Sa nu uitam sa-i  si multumim Domnului ! 

In Sf. Evanghelie  avem  o istorisire despre felul cum a inteles Domnul Hristos sa primeasca binefacerile, cinstirea care I s-a adus. Si anume, se spune ca o femeie, inainte de sfanta Sa patimire, L-a cinstit pe Domnul Hristos turnand peste El mir de nard de mult pret. Unii dintre ucenicii care erau de fata au socotit ca nu face bine femeia cu ce face, ca nu a facut bine cu ce a facut, ca ar fi trebuit sa se vanda mirul, sa se dea banii saracilor, au gasit ei niste motive ale lor. Si atunci Domnul Hristos a randuit ceva care a ramas in Sf. Evanghelie. Prima data a zis asa: "Nu faceti suparare femeii" (Matei 26, 10). Cam uitam noi lucrurile acestea. Sa stiti ca cuvintele sunt vesnice, chiar daca au fost spuse intr-o imprejurare oarecare, totusi cuvintele raman vesnice. Le-a spus ucenicilor "Nu faceti suparare femeii" ca sa auzim noi si sa stim si noi, sa nu fim oameni care inmultim supararea, ci sa fim oameni care inmultim bucuria. "Nu faceti suparare femeii". Si apoi a adaugat: "Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, sa se spuna si ce a facut ea, spre pomenirea ei". Oriunde se va propovadui Evanghelia. Ce inseamna? Acolo unde se va spune despre Intruparea Mea, despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu, acolo unde se va spune despre cuvintele Mele, despre propovaduirea Mea, despre Rastignirea Mea, despre moartea Mea pe Cruce, despre Invierea Mea, despre Inaltarea Mea, sa se spuna si ce a facut femeia aceasta, spre pomenirea ei. Ca sa invatam si noi sa fim recunoscatori, si sa fim multumitori, si sa fim indatoritori si indatorati fata de toti aceia care fac ceva, care au facut ceva in viata lor pentru noi, pentru viata noastra.

Totdeauna când îţi ajută Dumnezeu să faci un gard, o fântână, un grajd, o casă, o punte, să măriţi o fată, să însori un băiat, să iei un examen, să-ţi reuşească o operaţie, să-I aduci lui Dumnezeu jertfă de mulţumire şi să-I mulţumeşti din toată inima, căci prin aceasta Îl îndupleci pe Dumnezeu să-ţi facă mai mare bine în viitor.

Am văzut oameni bolnavi care au chemat preoţi şi au făcut maslu; şi, din stări cele mai grele, Dumnezeu le-a dat vindecarea şi izbăvirea… Dar n-am mai văzut, după ce au fost vindecaţi, să-i cheme iarăşi pe cei care s-au rugat când erau bolnavi şi strâmtoraţi, să spună: „Haideţi acum să-I mulţumim lui Dumnezeu, că m-am făcut sănătos”…

Am văzut oameni la începutul inundaţiilor, furtunilor, trăsnetelor, strigând către Dumnezeu: „Doamne, scapă-ne!”. Şi Dumnezeu i-a scăpat. Dar n-am mai văzut după aceea oameni îngenuncheaţi cu recunoştinţă, să-I mulţumească lui Dumnezeu acolo unde fusese să-i ajungă prăpădul, şi Dumnezeu i-a izbăvit; să-I mulţumească că au fost scăpaţi.

Am văzut oameni care, la începutul războiului sau în clipele cele mai grele ale cutremurelor, ale furtunilor, ale inundaţiilor, sau rugat strigător şi stăruitor către Dumnezeu, iar după ce a trecut nenorocirea nu şi-au mai adus aminte să-I mulţumească lui Dumnezeu, Care i-a salvat.

Am văzut ochi plini de lacrimi la timpul rugăciunii de cerere. Dar aşa de puţini ochi am văzut plini de lacrimi de mulţumire şi de recunoştinţă după ce au fost izbăviţi. Totdeauna să nu uităm aceasta!

Iar dacă nu-I veţi aduce mulţumire şi dacă veţi uita binefacerile Lui, veţi fi asemenea gadarenilor, care au gonit pe Mântuitorul din cetatea lor, ca şi cum aţi zice: „N-avem nevoie de Tine! Du-Te de aici! Nu vrem să-Ţi mulţumim Ţie pentru minunile Tale şi pentru puterile Tale! Nu vrem să primim binefacerile Tale!” Să nu fie!...

(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 238)