Parintele Iustin Parvu - Sfaturi duhovnicesti

Setea după Dumnezeu ne îndeamnă ea însăşi spre dragostea de aproapele şi invers. Aşa de mare putere are această dragoste de aproapele, încât, cel ce a ajuns la iubirea naturală de oameni, înlăturând iubirea păcătoasă de sine, primeşte darurile vindecărilor.

Şi acesta este cu adevărat „următor” al lui Hristos! Unul ca acesta iubeşte cu dragostea lui Hristos pe toţi fraţii cei neputincioşi şi se face colaborator al lui Hristos spre mântuirea sa. Şi asta pentru că Dumnezeu este izvorul iubirii care poate ajunge până la desăvârșire.

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 108-109)

Numai într-un suflet împăcat încape toată lumea deodată

 Omul este – sau ar trebui să fie! – jumătate dragoste şi jumătate luptă, jertfă pentru a păstra dragostea intactă, neatinsă de rău.
 La capătul acestei căutări omul trebuie să-l găsească pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, de asta în fiecare om sălăşluieşte Dumnezeu. Tânăr sau bătrân, omul trebuie să facă curăţenie în interiorul său, niciodată nu ştie omul când vine sfârşitul…

– Spunea cineva că „în creierul gol îşi găseşte sălaş diavolul”…

– Aici este vorba de omul care se găseşte mereu cu coşul plin pentru că are grijă de grâul care trebuie măcinat. Iar grâul care trebuie măcinat este rugăciunea permanentă: „Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!”. Dacă vrăjmaşul te găseşte rătăcind cu mintea în lucruri nefolositoare, în lucruri necuviincioase, atunci se aşază diavolul în mintea ta şi te mână aiurea (…)


 Spunea, la un moment dat, Petre Ţuţea: “Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea este singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om”. Ce este umilinţa?

– Care e Golgota creştinului de azi?

– Necredinţa face o Golgotă din fiecare zi.

– Omul de azi pune prea mare bază pe fleacuri şi amănunte, este asediat de o mulţime de lucruri false şi nu ştie să aleagă.

 Dacă ştii să alegi bine, lucrurile devin uşoare, viaţa este frumoasă. 
Dacă alegi rău, te chinui. Dacă ai îndoială că ai ales bine, iarăşi te chinui.Omul a devenit prea materialist, se supune prea mult tiraniei banului. 

Peste tot auzi că banul este totul, că banul este stăpânul lumii. Cine pune banul drept stăpân al lumii, se bagă el singur slugă la diavol.

– Banul are valore  în măsura în care faci ceva cu el. Banul în sine nu are nici o valoare.

– Da, da… Dramele lumii se stârnesc nu de la o luptă de idei, ci de la o luptă pentru bani, pentru tot ce e material. Omul cumpărat cu bani nu are valoare, îşi pierde valoarea şi credinţa, rămâne ca o monedă calpă.

 Fericirea e atunci când Hristos răspunde cu dragoste rugăciunii tale. Oamenii înţeleg fericirea în mod diferit. Unii vor mult şi nu primesc şi se simt nefericiţi. Alţii vor puţin şi primesc şi se simt fericiţi.

– Da, fericirea e credinţa din om

– Mulţumirea pentru ceea ce are este, până la urmă, măsura credinţei fiecăruia.

De multe ori  nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie.

Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică.

Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm.
Si mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă.

 Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. 

Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia și nepăsarea noastră, fără pocăință, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!

(Ne vorbește Părintele Justin, Petru Vodă, 2011, pp. 210-211)