Cand poti da sfat
Pot exista o multime de stimuli, de imbolduri neharice la a propovadui si a-i atrage pe altii la credinta proprie.
Tocmai de aceea nu trebuie sa ne incredem in aceste porniri launtrice de “ravna” ale noastre, care ne imping sa-i convertim pe toti la calea adevarata, asa cum faceau, cu Harul lui Dumnezeu, Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti – luminatorii Bisericii.
Se prea poate ca aceste patimi rele, care se ascund in noi, sa ne impinga sa ne mutam grija de la mantuirea propriului suflet la mantuirea celorlalti, ca in felul acesta sa poata ramane libere in inima noastra – iar noi, mantuindu-i pe altii, putem pieri.
Nu va faceti voi multi invatatori, fratilor, stiind ca noi, invatatorii mai mare osanda vom primi, zice Apostolul Iacov (Iac. 3,1).
Iata ce spun despre aceasta Sfintii Parinti.
Un batran a zis: „Sa nu incepi sa-i inveti pe altii inainte de vreme, altfel toata viata ta vei ramane cu neajuns la intelegere“.
Ava Pimen cel Mare:
„A-l invata pe aproapele este lucru tot atat de potrivnic smeritei cugetari ca si a-l mustra”.
Ava Isaia a zis:
„Este primejdios sa-ti inveti aproapele inainte de vreme, ca sa nu cazi tu insuti in lucrurile de care cauta sa-l fereasca invatatura. Cel ce cade in pacat nu-l poate invata pe altul cum sa nu cada in el”.
Tot el zice:
„Nazuinta de a-i invata pe altii aratand ca te socoti in stare sa faci aceasta, slujeste drept pricina de cadere pentru suflet. Cei ce au drept calauza parerea de sine si doresc sa-si ridice aproapele la starea de nepatimire isi pun propriul suflet intr-o stare nenorocita. Sa stii ca a-ti indruma aproapele sa faca una sau alta e ca si cum ai lucra cu o unealta, stricandu-ti casa in timp ce te stradui s-o zidesti pe a lui”.
Isaac Sirul:
„Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, insa mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu. Mai bine este sa fii gangav, dar stiutor si incercat, decat sa izvorasti invatatura ca un rau din agerimea mintii tale. Mai de folos este pentru tine sa te ingrijesti a invia prin miscarea gandurilor tale catre cele Dumnezeiesti, sufletul tau cel omorat de patimi, decat sa invii mortii. Multi au facut minuni, au inviat morti, s-au ostenit pentru intoarcerea celor rataciti, prin ei multi au fost adusi la cunostinta de Dumnezeu dar dupa aceasta ei insisi, care le-au adus viata altora, au cazut in patimi urate si scarbavnice, s-au omorat pe sine si pentru multi s-au facut sminteala atunci cand s-au dat pe fata faptele lor, caci inca fiind ei in boala sufleteasca nu s-au ingrijit de sanatatea sufletelor lor...”
“Chiar daca vei rascumpara sute de robi crestini din robia paganilor si le vei da libertatea, asta nu te va mantui daca in acelasi timp vei ramane in robia patimilor”.
“Cand omul ajunge la o asezare impacata a sufletului, atunci poate din sine sa reverse si asupra altora lumina luminarii intelegerii”.
“Binevestirea si propovaduirea nu sunt indeobste datorie a oricarui credincios, si cu atat mai mult nu sunt cea dintai. Cea dintai datorie a crestinului este sa se curateasca de patimi...”
“Slavei desarte si parerii de sine le place sa invete si sa povatuiasca. Ele nu se ingrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu se gandesc ca prin sfatul nechibzuit pot sa-i pricinuiasca aproapelui o rana de nevindecat...”
“Pentru a da sfat, pentru a-l povatui pe altul, nu este de ajuns sa fii evlavios: trebuie sa ai experienta duhovniceasca, si mai intai de toate ungere duhovniceasca...”
“Daca omul, mai inainte de a se curati, se va lasa purtat de o ravna nechibzuita, el va aduce celorlalti nu lumina curata, ci amestecata, amagitoare, fiindca in inima lui nu traieste binele curat ci binele amestecat mai mult sau mai putin cu raul”
“Cum sa biruim mandria. Lectii de vindecare a mandriei din sfaturile Sfintilor Parinti”,Editura Sophia, Bucuresti, 2010
Iata ce spun despre aceasta Sfintii Parinti.
Un batran a zis: „Sa nu incepi sa-i inveti pe altii inainte de vreme, altfel toata viata ta vei ramane cu neajuns la intelegere“.
Ava Pimen cel Mare:
„A-l invata pe aproapele este lucru tot atat de potrivnic smeritei cugetari ca si a-l mustra”.
Ava Isaia a zis:
„Este primejdios sa-ti inveti aproapele inainte de vreme, ca sa nu cazi tu insuti in lucrurile de care cauta sa-l fereasca invatatura. Cel ce cade in pacat nu-l poate invata pe altul cum sa nu cada in el”.
Tot el zice:
„Nazuinta de a-i invata pe altii aratand ca te socoti in stare sa faci aceasta, slujeste drept pricina de cadere pentru suflet. Cei ce au drept calauza parerea de sine si doresc sa-si ridice aproapele la starea de nepatimire isi pun propriul suflet intr-o stare nenorocita. Sa stii ca a-ti indruma aproapele sa faca una sau alta e ca si cum ai lucra cu o unealta, stricandu-ti casa in timp ce te stradui s-o zidesti pe a lui”.
Isaac Sirul:
„Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, insa mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu. Mai bine este sa fii gangav, dar stiutor si incercat, decat sa izvorasti invatatura ca un rau din agerimea mintii tale. Mai de folos este pentru tine sa te ingrijesti a invia prin miscarea gandurilor tale catre cele Dumnezeiesti, sufletul tau cel omorat de patimi, decat sa invii mortii. Multi au facut minuni, au inviat morti, s-au ostenit pentru intoarcerea celor rataciti, prin ei multi au fost adusi la cunostinta de Dumnezeu dar dupa aceasta ei insisi, care le-au adus viata altora, au cazut in patimi urate si scarbavnice, s-au omorat pe sine si pentru multi s-au facut sminteala atunci cand s-au dat pe fata faptele lor, caci inca fiind ei in boala sufleteasca nu s-au ingrijit de sanatatea sufletelor lor...”
“Chiar daca vei rascumpara sute de robi crestini din robia paganilor si le vei da libertatea, asta nu te va mantui daca in acelasi timp vei ramane in robia patimilor”.
“Cand omul ajunge la o asezare impacata a sufletului, atunci poate din sine sa reverse si asupra altora lumina luminarii intelegerii”.
“Binevestirea si propovaduirea nu sunt indeobste datorie a oricarui credincios, si cu atat mai mult nu sunt cea dintai. Cea dintai datorie a crestinului este sa se curateasca de patimi...”
“Slavei desarte si parerii de sine le place sa invete si sa povatuiasca. Ele nu se ingrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu se gandesc ca prin sfatul nechibzuit pot sa-i pricinuiasca aproapelui o rana de nevindecat...”
“Pentru a da sfat, pentru a-l povatui pe altul, nu este de ajuns sa fii evlavios: trebuie sa ai experienta duhovniceasca, si mai intai de toate ungere duhovniceasca...”
“Daca omul, mai inainte de a se curati, se va lasa purtat de o ravna nechibzuita, el va aduce celorlalti nu lumina curata, ci amestecata, amagitoare, fiindca in inima lui nu traieste binele curat ci binele amestecat mai mult sau mai putin cu raul”
http://www.cuvantul-ortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu