Parintele Calistrat Vămile Văzduhului - acolo ne este contabilizată nouă...

Dupa relatarile Sfantei Teodora si a sfintilor parinti , vamile vazduhului acestea sunt :

Prima vamă unde duhurile rele, după ce au oprit sufletul însoţit de îngerii cei buni, îi înfăţişea­ză păcatele sale cele cu cuvântul (vorbă deşartă, flecăreală, obscenităţi, batjocuri, luare în râs a lucrurilor sfinte, cântece deocheate, înfierbântare la râs şi altele de acestea).

A doua vamă este cea a minciunii (minciuna de orice fel, călcarea de jurământ, luarea în deşert a numelui lui Dumnezeu, ascunderea păcatelor înain­tea duhovnicului, etc).

A treia vamă este cea a calomniei (vorbirea de rău, înjosirea aproapelui, ocara, batjocura, toate însoţite de uitarea propriilor greşeli şi păcate).

A patra vamă este a lăcomiei (beţia, mâncarea între ospeţe şi în ascuns, uitarea rugăciunii la masă, nerespectarea postului, saţiul, desfătările, precum şi toate felurile de gastrolatrie).

A cincea vamă este a leneviei (lenevire la slujbe şi la rugăciuni, lăsarea pe tânjeală la lucru şi altele asemenea).

A şasea vamă este aceea a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe faţă).

A şaptea vamă este cea a zgârceniei şi a iubirii de bani.

A opta vamă este cea a cămătăriei.

A noua vamă este cea a înşelătoriei (judecăţi false, măsuri false şi alte înşelătorii).

A zecea vamă este cea a geloziei.

A unsprezecea vamă este cea a mândriei (încă­păţânare, mândrie, părere de sine, nesupunere faţă de părinţi, cler, superiori şi neascultări).

A douăsprezecea vamă e aceea a mâniei.

A treisprezecea vamă e cea a răzbunării.

A patrusprezecea vamă este cea a uciderii.

A cincisprezecea vamă este aceea a magiei (vrăji, amestec de otrăvuri, farmece, invocarea dracilor).

A şaisprezecea vamă este aceea a necurăţiei (gânduri, dorinţe şi fapte necurate, preacurvie, visuri necurate, pofta trupului, priviri voluptoase şi pipăiri necurate).

A şaptesprezecea vamă este aceea a preacurviei (necredinţa în căsătorie, căderea în păcatul curviei a persoanelor afierosite (consacrate) lui Dumnezeu.

A optsprezecea vamă este cea a sodomiei (împreunări împotriva firii, incest).

A nouăsprezecea vamă este cea a ereziei (false raţionamente asupra dreptei credinţe, lepădarea de credinţa ortodoxă, hulirea, blasfemia).

A douăzecea vamă, şi ultima, este cea a nemilostivirii, a urii, a cruzimii.

Trecerea vămilor are loc în a treia zi după moarte.

Sfântul Episcop Macarie scrie: „Învăţătura Bisericii despre vămi este aceeaşi pretutindeni, mai ales între Dascălii credinţei din secolul al IV-Iea, iar acest fapt mărturiseşte netăgăduit că această învăţătură a fost transmisă de către Sfinţii secolelor anterioare şi îşi are originea în Tradiţia Apostolică" (Teologia dogmatică ortodoxă, tom. V, pp. 85 - 86).

      Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 30-32, sursa doxologia 

                     Vămile văzduhului

  

„Cuvântul lui Dumnezeu, împreună lucrător cu Duhul, ne descoperă prin vasele Sale cele alese, că locul dintre cer si pământ, întreaga întindere azurie a văzduhului, care ni se face nouă văzută sub ceruri, slujeste drept sălas pentru îngerii căzuţi, care au fost izgoniţi din cer 

Sf. Apostol Pavel îi numeste pe îngerii cei căzuţi duhurile răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12), si pe căpetenia lor o numeste stăpânitorul puterii văzduhului (Efeseni 2, 2).

 Îngerii căzuţi sunt răspândiţi în mulţime mare în văzduhul pe care îl vedem deasupra noastră.

 Ei tulbură pururea toate lumea si pe fiecare om în parte. Pentru fiecare faptă rea, ori ucidere, ei s-au făcut aţâţători si împreună lucrători cu făptasul.

 Ei îi apleacă pe oameni spre păcat, si îi învaţă cum să-l săvârsească în toate chipurile cu putinţă. Sf. Apostol Petru zice: Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8), atât în timpul vieţii noastre pământesti, cât si după iesirea sufletului din trup. 

Când sufletul unui crestin lasă sălasul său pământesc, si porneste urcusul prin văzduh, către sălasul lui din cer, dracii îl opresc, ostenindu-se să afle în acela vreo asemuire de vreun chip cu ei, cu păcosenia lor, cu căderea lor, si să-l tragă în jos către iad, care este gătit diavolului si îngerilor lui (Mat. 25, 41).

 Ei lucrează în chipul acesta prin dreptul pe care l-au dobândit” (Episcopul Ignatie, Opere complete, vol. III, pag. 132-133).

După căderea lui Adam, continuă episcopul Ignatie, când raiul a fost închis pentru om si un heruvim cu sabie de foc a fost pus să-l păzească (Facerea 3, 24), mai-marele îngerilor căzuţi, satana, dimpreună cu hoardele de duhuri stăpânite de el, ”s-a sălăsluit în locul dintre pământ si rai, si din ceasul acela si până la jertfa mântuitoare si moartea de viaţă dătătoare a lui Hristos, acela nu a îngăduit nici măcar unui singur suflet, după iesirea lui din trup, să treacă pe calea aceea. 

Porţile raiului au fost închise oamenilor. 

Atât cei drepţi cât si cei păcătosi coborau în iad (după moarte). Porţile vesniciei si calea de netrecut erau deschise (numai) pentru Domnul nostru Iisus Hristos” (pag. 134135).

 După răscumpărarea noastră de către Iisus Hristos, „toţi cei care L-au prigonit pe faţă pe Mântuitorul au primit mostenirea lui satan: după iesirea din trup, sufletele lor coboară drept în iad.

 Iar crestinii care sunt aplecaţi spre păcat sunt la fel de nevrednici ca să fie ridicaţi de la viaţa pământească la slăvita vesnicie. Dreptatea cere ca aceste aplecări spre păcat, aceste vinderi ale Mântuitorului să fie cântărite.

 Sunt de trebuinţă dreapta socoteală si dreapta judecată pentru cunoasterea măsurii aplecării spre păcat a sufletului crestinului, pentru a hotărî ce covârseste în el -viaţa vesnică ori moartea vesnică. Dreapta judecată a lui Dumnezeu asteaptă sufletul fiecărui crestin după iesirea lui din trup, după cum a spus Sf. Apostol Pavel: Şi precum este rânduit oamenilor, o datăsămoară, iar dupăaceea săfie judecata (Evrei 9, 27).

Pentru cercetarea sufletelor care străbat văzduhul, puterile întunericului au statornicit locuri anume de judecată si păzitori într-o aleasă rânduială.

 În sălasurile de sub rai, de la pământ până la cer, stau pururea de pază legiuni de duhuri căzute. 

Fiecare sălas având cunoscători ai vreunui oarecare chip al păcatului, caută cu multă grijă păcatul acela în sufletul care ajunge în acel loc. Străjile dracilor văzduhului si sălasurile de judecată sunt numite în scrierile patristice vămi, iar duhurile care slujesc în acelea sunt numiţi vamesi” (vol. III, pag 136).

Omul trebuie să-si aducă aminte cu hotărâre ce l-a învăţat îngerul pe Sf. Macarie al Alexandriei, când acesta începuse să-i povestească despre vămi: ’Socoteste lucrurile pământesti de aici ca pe cea mai împuţinată arătare a lucrurilor celor ceresti.’ 

Istorisind vedenia de după moarte a unui oarecare Reparatus, care a văzut un preot păcătos ce ardea în vârful unui rug urias, Sf. Grigorie spune: „Rugul de lemn pe care l-a văzut Reparatus nu înseamnă că lemnul arde în iad. 

Asta s-a întâmplat, mai degrabă, ca să-i arate aceluia chipul viu al flăcărilor iadului, astfel încât, povestind oamenilor, să capete frică de focul cel vesnic prin asemănarea cu focul cel material cunoscut de ei” (Dialoguri, IV, 32, pag. 229-230).

citeste continuarea aici http://www.sfaturiortodoxe.ro/sufletul-dupa-moarte/sufletul-dupa-moarte-vamile-vazduhului.htm