joi, 24 martie 2016

PACATUL PIERZATOR DE SUFLET ,, TRUFIA ,,



Pacatul trufiei aduce intuneric si suferinta sufletului

 Invataturile crestine ale sfintilor parinti relateaza  ca mandria este unul dintre cele mai mari si teribile  pacate.
 Scrierile bisericesti crestin- ortodoxe ne vorbesc despre cele sapte pacate de capatâi pe care suntem obligati  sa invatam cum anume sa le evitam. Mandria este primul pacat si este cel mai greu de controlat.Toti avem obligatia sa ne debarasam de mandrie si sa ne smerim, pentru a dobandi Harul Duhului Sfant.

 Altfel, puiul mandriei este vestita  trufie , din care se nasc invidia, iubirea de bani si multe altele.

Ingerii decazuti sunt primele suflete care au pacatuit in fata lui Dumnezeu din mandrie si prin neascultare . Acestia au gresit constient, de aceea caderea lor a fost definitiva si pe veci.

Smerenia, leacul patimilor sufletului 

Nu-i om sa nu fi pacatuit din mandrie, spun sfintii parinti. Laudarosenia sau aroganta sunt pacate care ne trimit dincolo de cele sfinte. Dupa Sfantul Nectarie al Eginei, mandria este cea mai rea patima, fiind pricina tuturor relelor.

Ea aprinde conflicte grele si dezbina oamenii. De aceea, Dumnezeu doreste smerenia noastra si nu lauda desarta. „Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta. Fa milostenia ta sa fie intr-ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie”, spune Biblia.Postiti cu fata senina
Duhovnicii ne invata ca este pacat sa tinem post si apoi sa ne laudam cu lucrul acesta. Mai mult, daca postim, sa nu fim posomorati, cerand compatimire de la cei din jur, deoarece postul este o perioada de bucurie spirituala.

Sfanta Evanghelie dupa Matei spune astfel: „Cand postiti, sa nu fiti tristi ca fatarnicii. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala. Ca sa nu arati oamenilor ca postesti, ci doar Tatalui tau, care vede in ascuns.”

Perseverenta, rugaciunea, pocainta, ascultarea, ne-cartirea in fata greutatilor (ispitelor) si smerenia - calea cea dreapta .

Pentru ca Dumnezeu este iubire si iertare,  cei  mandri  si trufasi, vicleni si clevetitori , lacomi si ne-iertatori,cei ce staruie in pacate prin propria vointa - pot pune capat acestor patimi pierzatoare de suflet prin pocainta adevarata, rugaciune si post.
De aceea, orice crestin trebuie sa se spovedeasca si sa se caiasca de greselile sale, mai ales acum, in Postul cel Mare, perioada harazita pentru autoanaliza si dorinta de schimbare. Sfatul cel mai de pret acum este renuntarea la mandira desarta.

Trufia cea dintai este atunci cand cineva isi cearta fratele, il osandeste si-l necinsteste ca si cum acela n-ar avea nici o insemnatate, iar el ar fi mai presus de dansul; unul ca acesta, daca nu-si va veni in sine degrab si nu se va sili sa se indrepteze, incetul cu incetul va ajunge si la a doua trufie, asa incat se va trufi si impotriva lui Dumnezeu insusi, punand nevointele si virtutile sale pe seama sa, nu pe seama lui Dumnezeu, ca si cum el insusi le-ar fi savarsit, cu priceperea sa si cu stradania sa, nu cu ajutorul lui Dumnezeu”

sursa https://apologeticum.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu