Maica Siluana-Despre cum ne mantuim(I)

Invataturi despre mantuirea sufletului



Fii evlavios. Pe parintii duhovnicesti, pe tatal tau si pe mama ta, pe conducatori si pe toti oamenii de bine cinsteste-i si urmeaza sfaturile lor folositoare. Respecta-i pe oamenii in varsta. Fata de mai-marii tai fii respectuos, cu cei de-o seama cu tine fii amabil, cu cei mai mici, binevoi­tor. Iubeste nu doar pe prieteni si pe cei ce-ti fac bine, ci si pe vrajmasii tai, si roaga-te pentru ei. Aminteste-ti ca rostul tau in lume este ca in orice imprejurare sa faci bine aproa­pelui tau, pe cat iti sta in putere. Nu te certa si nu te invraj­bi cu nimeni.

Bun lucru este sa-ti infranezi mania, sa ierti celui ce ti-a gresit si sa dai celui care iti cere. Te-a suparat cineva? Iarta-l. Ai suparat pe cineva? Impaca-te cu el. Fereste-te nu doar de faptele rele, ci si de cuvintele necuviin­cioase. Cand vorbeste cineva dintre cei mai mari, taci si asculta. Nu crede oricarui zvon. Nu dori tot ce vezi. Fii drept, nu dori nimic din ce nu este al tau. Cu atat mai mult nu fura si nu deposeda, ci fii multumit cu ceea ce ai tu. Cele de care ai nevoie dobandeste-le prin propria munca. Da inapoi ceea ce ai luat cu imprumut. Implineste ceea ce ai promis. Nu te lauda niciodata. Fii curajos, gata de munca, lasand la o parte nepasarea celor lenesi. Dragostea de munca este placuta lui Dumnezeu, iar tie de folos.

Nu deznadajdui la necaz. La bucurie nu-ti pierde cumpatarea. Celui care cere da-i, daca ai; pe cel sarac ajuta-l pe cat poti. Nu invidia pe nimeni, fii binevoitor fata de toti. Nu fi egoist si mandru. Fii prietenos fata de toti, dar nu te purta lingusitor fata de nimeni. Saluta-i pe toti cei pe care-i intalnesti. Asemenea si celor care te saluta, raspunde-le la salut. Celui care te intreaba raspunde-i, pe cel nestiutor indruma-l. Pe cei tristi mangaie-i. Slu­jeste oricui poti.
Scurta regula folositoare de suflet, care duce la mantuire

– sa te insemnezi corect cu semnul sfintei cruci;

– sa taci intelept;

– sa ai duh binevoitor fata de toti;

– deasa pocainta in fata lui Dumnezeu cu rugaciunea: „Doamne, iarta-ma si ajuta-ma! Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine!”;

– sa urmaresti gandurile potrivnice lui Dumnezeu si sa le alungi cu Numele lui Dumnezeu;

– sa treci de la lucrurile vazute la Numele nevazut al lui Dumnezeu (a se vedea Comoara duhovniceasca a Sfantului Tihon de Zadonsk);

– marturisirea trebuie sa fie sincera;

– sa te consideri pe tine mai rau si mai pacatos decat toti;

– taierea voii si a gandirii proprii, chiar cand ea pare buna (fa totul cu sfat, adica cu sfatul parintelui duhovnicesc);

– deasa cugetare la plecarea ta din lumea aceasta in viata vesnica.

Indeplinind acestea, cu harul lui Hristos te vei mantui.
Pentru dobandirea fericirii vesnice sunt necesare:
credinta in Iisus Hristos;
dragostea de Dumnezeu si de aproapele;
pazirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu;
impartasirea cu Sfantul Trup si Sange ale Domnului Iisus Hristos;
faptele bune;
sa fii membru al Sfintei Biserici Ortodoxe;
pocainta sincera pentru pacatele proprii.
1. Credinta in Iisus Hristos

Dumnezeu este Duh Sfant. Lucrarea Sa este prezenta in tot ceea ce a creat. Stramosii nostri, care au trait inainte de venirea lui Hristos, credeau in Cel ce va sa vina. Ei citeau Scriptura, dar nu intelegeau, pentru ca nu erau luminati de Duhul Sfant. Cu toate acestea, ei duceau o viata morala si sunt un exemplu pentru noi.

Noe si-a construit arca timp de aproape 100 de ani, i-a avertizat pe oameni despre mania lui Dumnezeu care se va abate asupra lor, i-a chemat la pocainta, in ciuda faptului ca multi il luau in ras.

Enoh se purta cu evlavie in fata lui Dumnezeu, isi inchi­puia ca Domnul il priveste zi si noapte si vede faptele lui. Atat de mult a bineplacut el lui Dumnezeu, incat a fost inal­tat la cer.

Iar Iov, cate a rabdat prin ingaduinta lui Dumnezeu! Cat au incercat sa-l convinga sa cedeze, insa el a ramas credin­cios si statornic! Chiar si atunci cand zacea in gunoi si praf, parasit de toti, el Il lauda pe Dumnezeu.

Dreptul Avraam, facand voia lui Dumnezeu, a lasat toa­te si a mers in tara pe care i-a aratat-o El. Avraam ne invata adevarata credinta. Ne invata de asemenea ospitalitatea. El ii primea pe toti strainii, intre care S-a aflat si Domnul. Avraam era atat de credincios si de ascultator de Dumne­zeu, incat nu a pregetat sa se pregateasca a-l aduce jertfa pe fiul sau unul-nascut, cand Domnul i-a cerut-o. El ne inva­ta ascultarea pe noi, preotii, pe conducatori, pe parinti etc. Prorocul David ne invata credinta, pocainta si rugaciunea.

In viata trebuie sa ca­utam compania oamenilor credinciosi, intelepti, placuti lui Dumnezeu, tari in credinta. Sa vorbim cu ei despre Dumne­zeu. Sa citim cuvantul lui Dumnezeu.

Lectura ne intareste in viata duhovniceasca. Credinta insasi apare din citirea si ascultarea cuvantului lui Dumnezeu. Fiecare carte duhovniceasca ne ofera ceva nou in cunoasterea lui Dumnezeu. Cerceteaza-te si alege-ti lectura in functie de necesitatea si setea pe care le descoperi in inima: un acatist, Psaltirea, Evanghelia, o opera a unui Sfant Parinte sau altceva. Ci­teste, indrepteaza-ti viata pas cu pas, ca sa dobandesti cre­dinta tare.

A-ti zidi fericirea interioara inseamna a lucra la dobandirea Duhului Sfant in credinta si in adevar. Printr-o viata buna dobandeste o inima buna, umple-o de har. Pen­tru aceasta, invata cuvantul lui Dumnezeu in trei feluri:

1) din Evanghelie;

2) din explicarea lui in scrierile Sfintilor Parinti, nevoitori ai Bisericii Ortodoxe,

3) din vietile sfin­tilor, luand aminte la viata lor si la felul cum au slujit lui Dumnezeu.

Multi nevoitori sunt trecuti in randul sfintilor. Nu este, oare, acesta un exemplu de credinta sfanta pentru noi?

Obisnuieste-te sa citesti: dimineata din Evanghelie, in timpul zilei talcuirile Sfintilor Parinti, iar seara din vietile sfintilor. Fie ca sufletul tau sa devina pamant binecuvanat pentru a primi samanta – cuvantul lui Dumnezeu. Sa te faci placut lui Dumnezeu cu intelegere.

Se spune ca exista oameni trupesti si oameni duhovnicesti. Care e deosebirea dintre ei? Cel trupesc traieste implinind poftele trupului sau, iar cel duhovnicesc traieste in credinta, lucrand pentru a se face placut lui Dumnezeu. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Cel trupesc face raul si uita ca l-a facut, dar tine minte atunci cand cineva ii face lui rau; cel duhovnicesc iarta. Cel trupesc fura, cel duhovnicesc se leapada de ale sale etc. Cel duhovnicesc dobandeste Duhul Sfant, isi intareste credinta; cel trupesc dobandeste duhul rau, prin faptele sale rele devenind salas al acestui duh. Duhul rau il duce in cele din urma la pierzanie, daca acel om nu-si vine in fire.

Soarbe intelepciunea duhovniceasca, ce intareste credin­ta. Pentru aceasta exista:

1) Biserica lui Dumnezeu;

2) car­tile sfinte;

3) oamenii duhovnicesti.

Pentru aceasta am primit darul timpului, care este mai de pret decat toate comorile. Trebuie sa-l pretuim asa cum il pretuiau vechii negustori. Cat de mult timp pierdem in zadar in convorbiri desarte, curiozitati, fantezii, somn pes­te masura etc! Mult folos dobandim in schimb de la timpul petrecut in rugaciune, in citirea sfintelor carti, in cugetarea la vesnicie, in savarsirea faptelor bune etc. Cand sarbato­resti Anul Nou, gandeste-te intotdeauna la darul timpului incredintat tie si la felul in care il folosesti.

Cauta sa-ti pe­treci viata in credinta, dupa legea data noua de Domnul Iisus Hristos si in comuniune cu El. Sa crezi si sa stii ca Hristos Se gaseste in cei care sufera fara vina si fara cartire, se afla in cei care cred in El, cand vorbesc despre Dumnezeu. Acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele Domnului, este prezent si Dumnezeu. El este prezent in cei placuti Lui. Este prezent in chip deosebit in noii mucenici rusi. Omul care L-a cunoscut pe Duhul Sfant prin credinta simte pre­zenta Lui: asa cum curentul electric trece nevazut prin fire, tot asa si harul nevazut vine in om, iar acesta ii simte pre­zenta ca bucurie care ii cuprinde intreaga fiinta.

Omul care nu crede traieste ca un orb. Evanghelia ne vorbeste despre Zaheu, care dorea atat de mult sa-L vada si sa-L cunoasca pe Dumnezeu, incat s-a catarat intr-un dud, netinand cont de functia sa importanta. Tot asa si noi trebuie sa credem in Dumnezeu si sa tindem spre El. Scopul oricarei cunoasteri este Dumnezeu!

Evanghelia ne vorbeste despre vremea in care israelitii, ca popor ales, s-au invrednicit sa-L vada cu ochii lor pe Mesia. Au vazut minuni si vindecari, au auzit cuvantul din gura Domnului Insusi, insa nu au crezut in El, ci au strigat:


„Rastigneste-L, rastigneste-L!”

Atunci harul lui Dumnezeu s-a luat de la ei.[1]

Rusia este un pamant binecuvantat cu un har deosebit. Credinta ne mantuieste. Noi ne adunam acum in aceasta ve­che biserica, pe pamantul sfant al Pskovului, care a fost ho­tar in fata dusmanilor ce au incercat sa cucereasca Rusia de la apus, fapt amintit si de cronicari. Catolicii au incercat sa cucereasca si sa distruga duhul Ortodoxiei, insa fara izban­da, pentru ca sfintii nostri s-au rugat pentru Rusia.

Noi preamarim pe Sfanta intocmai cu apostolii cneghina Olga si pe Sfantul cneaz binecredincios Alexandru Nevski, in schima Alexie, care, cu sfintele lor rugaciuni, pana astazi sustin si intaresc poporul rus. Preamarim pe Sfantul cuvios Nicandru, pe Sava de Krapetk, pe Cornelie de Pecerska, pe Cornelie de Krapetk, pe Ioasaf de Snetogorsk, pe Onufrie de Malsk si alti sfinti, tari in credinta, care au stralucit pe pamantul Pskovului. Sfanta Biserica ne invata sa mergem pe calea Ortodoxiei, privind la viata sfintilor.

Acestia au trait pe pamantul sfant al Pskovului, au fost oameni ca si noi, cu ajutorul lui Dumnezeu s-au curatit de pacate si au dobandit indrazneala la El, Caruia se roaga pentru noi, pacatosii. Evanghelia ne indeamna pe noi, cei credinciosi, sa nu ne ingrijim foarte mult de cele pamantesti, ci sa cautam mai in­tai Imparatia cerurilor, iar celelalte se vor adauga noua. Pe primul loc trebuie sa fie dorinta de a bineplacea lui Dumne­zeu, iar toate celelalte – pe planul al doilea. Unde este inima noastra, acolo este si comoara noastra.

Este bine sa nazuim la hrana duhovniceasca, asemenea Mariei, dar, traind pe pamant, trebuie sa implinim si cele ale Martei. Nu trebuie sa exageram, cum a facut monahul care a mers intr-o manastire doar pentru a se ruga; iar cand nu l-au chemat la masa nici prima, nici a doua si nici a treia zi, a inteles ca trebuie sa si munceasca.

In vremea noastra s-a raspandit foarte mult necredinta. Ea exista si inainte, dar nu era atat de multa. Din cauza ne­credintei poporului, Domnul nu a facut minuni in Nazaret, spunand ca nici un proroc nu este bine primit in patria sa. Vazandu-L zi de zi, ani de-a randul, poporul era obisnuit cu El, devenind surd si mut, desi auzea despre minuni si des­coperiri facute de El in alte locuri. Deseori, suntem si noi ca acei oameni: nu ne folosim de apa cea vie care este aproape de noi (in Biserica), ci bem din balti murdare (secte, eresuri, superstitii). Exemple gasim si in trecutul nostru. Astfel, Se­rafim de Sarov nu era cinstit ca facator de minuni in sfanta lui manastire, ci, dimpotriva, el a fost prigonit. Asemenea s-a intamplat si cu Cuviosul Nicandru. Nici Ambrozie de la Optina nu era pretuit.

Astfel, oameni care vin de departe la un staret induhovnicit primesc comoara duhovniceasca, o primesc in inima si o duc cu ei, iar cei din jurul sau nu cunosc aceasta comoa­ra. Trebuie sa-i pretuim pe cei din jurul nostru; nu doar pe preoti, ci pur si simplu pe oamenii duhovnicesti. Pe Iacob, fratele Domnului, nu-l cinsteau ca pe un facator de minuni, dar il cinsteau pentru credinta, pentru sfintenia lui, pentru viata lui fara de pacat.

Unii oameni ii intreaba despre problemele lor pe preoti, dar fara folos, pentru ca nu implinesc ceea ce li se spune si n-au credinta. Daca gaseste credinta la om, Domnul indrepteaza si corecteaza toate. Dar fara credinta, chiar si cel mai intelept staret nu-l va putea mantui pe om. Asa s-a intam­plat si cu locuitorii Nazaretului: desi Domnul era cu ei, nu erau ei in stare sa primeasca cele spre mantuire. La fel es­te si in manastirile de azi. Cum a spus un monah:


„Serafimi sunt multi, dar nu este nici un Serafim de Sarov.”

Din cauza necredintei au aparut foarte multe boli duhovnicesti, multi demonizati. Vrajmasul isi gaseste salas in sufletele care nu se afla sub ocrotirea harului lui Dumnezeu. Conform profe­tiilor staretilor, la sfarsitul veacurilor cei bolnavi duhovniceste vor fi atat de multi, incat oamenii si diavolii vor fi una, iar iadul va ramane pustiu.

Cand omul traieste dupa voia lui Dumnezeu, demonii n-au putere asupra lui. Fara o viata dupa voia lui Dumne­zeu ramane doar forma exterioara a credintei. Viata paca­toasa nu exclude intotdeauna credinta, dar te indeparteaza de Dumnezeu. Pot fi bolnavi duhovniceste chiar si preotii si monahii, daca ei duc o viata pacatoasa.

In Evanghelie sunt descrise unele intamplari minunate, cand demonii il recunosc pe Dumnezeu si se cutremura, in timp ce contemporanii Sai nu-L cunosc, nu-L inteleg, nu cred in El si nu se tem de El. Demonii Ii spun Domnului: „De ce ne chinui inainte de vreme?”, adica inainte de jude­cata lui Dumnezeu. Oamenii insa permit sa fie chinuiti de demoni. Vrajitorii contemporani, extrasensii[2] si magii sunt slujitori ai demonilor. Ei pot trimite demonii la om, dar de­monii nu pot pune stapanire pe om fara motiv. Motivele sunt urmatoarele: nu-L cunosti pe Dumnezeu, nu crezi, nu porti cruce, nu te impartasesti, nu citesti Psaltirea, Evan­ghelia, faci fapte rele.

Daca omul este aparat de credinta si de faptele ei, nu trebuie sa se teama de demoni. Demonii n-au putere nici macar asupra porcilor fara ingaduinta lui Dumnezeu.Vietile Sfintilor Ciprian si Justina ne vorbesc despre puterea credintei, despre biruinta lui Hristos. Cipri­an era un vrajitor puternic, avand in subordinea lui o legiu­ne de demoni. Cu toate acestea, cand tanarul aprins de dra­goste fata de fecioara Justina i-a cerut sa-l ajute s-o seduca, Ciprian n-a putut face nimic, pentru ca fecioara era o cresti­na cu credinta tare si care se ruga lui Dumnezeu. Atunci Ci­prian insusi s-a intors la Dumnezeu, dar fiind chinuit de de­moni nu si-a gasit linistea pana nu si-a facut cruce. Atunci vrajmasul s-a retras. Acest lucru ne incredinteaza de pute­rea semnului crucii. Fa-ti cruce des, fa-o corect, inchipuind exact semnul crucii asupra ta. Aminteste-ti ca aceasta es­te arma noastra duhovniceasca. Insemneaza-te cu evlavie, atent, cu rugaciune.

Cuviosul Ambrozie de la Optina spunea ca nu toti ajung generali in viata duhovniceasca, dar soldat este obligat sa fie fiecare crestin. Nu toti pot atinge sfintenia Mariei Egip­teanca, care, cu darul lui Dumnezeu, stia cuvintele Scrip­turii fara sa le fi invatat vreodata. Mai demult existau si in Rusia astfel de carti vii – staretii. Acum ne-au ramas doar cartile, in care gasim toate indrumarile de care avem nevo­ie. Trebuie doar sa ne folosim de ele.

Printre multele minuni ale Domnului se afla si vindeca­rea unui surd si mut. De multe ori si noi suntem surzi. Suntem surzi la spovedanie, cand nu stim ce sa spunem si lasam pe seama noastra pacate nemarturisite. Suntem surzi cand este hulita credinta si Biserica, iar noi tacem si nu aparam slava lui Dumnezeu. Cand trebuie sa invatam, sa devenim mai iscusiti, sa adunam stiinta duhovniceasca, cat de des suntem surzi! In schimb cand ar trebui sa tacem, ca de pilda in cazul in care suntem jigniti de cineva, atunci nu o facem, desi acest lucru este necesar pentru smerirea noastra si pen­tru dobandirea blandetii.




(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov:Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)

http://www.cuvantul-ortodox.ro