Parintele Pustnic Gherasim din Sfântul Munte Athos

Harul Duhului Sfant aduce nadejdea crestinului in mantuirea sa 

Treptele purificarii si desavarsirii sunt nenumarate si urca pana acolo unde doreste si se straduieste cel ce vrea sa se uneasca cu Dumnezeu. Unirea aceasta nu are limite, fiindca Dumnezeu este inepuizabil si infinit si - cu toate ca este imanent prin energiile Sale - ramane transcendent prin fiinta Sa. Unindu-se insa cu Dumnezeu prin energiile necreate, omul tinde spre izvorul acestora, spre fiinta dumnezeiasca si Persoanele dumnezeiesti. impartasindu-se din energii, credinciosul se impartaseste din Dumnezeu, chiar daca fiinta dumnezeiasca este neimpartasibila. Dar tocmai faptul ca Dumnezeu este transcendent dupa fiinta si imanent dupa energiile Sale necreate provoaca tensiunea omului catre Dumnezeu, dorul dupa unirea tot mai intima cu Dumnezeu, sau dorinta vesnicei "epectaze" de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa.
Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-l atrage spre Sine prin iubire. Iubirea din om se doreste mai aproape de Iubirea-sursa, cauta permanent iubirea infinita a lui Dumnezeu. Chemat la existenta de Dumnezeu, omul isi gaseste adevarata odihna in Dumnezeu. Dar setea omului dupa Dumnezeu nu se manifesta numai prin dorinta de a-L contempla ca pe ceva "de dincolo", ci este dorinta de a se uni cu El in cea mai intima comuniune, a-L face al sau. Setea omului de infinit si dorinta omului de a se uni cu Dumnezeu, a fost potolita si satisfacuta prin unicul eveniment istoric, irepetabil si de o noutate absoluta, care a fost intruparea Fiului lui Dumnezeu. Asumarea trupului si firii omenesti de catre Fiul lui Dumnezeu a facut posibila transfigurarea umanului in Hristos prin energiile necreate, iar prin aceasta au fost fundamentate Sfintele Taine.
Asa cum Persoana lui Hristos raspunde nevoii de unire cu Dumnezeu a omului, tot asa, tainele raspund nevoii omului de a sorbi din Hristos prin energiile Duhului Sfant care se impartaseste in Biserica prin lucrarile ei sfintitoare. Transfigurarea credinciosului in Biserica prin lucrarea harului Duhului Sfant nu este altceva decat actualizarea in fiecare credincios a indumnezeirii trupului lui Hristos.
Pr. Conf. Dr. Vasile Citiriga

  Multa lume nu intelege ce e cu mantuirea, tare multa lume o confunda cu milostenia, bunatatea, rugaciunea, mersul la manastiri... Toate astea sunt doar mijloace de a dobandi Duhul Sfant, care cu adevarat ne curata de toata intinaciunea  ( ramasitele rele ale patimilor ). Fiecare placere, pofta in exces este o patima. Fiecare deprindere si dependenta este o patima. Si trupul, ca si sufletul - au patimi. Trebuie izbavire de toata firea cazuta. Ca Adam nu avea patimi. Deci, trebuie curatire de patimi.

Duhul Sfant nu se poate apropia de inima in care zac pacate, patimi sau are mandrie, trufie, parere de sine, minte inaltata. 

Smerenia atrage Duhul Sfant, inima curata si fara de patimi. 

Caci zice in Sfanta Scriptura- de nimic murdar nu se poate apropia Domnul, si nici nimic necurat nu va intra in Imparatia Cerului. Oamenii insa nu inteleg asta.  Sau inteleg, dar sunt indiferenti. De acest lucru depinde mantuirea.

Cand raza Duhului Sfant a strabatut prin inima cuiva, acel suflet nu are altceva de facut decat sa planga, si nu se mai poate opri din plans. 

Acel plans este mangaietor, si daca se intampla adeseori, Duhul Sfant va desavarsi smerenia. Si atunci, de te va lauda toata lumea, nu mai ai nevoie de lauda nimanui.

Mândria nu-i a oamenilor sănătoși, ci a celor bolnavi. Pot să zboare și pe sus, să aibă aripi, dar dacă socotesc că-s puțin mai buni ca alții, îi cea mai mare cădere.

 Pentru un gând ca acesta, Sfinții Parinți au plâns zi ți noapte pentru ceasul morții ți ceasul Judecății, și când le-a ieșit sufletul, le-a ieșit în pace, liniștit, pentru că ei și-au mâncat iadul prin pocaință.

Daca oftatul are ceva ce nu-ti convine, ii de la diavol. 

Dar daca din oftatul acela vezi ca ti se aduna mintea, incepe inima a zice „Doamne Iisuse…”, si nu te mai poti opri din plans, si chiar de nu plangi – pentru ca ele sunt trepte – si vezi o mahnire si s-o adunat mintea, si ai vrea sa zici „Doamne Iisuse…” cu inima, cu mintea, atunci nu trebuie sa-ti faci griji in timpul acela, pentru ca Duhul Sfant te cerceteaza si vei capata bucurii foarte mari. 

Se intampla in multe stari de acestea, ca Duhul Sfant sa-ti ia rugaciunea si sa-ti rapeasca sufletul – si unde sa-l rapeasca? 

– In Rai. Iar cand Duhul Sfant te aduce inapoi in trup, tu atunci trebuie sa zici iar „Doamne Iisuse…” si-ti aduni mintea si nu lasi rugaciunea. Dupa ce ai obosit inima ta cu mintea si tii mintea in inima si atunci ai multa smerenie, daca ai unit osteneala mintii cu smerenia, atunci Duhul cel Sfant te va rapi, si asa poti sa ai si o saptamana si mai mult.

Acest dar mai mult la batranete, pentru ca atunci te-ai imbogatit mai mult in smerenie si nu te mai poate vatama diavolul prin mandrie sau prin slava desarta. Acesta ii un dar mare.

Parintele Proclu Nicau, Lupta pentru smerenie si pocainta, Editura Agaton, Fagaras, 2010