PILDE DE LA SFINŢII PĂRINŢI
Din viaţa unui cuvios, care a trăit în mânăstirea Sf. Sava
În cartea Sf. Ioan Scărarul găsim o minunată povestire a unui stareţ
din vechime cu numele Ioan din mânăstirea Sf. Sava. Acest cuvios savait a
trăit în aceeaşi vreme când trăia şi Sf. Ioan Scărarul de la Sinai.
S-au cunoscut amândoi la Muntele Sinai şi pentru folosul de obşte,
Sf. Ioan Scărarul aminteşte cele auzite de la Ioan Savaitul. Şi iată
anume cum povesteşte însuşi stareţul:
„În mânăstirea mea din Asia, de unde sunt eu, se află un bătrân
leneş, supărăcios şi nerăbdător. Nu ştiu cum a reuşit de şi-a găsit
bătrânul un ucenic cu numele Acachie. Acesta era cu multă simplitate în
ideile lui, însă foarte înţelept cu socoteala şi cu bună aşezare întru
toate vorbele şi lucrurile lui.
Atât de multe şi nenumărate răutăţi îndura el din partea bătrânului, încât pentru mulţi, sunt cu îndoială şi de necrezut.
Căci nu era pedepsit numai cu ocări şi cu necinstiri, ci era chinuit în fiecare zi cu răni grele şi nesuferite.
Însă vrednicul de fericire Acachie le suferea pe toate cu deplină
tăcere şi supunere, cu inimă curată şi fără vreo pomenire de rău.
Această răbdare a lui era aşa de mare şi aşa de smerită şi minunată
încât pe toţi îi mişca la inimă şi-i umplea de mirare.
Deci văzându-l eu (zice Sf. Ioan Savaitul) ticăloşindu-se peste
măsură (întocmai ca un rob cumpărat) îi ziceam adeseori întâlnindu-l:
„Ce este frate Acachie, cum te afli astăzi? Ai dobândit ceva câştig sau nu?”
Şi el, fericitul, îmi arăta numaidecât, când ochiul lui vânăt (cu
vânătăi), când grumazul lui umflat, iar alteori capul rănit de lovituri.
Eu însă (zice Sf. Ioan) cunoscând prea minunata lui Răbdare îi ziceam:
„Bine, bine, fii cu răbdare şi vei dobândi mult folos din aceasta!”
Deci petrecând el 9 ani în asemenea ascultare la bătrânul cel
nemilostiv, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu şi a fost îngropat în
cimitirul părinţilor.
După 5 zile a mers bătrânul lui la un părinte vestit, care era stareţ
în locul acela (acel stareţ era însuşi Sf. Ioan Savaitul, care ne
povesteşte, dar nu vrea să spună).
Deci a zis bătrânul către stareţ:
„Părinte, a murit fratele Acachie!”
Acela (adică Sf. Ioan) i-a răspuns:
„Drept să-ţi spun, mie nu-mi vine să cred că a murit!” Dar bătrânul a zis iarăşi:
„Vino de vezi cu înşişi ochii tăi ca să cunoşti adevărul!”
Atunci s-au sculat şi au mers împreună la cimitir. Acolo, stareţul a strigat pe cel mort ca şi când ar fi fost viu, zicând:
„Frate Acachie, ai murit?”
Iar ascultătorul cel recunoscător şi supus (voind să arate şi după
moarte adevărata ascultare) a răspuns către marele stareţ, zicând:
„Cum este cu putinţă, părinte, ca să moară cel ce păzeşte ascultarea?”
Auzind acestea bătrânul (gheronda lui) s-a înfricoşat şi căzând la
pământ plângea tânguindu-se. Apoi cerând de la egumen o chilie în
apropiere de cimitir, a petrecut celaltă vreme a vieţii sale întru mare
pocăinţă şi smerenie, zicând către toţi cu lacrimi fierbinţi:
„Iartaţi-mă, fraţilor, că eu am ucis pe fratele Acachie, cu neomenoasa tiranie pe care am arătat-o către el!”
La sfârşitul acestei povestiri, Sf. Ioan Scărarul are părerea că
stareţul cel mare, care a vorbit cu Acachie (cel mort de 5 zile) este
însuşi Ioan Savaitul, care din multa lui smerenie n-a voit să se
vădească singur.
Să auzim acum şi altă povestire despre acest cuvios Savait
Pe vremea când şedea el la Mânăstirea Sf. Sava, au venit pe la el
trei monahi mai tineri, cerându-i să-i primească în ascultarea lui. După
ce i-a odihnit bătrânul trei zile (fiind ei obosiţi de pe drum), le-a
zis:
‘Iertaţi-mă, fraţilor, că eu sunt om rău şi curvar din fire, iar voi
sunteţi tineri şi pentru asta nu pot ca să ţin pe nici unul pe lângă
mine!”
Aceia însă fiind încredinţaţi despre faptele cele bune ale bătrânului
şi cunoscând sfinţenia sufletului său nu s-au smintit nicidecum, ci
stăruiau rugându-l ca să-i primească.
Iar când au văzut că nu se înduplecă, au căzul la picioarele lui,
rugându-l ca să-i canonisească şi să le rânduiască cum trebuie să-şi
petreacă viaţa lor şi anume unde să locuiască pentru folosul mântuirii
lor. Cunoscând Sfântul Bătrân că ei vor primi porunca lui cu supunere şi
cu smerenie a zis către cel dintâi:
„Fiule, Domnul voieşte ca tu să petreci întru linişte (adică în
pustie) împreună cu un părinte bătrân şi să te supui lui cu sârguinţă”. A
zis şi celui de-al doilea:
„Mergi de-ţi vinde toate voile tale, dăruindu-le lui Hristos şi după
porunca Lui, ridicând Crucea, să şezi în mânăstire de obşte (adică în
chinovie). Acolo să ai răbdare întru toate ostenelile şi ispitele precum
şi în toate cele scârbicioase care îţi vor veni în toată vremea vieţii
şi negreşit vei dobândi comoară în ceruri”.
După aceea a zis şi celui de-al treilea:
„Să ţii minte fără uitare Cuvântul Evangheliei care zice: „Cine va
răbda până în sfârşit, acela se va mântui!” Şi să-ţi fie cuvântul acesta
unit cu răsuflarea ta şi de-a pururea nedreptăţit. După cum urmezi cu
răsuflarea aşa să-ţi aduci aminte şi de cuvântul acesta şi de porunca
mea. Deci să cauţi (de este cu putinţă) pe cel mai aprig, mai supărăcios
şi mai aspru părinte şi stareţ din câţi sunt pe lume. Să te supui lui
ca însuşi lui Dumnezeu, până la sfârşitul tău, cu toată răbdarea şi
vioiciunea. Ca mierea şi ca laptele să bei în toate zilele ocările,
batjocurile şi toate defăimările lui”.
Acestea grăindu-le bătrânul, a întrebat monahul:
„Bine, părinte, însă dacă cumva acela (adică stareţul la care mă
trimiteţi) îşi petrece viaţa lui cu trândăvie şi lenevire, nelucrând
după Dumnezeu, atunci eu ce trebuie să fac? Să rămân ori să plec de sub
conducerea lui?” Atunci Sf. Ioan i-a răspuns:
„Chiar şi curvind de l-ai vedea, să nu te desparţi de el, ci să zici
în cugetul tău astfel: „Prietene, oare ce ai venit să faci aici? Au
doară n-ai venit să cercetezi pe fiecare ce face şi cum petrece, ci ai
venit ca să te supui şi să rabzi toate cele grele şi scârbicioase, adică
toată reaua pătimire, pentru ca să-ţi câştigi mântuirea!”
Atunci ai să vezi (zice bătrânul) cum se risipeşte din inima ta
umflarea mândriei, care mereu te bântuie, ai să vezi apoi cum se
veştejeşte aprinderea desfrânării, iar în sufletul tău va străluci
lumina cea nespusă a fecioriei şi curăţiei”.
Zicea ava Daniil pentru ava Dula:
Că întâi a şezut de obşte 40 de ani, apoi la Schit s-a liniştit şi
între părinţii cei mari s-a socotit. Deci acesta (adică ava Dula) spunea
că în multe feluri cercând a aflat că cei ce petrec în mânăstirea de
obşte sporesc mai mult şi mai degrabă în lucrarea faptelor bune, decât
cei ce se liniştesc, dacă vor avea şi vor întrebuinţa supunerea din
inimă curată.
Mai spuneau părinţii despre ava Ioan, ucenicul lui ava Pavel, că va
avea mare ascultare. Că erau într-un loc mormânturi şi locuia acolo o
leoaică. Iar bătrânul a văzut acolo baligi de bou. Deci îi zice
ucenicului să meargă ca să le aducă. Iar el a zis:
„Dar ce voi face avo, pentru leoaică?” Iar bătrânul glumind a zis:
„De va veni asupra ta, s-o legi şi s-o aduci încoace”.
Deci s-a dus fratele acolo către seară şi iată a venit leoaica asupra
lui. Iar el, după cuvântul bătrânului s-a repezit s-o prindă şi a fugit
leoiaca. Dar el alergând după ea zicea strigând: „Aşteaptă, că mi-a zis
ava al meu ca să te leg!” Şi prinzând-o a legat-o.
În vremea asta se necăjea bătrânul aşteptându-l. În sfârşit, iată că
se arată ucenicul, aducând leoaica de funie. Şi văzând bătrânul s-a
minunat. Dar pentru ca să îl smerească (să nu se înalţe) l-a lovit pe
ucenic zicând: „Nebunule, câine turbat mi-ai adus aici?” Şi a dezlegat
îndată pe leoaică, lăsând-o să se ducă.
Zicea Sfânta Singlitica: „Când suntem în viaţa de obşte să alegem mai
mult ascultarea decât nevoinţa”. Apoi mai zicea iarăşi: „Cu dreaptă
socoteală trebuie să ocârmuim sufletul şi când suntem în viaţa de obşte
să nu căutăm cele ale noastre, nici să ne plecăm socotelii noastre, ci
aceluia care ne este părinte să ne supunem după credinţă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu