Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe
Semnele iubirii de Dumnezeu si de oameni, dupa Sfantul Isaac, sunt: lacrimile, inflacararea inimii si a fetei care se face ca de foc, plina de farmec, trupul incalzindu-se si putand suporta frigul si foamea, moartea nu-l mai infricoseaza, socotind-o bucurie.
Dragostea crestinului fata de Dumnezeu se exprima, se verifica si se desavarseste deci in iubirea fata de aproapele.
"Cel de viata Facator a legat desavarsirea lor (a sfintilor) si a facut sa atarne de doua porunci, care le cuprind pe toate; de iubirea de Dumnezeu si de cea a zidirii Lui, de iubirea fata de chipul Lui", care este aproapele.
Sfantul Isaac citeaza pe Ava Agaton, care zicea: "As fi voit sa aflu un bolnav ca sa-i dau trupul meu si sa-l iau pe al lui". Aceasta este dragostea desavarsita.
"Cel de viata Facator a legat desavarsirea lor (a sfintilor) si a facut sa atarne de doua porunci, care le cuprind pe toate; de iubirea de Dumnezeu si de cea a zidirii Lui, de iubirea fata de chipul Lui", care este aproapele.
Sfantul Isaac citeaza pe Ava Agaton, care zicea: "As fi voit sa aflu un bolnav ca sa-i dau trupul meu si sa-l iau pe al lui". Aceasta este dragostea desavarsita.
Vazand sau intalnind pe aproapele, contemplam icoana lui Dumnezeu, chiar daca carii patimilor incearca sa o desfigureze. Iubirea crestina are putere transfiguratoare.
De aceea Sfantul Isaac zice: "Iubeste pe pacatosi, dar uraste faptele lor".
Cheia inimii spre deschiderea lucrarii darurilor duhovnicesti Sau harismelor, s-a dat tot iubirii fata de aproapele, spune Sfantul Isaac, care exclama plin de entuziasm: "Ce dulce este intalnirea cu fratii nostri duhovnicesti".
Cheia inimii spre deschiderea lucrarii darurilor duhovnicesti Sau harismelor, s-a dat tot iubirii fata de aproapele, spune Sfantul Isaac, care exclama plin de entuziasm: "Ce dulce este intalnirea cu fratii nostri duhovnicesti".
Cand inima simte iubirea de aproapele, aceasta arde ca o flacara si atunci "te vei bucura de vederea lui ca de un inger al luminii".
Dumnezeu insa ne impartaseste iubirea Sa smerindu-Se, pogorandu-Se, "plecand cerurile", iar noi o primim si o intoarcem Lui, tot prin smerenie.
Dumnezeu insa ne impartaseste iubirea Sa smerindu-Se, pogorandu-Se, "plecand cerurile", iar noi o primim si o intoarcem Lui, tot prin smerenie.
"Smerenia este o putere tainica pe care o primesc sfintii desavarsiti, dupa desavarsirea intregii lor virtuti".
Smerenia este acoperamantul tuturor virtutilor, este "haina lui Dumnezeu", pe care a imbracat-o Fiul prin intruparea Sa. Prin smerenie omul se pleaca spre lumea creaturilor.
Cel smerit, se apropie de fiarele salbatice si acestea se imblanzesc la picioarele lui, "se apropie de oameni si acestia privesc la el ca la Domnul".
Cel smerit, se apropie de fiarele salbatice si acestea se imblanzesc la picioarele lui, "se apropie de oameni si acestia privesc la el ca la Domnul".
Daca virtutea iubirii incununeaza viata crestina, smerenia sau smerita cugetare este actul depunerii acestei cununi inaintea tronului ceresc, asemenea celor douazeci si patru de batrani din Apoc. 4, 10-11.
Sfantul Isaac vorbeste de "cetatea sfintei smerenii" ca o pazitoare sigura a vietii spirituale.
Sfantul Isaac vorbeste de "cetatea sfintei smerenii" ca o pazitoare sigura a vietii spirituale.
Smerenia este inainte mergatoare pe calea intrarii in Ierusalimul ceresc, "inaintea harului paseste smerenia", spune Sfantul Isaac, iar desavarsirea smereniei consta in recunoasterea propriei neputinte.
Smerenia ca adanc si culme, se dobandeste dupa invatatura Sfantului Isaac Sirul prin neincetata aducere aminte a propriilor greseli si prin constiinta apropierii de moarte, prin multumirea cu cele strict necesare, prin ascultare si tacere, "prin vointa de a fi necunoscut si neluat in seama". Smerenia este o conditie si o manifestare a salasluirii luminii dumnezeiesti in inima omului. "Smereste-te si vei vedea slava lui Dumnezeu intru tine, Caci unde odrasleste smerenia, acolo izvoraste slava lui Dumnezeu".
Desavarsirea vietii crestine este un "adanc al smereniei", iar smerita cugetare este "pecetea Duhului", pusa pe fruntea nevoitorilor.
Desavarsirea vietii crestine este un "adanc al smereniei", iar smerita cugetare este "pecetea Duhului", pusa pe fruntea nevoitorilor.
Fiul risipitor nu se poate apropia de hotarul de acasa, decat cu capul si cugetul plecat in smerenie.
De aceea, daca prin smerenie se deapana firul vietii crestine, tot prin smerenie se innoada cu vesnicia si nemurirea.
Prin smerenie se paseste in albia secata a Iordanului si se face primul pas pe tarmul noului Canaan, ceea ce il face pe Sfantul Isaac sa spuna ca "cel smerit cu cugetul nu e din lumea aceasta", a devenit deja cetatean al imparatiei lui Dumnezeu. Unul ca acesta contempla pe Cel nevazut si invata sa cunoasca pe Cel Necunoscut.
[...] viata crestina contemplativa are mai multe intelesuri si nuante: "Contemplarea Scripturilor", "contemplarea judecatilor lui Dumnezeu si a fapturilor vazute", adica contemplatia naturala ca o treapta a cunostintei, si o contemplatie spirituala in rugaciune: "Cel ce cugeta pururea la Dumnezeu, in fiecare clipa vede pe Domnul... si cel ce-si aduna privirea mintii inlauntrul sau, vede in ea raza Duhului... vede pe Stapanul inlauntrul inimii sale", deoarece, continua Sfantul Isaac, "cerul este inlauntrul tau, daca esti curat si vei vedea ingeri in tine impreuna cu lumina lor si pe Stapanul lor impreuna cu ei si inlauntrul lor".
De aceea, daca prin smerenie se deapana firul vietii crestine, tot prin smerenie se innoada cu vesnicia si nemurirea.
Prin smerenie se paseste in albia secata a Iordanului si se face primul pas pe tarmul noului Canaan, ceea ce il face pe Sfantul Isaac sa spuna ca "cel smerit cu cugetul nu e din lumea aceasta", a devenit deja cetatean al imparatiei lui Dumnezeu. Unul ca acesta contempla pe Cel nevazut si invata sa cunoasca pe Cel Necunoscut.
[...] viata crestina contemplativa are mai multe intelesuri si nuante: "Contemplarea Scripturilor", "contemplarea judecatilor lui Dumnezeu si a fapturilor vazute", adica contemplatia naturala ca o treapta a cunostintei, si o contemplatie spirituala in rugaciune: "Cel ce cugeta pururea la Dumnezeu, in fiecare clipa vede pe Domnul... si cel ce-si aduna privirea mintii inlauntrul sau, vede in ea raza Duhului... vede pe Stapanul inlauntrul inimii sale", deoarece, continua Sfantul Isaac, "cerul este inlauntrul tau, daca esti curat si vei vedea ingeri in tine impreuna cu lumina lor si pe Stapanul lor impreuna cu ei si inlauntrul lor".
Sufletul, partea contemplativa a omului, prin minte sau duh, are trei stari: starea fireasca, starea cea mai presus de fire si starea potrivnica firii. Inainte de pacatul stramosesc, starea fireasca, naturala a sufletului era "stravezie si curata prin primirea fericitei lumini, si la fel se va afla cand se va inalta la treapta straveche".
Acestei stari ii corespunde cunoasterea fapturilor lui Dumnezeu, a celor supuse simturilor si a celor gandite sau inteligibile.
Starea cea mai presus de fire este indreptarea vederii spirituale spre contemplarea luminii dumnezeiesti necreate, iar starea potrivnica firii este miscarea regresiva spre patimi.
Mintea are prin creatie posibilitatea de a se misca spre contemplatie, dar a fost deviata si orbita de pacat, tinuta in intuneric.
Mintea are prin creatie posibilitatea de a se misca spre contemplatie, dar a fost deviata si orbita de pacat, tinuta in intuneric.
Prin intrupare Fiul lui Dumnezeu vine mai aproape de noi, se atinge de ochii nostri spirituali (loan 9, 6) si ii deschide prin harul Sfantului Mir, ca sa-l contemple "pe cat li se (va) putea".
Exista o cunoastere gradata, care incepe prin cunoasterea de sine, cunoasterea naturala prin simturi si cunoasterea spirituala prin minte sau duh a celor nevazute ; aceste trepte fiind proprii omului, iar cunoasterea supranaturala apartine puterilor ingeresti.
Sfantul Isaac vorbeste despre trei trepte distincte ale cunoasterii :
a. Cunostinta desarta, care asculta de pofte trupesti si e robita de acestea, este "cunostinta care ingamfa", dupa Sfantul Apostol Pavel.
b. Cunostinta care lucreaza virtutile sufletesti, postul, rugaciunea, milostenia, citirea Sfintei Scripturi, faptele bune, luptele ascetice impotriva patimilor. Toate acestea corespund cunoasterii naturale a lucrurilor din afara prin simturi.
c. Cunostinta tainelor duhovnicesti "prinse intr-o intelegere simpla si subtire", este intrezarirea veacului viitor prin contemplare.
Aceste trei moduri, masuri sau trepte de cunoastere sunt:
- prima, dupa trup - contrara firii
- a doua, dupa suflet - potrivita firii
- a treia, dupa duh - mai presus de fire.
"Cea dintai treapta a cunoasterii raceste sufletul de faptele alergarii pe urmele lui Dumnezeu. A doua il incalzeste prin alergarea grabita pe calea celor ce tin de credinta, iar a treia e cea a odihnei si ea este chipul viitorului".
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, trad. Pr. Dumitru Stăniloae în Filocalia X, EIBMBOR, București 1981.
Exista o cunoastere gradata, care incepe prin cunoasterea de sine, cunoasterea naturala prin simturi si cunoasterea spirituala prin minte sau duh a celor nevazute ; aceste trepte fiind proprii omului, iar cunoasterea supranaturala apartine puterilor ingeresti.
Sfantul Isaac vorbeste despre trei trepte distincte ale cunoasterii :
a. Cunostinta desarta, care asculta de pofte trupesti si e robita de acestea, este "cunostinta care ingamfa", dupa Sfantul Apostol Pavel.
b. Cunostinta care lucreaza virtutile sufletesti, postul, rugaciunea, milostenia, citirea Sfintei Scripturi, faptele bune, luptele ascetice impotriva patimilor. Toate acestea corespund cunoasterii naturale a lucrurilor din afara prin simturi.
c. Cunostinta tainelor duhovnicesti "prinse intr-o intelegere simpla si subtire", este intrezarirea veacului viitor prin contemplare.
Aceste trei moduri, masuri sau trepte de cunoastere sunt:
- prima, dupa trup - contrara firii
- a doua, dupa suflet - potrivita firii
- a treia, dupa duh - mai presus de fire.
"Cea dintai treapta a cunoasterii raceste sufletul de faptele alergarii pe urmele lui Dumnezeu. A doua il incalzeste prin alergarea grabita pe calea celor ce tin de credinta, iar a treia e cea a odihnei si ea este chipul viitorului".
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, trad. Pr. Dumitru Stăniloae în Filocalia X, EIBMBOR, București 1981.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu