Rugăciunea către Maica Domnului, pentru părintele duhovnic

 O, Preasfîntă Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Împărăteasa Cerului şi a pămîntului, ascultă strigarea sufletului meu şi primeşte păcătoasa mea rugăciune, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, care o aduc pentru părintele meu duhovnic, îndureratul robul tău (prenumele). 

Fii lui întotdeauna Călăuzitoare, şi în toată vremea însoţeşte-l, şi îngrădeşte-l pe el cu sfinţii îngeri.

Întăreşte-l cînd este treaz, păzeşte-l cînd doarme, mîngîie-l cînd plînge, îmbărbătează-l cînd este trist, izbăveşte-l de dureri, slobozeşte-l de clevetire, ridică-l cînd este în neputinţă, biruieşte-i pe demonii ce luptă împotriva lui şi în primejdie de moarte îl ajută.

 În fiecare zi îl arată înfricoşător pentru vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, pentru ca ei să ştie că el este robul Tău, Maica lui Dumnezeu, Care L-ai născut pe Domnul şi Împăratul, Căruia i Se cuvine cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Maica Domnului, îmblînzeşte inimile inimile oamenilor celor răi care se ridică asupra lui.

Tu vezi osteneala şi durerea părintelui meu duhovnic (prenumele), durerile lui doar Tu singură le cunoşti. 

Tu îi ştii toate tainele sufletului, caută cu milostivire la el din cer, uşurează-i suferinţa, acoperă-l cu acoperemîntul Tău, cercetează-l pe el cu mila Ta cea cerească, trimite-i binecuvîntare în toate faptele lui şi-i dăruieşte ajutorul tău cel nevăzut, şi cu sfintele lui rugăciuni, dă-mi mie smerenie, mustrare de conştiinţă, răbdare, blîndeţe, curăţie, tăcere şi mă acoperă de toate năpastele şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi. 

Amin.

Harismele  parintelui du­hovnicesc

Dar care sunt harismele speciale ale parintelui du­hovnicesc? Sunt trei la numar. Prima, clarviziunea si dis­cernamantul (diakrisis), este capacitatea de a percepe in­tuitiv secretele inimii, de a intelge profunzimile ascunse ale fiintei de care, de cele mai multe ori. noi insine nu suntem constienti. 

Parintele duhovnicesc patrunde din­colo de atitudinile si gesturile conventionale in spatele carora ne ascundem personalitatea atat de altii cat si de noi insine. Dincolo de toate aceste aparente frivole, el se­sizeaza persoana unica, cea dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Este o putere mai mult duhovniceasca de­cat psihica; fiind un fruct al harului dumnezeiesc ce pre­supune o rugaciune atenta si o lupta ascetica fara odihna, este departe de a fi o simpla perceptie exirasenzoriala.

Acestui dar i se adauga cel al cuvantului. Staretul stie atunci cand se apropie cineva de el, imediat si speci­fic, ce cuvinte are acesta nevoie sa auda. Astazi suntem inundati de cuvinte dar, cele mai multe dintre ele, sunt lipsite de putere. 

Staretii folosesc putine cuvinte iar uneori raman chiar tacuti. Dar prin aceste cateva cuvinte, sau prin tacerea lor, sunt capabili sa schimbe radical viata unui om. In Betania. Hristos n-a pronuntat decat trei cuvinte: "Lazare, vino afara!" (In. 11,43). dar, spuse cu putere, aceste trei cuvinte au fost suficiente sa-l readuca pe defunct la viata.

 Intr-o epoca in care limbajul este in mod rusinos banalizat, este esential sa regasim puterea cuvantului. Si asta inseamna sa redescoperim natura tacerii, nu ca o simpla pauza intre cuvinte, ci ca una din realitatile primare ale existentei. Cei mai multi dintre predicatori si invatatori vorbesc mult prea mult: staretul adevarat se deosebeste prin austeritatea si concizia lim­bajului sau.

Dar pentru ca un cuvant sa aiba putere nu sunt sufi­ciente autoritatea si autenticitatea dobandite de vorbitor din experienta personala. Trebuie ca si cel ce asculta sa fie atent si sa aiba o vie dorinta de a primi. Daca cineva il intreaba pe un staret din simpla curiozitate, nu va tra­ge cine stie ce folos din spusele acestuia.

 Dar daca se apropie cu credinta vie si insetat duhovniceste, cuvantul pe care-l va primi ii poate transfigura viata. Cuvintele staretului sunt, in general, cuvinte simple si fara nici un invelis literar artificial. Pentru cei ce le citesc superficial, par, adesea, banale si aride.

Discernamantul parintelui duhovnicesc se exercita mai ales prin practica "dezvaluirii gandurilor" (logismoi). In monahismul rasaritean din primele veacuri, ucenicul obisnuia sa-si vada zilnic parintele si sa-i dezvaluie toate gandurile.

 Aceasta aratare a gandurilor este mult mai mult decat o marturisire a pacatelor, caci intra aici si gandurile si ideile prin care, desi novicelui ii par nevino­vate, parintele sau poate discerne primejdii ascunse sau semne importante. Spovedania este retrospectiva si se re­fera la pacate deja savarsite. Dezvaluirea gandurilor, in schimb, este profilactica deoarece demasca gandurile inainte de a ne conduce la pacat, inlaturandu-le astfel nocivitatea. Scopul acestei dezvaluiri nu este de ordin ju­ridic, pentru a obtine iertarea greselilor, ci pentru ca omul sa se cunoasca pe sine, sa se vada asa cum este cu adevarat.

Puternic in discernamantul sau, parintele duhovni­cesc nu asteapta pur si simplu ca persoana din fata sa sa i se destainuiasca, ci-i dezvaluie chiar el gandurile as­cunse. Sfantul Serafim de la Sarov, de multe ori, raspun­dea preocuparilor celor ce veneau sa-l cerceteze inainte ca acestia sa-i dezvaluie motivul vizitei.

 In multe cazuri, raspunsul parea, la prima vedere, fara nici un sens, ab­surd sau iresponsabil, caci nu se referea la intrebarea pe care o avea vizitatorul in mod constient in mintea sa, ci la cea pe care ar fi trebuit de fapt sa i-o puna. In toate ca­zurile Sfantul Serafim se lasa condus de lumina launtrica a Sfantului Duh. Gasea ca este important sa nu prega­teasca dinainte ceea ce avea de spus, caci atunci cu­vintele ar fi fost doar rodul judecatii sale omenesti, poate gresita, si nu a celei dumnezeiesti.

 Pentru Sfantul Serafim, legatura dintre staret si fiul duhovnicesc era mai puternica decat moartea si-i ruga pe ucenicii sai sa continue sa-i dezvaluie gandurile chiar si dupa moartea sa, dupa plecarea la viata de veci. Inainte de moarte le-a spus monahiilor pe care le avea in grija: "Dupa ce voi pleca sa veniti la mormantul meu. Cand aveti timp. Cat mai des. Si tot ce aveti pe suflet, toate durerile, cu fata la pamant, sa mi le spuneti ca unuia care este viu. Si eu va voi auzi si va voi elibera. Caci pentru voi voi fi mereu viu."

Cea de a doua harisma speciala a parintrelui duhov­nicesc este capacitatea de a-i iubi pe ceilalti si de a face ale sale suferintele lor. Despre un anahoret din timpul Parintilor pustiei, s-a putut spune simplu: "ca era milos­tiv si multi veneau la dansul".

 Era milostiv. Este esential pentru orice paternitate duhovniceasca. Fara iubire si compasiune, patrunderea nelimitata in tainele inimii o-mului n-ar fi ziditoare, ci distrugatoare. Cine nu-l poate iubi pe celalalt nu va avea niciodata puterea sa-l vindece.

A-ti iubi aproapele inseamna sa suferi cu el si pentru el. Acesta este sensul literal al compasiunii. "Purtati-va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos." (Gal.6,2). 

Parintele duhovnicesc este cel care, prin exce­lenta, poarta povara altuia. Cum scrie Dostoievski in Fra­tii Karamazov: "Staretul este cel care va ia sufletul si vo­inta in sufletul si vointa lui." Nu-i de ajuns sa dea sfa­turi. I se cere sa ia sufletul fiilor duhovnicesti in propriul sau suflet, viata lor in viata lui. Este datoria lui sa se roa­ge pentru ei, si mijlocirea sa permanenta este mai impor­tanta decat orice sfat. Este datoria lui sa-si asume grijile si pacatele lor, sa ia asupra lui vinovatia lor, sa raspunda pentru ei la Judecata de apoi.

Acestea toate apar cu forta in Scrisorile lui Varsanufie si Ioan din Gaza, care regrupeaza aproape 850 de intrebari si raspunsurileprimite de la doi "batrani" palestini­eni din secolul al Vl-lea. In rugaciunea sa Varsanufie spune: "Stapane, sau du impreuna cu mine si pe copiii mei in imparatia Ta sau sterge-ma si pe mine din cartea Ta."

 Iar ucenicilor sai le scrie: "Dumnezeu stie ca nu e bataia ochiului meu, sau clipa in care sa nu te am in minte si in rugaciune. Si ma ingrijesc eu de tine mai mult decat tu insuti. Imi pun sufletul cu bucurie pentru tine si rugaciunea mea pentru tine e neincetata. Si port poverile, gresalele si dispretuirile cuvintelor mele de catre tine si nepasarile tale. Iar tu te-ai facut ca un om care sade sub umbra unui pom. (.) Iau asupra mea zapisul cel impotriva ta. Si nu ie voi lasa in veacul acesta, nici in cel viitor, cu harul lui Hristos."

sursa http://www.crestinortodox.ro