PARINTELE ARSENIE BOCA ,,Acestea-s semnele celor locuiţi de Dumnezeu,,
Sf. Isaac Şirul a numit desăvârşirea o prăpastie de smerenie; dar tot aşa de bine putea să zică şi despre iubire, legând-o de numele desă vârşirii.
Căci iubirea l-a coborât pe Dumnezeu din Ceruri ca să se facă om, - şi nu este smerenie mai mare ca aceea a locui Dumnezeu în oameni, din iubire.
Deci acestea-s semnele celor locuiţi de Dumnezeu, un ne sfârşit de dragoste şi o prăpastie de smerenie.
Căci: "Cine zice că pe trece întru El, dator este precum Acela a umblat, şi el aşa să umble".
Iar dragostea în Duhul lui Hristos, în trei vârste se vede:
- în iubirea aproapelui ca pe tine însuţi;
- în iubirea mai mult ca pe tine însuţi - iubirea de vrăjmaşi;
- in iubirea ca jertfa pentru oameni.
Iar dragostea în Duhul lui Hristos, în trei vârste se vede:
- în iubirea aproapelui ca pe tine însuţi;
- în iubirea mai mult ca pe tine însuţi - iubirea de vrăjmaşi;
- in iubirea ca jertfa pentru oameni.
Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii, care au de gând să se mântuiască; pe când la vârsta a treia a iubirii, foarte puţini ajung.
Cei desăvârşiţi fiind o încrucişare a lui Dumnezeu şi a fini ome neşti, şi, răsfrângându-se Dumnezeu cu limpezimea cea mai mare în firea omenească, iar firea omenească în Dumnezeu, pe ei îi dor dureri le şi păcatele oamenilor, la o măsură dumnezeiască nebănuită.
De ace ea vor să se jertfească pentru aceia, vor să fie osândiţi ei, în locul ace lora, ca oamenii, fraţii lor, să ia iertare. Aşa a fost Sf. Apostol Pavel.
Aceşti fii ai Tatălui vin în lume spre aceeaşi soartă spre care a venit Cel Unul Născut Fiul lui Dumnezeu. Aceştia toţi se învoiesc să-l urmeze cărarea întreagă.
"Pe Iisus, iubirea L-a făcut să moară, iubirea I-a dat biruinţa asupra morţii. Iubirea e singura putere care învinge moartea. Iar pe noi, forţa care ne pătrunde în chip zguduitor şi ne hotărăşte să-l dăm viaţa noastră toată, nu e cuvântul Lui, ci Jertfa Lui."
Aceasta e iubirea desăvârşită, iubirea ca jertfa: pârjolul care aprinde lumea, cutremură porţile iadului, şi stârneşte împotrivă-şi toată vâlvătaia de ură, sau ispita a doua prin durere.
Iar cel ce iubeşte aşa, se ţine într-o linişte mai presus de fire, căci: "Mintea lui unindu-se cu Dumnezeu şi petrecând în El, prin rugăciune şi dragoste se face înţeleaptă, bună, puternică, iubitoare de oameni, milostivă, îndelung răbdătoare, şi, simplu vorbind, poartă în sine aproape toate însuşirile dumnezeieşti.
De aceea nu-şi pierde cumpătul dacă-l vor părăsi prietenii la ceas de prigoană şi i se vor face protivnici şi-l vor huli şi-l vor osândi ca pe un înşelător, chiar cei din casa lui.
Mintea şi toată fiinţa lui ajunsă simplă, va putea trece şi proba cea mai grea când, în viforul de ură al protivnicilor, îl va părăsi şi Dumnezeu, arătându-i gustul iadului şi lăsându-l în mâinile păcătoşilor, ca să se arate că nici urgia răului nu-l va putea desface din dragostea lui Dumnezeu!
Acesta e focul celei mai mari nevoinţe prin care au să treacă cei ce ajung desăvârşirea, că Dumnezeu însuşi se ascunde din faţa lor, şi se prăvălesc asupra lor puhoaie de ură, căutând cum să-i înghită.
Dar de dragostea lui Dumnezeu nimic nu-i mai desface: nici suferinţa, nici îngerii, nici viaţa, nici moartea, nici iadul, de care se dovedesc mai presus, căci desăvârşirea dragostei nu mai are pe acestea îngrădire şi hotar.
Toată această slăvită cale stă sub povaţa Bisericii, ca una ce ne-a născut de sus a doua oară, şi nimeni din cei ce se întorc Acasă nu se răzleţeşte de ea.
Căci prin Biserică ne-am născut fiii lui Dumnezeu şi acum avem pe Hristos în parte după darul fiecăruia. întreg e doar în Biserică, adică în obştea Sa văzută şi nevăzută: iar de la înviere şi zidirea din nou a lumii, Hristos va fi totul în toate, desăvârşirea neavând hotar.
în Biserică se nasc de sus şi cresc pe pământ, câştigând în războaie, oamenii mai presus de fire, sau dumnezeii după Dar.
Toată această slăvită cale stă sub povaţa Bisericii, ca una ce ne-a născut de sus a doua oară, şi nimeni din cei ce se întorc Acasă nu se răzleţeşte de ea.
Căci prin Biserică ne-am născut fiii lui Dumnezeu şi acum avem pe Hristos în parte după darul fiecăruia. întreg e doar în Biserică, adică în obştea Sa văzută şi nevăzută: iar de la înviere şi zidirea din nou a lumii, Hristos va fi totul în toate, desăvârşirea neavând hotar.
în Biserică se nasc de sus şi cresc pe pământ, câştigând în războaie, oamenii mai presus de fire, sau dumnezeii după Dar.
Parintele Arsenie Boca, Cararea Imparatiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului , anul apariției: 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu