Nu am, Maica mea Preasfântă, roade bune de-adunat:
La tot pasul, eu greşelii totdeauna am urmat


Şi, căzând în ea, Stăpână, de nimica m-am făcut –

Ani-s duşi, iar eu, Măicuţă, drumul nici n-am început.

Mă aşteaptă Domnu-n capăt – cum să fac să vin la El?

Sunt, de patimi, grea,-ntuneric mă acoperă grozav,Mi-e ţărâna răzvrătită, sufletul îmi e bolnav!

Inima mi-e rea, Stăpână, din ea, ies numaidecât Patimi multe, din adâncul de-ntuneric zăvorât…

Cum să fug de ale mele aplecări către păcat? Cum să mă dezbrac de mine ca de-un lucru lepădat?

Aş fugi –dar unde, oare, eu de mine să m-ascund? Ori încotro mi-ar fi paşii, tot în mine mă afund…

Mă rog, Maică Preacurată, însăţi tu să mă preschimbi , Fă-mă viu rărunchi de cântec învelit într-un cuvânt

De-nchinare şi slăvire. Dă-mi, spre Domnul, mult avânt, Ca, din capăt de cărare, unde stau nepriceput,

Să pun azi şi eu pe Cale pasul meu de început.

sursa online