Părintele Paisie Olaru - Sfaturi şi rugăciuni de binecuvântare

Despre ispite si încercări

Fără ispite si necazuri, nu ne putem mântui.
Nu uita că Domnul, pe cine iubeste, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El.
Suntem datori să primim cu dragoste încercările si să multumim lui Dumnezeu pentru toate.
Ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin, pentru încercare si pentru a ne tine pe calea smereniei. Numai să cunoastem slăbiciunea noastră si să cerem ajutor: "Doamne, nu ne lăsa în ispite!"... Că vin si fără voia noastră, de la trup, de la lume si de la diavol.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite si tot felul de necazuri aici pe pământ. Că dacă trăim necăliti prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, asa sunt ispitele vietii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credintă, ne smeresc si ne învată să ne rugăm si să cerem sfat.
Când vin ispitele si te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un Paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeste o catismă sau două din Psaltire..., iar după ce trece ispita si se face liniste în suflet, iesi din nou la ascultare si multumeste lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.
Să nu uităm că fiecare loc are ispitele lui si oriunde trebuie răbdare si multumire.
Uneori mă întreb: oare suferinta mea si a fiecărui om nu este o arvună a vietii vesnice? Că suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.
Sunt încă la examenul încercării suferintelor.

Despre împărtăsanie

Să fim cu mare atentie cui si cum dăm Sfânta Împărtăsanie, că mare răspundere avem înaintea lui Dumnezeu. Nici prea rar, nici prea des. Să tinem cont, pe cât se poate, de sfintele canoane si de practica părintilor iscusiti de astăzi.
Celor ce sunt tulburati, certati cu cineva, descurajati, prea slabi, luptati de cugete trupesti, care au judecăti sau sunt blestemati de preoti si de părintii lor, sau cred în vrăjitorie, si mai ales celor care au făcut avorturi si pază, sau au îndemnat si pe altii la aceste grele păcate de moarte, să nu le dăm îndată Sfânta Împărtăsanie, că luăm foc si noi cu ei. Ci să-i sfătuim să părăsească păcatele, să respecte canon vreme îndelungată, să postească, să facă milostenie, să facă metanii si rugăciuni după putere, si numai după un timp, când Duhul Sfânt îl va încredinta pe duhovnic, acesta să le dea Sfintele si mântuitoarele Taine.
Nu deasa împărtăsanie ne duce la desăvârsire, ci pocăinta cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăsanie este semnul slăbirii credintei si al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti.
De două ori să te împărtăsesti în post.


Despre încredere

Să nu ai încredere în oricine, că nu stii cum scapi o vorbă, si atunci ai de lucru.

Despre Judecata lui Dumnezeu

Dumnezeu nu ne va întreba la judecată câte materii am adunat, câte case am construit, câte vite avem... Ci ne va întreba câte suflete am adunat aici si câti s-au mântuit... Altfel, stăm degeaba aici dacă nu ne vedem de suflet!
Cea mai mare plată o au cei care ajută pe străini si chiar pe vrăjmasii lor.
Vai, vai, vai! Ce înfricosată va fi judecata lui Dumnezeu cea de pe urmă!


Despre mânăstire si monahism

Mânăstirea este Ierusalim si Sion duhovnicesc.
Monahismul de astăzi este cu scoală multă, dar cu practică putină. În capul obstii trebuie oameni cu viată, nu cu scoală.
Dacă staretii si duhovnicii vor fi ca făcliile în sfesnic si vor merge, ca păstorul cel bun, în fruntea turmei, atunci mânăstirile vor înflori văzând cu ochii, iar călugării vor lăuda pe Dumnezeu împreună cu îngerii; iar dacă nu, nicidecum.
Cel ce se gândeste să intre în monahism să se roage mult înainte de a se hotărî, să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicul său si să ceară sfaturi de la cei mai iscusiti duhovnici. După 40 de zile de rugăciune si post, Dumnezeu îi va descoperi, prin constiintă si duhovnic, pe ce cale să apuce.
Unii vin la mânăstire pentru că văd slujbe frumoase, sau la îndemnul unor rude, sau din sărăcie în familie, sau că sunt putin bolnavi, sau că nu se înteleg în casă, sau ca să se pocăiască de păcatele tineretii, sau ca să ajungă preoti, sau din alte pricini. Însă cel mai bine este când vine omul chemat de Dumnezeu prin glasul stăruitor al constiintei si cu binecuvântarea duhovnicului său. Aceasta este cea mai frumoasă chemare de sus la viata îngerească.
Monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toti oamenii, cu Dumnezeu si cu sine. Dacă are inimă înfrântă si smerită, dacă nu se teme de ceasul mortii si este dezlipit de cele pământesti, deja este ostas deplin al lui Hristos.


Despre mărturisirea păcatelor (spovedanie)

Prima treaptă de salvare a omului este spovedania cu căintă.
Mărturisirea să fie mai deasă decât împărtăsirea.
Cu mărturisirea sinceră si deasă vei reusi.
Să te mărturisesti regulat, că dacă mături casa mai des, ti-i drag să stai în ea. Dacă speli cămasa, ti-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisesti mai des - dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.
De câte ori cazi, scoală-te, mărturiseste-ti păcatele, căieste-te, fă-ti canonul, întreabă si du-ti crucea mai departe, cu ochii la Hristos, până ajungi sus, la Golgota. Noi cu faptele noastre nu putem spune că ne mântuim, fără mila lui Dumnezeu, fără duhovnic si fără rugăciunile Bisericii. Dar să ne găsească ceasul mortii în luptă. Numai mila Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem si noi la usa raiului, si acolo să strigăm tare: "Deschide-ne, Doamne, usa milostivirii Tale!"
Să fiti sinceri la spovedanie, să nu vă îndoiti niciodată de duhovnic, căci nu el, ci Dumnezeu vorbeste si lucrează prin el.
Pentru a ne usura de ispite este nevoie să ne mărturisim. Aceasta ne duce la smerenie.
Dacă te vei potrivi gândurilor si nu le vei mărturisi, nu vei ajunge bine.
La supărări si ispite ai nevoie să te mai descarci la duhovnic, dar numai si numai de boala ta, de slăbiciunea ta să vorbesti.
Neascultarea si lenevirea la rugăciune, ca si toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon si prin săvârsirea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc!
Să te mărturisesti la un duhovnic care te ascultă si te crede.
Urmează sfatul duhovnicului, că el hotărăste!

Despre milostenie

Mare putere are milostenia!

Despre minciună

Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită si bănuită.

Despre moarte si gândul la moarte

Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toti cei care au umblat după slavă omenească si s-au amăgit de grijile acestei lumi, la sfârsit s-au căit, dar poate prea târziu...
Prin aducerea aminte de ceasul mortii, scăpăm de părerea de sine si de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după nastere, ce suntem astăzi si ce vom fi mâine, si să le atribuim pe toate lui Dumnezeu.
Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smereste pe om si ne dă râvnă pentru rugăciune si, uneori, si lacrimi.
Moartea le pune capăt la toate! Cum te gândesti la moarte, le-ai terminat pe toate. De aceea, trebuie să ne pregătim totdeauna, să fim în pace totdeauna, să ne rugăm, să fim în asteptare, că vine Domnul curând!...
Din temerea de moarte se nasc lacrimile si căinta pentru păcate.
Ce poti face astăzi nu amâna pe mâine, că nu stii dacă mai ajungi ziua de mâine.
Ia aminte ce faci, că ziua de mâine nu-i dată nimănui!
Să facem cu totii fapte vrednice de rai si să nu uităm de moarte niciodată!
Uneori, Dumnezeu pe cei tineri îi ridică din trup devreme, ca să nu gresească, iar pe unii din bătrâni îi îngăduie si îi rabdă să trăiască mai mult, ca să se pocăiască. Tineretea este ca o floare de primăvară, iar bătrânetea ca un soare la asfintit, gata în tot ceasul de moarte.
În viata mea am văzut sfârsitul multor părinti si credinciosi, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa mortii, că atunci e atunci!


Despre nevointă

De nevointa noastră de aici depinde dobândirea Ierusalimului ceresc.


Despre pacea duhovnicească

Caută-ti pacea cu toată lumea si nu pierde legătura cu Dumnezeu si cu Măicuta Lui.
Caută-ti pacea si fii în pace, că toate trec ca apa si vin altele, că asa e viata.
Ce nu face omul, să capete pacea sufletească!
Pe cât putem, să ne străduim să facem pace, că suntem fii ai lui Dumnezeu si purtăm în noi pacea Duhului Sfânt.
Să te simti totdeauna în bratele Maicii Domnului si vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc si ne rugăm pentru pacea a toată lumea.
Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu si vei avea pace în suflet.
Când este cineva în pace, vorbeste blând, întelept si linistit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fără cugetare si cu păcat.
Atât călugării, cât si mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii si a constiintei, si dacă au dragoste, se pot mântui...
Să te întorci acolo de unde stii că ai pierdut pacea inimii!...
Să ne rugăm pentru pacea în tară, pacea în casă si în sufletele noastre.
Vă doresc toată pacea sufletească si un coltisor de rai.


Despre păcate

Obisnuinta păcatului formează a doua natură în om.
Să ne aducem mereu aminte de păcatele noastre si de ceasul judecătii viitoare, si în veac nu vom mai gresi.
Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul mortii si ziua Judecătii, încet-încet vom dobândi darul tăcerii si al rugăciunii. Mare este darul tăcerii. Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire si de vorbă desartă si învătăm a ne ruga.
Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să nu ne mustre constiinta, să dobândim lacrimi la rugăciune si să nu mai gresim. Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Tare mare durere aduce mustrarea constiintei.
Două sunt cele mai grele patimi care stăpânesc astăzi în rândul mirenilor: betia si desfrânarea.
După lepădarea de credintă, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnică mânie si pedeapsă a lui Dumnezeu peste oameni.
De trei lucruri trebuie să se păzească mai mult călugărul: de betie, de iubirea de argint si de vorbirea cu femei.

Despre pravilă

Dacă părăsim pravila Bisericii si Dumnezeu ne părăseste pe noi.

Extrase din cartea "Parintele Paisie de la Sihla"