Când îi judecăm pe alții, luăm asupra noastră poveri străine

Bine au zis Părinţii că omul nu poate afla odihnă până ce nu va sălăşlui în inima sa gândul că în lume e numai cu el cu Dumnezeu, fără a-şi îndrepta mintea spre nimic altceva, ci alipindu-se doar de El. Unul ca acesta degrab va afla odihnă şi slobozire de tirania patimilor, că s-a zis: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine, iar pe mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmi 62, 8).
Dacă voieşti a te izbăvi de ispite, totdeauna să te trezveşti şi roagă-te neîncetat lui Dumnezeu: „Pune, Doamne, strajă gurii mele, şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele” (Psalmi 140, 3); smereşte-te, aminteşte-ţi că pământ eşti şi în pământ vei merge; ia aminte la tine însuţi şi cercetează lucrurile tale, iar nu pe cele străine.
Cel ce lăsându-se pe sine judecă despre alţii îşi ia asupra sa poveri străine. Vai celui ce mănâncă trupurile oamenilor cu limba sa! Vai celor care uită de păcatele lor şi cercetează lucrurile altora! Nu le ajunge povara lor, de se împovărează cu alta străină!
Mai înainte, pe tine însuţi doftoriceşte-te, pe tine miluieşte-te, bârna ta scoate-o din ochiul tău. Atunci vei putea doftorici pe alţii şi scoate paiul din ochiul lor.
Bine au zis Părinţii că omul nu poate afla odihnă până ce nu va sălăşlui în inima sa gândul că în lume e numai cu el cu Dumnezeu, fără a-şi îndrepta mintea spre nimic altceva, ci alipindu-se doar de El. Unul ca acesta degrab va afla odihnă şi slobozire de tirania patimilor, că s-a zis: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine, iar pe mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmi 62, 8).

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 164-165)