Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:
– Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.
– Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?
N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.
Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:
– Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.
N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:
– Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?
– Nu! – a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!
A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate … Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.
– Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?
– Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?
Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.
De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai’nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.
De multe ori m-am intrebat, cum sa-i recunosc pe … „oameni”…?
Am invatat in viata sa recunosc pomii dupa frunza, dupa fruct … Am invatat sa recunosc multe plante… Am invatat sa fac distinctie intre ce este bine si ce este rau…
Din „ochi” pot aproxima o persoana daca e slaba, normala, supraponderala sau obeza…
Recunosc daca persoana din fata mea e flegmatica, melancolica, sangvina sau colerica…
Dumnezeu mi-a lasat in Biblie repere dupa cum sa recunosc un om. In proverbe sunt multe contraste: bun-rau, harnic-lenes, intelept-nebun, drept-nedrept,….
Mai bine…, am sa va povestesc o povestire pe care o stiu de multi ani, pe care am auzit-o si eu de la cineva „cu cap”….
––––––––––
In epoca agrara, oamenii calatoreau foarte putin si erau legati de satul lor, mai toti faceau agricultura si cresteau animale.
In multe sate lucrurile erau linistite, relatiile erau trainice… Nimeni nu-si incuia usa la casa cand pleca la camp, era suficient sa puna matura spijinita de usa ca sa nu intre nimeni in curte, in casa… Toate lucrurile functionau pe baza de „incredere” si „cuvant”….!!! (…. asa erau lucrurile si in satul in care m-am nascut eu, in vremea copilariei mele…)
––––––-
Intr-un sat mic si izolat de munte, intr-o vreme de vara cand nu se fac lucrari in agricultura, un om in varsta a dorit sa vada si el cum arata un oras si cum e viata oamenilor acolo… Nimeni din sat nu vazuse un oras, doar auzisera ca exista de la trecatori care au fost prin satul lor.
Consatenii l-au petrecut pana la iesirea din sat… Dupa mai multe zile de calatorie de mers pe jos, a ajuns dis de dimineata in oras. La inserare a pornit-o inapoi acasa…
Oamenii l-au asteptat foarte curiosi…
– Ei bade, povesteste-ne si noua… ce-ai vazut, ce-ai auzit… – spuse cineva…
– Dragii mei, orasul e tare interesant… Oamenii locuiesc in case peste case la care ei le zic apartamente… Desi stau foarte aproape, nu se cunosc unii pe altii ci doar se saluta – si asta n-o fac toti. Toti au incuietori la usa, multi au chiar cate doua… Unii stau la case mari si frumoase cu garduri si porti inalte. Toate portile au zavoare si lacate…. Strazile sunt late, pietruite, au copaci pe margine… – povesti batranul nostru… E mult zgomot ziua pe strazi…
-Ce-ai mancat la oras? – intreba un tanar…
– Au niste locuri la care ei le zic restaurante, acolo am mancat mancare putina pe bani multi… – ofta batranul…
– Cum isi vorbesc unul altuia? – intreaba alcineva…
– Toti folosesc…”domnul”, „doamna” sau „domnisoara”… – explica batranul
-Oamenii…, oamenii de la oras cum sunt? – intreba un batran recunsocut de ceilalti ca fiind un om intelept…
Vazand …:cine” pune intrebarea, batranul a inteles … ce fel de „intrebare” e.. Se vedea ca isi cauta cuvintele potrivite pentru raspuns… Tacu o clipa, se uita in ochii consatenilor sai, apoi spuse cu tristete in glas…
-Sunt multiiii, multiiii…. Mult popor e la oras… Aglomeratie mare de lume … dar … foarte putini sunt OAMENI… – incheie batranul…
Tacere…….
Nimeni n-a mai pus vreo intrebare…
––––––––––––
1 Corinteni 16:13-14
13. Vegheati, fiti tari in credinta, fiti oameni, intariti-va!
14. Tot ce faceti sa fie facut cu dragoste!
O femeie nu vroia să aibă copii. La spovedanie nu îi spunea duhovnicului că lua pilule contraceptive. După câțiva ani, însă, preotul a întrebat-o:
-Ce e cu voi de nu aveți copii? Aveți probleme cu sănătatea?
-Nu, părinte.
Soțul femeii era de față:
-Nu, părinte, suntem sănătoși. Dar dacă nu pot să o conving… Duhovnicul meu m-a oprit de la împărtășanie pentru asta, dar dacă sfinția voastră îi îngăduiți..
-Eu? Eu nu îngădui așa ceva. Preoții nu pot fi îngăduitori cu păcatul. Nu știam nimic.
Of, de asta e bine ca amândoi soții să aibă același duhovnic, să fie călăuziți pe același drum, nu unul într-o parte și unul în alta.
Femeii îi spuse:
-Îți dau dezlegare să mergi la duhovnicul soțului tău. Și cât de curând vreau să aud că ai rămas însărcinată. Terminați cu prostiile!
Femeia s-a dus la duhovnicul soțului și a început să ducă o viață creștină. A făcut prima spovedanie completă din viața ei. Și apoi a renunțat să mai ia pilule contraceptive. Au trecut câteva luni și a rămas însărcinată.
Nu după mult timp, însă, în viața lor au început să apară tot felul de necazuri și ispite. Întâlnindu-se pe stradă cu fostul ei duhovnic, l-a întrebat:
-Părinte, cum se face că înainte toate ne mergeau bine, iar acum avem din ce în ce mai multe probleme?
-Înainte, când vă fereați să faceți copii, adică fugeați de una din cele mai importante cruci ale familiei, dracii vă lăsau în pace. Pentru că dragostea egoistă în care trăiați era de ajuns ca să vă pierdeți mântuirea. Acum, însă, când ați înțeles că trebuie să faceți copii, când așteptați un copil, începeți să mergeți pe drumul cel bun. Înainte, toate faptele voastre bune erau puse în umbră de lașitatea voastră, de frica voastră de a avea copii care să vă stânjenească, copii care să vă mănânce timpul. Acum dracii se luptă cu voi, pentru că știu că mergeți pe calea mântuirii. Ar trebui să vă bucurați că aveți necazuri. E semn bun.
E semnul că Dumnezeu vă învață să urcați pe scara raiului.
Patericul Mirenilor-Danion Vasile-Editura Egumenița Galați 2004
-----------------------------------------------------
Doneaza pentru Hristos- pentru a mentine acest blog in viata ! Banca Transilvania -IBAN RO51BTRL04501201C32154XX