joi, 19 ianuarie 2017

Pilde ortodoxe





 Odată, pe când eram mic, mama mea m-a întrebat care este, după părerea mea, cel mai important mădular al trupului. 
La început am crezut că voi afla ușor răspunsul și am alergat la mama plin de bucurie.
 Atunci descoperisem farmecul și frumusețea sunetelor și i-am spus:

– Cred că sunt urechile cu care auzim.

– Nu, m-a corectat ea, căci în lume sunt atâția oameni surzi care nu aud.

Crescând, continuam să mă gândesc mereu la întrebarea mamei.
 Când am conștientizat cât de minunat dar este vederea și ce mari posibilități pricinuiește, am alergat la mama – sigur pe mine de această dată – și i-am spus:

– Mamă, cred că cel mai important mădular al trupului nostru sunt ochii cu care vedem.

Atunci mama m-a privit cu dragoste, s-a bucurat că mă preocupa încă întrebarea ei și făcusem un mare progres, dar iarăși m-a corectat:

– Nu, copilul meu, nu sunt ochii, căci în lumea noastră sunt mii de oameni orbi. Mai încearcă.

Am încercat și alte ori și mama se bucura că mă maturizez și progresez, dar de fiecare dată când mă refeream la acest subiect, nu reușeam să aflu răspunsul corect.

Anul trecut a murit bunicul. 
Ne-a durut pe toți și am plâns. Chiar și tatăl meu a plâns. 
Și spun aceasta pentru că numai o dată în viața mea l-am mai văzut plângând. 
Deodată o aud pe mama întrebându-mă:

– Copilul meu, știi care este cel mai important mădular al trupului nostru?

Eu am rămas uimit de întrebare, căci totdeauna credeam că este o glumă din partea mamei și nimic altceva. 
Văzându-mă uimit, m-a luat lângă ea și mi-a spus:

-Copilul meu, ceea ce-ți voi spune acum este foarte important și vreau să-l păstrezi înlăuntrul sufletului tău. 
Cel mai important mădular al trupului tău este umărul. 
Și nu pentru că îți ține mâna la locul ei și se poate mișca, ci pentru că poate ține pe el capul unei persoane iubite, care suferă de durere și plânge. Copilul meu, toți vom avea nevoie de un umăr pe care să ne aplecăm și să ne sprijinim capul în vremea durerii, a întristării și a necazului nostru. 
Îți doresc ca să ai întotdeauna în viața ta un astfel de umăr, plin de mângâiere pentru cei care vor plânge și vor avea nevoie de umărul dragostei tale pentru a se sprijini. 
Când vei înțelege aceasta pe care ți-am spus-o acum și vei fi de acord, atunci este semnul că ai maturizat și trăiești corect în viață.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu