Filocalia X - Isaac Sirul-Cuvântul 19-Despre credinţă şi smerenie

 Despre credinţă şi despre smerita cugetare

 Făptură prea mică, voieşti să afli viaţa ? Ţine în tine credinţa şi smerenia, căci prin ele afli mila, ajutorul şi cuvintele grăite în inimă de Dumnezeu, dar şi pe Cel ce te păzeşte întru ascuns şi rămîne cu tine la arătare .
Voieşti să le dobîndeşti pe acestea, care sînt cuvîntări ale vieţii ? . Umblă cu simplitate şi nu întru cunoştinţă înaintea lui Dumnezeu. Căci simplităţii îi urmează credinţa, iar subţirimii şi disputei gîndurilor, părerea de sine. Şi acesteia îi urmează depărtarea de .

 Prin credinţă şi smerenie simţim cuvintele lui Dumnezeu grăite în fiecare moment în inimă, deci nu ca nişte cuvinte spuse odinioară de Dumnezeu şi acum desprinse de El. De aceea, Îl simţim şi pe Dumnezeu însuşi ca persoană, grăindu-ni-le. In ascuns, îl simţim grăindu-ne, iar la arătare, ajutîndu-ne în faptele noastre. . Cuvintele lui Dumnezeu simţite în inimă sînt deci cuvîntări ale lui Dumnezeu, adresate nouă acum şi care susţin viaţa noastră cu puterea lui Dumnezeu comunicată prin ele Dumnezeu.
Cînd vei veni înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune, fă-te în gîndirea ta ca o furnică şi ca cele ce se tîrăsc pe pămînt şi ca un vierme şi ca un prunc care se bîlbîie. Şi nu spune înaintea Lui ceva bizuit pe cunoştinţă, ci apropie-te de Dumnezeu şi umblă înaintea Lui cu cuget de prunc, ca să te învredniceşti de părinteasca purtare de grijă, ce se îndreaptă de la părinţi spre fiii lor încă prunci. Căci s-a spus că «păzitor al pruncilor este Domnul» (Ps. 114, 6). Pruncul se apropie de şarpe şi-l prinde de gît şi nu e vătămat de el. Pruncul umblă gol toată iarna. Cînd alţii umblă îmbrăcaţi şi acoperiţi şi totuşi frigul intră în toate mădularele lor, pruncul şade gol în ziua cînd e frig, ger şi gheaţă, şi nu suferă, pentru că trupul lui nevinovat e acoperit cu o altă haină nevăzută prin acea purtare de grijă ascunsă, care susţine mădularele lui fragede, ca să nu se apropie de ele vreo vătămare de la ceva.

Crezi acum că există o purtare de grijă ascunsă, prin care trupul fraged, uşor expus la orice vătămare pentru frăgezimea şi slăbiciunea lui, este păzit în mijlocul împrejurărilor potrivnice şi nu e lăsat să sufere de ele ? Căci zice : «Domnul păzeşte pe prunci». Şi nu numai pe aceştia, mici cu trupul, ci şi pe înţelepţii din lume, care au părăsit cunoştinţa lor şi se sprijină pe înţelepciunea simplă şi s-au făcut ca nişte prunci în voia lor şi aşa au învăţat înţelepciunea aceea care nu se învaţă prin osteneli. Sînt cei despre care înţeleptul în cele dumnezeieşti, Pavel, a spus : «Cel ce socoteşte că este înţelept în lumea aceasta să se facă nebun, ca să ajungă înţelept» (I Cor., 3, 18).

Deci, cere de la Dumnezeu să-ţi dea să ajungi la măsura credinţei. Şi dacă simţi desfătarea ei în sufletul tău, nu-mi este greu să-ţi spun iarăşi că nimic nu te va împiedica să ajungi la Hristos. Şi nu-ţi va fi greu să fii răpit în tot ceasul de la cele pămînteşti şi să uiţi de lumea aceasta neputincioasă şi de amintirile lucrurilor ei. Roagă-te pentru acest lucru fără preget şi cerşeşte-l cu căldură şi cere-l cu multă sîrguinţă pînă ce-l vei primi. Şi nici după aceasta să nu slăbeşti. Iar de acesta te vei învrednici dacă te vei sili mai întîi să arunci grija ta asupra lui Dumnezeu cu credinţă şi vei schimba grija ta de tine cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Şi cînd vei vedea voia ta că se încrede cu toată curăţia cugetului mai mult în Dumnezeu decît în tine, şi că te sileşti să nădăjduieşti în El mai mult decît în sufletul tău, atunci se va sălăşlui în tine puterea aceea necunoscută de tine. Şi vei simţi puterea Celui ce este cu tine, în chip neîndoielnic; puterea aceea pe care mulţi simţind-o intră în foc şi nu se tem şi călcînd pe apă nu se îndoiesc în cugetul lor, socotind că se vor scufunda.

Căci credinţa întăreşte simţurile sufletului şi acesta simte pe Cineva nevăzut, care-l convinge să nu ia în seamă vederea lucrurilor înfricoşătoare, nici să privească la vreo vedere ce întrece simţurile .
Poate socoteşti că acea cunoştinţă duhovnicească o primeşte cineva în cunoştinţa sufletească ? Dar nu e numai cu neputinţă să primească cineva acea cunoştinţă duhovnicească în cunoştinţa sufletească, ci nu o poate nici măcar simţi cineva cu simţirea , precum nu se pot învrednici de ea cei ce se străduiesc să se deprindă în cunoştinţa sufletească. Astfel, dacă unii din ei voiesc să se apropie de acea cunoştinţă a Duhului, nu se pot apropia de ea cîtuşi de puţin, pînă ce nu o părăsesc pe cea sufletească şi toată îndeletnicirea cu subţirimile ei şi cu meşteşugul ei foarte mult împletit (complicat) şi nu se vor întoarce la sufletul lor de prunci. Pentru că multă piedică le vine lor din obişnuirea cu ea, pînă ce nu o vor înlătura puţin cîte puţin.

Cunoştinţa duhovnicească este simplă şi nu străluceşte prin gînduri sufleteşti. Pînă ce nu se va elibera cugetarea de ideile cele multe şi nu va veni la simplitatea curăţiei, nu va putea simţi cunoştinţa Duhului. Treapta acestei cunoştinţe constă în a simţi desfătarea vieţii veacului acela. De aceea, dispreţuieşte multele idei! Căci cunoştinţa aceasta sufletească nu poate cunoaşte altceva afară de idei; nu poate cunoaşte ceea ce se primeşte în simplitatea cugetării , potrivit Celui ce a zis : «De nu vă veţi întoarce şi nu vă veţi face ca pruncii, nu veţi putea intra în Împărăţia cerurilor» (Mt., 18,3).
Dar mulţi nu ajung la această simplitate, ci nădăjduiesc în faptele lor cele bune, socotind că prin ele li se păstrează un loc în Împărăţia cerurilor. Aşa înţeleg ei «Fericirile» din Evanghelie. Ei zic că Domnul le-a arătat că acestea sînt felurite, ca să vedem că ne-a făcut cunoscute multe chipuri de vieţuiri potrivite acelor «Fericiri». Ei zic că fiecărui om, după toate măsurile în care umblă pe orice cale spre Domnul, Acesta îi deschide poarta Împărăţiei cerurilor. Dar acea cunoştinţă duhovnicească nu o poate primi cineva de nu se va întoarce şi nu se va face ca un prunc. Şi din aceasta simte desfătarea aceea a Împărăţiei cerurilor.
Împărăţia cerurilor spun (sfinţii) că este vederea duhovnicească. Şi aceasta nu se află în faptele gîndurilor, ci poate fi gustată numai prin har. Şi pînă nu se curăţă omul, nu e în stare nici să audă despre ea (cu înţelegerea), căci nimeni nu poate să o dobîndească prin învăţătură.
De vei ajunge, o fiule, la curăţia inimii prin credinţă, dobîndită în liniştea din partea oamenilor, şi vei uita cunoştinţa acestei lumi, ca să nu o mai simţi, aceasta se va afla dintr-odată înaintea ta fără o cercetare cu privire la ea. «Înfige, zice, un stîlp şi toarnă pe el untdelemn şi vei afla comoară în sînul tău».

Dar de vei fi ţinut în lanţul cunoştinţei sufleteşti, nu e greşit să-ţi spun că mai uşor îţi este să te dezlegi din lanţurile de fier decît din ea.
Şi nu vei scăpa în veci din cursele rătăcirii şi niciodată nu vei putea dobîndi îndrăznirea şi încrederea faţă de El, ci în fiecare clipă vei merge spre gura sabiei şi nu vei putea să scapi nicidecum de supărare.
Roagă-te în slăbiciune şi simplitate, ca să vieţuieşti bine înaintea lui Dumnezeu şi vei fi fără grijă. Căci precum urmează umbra trupului, aşa şi mila urmează smeritei cugetări. Deci de voieşti să umbli în acestea, nu da mîna nicidecum gîndurilor de neputinţă. Şi chiar de te vor înconjura şi te vor înfricoşa toate vătămările şi relele şi primejdiile, să nu ai grija lor, nici să le iei în seamă.

FILOCALIA SAU CULEGERE DIN SCRIERILE SFINŢILOR PĂRINŢI CARE ARATĂ CUM SE POATE OMUL CURĂŢI, LUMINA ŞI DESĂVÎRŞI Volumul X
SFÎNTUL ISAAC SIRUL * CUVINTE DESPRE SFINTELE NEVOINŢE ,EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMANE BUCUREŞTI - 1981, pag 96