositoare?
-vrem o casa scumpa, sa ne falim cu ea vecinilor ?
-avem o parere extrem de buna fata de noi ?
-judecam pe ceilati, considerand ca noi suntem mai buni ?
-ne falim si suntem mandri ca detinem averi, functii, ca aratam foarte bine fizic ?
Neamul omenesc cel căzut al veacului acestuia nu vrea să recunoască mândria ca păcat, ci o socotește a fi o virtute.
Atât de mult a încurcat omul înțelesul cuvintelor, încât nu batjocorește satanica mândrie, ci smerenia. El socotește a fi un lucru firesc atunci când cineva dă dovadă de mândrie.
A fi mândru se impune ca o datorie și ca o pricină de laudă. Orice om, astăzi, trebuie să aibă ca țel propria sa demnitate, să-și păstreze cinstea, să-și apere propria persoană.
Dar dincolo de toate aceste cuvinte - cinste, vrednicie, ambiție, se ascunde nebuneasca mândrie. Vădiți-l pe acest „cavaler” al „nobilului” orgoliu în păcatele sale! Nu va putea îndura o astfel de jignire cu smerenie Creștină, ci de îndată se va înfuria și va clocoti. Și în văpaia „nobilei sale mânii” va străluci chipul mândriei lui satanice.
Dar dincolo de toate aceste cuvinte - cinste, vrednicie, ambiție, se ascunde nebuneasca mândrie. Vădiți-l pe acest „cavaler” al „nobilului” orgoliu în păcatele sale! Nu va putea îndura o astfel de jignire cu smerenie Creștină, ci de îndată se va înfuria și va clocoti. Și în văpaia „nobilei sale mânii” va străluci chipul mândriei lui satanice.
Dacă mândria este o calitate morală atât de înaltă, de ce Iisus Hristos nu spune nicăieri: Fiți mândri asemenea Mie! Apărați-vă cinstea!, ci poruncește tocmai dimpotrivă: „Învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Mt. 11:29), „ci de te va lovi cineva preste obrazul drept, întoarce lui și pre celălalt” (Mt. 5:39).
Nu, mândria este întuneric, iar întunericul nu are părtășie cu lumina!
După cuvintele de Dumnezeu înțelepțitului Sfânt Ioan Scărarul, cel mândru nu are nevoie să fie ispitit de diavol, „căci el s-a făcut sieși și diavol, și vrăjmaș”.
Precum iubește diavolul aurul, așa și cel mândru își apără patima ce se ascunde înlăuntrul lui. Acesta nu rabdă, cum am spus, nici o mustrare.
Iar după cuvintele Sfântului Ioan Scărarul „cel ce alungă mustrarea își arată dragostea pentru păcat”.
Pentru aceasta omul mândru de astăzi a ajuns la o cădere atât de adâncă, din pricina faptului că prin „nobila sa mândrie” a alungat orice îndrumare și a ascuns în spatele cinstei sale toate necurățiile!
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 185-186)
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 185-186)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu