SFANTUL NICODIM AGHIORITUL
 ,,Orice minciună este rea — Cei ce mint se lipsesc de împărăţia cerurilor si se osândesc ,,

Câte răutăţi fac meşterii şi lucrătorii de pământ

   In zece părţi pot să se împartă, pentru mai bună lămurire, răutăţile şi păcatele pe care le fac meşteşugarii şi meseriaşii. 1) în făgăduinţele cele mincinoase pe care le fac meseriaşii către cei ce le poruncesc lor să le lucreze; 2) în vicleşugurile ce le întrebuinţează cei care lucrează meşteşugul lor; 3) în furtişagul ce-l fac; 4) în hulele pe care le grăiesc;
5) în lăcomii; 6) în jurământuri; 7) în jurământul strâmb, pe care îl fac când au să dea sau să vândă lucrul mâinilor lor; 8) în covârşitoarea împătimire ce o au să lucreze, nădăjduind în meşteşugul lor; 9) în mândria ce au că sunt meseriaşi buni; 10) şi cea din urmă, în zavistia ce o au unul asupra altuia. 

 Toate aceste răutăţi poate să le vadă cineva întâmplându-se la toate meseriile cele trebuincioase ale lumii, atât la cele mai de căpetenie, cât şi la cele slujitoare acelora.

 Spre exemplu, să se aducă în mijlocul nostru meşteşugul plugăresc, care nu numai că este cel dintâi şi mai de nevoie decât toate meşteşugurile ce se află în viaţa omenească, dar şi cel mai obositor şi mai cu dreptate decât celelalte, precum este scris: „Să nu urăşti lucrarea cea cu osteneală şi lucrarea pământului, cea făcută de Cel Prea înalt" (Sir. 7,18). Să vină, zic, în mijloc, ca să vedem dacă urmează şi la el acestea. Şi oare, câţi plugari şi lucrători de pământ sunt caje se făgăduiesc adică, să meargă în cutare zi ca să semene sau să secere holda altui creştin ce i-a rugat, iar ei când vine ziua cea hotărâtă se leapădă de făgăduinţele ce au dat şi rămân mincinoşi?

 Câţi plugari întrebuinţează vicleşuguri şi furtişaguri lucrând plugăria? Căci unii din ei, când ogorăsc şi întorc ţarinile, lucrează ca să isprăvească degrabă şi fac brazdele ori strâmbe, ori rare, sau prea la suprafaţa pământului, cât numai să se vadă că negreşte pământul ţarinii; şi aşa amăgesc pe proprietari că au ogorât ţarinile şi primesc cu nedreptate plata lor cea tocmită. Alţii mută hotarul ţarinii lor, cu scop de a răpi loc din ţarina aproapelui; alţii seamănă grâul şi orzul rar — când ţarinile şi sămânţa sunt străine — ca să prisosească sămânţa şi să o fure ei. 

Unii când seceră, fură pe ascuns de la stăpân mănunchi şi snopi; şi alţii când treieră, înainte de a se măsura grâul sau orzul, fură din el cât îi lasă ştiinţa lor, fără să ştie stăpânul. Şi cine poate să povestească răutăţile pe care le fac lucrătorii de pământ, când au să vândă rodurile lor la alţii? Ei aruncă în grâu orz, porumb, mei, pământ, paie şi altele asemenea, ca să-l înmulţească, iar deasupra sacului pun grâu bun şi curat, ca să amăgească pe cumpărători. Tot aşa fac şi când vor să vândă făină, pentru că o amestecă cu materiile cele mai sus zise şi deasupra sacului pun făină bună şi curată, amăgind mulţimea săracilor şi luându-le banii cu nedreptate. Ei fac o lăcomie covârşitoare pentru că vând rodurile lor totdeauna cu preţ mai mult decât costă şi pentru a încredinţa pe cumpărători, adaugă mii de jurăminte mincinoase. Ei zavistuind celor de un meşteşug cu dânşii, îi clevetesc adică şi defăima lucrul şi rodurile lor, iar pe ei se laudă şi lucrurile şi rodurile lor, pentru ca să atragă cu aceasta pe oameni spre a alege mai mult marfa lor şi a o cumpăra. La fel fac şi cultivatorii de vii, grădinarii şi toţi ceilalţi care lucrează pământul. 

 Meşteşugurile nu pricinuiesc vreo răutate, ci reaua alegere a celor ce le lucrează 

 

Fraţii mei creştini, ce este această înşelăciune care v-a stăpânit? Ce este atâta mulţime de răutăţi care a înecat meşteşugurile voastre? Voi, pentru aceasta aţi învăţat meşteşug, ca să scăpaţi de păcatele ce se nasc din şedere şi iarăşi acum voiţi să faceţi meşteşugul organ a toată răutatea? Voi pentru acest scop lucraţi lucrul mâinilor ca să nu furaţi, şi voi iarăşi să uneltiţi acum în lucrul mâinilor voastre atâtea furtişaguri şi nedreptăţi? Voi aţi aflat osteneala mâinilor voastre, ca pe un liman prea liniştit, spre a vă izbăvi din furtuna nesaţiului de câştig şi ca un zid de cetate tare, ca să scăpaţi şi să vă apăraţi de războiul călcării de jurământ şi ca o pavăză doctorească, ca să vă izbăviţi de patimile zavistiei, ale minciunii şi ale mândriei, şi voi să vă înecaţi iarăşi îhlăuntrul limanului? Să vă răniţi înlăuntrul zidului cetăţii şi să muriţi, având acest fel de doctorie? O! vai mie! Aceasta este la fel, ca şi cum aţi face lumina întuneric; dulcele, amar; bunul, rău şi viaţa, moarte. La voi este potrivită zicerea Apostolului Pavel: „Legea sfântă este şi porunca sfântă, dreaptă şi bună. Deci, oare ce era bun mie mi s-a făcut moarte? Să nu fie. Ci, păcatul ca să se arate păcat prin ce era bun, lucrându-mi mie moarte; ca să se facă peste măsură păcătos, păcatul prin poruncă" (Rom. 7,13). Pentru că porunca pe care a dat-o Dumnezeu lui Adam şi la toţi oamenii să lucreze şi să muncească, este sfântă şi dreaptă şi foarte folositoare, fiindcă scapă pe cei ce lucrează după Dumnezeu, de orice răutate; şi ea nu se face niciodată pricină răului de la sine, să nu fie! Ci răzvrătita de sine alegerea voastră care lucraţi fără frica lui Dumnezeu şi reaua uneltire ce o întrebuinţaţi la meşteşuguri şi la lucrul mâinilor, aceasta este care vă pricinuieşte răutăţi şi moarte sufletelor voastre, prin bunele meşteşuguri şi folositoare de suflet lucruri, „prin ce era bun, lucrându-mi mie moarte". 

 Orice minciună este rea — Cei ce mint se lipsesc de împărăţia cerurilor si se osândesc 

 

Toată minciuna, în orice fel ar fi ea şi în orice chip s-ar zice, este rea şi urgisită şi nu se cade a o grăi creştinii, deoarece îşi fac obicei rău, precum zice înţeleptul Sirah:,,Nu voi a spune nici o minciună, că minciuna deasă nu este bună" (Sir. 7, 14) şi într-alt loc zice acelaşi Sirah că, mai bine este a fura cineva, decât a se deprinde să spună minciuni întruna; măcar că amândoi moştenesc pierzarea şi munca: „Mai bine este furul, decât cel ce pururea minte; iar amândoi pierzarea vor moşteni" (Sir. 20, 26); cu cât mai mult nu se cade a grăi creştinii minciuni, ca să amăgească pe fraţii lor cu viclenia şi răutatea, precum faceţi voi, meşterii? Şi mai mult voi, toţi doctorii, dar mai cu seamă cei neiscusiţi chirurgi şi doctori mincinoşi, voi care vă gândiţi că cel bolnav este bogat şi are buzunarul plin şi întindeţi mâna ca să vă dea din destul, întrebuinţaţi minciuna ca pe o materie şi pricină de câştig, spunând către ei minciuni: „N-ai nimic, frate; încă puţin şi ai să te faci bine desăvârşit", precum zice dumnezeiescul Simeon Metafrastul (în viaţa Sfântului Luca din Stiru). Iar după ce mâncaţi toţi banii acelui sărman bolnav şi încetează mâna lui de a vă mai da, atunci schimbându-vă, vă faceţi iubitori de adevăr şi-i ziceţi lui cele din contră: „Frate, boala ta n-are vindecare, patima ta este mai pe sus de orice meşteşug omenesc, numai Dumnezeu poate să o vindece, Căruia îi sunt toate cu putinţă şi cu lesnire" (după acest dumnezeiesc Simeon. Acolo).

 Tot aşa spuneţi minciuni şi la doctoriile pe care le daţi; pentru că de multe ori daţi bolnavului o buruiană prea de nimic si o doctorie de cinci bani şi apoi spuneţi minciuni că doctoria voastră a fost scumpă şi aşa cereţi de la nenorocitul bolnav o plată prea mare; şi ca să întăriţi minciuna, adăugaţi şi jurământ mincinos fără frică de Dumnezeu. 

 Deci, temeţi-vă de Dumnezeu şi încetaţi de a mai întrebuinţa cuvinte mincinoase la lucrul mâinilor voastre; pentru că Dumnezeu obişnuieşte a pierde pe toţi cei ce grăiesc minciuni, precum este scris la dumnezeiescul David: „Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciună" (Ps. 5, 6). Că Dumnezeu dă atât de mari pagube celor ce grăiesc minciuni, încât ajung în stare ticăloşii să poarte haine de piele cu părul pe ele, din pricina sărăciei, precum este scris la Zaharia: „Şi vafi în ziua aceea, ruşinase-vor prooroci... şi se vor îmbrăca cu haine de păr, pentru că au minţit" (Zah. 13, 4). Fiindcă Dumnezeu urăşte şi se întoarce de la cei ce grăiesc minciuni; precum zice Solomon: „Urâte sunt la Domnul buzele mincinoase" (Pild. 23). Si pentru că, în sfârşit, Dumnezeu scoate afară din împărăţia Sa pe toţi cei ce iubesc a grăi cuvinte mincinoase, precum mărturiseşte sfântul Apocalips: „Iar afară câinii şi tot cel ce iubeşte şi face minciuna" (Apoc. 22,15); şi-i aruncă pe ei în iezerul cel de foc: „Iar celor fricoşi şi tuturor celor mincinoşi, partea lor în iezerul cel ce arde cu foc şi cu piatră pucioasă, care este moartea cea a doua" (Apoc. 21, 8). 

 

NICODIM AGHIORITUL ,,HRISTOITIA ,,
(BUNUL MORAL AL CREŞTINILOR), EDITURA BUNAVESTIRE 2001
sursa ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/2niko.pdf