Pr Argatu Interviu Despre farmece, vraji si puterea diavolului

DIAVOLUL ÎNCEARCĂ SĂ SCHIMBE FUNCŢIONAREA TRUPULUI ŞI, PRIN ACEASTA, LUCRAREA MINŢII 

Diavolul nu are puterea să intre în adânc, în mintea de nepătruns a omului. De aceea, încearcă să influenţeze mintea omului în mod indirect, producând diferite anomalii în trup. în acest fel, strecoară în minte gânduri sau înţelesuri sau vederi ]. Ba chiar sileşte starea umorală a trupului să aducă vreo nălucire ciudată înaintea minţii şi să o facă să primească o anumită formă . 

Adică încearcă să determine prilejuri binecuvântate pentru ca mintea cea fără de formă să primească o anumită formă, respectiv o face să aibă gânduri străine de rugăciune şi omul să nu se mai roage cu adevărat. 

Aşadar, influenţează trupul omului, dar această influenţă are loc într-un asemenea mod, încât omul să nu-şi dea seama ce i se întâmplă şi să nu creadă că este vorba de lucruri supranaturale. Modul acestei lucrări a diavolului este foarte simplu, aşa cum ne relatează bărbaţii cunoscători  cu o adâncă cunoştinţă şi înţelegere duhovnicească, luminaţi de Dumnezeu şi de Dumnezeu cugetători. Potrivit cu ce ne spun aceşti sfinţi, printre care e şi Sfântul Nil, dracul, atingându-se de creier, schimbă lumina minţii precum voieşte .

Adică, dacă nu suntem pregătiţi duhovniceşte să rezistăm unor asemenea atacuri, diavolul face înlăuntrul nostru un joc de lumini şi de umbre, influenţând creierul, astfel încât să luăm această anomalie naturală drept lucrare dumnezeiască, o arătare, chipurile, a lui Dumnezeu.

 În afara acestor influenţe, demonii mai exercită şi alte influenţe asupra trupului, ajungând până la silirea şi vătămarea acestuia . Încercând să-l influenţeze sufleteşte pe om, se preschimbă chiar şi în fiare , apărând sub formă de lei, şerpi, care încearcă să vatăme trupul rugătorului . Pot, de asemenea, să aţâţe animale adevărate, cum ar fi viperele, ca să-i otrăvească pe iubitorii de Dumnezeu ce se roagă , sau chinuind trupul rugătorului, să-l facă să-şi risipească mintea de la rugăciune.

DIAVOLUL AŢÂŢĂ PATIMILE TRUPEŞTI ŞI, PRIN MIJLOCIREA LOR, INFLUENŢEAZĂ LUCRAREA MINTII 

Diavolul răscoleşte toate patimile prin trup ca să poată împiedica (mintea) din drumul său cel mai bun şi din călătoria către Dumnezeu . 

Într-un limbaj contemporan am putea spune astfel: ca să împiedice ieşirea minţii către Dumnezeu, vrăjmaşul omului aşază în calea sa mine, iar acestea sunt diferitele patimi trupeşti. Sfântul explică mai bine acest lucru în alt cap. Ce vor dracii să lucreze în noi: lăcomia pântecelui, curvia (...) şi celelalte patimi, ca îngrășându-se mintea prin ele, să nu se poată ruga cum trebuie .

 Diavolul stârneşte, mai întâi de toate, patimile trupeşti, pentru că ele sunt cele mai la îndemână. Sfântul accentuează invidia diavolului, care face tot ce poate pentru a-l coborî pe om de la înălţimile duhovniceşti la care se află tocmai prin cele mai grosolane şi mai trupeşti patimi, cum este curvia. Chiar şi când crezi că te afli împreună cu Dumnezeu prin rugăciunea duhovnicească, ia aminte la demonul curviei, care este foarte pizmaş şi înşelător şi mai iute în mişcări decât mintea ta, ne spune Sfântul .

INFLUENŢE ASUPRA SUFLETULUI ŞI, PRIN ACEASTA, ASUPRA MINŢII

 Influenţând sufletul, demonul are o acţiune mai directă şi mai plină de rezultate asupra minţii şi, prin urmare, şi asupra rugăciunii minţii. Cele mai dure modalităţi sunt, precum am văzut, înfricoşarea, stârnirea uimirii, ameninţarea, pe care le determină prin arătări ciudate . 

Foloseşte însă şi modalităţi mai subţiri pentru a-i influenţa şi pe cei înaintaţi în viaţa duhovnicească, dacă nu sunt atenţi sau dacă ajung la neglijarea îndatoririlor duhovniceşti. în cazul în care reuşeşte să-i înşele, cei înşelaţi, în loc să vorbească cu Dumnezeu, vorbesc cu necuraţii draci . Iată câteva feluri de atac:

INFLUENŢAREA MEMORIEI 

Demonul influenţează memoria fără să înceteze să pună în mişcare înţelesurile lucrurilor prin mijlocirea ei , astfel încât mintea să se umple de imaginile celor create, să se îndeletnicească cu acestea şi, în cele din urmă, să-L uite pe Domnul, cu Care voia la început să grăiască.

 Ca să folosim o imagine contemporană, putem spune că vrăjmaşul întrebuinţează memoria strecurând paraziţi în minte, aşa cum un post de radio poate fi bruiat de altul. Vicleanul însă încearcă cel mai mult:

INFLUENŢAREA MINŢII PRIN DIFERITELE PATIMI ALE PĂRŢII IRAŢIONALE ALE SUFLETULUI 

De exemplu, iubirea de argint, mânia, ţinerea de minte răului şi celelalte patimi, ca îngroşându-se mintea, să nu se poată ruga. Căci stârnindu-se patimile părţii iraţionale, nu o lasă să se mişte cu bună judecată . Aşa cum am văzut la analiza pe care am făcut-o asupra patimilor, acestea reprezintă elemente străine strecurate în firea noastră, care odată primite, devin una cu ea prin obişnuinţă, distrugând latura bună a firii noastre. 

Fără patimi mintea este subţire, patimile o îngroaşă, o fac greu de mişcat, lipsind-o de subţirimea ei naturală şi de uşurinţa în mişcări, făcând-o sluga puterilor iraţionale ale sufletului, în timp ce acestea ar fi trebuit să slujească minţii, care este partea conducătoare a sufletului. Patimile leagă mintea şi ea nu poate să alerge, căci este trasă şi purtată de către înţelesul pătimaş , precum o pasăre legată care nu poate zbura. Aşadar, fie că e legată, fie că e îngrăşată prin mijlocirea patimilor, mintea nu poate să-şi săvârşească lucrarea. 

O patimă pe care vrăjmaşul o exploatează foarte mult este slava deşartă şi rudenia ei, părerea de sine. Când aceste patimi se află în suflet sau sufletul înclină uşor către ele, diavolul găseşte cu uşurinţă teren de acţiune în noi. Le foloseşte ca pe nişte colaboratori pentru a reuşi cucerirea minţii. Când omul nu are ispite trupeşti sau patimi , se poate crede ajuns la măsuri înalte de virtute şi sfinţenie. Se poate socoti pe el însuşi nepătimaş, chiar dacă nu-şi împărtăşeşte gândul şi altora. 

Dar aceasta reprezintă o cunoştinţă surdă şi umflată printr-o mare preţuire de sine şi a virtuţilor proprii. în acest caz, diavolul acţionează asupra creierului, producând o simţire mincinoasă, influenţând lumina naturală a acestuia şi răvăşind lucrarea lui firească. în acest fel dă naştere în om la gânduri nechibzuite  sau la vederi ciudate , lăsându-l să creadă că e vorba de slava lui Dumnezeu sau de cunoştinţă dumnezeiască. Omul care le vede şi le primeşte crede că din pricina sfinţeniei sale a ajuns un vas al descoperirilor dumnezeieşti, iar rugăciunea lui şi-a atins ţelul . Greşeşte însă, apucând fum în loc de lumină . Alt mod de înşelare bazat pe slava deşartă este următorul:

Cu dreptate este să nu-ţi rămână necunoscut nici vicleşugul acesta, că pentru o vreme se despart dracii între ei înşişi. Şi dacă vrei să ceri ajutor împotriva unora, vin ceilalţi în chipuri îngereşti şi alungă pe cei dintâi, ca tu să fii înşelat de ei, părându-ţi că sunt îngeri , adică scopul lor este de a produce în suflet impresia că vede îngeri din pricina virtuţii sale. Şi Sfântul Pavel a vorbit despre arătarea satanei în chip de înger luminos (1 Cor. 11,14). 

O a treia stratagemă pe care o folosesc demonii este strecurarea gândurilor rele în minte , Apoi îl îndeamnă pe om la rugăciune împotriva acestor gânduri sau îl îmboldesc spre împotrivire, spre convorbirea lăuntrică cu gândul. îndată ce începe împotrivirea din partea omului, gândurile rele se retrag brusc. 

De ce? Ca să te înşeli închipuindu-ţi despre tine că ai început să birui gândurile şi să înfricoşezi pe draci . De aceea, Sfântul subliniază: Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu uşurinţă, de unde vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo cursă şi să te predai înşelat . Când gândurile îl atacă pe om, nu pleacă repede. Lupta împotriva lor este dură şi cere răbdare. Dacă gândurile rele se risipesc îndată după împotrivire, nu e întotdeauna sigur că aceasta se datorează harului lui Dumnezeu. în spatele acestei risipiri se poate ascunde însuşi vrăjmaşul. 

Luptătorul duhovnicesc nu prinde curaj cu uşurinţă şi nu are o părere înaltă despre rezultatele rugăciunii sale. Se smereşte şi cere mila Domnului, tot mai mult socotindu-se pe sine un nimic. Un al patrulea fel este următorul. Dacă diavolul, după multe încercări, nu-şi atinge scopul prin atacul frontal, dă înapoi, îndată ce se termină rugăciunea, îi dă prilejuri rugătorului să se mânie pentru a-şi pierde pacea sau îi aţâţă vreo patimă iraţională, netrebnicindu-l în propriii săi ochi , dacă o acceptă. Omul duhovnicesc preferă întotdeauna pacea lui Dumnezeu, şi nu propria lui mânie, şi de aceea încearcă să cunoască întotdeauna intenţiile vrăjmaşului ca să nu fie înşelat şi biruit de el (2 Cor. 2, 11).

sursa https://pustniculdigital.files.wordpress.com/2011/02/rugaciunea-si-ingerii.pdf