De unde izvorăște mânia? Ucide mania sufletul ?

 

„Mânia trebuie oprită nu doar de la faptă, ci mai ales alungată din ascunzişurile inimii noastre, ca nu cumva, orbiţi de întunecimile ei să nu mai fim în stare să primim nici lumina unui sfat sănătos, nici a ştiinţei şi, drept urmare, să nu mai devenim templul Duhului Sfânt, dacă duhul cel rău şi-a găsit sălaş în noi. 

Această mânie închisă în inimă poate să nu facă supărare oamenilor din jur, dar respinge strălucitoarea lumină a Duhului Sfânt, ca şi cum ar împinge-o în afară". 

«Să nu duşmăneşti, zice, pe fratele tău în inima ta»

„Legea Veche... ne pune în vedere acelaşi lucru: «Să nu duşmăneşti, zice, pe fratele tău în inima ta» (Levitic 19, 17), şi iarăşi: «Să nu ai ură asupra fiilor poporului tău» (Levitic 19, 18) şi tot aşa: «Drumurile celor care-şi amintesc de fapta rea duc spre moarte» (Pilde 12, 28). 

Deci şi acolo observi că este îndepărtată răutatea nu numai de la faptă, dar chiar din gând, o dată ce se cere alungată cu totul ura şi răzbunarea până şi din minte, dar din inimă?...

Indreptarea şi liniştea noastră deplină nu trebuie să se bazeze pe o bunăvoinţă străină, ceea ce nu stă, dealtfel, în putinţa noastră, ci mai degrabă în tăria noastră. 

De asemenea, nici înăbuşirea mâniei nu e bine să atârne de desăvârşirea morală a altuia, ci să coboare din forţa noastră spirituală, care se dobândeşte nu prin răbdarea semenilor, ci prin propria noastră îndelungă - răbdare.

Uneori, biruiţi de orgoliu sau de lipsa de răbdare, nu vrem să ne îndreptăm purtările neaşezaţe şi neînţelepte şi de plângem că avem nevoie de singurătate, ca şi când acolo, nemaifiind nimeni care să ne tulbure, vom afla virtutea răbdării.

 Acoperindu-ne în acest fel lipsa noastră de zel, pretindem că nu din nerăbdarea noastră, ci din vina semenilor izvorăsc cauzele supărărilor. Tot dând pe alţii vina propriilor greşeli, nu vom putea ajunge niciodată la o adevărată răbdare şi desăvârşire... 

 Căci singurătatea, pe cât e în măsură să descuie poarta spre cea mai sublimă contemplaţie celor ce şi-au curăţat viaţa, iar prin vederea cea mai neîntinată să pătrundă la cunoaşterea tainelor spirituale, tot aşa celor ce nu şi-au îndreptat-o îndeajuns, nu numai că le păstrează întregi patimile, dar chiar le sporeşte.

Câte un om pare răbdător şi sfios până s-a întovărăşit cu cineva, dar, cum s-a ivit prilej de iritare, îl şi vezi revenit îndată la firea lui de înainte. Viciile ce stăteau ascunse au şi erupt ca nişte cai fără zăbală, care, după o prea lungă odihnă, ţâşnesc năvalnic şi sălbatic din boxe la alergări, spre pieirea propriului vizitiu.

 Intr-adevăr, întrerupând legăturile noastre cu semenii, şi mai mult se aprind în noi patimile, dacă n-au fost sugrumate de mai înainte.

 Lenevia pe care o hrăneşte lipsa de griji ne face să pierdem chiar şi umbra de răbdare, pe care părea să o avem pentru moment...

Ca şi când toate neamurile de şerpi veninoşi şi de fiare n-ar continua să rămână primejdioşi chiar dacă stau retraşi în vizuinile lor; dacă deocamdată nu vatămă pe nimeni, nu înseamnă prin asta că nu sunt periculoşi, căci nu blândeţea, ci izolarea lor îi face nevătămători.

 De aceea, pentru cei ce caută desăvârşirea, nu-i de ajuns să nu se mânie contra unui om... nu va fi de ajuns să lipsească oamenii împotriva cărora să se aprindă mânia.

 Dacă nu vom dobândi mai întâi virtutea răbdării, ea se poate porni chiar împotriva lucrurilor mute, căci, aflând lăcaş în inimile noastre, nu ne îngăduie nici să ne bucurăm de o continuă linişte, nici să fim la adăpost de alte patimi...

«Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu» 

De aceea, dacă râvnim să ajungem la acea înaltă răsplată divină, despre care se spune: «Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu» (Matei 5, 8), trebuie să suprimăm mânia nu numai din fapte, dar chiar din fundul inimii noastre s-o smulgem cu totul.

 Negreşit, nu ne va fi de nici un folos să înăbuşim manifestarea în cuvânt sau în faptă a pornirii noastre mânioase, dacă Dumnezeu, Căruia nu-I rămân neştiute cele ascunse ale inimii, o găseşte cuibărită acolo.

Cuvântul Evangheliei ne porunceşte să stârpim mai degrabă rădăcinile viciilor decât roadele, care fără îndoială vor dispărea după ce le-a fost nimicită vatra. Când acestea vor fi alungate, nu de la suprafaţa faptelor noastre, ci din adâncul gândurilor noastre, mintea ne va putea rămâne necontenit într-o răbdare şi sfinţenie deplină. De aceea, ca să nu se săvârşească omoruri, este suprimată mânia şi ura, fără de care în nici un chip nu se va putea întâmpla vreo ucidere: «Căci, oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă» (Matei 5, 22) şi «Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni» (I Ioan 3, 15). 

Adică, dorind în inima lui să-l ucidă pe fratele său,... numai pentru patima mâniei este declarat el ucigaş de Domnul Care va da fiecăruia răsplata sau osânda cuvenită, nu numai pentru săvârşirea faptului în sine, dar chiar pentru a-l fi voit şi dorit. Este tocmai ceea ce însuşi Domnul spune prin gura profetului: «Eu însă faptele şi gândurile acelora vin să le strâng la un loc cu toate popoarele şi toate limbile» (Isaia 66, 18), şi iarăşi «care (fapte şi gânduri) îi învinovăţesc sau îi şi apără între ei în ziua când Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor»" (Romani 2,15-16).

„Tămăduirea deplină de această boală va cere mai întâi: să credem că nu este îngăduit în nici un chip a ne mânia, pentru cauze drepte sau nedrepte, ştiind că vom pierde îndată lumina judecăţii, tăria unui sfat sănătos, şi însăşi cinstea şi spiritul dreptăţii, după ce partea cea mai intimă a inimii noastre va fi orbită de întunecimile acestei patimi. 

Mai mult, puritatea spiritului nostru tulburându-se şi duhul mâniei având lăcaş în noi, nu vom mai putea deveni templu al Duhului Sfânt. 

In cele din urmă, trebuie să cugetăm că nu ne este în nici un chip îngăduit să ne rugăm şi nici să-L implorăm pe Dumnezeu, dacă mânia ne stăpâneşte, şi mai presus de toate, având zilnic în faţa ochilor starea schimbătoare a condiţiei omeneşti, trebuie să credem că vom pleca din trup şi nu ne va fi de nici un folos nici castitatea, nici lepădarea de toate bunurile nici sila de bogaţi, nici truda posturilor si veghilor, daca numai din cauza mâniei si urii ni se făgăduieşte de către Judecătorul lumii osândă veşnica. 

---------------------------------------------

 

Iată cât de ușor și repede ne atrage diavolul în ispita

La inceput diavolul nu cunoaste exact prin ce patimi este infrant sufletul. 

Ataca prin diferite patimi omul. "Seamana, dar nu stie daca va secera". Seamana ganduri de curvie, ganduri de defaimare, ganduri ale tuturor celorlalte patimi. Si carei patimi vede sufletul ca se inclina, cu aceasta il si hraneste (avva Matei). 

Sfanta Sinclitichia invata ca, ori de cate ori diavolul nu poate sa schimbe un suflet prin saracie, atunci prezinta ca momeala bogatia. 

Daca nu poate sa faca nimic prin ofense si ocari, promoveaza laude si faima. 

Cand este infrant prin sanatate, atunci imbolnaveste trupul. 

Cand nu poate sa insele omul prin placeri, se straduieste s-o faca prin suferinte involuntare, adica prin dureri. Si astfel creeaza multe boli ca sa constranga omul sa inceteze sa iubeasca pe Dumnezeu. 

Prin acestea se vede ca diavolul ataca metodic omul. Se straduieste sa gaseasca punctul slab, apoi in acel punct intoarce intreaga lui furie razboinica. Si in acest mod stapaneste omul, daca fireste, ultimul nu cunoaste modalitatile potrivite ca sa il opreasca.

 Inselaciunile si scornirile diavolului sunt proportionale cu modul de viata pe care il duce omul.

 Nu ataca in acelasi mod pe toti oamenii. Adica, intr-un fel ataca pe cel casatorit si in alt fel pe cel necasatorit. 

Intr-un fel pe isihast si in alt fel pe chinovit. Intr-un fel pe cel incepator si in alt fel pe cel avansat in viata duhovniceasca. Pentru fiecare mod de viata are si ispita corespunzatoare. 

Atanasie cel Mare in viata lui Antonie cel Mare scrie ca, atunci cand Antonie a vrut sa urmeze viata monahala, diavolul s-a straduit sa il abata "prezentand amintirea bogatiilor, tutela surorii, familiaritatea neamului, lacomia iubirii de slava, felurita placere a hranei, comoditati ale vietii si in sfarsit, asprimea virtutii si ca mult este chinul acesteia. Sugera boala trupului si lungimea timpului". 

Diavolul in aceasta situatie creeaza multe piedici, simpatia multor persoane, dificultatea virtutii, nereusita etc. Este bine cunoscut faptul ca aproape toti oamenii sunt stingheriti sa inainteze in viata duhovniceasca de asemenea ganduri ca, adica, este de nereusit virtutea si pastrarea poruncilor lui Hristos. Gandul ca acestea nu sunt pentru noi, ca nu pot sa fie realizate astazi este clar diavolesc.

Sfantul Ioan Sinaitul spune ca monahii chinoviti sunt atacati si, desigur, trebuie sa se lupte mai mult in patimile mancarii si irascibilitatii, adica ale furiei. Prin aceste modalitati ataca diavolul aici.

In cei supusi pune dorinta dobandirii de mari virtuti, care sunt pentru isihasti. Slujitorilor neincercati diavolul le pune ganduri sa caute cu ardoare lucruri exagerate.

 Daca, spune Sfantul Ioan, analizezi gandirea slujitorilor neincercati, vei gasi multe intelesuri ratacite, precum "dorinta de liniste, de post excesiv, de rugaciune nevisatoare, de limita a nedesertaciunii, de amintire a unei iesiri de neuitat, de priveghere permanenta, de calm desavarsit, de tacere adanca, de puritate exagerata". 

Si, desigur, nu sunt nedemne de cautare asemenea izbanzi, dar cand sunt cautate inoportun, si mai ales fara binecuvantare de la un parinte cu darul deosebirii, sunt capcanele diavolului. In timp ce pe slujitori ii supara diavolul prin cautarea linistii, dimpotriva la isihasti vine si cu ganduri prin care "fericeste ospitalitatea supusilor, slujirea, iubirea frateasca, instruirea impreuna, ajutorarea celor bolnavi".

Inca pe slujitori diavolul ii ataca in diferite moduri. Uneori ii pangareste prin infectii trupesti si ii face insensibili si alteori ii face nelinistiti. Uneori ii conduce la uscaciune si nerodnicie, ii arunca in lacomie, in trandavie pentru rugaciune si alteori ii face somnolenti si plictisiti. Si asta o face ca sa creeze impresia ca nu au nici un folos din ascultare (Sfantul Ioan Sinaitul). In consecinta, corespunzator cu modul vietii noastre, primim si atacurile celui viclean.

De asemenea, suntem atacati potrivit cu timpul zilei, intr-un fel suntem atacati dimineata, altfel seara si altfel ziua. Exista un demon special care este "premergatorul duhurilor" si ne ataca imediat ce abia ne trezim din somn "de primul gand pangarindu-ne noi". Primul gand este prima cugetare care vine in mintea noastra dupa trezire (Sfantul Ioan Sinaitul). Parintii invata ca primul gand trebuie sa-l dam lui Dumnezeu. Pentru ca daca omul invata imediat dupa trezire sa se roage, adica sa dea primul gand lui Dumnezeu, atunci toata ziua va avea amintirea lui Dumnezeu. Diavolul cunoaste acest lucru si se straduieste sa murdareasca primul gand. 

Exista insa si alt demon, dupa cum spune Sfantul Ioan Sinaitul, care abia ce ne intindem in pat tinteste impotriva noastra viclene si spurcate reamintiri, incat sa dormim cu ganduri murdare si sa vedem vise spurcate si din trandavie sa nu ne ridicam pentru rugaciune. Inca, si in timpul somnului vin demoni si se straduiesc prin vise sa pangareasca omul si sa-l faca sa se scoale indispus: Se intampla si urmatorul paradox. Demonii in timpul in care dormim aduc in noi cuvinte ale psalmilor pe care le studiem, pe durata somnului, "ca sa ne inalte spre trufie" (Sfantul Ioan Sinaitul). Desigur, acest lucru este si din harul lui Dumnezeu, dar si din continuu studiu al psalmilor pe durata zilei. Dar diavolul exploateaza acest lucru si creeaza propria lui ispita, incat sa ne arunce in trufie. Si Sfintii Parinti invata ca, oricare izbanda care nu creeaza trufie si vanitate este de Ia Dumnezeu, in timp ce orice creeaza ingamfare este de la diavol.

PILDE CRESTIN ORTODOXE CU TALC

PILDA

,,Cel ce dracuie...,

Se spune că a venit odată la cuviosul Irodion o femeie care i-a adus nişte lapte.
Femeia i-a dăruit vasul cu laptele muls de la capra ei părintelui. Însă cuviosul a refuzat-o categoric, zicându-i:

- Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!

- Ba da, părinte, iertaţi-mă, de la capra mea este!

- Nu este de la capra ta!

- Ba, părinte, este de la capra mea, este proaspăt; acum l-am muls.

- Nu mai este de la capra ta. Ieri ai dat-o dia­volului. De aceea nu mai pot să primesc laptele, de vreme ce nu mai este capra ta, pentru că tu ai dăruit-o singură diavolului.

Deci vădită fiind, femeia şi-a mărturisit păcatul, cerând iertare și, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

" Parintele Arsenie Papacioc, vorbind despre unii ca acestia, spune:
"De ce zice omul "drace, drace"?
De ce nu zice mai bine "Doamne, Doamne"?"

________________------_____________

PILDA 

Ce cuvânt nu suportă diavolul să audă niciodată și care îl tulbură rău de tot

Azi-noapte am deschis o carte, deși mă culcasem decis ca să nu mai citesc. După miezul nopții mi-am zis: „Totuși, hai să deschid cartea asta, numai două pagini să citesc”. Și m-am pomenit că s-a făcut ora 7 dimineața. De două-trei nopți citesc dintr-o carte celebră, unde scrie cum unei femei credincioase i-a murit copilașul, iar femeia era disperată și plângea. Și a trecut pe acolo o femeie desfrânată, care a văzut-o pe mama aceea și i s-a făcut milă de ea când a văzut-o cum suferea. Și a început să se roage: „Doamne, tu știi cât îs de păcătoasă Dar, te rog, de data aceasta să mă asculți, cel puțin o dată ascultă-mă și pe mine: învie copilul acestei femei!” Iar copilul a înviat.
Iată, deci, că rugăciunile făcute pentru alții, dacă sunt spuse cu pocăință și cu dragoste, ajung la tronul lui Dumnezeu, indiferent de ce păcate am făcut.
Uneori ne rugăm, dar nu vedem rezultatul. Spune apostolul Iacov: „Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri” (Iac. 4, 3). Uneori cerem ceea ce este în dauna noastră sau a semenilor noștri, și Dumnezeu nu ne ascultă, așa cum un tată nu-și ascultă copilul care îi cere: „Tată, dă-mi să mă joc cu șarpele ăsta”.
Cât despre rugăciunea inimii, m-au întrebat și niște mari învățați din America, în urmă cu doi ani. Și le-am răspuns: „Părintele Cleopa a fost întrebat și el: Vorbiți‑ne despre Rugăciunea lui Iisus. Ce-a răspuns Cleopa? Eu nu știu ce‑i aia”. Rugăciunea neîncetată nu este o lucrare prea ușoară. Dar fiecare o poate face la măsura lui și este bine ca toți creștinii să încerce să spună rugăciunea minții. Există o rânduială, dar eu nu merg la rânduială. Le-am spus și celor din America și vă spun și vouă: întotdeauna când pomenim numele lui Iisus, fug toți dracii, pentru că demonii se cutremură când aud numele Domnului Iisus Hristos.
Poate că întreaga rugăciune – „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” – e mai dificilă. Poți să zici doar: „Iisuse, mântuiește-mă pe mine, păcătosul”. Sau cum se spune în Acatist: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”. Satana e de acord ca să zici aproape orice cuvânt, dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată.
Într-o mănăstire, unde era program foarte precis, la miezul nopții se trăgeau clopotele pentru Miezonoptică.
Dar, de câteva ori, înainte de miezul nopții cu o oră, începeau clopotele să sune. Și era o gâlceavă. Ieșeau călugării de la chilii să meargă la Miezonoptică, dar biserica era închisă. Și atunci îl certau pe clopotar:
– Măi, de ce-ai sunat mai repede?
– Dar eu n-am sunat!
– Nu ai tras tu clopotele!?
Și atunci, un cuvios, un frate curat și curajos, și-a zis în gând: „Lasă că văd eu ce se întâmplă!” Și s-a ascuns undeva, în clopotniță. A stat acolo pitit. Cu o oră înainte de miezul nopții, au început iarăși clopotele să sune. Și-a ieșit fratele și a spus celui care trăgea clopotele: „În numele lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, îți poruncesc ție, duhule necurat, să rămâi pe loc!” Și, deodată, au încetat clopotele; era satana care încurca treburile Atunci părintele i-a zis diavolului: „Nu-ți dau voie să pleci de aici, până ce nu cânți și tu Sfinte Dumnezeule”. Și a început să cânte demonul, că satana a rămas cu vocea aceea de înger, nu a pierdut-o. Cânta satana, încât clocoteau toți munții, așa de puternic cânta: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, iar apoi se oprea. „Termină cântarea!”, îl îndemna călugărul. Și iar începea: „Sfinte Dumnezeul, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”. Iar se oprea. A treia oară la fel. Pentru că nu voia nicidecum să zică „miluiește-ne pe noi”. Asta nu voia să zică satana. Nu voia să-I ceară lui Dumnezeu ca să-l miluiască. Și, atunci, a început diavolul să-l roage pe călugăr: „Dă-mi drumul, că vine ziua și mă prinde aici”. E o istorioară cu un mare înțeles.
Rugăciunea inimii, deci, este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Pomenind numele lui Iisus, te sfințești. De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune Scriptura (cf. Marc. 16, 17). Dacă nu poți să o zici în forma dezvoltată, zi cel puțin: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” sau doar „Doamne, miluiește-mă”. Poți începe să o rostești mai întâi mecanic, doar cu buzele: „Iisuse, Doamne, miluiește-mă; Iisuse, Doamne, miluiește-mă”. După un an, doi, te-ai obișnuit și această rugăciune scurtă îți vine de la sine. După aceasta n-o mai zici cu buzele, o zici numai în minte. Apoi, dacă te-ai obișnuit și cu aceasta câțiva ani, vine de la sine. Și, când mintea se încălzește, iar inima tresare de bucurie la numele lui Hristos, atunci e bine. Dar puțini ating această performanță.
Arhiepiscop Justinian Chira
Extras din „Trăiţi frumos şi-n bucurie”, Ed. Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2014

---------------------------------------

Doneaza pentru Hristos- pentru a mentine acest blog in viata ! Banca Transilvania -IBAN RO51BTRL04501201C32154XX

Film crestin ortodox ,,Insula,, Ostrov

Un film despre un monah rus ce ne invata ce este adevarata pocainta

Un film despre pocăinţă – aşa cum a trăit-o un monah ortodox rus marcat de experienţa sa din timpul celui de-al doilea război mondial – a reuşit să câştige şase premii ale cinematografiei ruse în cadrul ceremoniei Zolotoi Orvol sau Golden Eagle din 27 ian.2007, incluzând „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor” precum şi „Cel mai bun actor”.

Rolul principal este interpretat de către Pyotr Mamonov, fost star rock al erei sovietice, în prezent un devotat trăitor al ortodoxiei, într-un sat izolat din Rusia.
Filmul este regizat de Pavel Lungin, un renumit regizor rus, devenit faimos cu filmul “Taxi Blues”, un film al erei perestroika.

În cuvântul său, Mamonov condamnă propria-i popularitate ca fiind idolatrie şi face un apel către oprirea avorturilor.

Filmul “Ostrov”, structurat ca o parabolă, ne prezintă povestea Părintelui Anatolie, un călugăr rus căutând iertarea lui Dumnezeu pentru uciderea camaradului său, din ordinul unui ofiţer nazist, pentru a-şi salva propria viaţă. Acţiunea se derulează în anii ’70, într-o mănăstire izolată situată pe o insulă din nordul Rusiei, perioadă în care Biserica Rusă se afla încă în prigoana comunistă.

“Ostrov”, filmul de închidere al festivalului Filmului veneţian în anul 2006, înregistrează cea mai mare audienţă pe ecranele ruseşti, fiind de asemenea difuzat de către televiziunea naţională pe data de 07.01.2007, sărbătoarea Crăciunului în Rusia.Sondajele de audienţă îl plasează pe locul doi după cuvântul de anul nou al preşedintelui Putin.
Regizorul Lungin spune despre filmul său: “Noi am încercat să transmitem mesajul că există un Dumnezeu, că nu suntem singuri pe pământ”.

Noul film al lui Pavel Lungin, “Ostrov”, avându-l în distribuţie pe Petr Mamonov un “sfânt monah” a obţinut un succes fenomenal în Rusia, fiind nominalizat la toate categorile festivalului de film Golden Eagle, instituit de Nikita Mihalkov.
Filmul, apreciat de către intelectuali şi de către cler deopotrivă, a fost difuzat şi în SUA în cadrul săptămânii filmului rusesc.

Canalul de ştiri NTV comentează:
“filmul Ostrov a fost prezentat pentru prima dată în Voronezh şi Borisoglebsk fără locuri libere… O zi înaintea premierei, Mitropolitul de Voronezh a recomandat ca filmul să fie prezentat după programul slujbelor din cele 40 de biserici ale oraşului. Parohiile au fost surprinse – niciodată un film nu a fost prezentat în biserici…Părintele Andrei, secretarul eparhiei comentează: “mitropolitul a vizionat filmul şi îl recomandăm clerului şi enoriaşilor”...Premiera a început cu o rugăciune… Înaintea căreia toţi spectatorii s-au închinat…
Petr Mamonov, actorul principal “Pentru mine aceasta înseamnă că biserica este vie”. Clerul prezent i-a mulţumit lui Mamonov, observând că a reuşit să transpună viaţa de călugăr cât se poate de real. Mamonov menţionează că nu a învăţat rugăciunile, ci s-a rugat din adâncul inimii. “Lupta cu păcatul îmi este foarte familiară”.

sursa www.cuvantul-ortodox.ro


,,Ce vrea Dumnezeu de la noi ? Pocainta adevarata pentru curatirea faradelegilor, schimbarea vietii noastre si dobandirea Harului- poarta catre Cer.

Sunt atat de putini oameni care il cauta cu adevarat pe Dumnezeu, de ai putea sa-i numeri pe degete...
Oare are nevoie Domnul de prezenta noastra la biserica daca noi nu dorim a dobandi Harul ? Sfantul Serafim de Sarov scrie in cartea sa ,, Scopul vietii crestine ,, : fara de Har mantuire nu exista.

Pocainta adevarata, smerenia, trairea vietii crestine dupa poruncile Sfintei Scripturi, iubirea , iertarea si mila fata de aproapele- acestea ne conduc pe calea cea adevarata a dobandirii Harului Domnului.,,
Citirea cartilor Sfintilor Parinti in care Domnul ne indica cararile Sale spre a dobandi mantuirea- sunt necesare si absolut trebuincioase. Prin aceste carti ale Sfintilor Parinti Domnul ne vorbeste cum de fapt se obtine mantuirea. Deci, sa nu lipseasca aceste carti din raftul nostru. Citim si le punem in practica, prin schimbarea vietii noastre.

"IN CURÂND VA FI FOARTE GREU!"

   

PĂRINTELE IOANCHIE DE LA FRASINEI către PĂRINTELE CĂTĂLIN:
"IN CURÂND VA FI FOARTE GREU!"

La ultima întâlnire dintre Părintele Ioanichie si Părintele Cătălin,marele  stareț al Frasineiului a profețit următoarele:
"Părintele Cătălin, te rog să ai grijă de oameni. Ai putea fi mucenic, că unii îți vor dori sfârșitul pentru că ai curaj și spui adevărul. Poți fi mucenic, dar lumea are nevoie de tine. Trebuie să mai trăiești, ca să ajuți oameni și să faci creștini luptători.
Nu te mai frământă. Oamenii cei credincioși știu ca-i iubești... Dar alții...Le-ai dat mesajul meu despre injecție, acum câteva luni, dar nici oe mine nu m-au luat în seamă... Oricum oamenii fac ce vor. Se vor injectata de dragul unor privilegii. Si chiar o să te considere "dușman " că le vrei binele. Cine vrea să te asculte, să o facă.
Mulți vor relua viața fără slujbe. Nici măcar pe telefon nu vor mai sta la rugăciuni. Gata. Vor zice, ne-am vindecat fără Dumnezeu, ca știe "știința" ce face...
Nu mai e ca acum un an. La greu au venit. Dar acum o să fie foarte mulți care vor pleca.
Vor veni vremuri grele. Foarte grele. Si mulți se vor lepăda de Hristos. DAR RĂMÂN CEI TARI!"

Cuvant de intarire , preluat din mediul online al Sfintilor Parinti

Da, lumea prin pacat si patimi, chiar daca au mers o viata la biserica- asa de tare l-au pierdut pe Dumnezeu, incat nu mai inteleg ce se intampla cu adevarat in lume. Sau daca chiar inteleg, nu le pasa, sunt indiferenti. Si indiferenta aceasta este un mare pacat. Ca ar trebui sa spui tuturor, sa avertizezi ce se intampla, sa salveti suflete, caci de aceia Dumnezeu tia dat LUMINA .

Lipsa iubirii, prezenta mandriei au dus la satanizarea oamenilor. Prin lipsa iubirii si a pocaintei adevarate, oamenii cred ca ceea ce fac ei, fac bine. 

Desi o viata merg la biserica, viata lor asa si a ramas neschimbata, tot cu barfa, clevetire, egoism, invidie, iubire de arginti,curvie, etc. Aceste patimi dracesti au inclestat mintea si inima oamenilor, ca nu mai realizeaza ce se intampla acum in lume. Nu e de condamnat, ci scriu aceste randuri, ca cei ce aveti pe unii in familie in aceasta stare- sa inmultiti rugaciunea pentru a-i salva . Timp a ajuns sa fie din ce in ce mai putin.
Vor mai fi inca 4 vaccinuri, in total for fi 7, dupa spusele unui mare Sfant. Se va recurge la constrangeri cat de curand, caci nu mai e nimeni sa-i opreasca. Diavolul, prin rautatea oamenilor, a capatat putere mare asupra a tot. Acest duh ii tine intepeniti pe oameni, ei nu se mai roaga, nu mai fac bine, nu mai protesteaza impotriva abuzurilor / crimelor , au devenit indiferenti de tot, pur si simplu NU LE MAI PASA de nimic.  Oameni ai pierzarii, desi unii chiar se mai si  roaga , dar inima lor este impietrita de patimi si pacat.

Ne indreptam cu pasi mari spre o Noua Ordine Mondiala, a carui cap va fi Antihrist. In cei 2 sau  3 ani de impunere fortata a vaccinarii, economiile statelor super imprumutate for fi egale cu 0, iar scavii ( statele ) vor pierde total suveranitatea si independenta. A mai ramas in picioare doar Rusia, Belorusia si China. China insa este a lor deja in proportie de 60 la suta. E doar o chestiune de timp, sa ia China in maina lor. 

Putin de acesta este hulit si vazut ca mare dusman, caci el a alungat aceste lepre sataniste oculte din Rusia, iar Antihristul urla cu glas mare si furibund ca nu poate sa se inscauneze. Da, din cauza Rusiei.  Probabil, aceasta tara va ramane protejata intr-un anume mod de Domnul. Bine fac cei pleaca in aceasta tara cu adevarat crestin- ortodoxa.  De ce zic asa ? E scris doar  in Sfanta Evanghelie ( dupa inima oamenilor  Dumnezeu pune stapan in cetate.)

Indiferent ce va fi, Sfintii ne sfatuiesc sa ne retragem in locuri cat mai izolate de lume, la o  casuta mica in munti , cat mai modesta, cu ceva pamant. Sa sadim copaci, arbusti, sa punem o sera. Caci nu vom mai putea procura nimic cat de curand. Nu va faceti iluzii, certificatul de vaccinat la anul nu va mai permite accesul nicaieri la supermarcheturile lor.  Ba mai mult, a aparut buletinul cu CIP , cu care vom plati. In CIP se va indica daca suntem sau nu vaccinati. Aceasta stire a fost trecuta sub tacere. Inca nu e obligatoriu acest buletin, insa in 6 luni/ maxim 1 an  va fi. Procurati de acum , cat mai puteti cele necesare unei independente totale fata de sistem- de la medicamente, seminte de plantat, pana la surse de lumina pe baza de energie solara. Cautati o casuta cat mai aproape de o manastire, biserica. Dar fiti foarte atenti, cand se va trece la carmuirea mondiala a lui Antihrist- nu mai mergeti. Pentru o bucata de vreme, adica cativa ani veti putea cumva supravetui asa. 

Invatati sa supravietuiti si in conditii de pribegie in munti- cand va veni vremea. Studiati plante, ciuperci comestibile. Vor fi intradevar ani grei. Dar vor parea ca cateva luni- asa va face Domnul sa para acei cativa ani de prigoana a crestinilor. Nu va fie frica, ci bucurati-va cei ce traiti intru Hristos si doar pentru El. E vremea muceniciei. Unde exista dragoste de Hristos, nu exista spaima si ingrijorare pentru ce va fi. Dar mare atentie, caci aceasta indiferenta sau confort spiritual poate fi dat si duhul rau. Cum stim ? Exista un termometru de masurat, si anume, daca aveti ganduri / simtaminte rele multe, pai aflati ca sunteti tare departe de Dumnezeu.  Manie, invidie,  iubire de arginti peste limita necesara, mandrie, curvie, dusmanie, betie ? - va las pe voi sa ganditi.

 

Nu putem sa zicem ca nu stim vremurile, caci Sfintii, prin puterea Duhului Sfant ne-au avertizat de aceste timpuri. Pentru ca asa Domnul a voit sa stim noi prin Ei !  Este mare pacat sa zicem ca nu stim ca traim anii acestea.

Cautati si cititi invataturile si Profetiile Sfintilor Parinti despre vremurile din urma. Nu ascultati  prostiile unor minti ratacite. 

Domnul sa va lumineze.

Aparati-va copiii de vaccinuri- experimente, nu fiti calaii acestora. Veti raspunde cu CAPUL in fata lui Hristos ! 

--------------------------------------

Doneaza pentru Hristos- pentru a mentine acest blog in viata ! Banca Transilvania -IBAN RO51BTRL04501201C32154XX

TREPTELE URCUSULUI DUHOVNICESC

   

Prima treaptă a suișului minții spre Dumnezeu este întoarcerea de la păcat spre virtute. Omul păcătos nu-și amintește de Dumnezeu și de mântuirea sufletului său nu se îngrijește, ci trăiește cum îi vine, satisfăcându-și patimile și înclinările fără nici o măsură în afară de grija de a nu strica prea mult relațiile cu ceilalți. Este limpede unde poate să-l ducă pe om o atare cale. Păcătosul, în nepăsarea sa, nu vede acest lucru, dar Domnul veghează asupra lui — și se întâmplă ca fie îngerul păzitor în inimă, fie cuvântul lui Dumnezeu prin auz să descopere ochilor lui prăpastia spre care năzuiește. Când păcătosul va simți primejdia stării sale și va dori să se izbăvească de pierzarea ce i se pregătește, va pune în inima sa hotărârea nestrămutată de a părăsi lucrurile și obiceiurile rele de mai înainte și de a începe să trăiască după poruncile lui Dumnezeu. Tocmai această schimbare în bine a vieții, altfel spus întoarcere de la păcat la virtute, este prima treaptă a suișului către Dumnezeu. Pe cel ce a pășit pe această treaptă îl veți vedea îndeletnicindu-se cu încordarea puterilor sale doar spre a săvârși cele bune. Nu-l veți vedea nici la chefuri, nici la teatru, nici la baluri — în nici un loc unde sunt dezmierdate patimile și se slujește nu lui Dumnezeu, ci altcuiva. El este întotdeauna la treabă: fie la serviciu, fie în ostenelile casnice, fie în lucrările bunei credințe și facerii de bine, merge la biserică îndată ce are putința și păzește toate rânduielile Bisericii, ajută în fel și chip celor nevoiași, își face treburile conștiincios, când trebuie să rabde rabdă și pentru sine, și pentru alții, cu toți este împăcat, ba și pe alții îi împacă, se deosebește prin statornicie și seriozitate, nu flecărește aiurea, nu se ceartă, doarme puțin, mănâncă puțin și așa mai departe. Aceasta e prima treaptă.


Cea de-a doua treaptă este întoarcerea de la facerea de bine exterioară la trezirea și păzirea simțămintelor și dispozițiilor sufletești bune. Aceste simțăminte nu sunt întotdeauna așa cum trebuie, chiar și când din afară par cum trebuie, și de aceea duc de râpă cea mai mare parte a faptelor noastre bune. De pildă, a merge la biserică este un lucru plăcut lui Dumnezeu, dar aici se poate strecura slava deșartă, făcându-l neplăcut lui Dumnezeu. Putem sta cu plăcere în biserică, dar asta pentru a trage cu ochiul la una sau la alta ori pentru a ne gâdila auzul, cum spune Apostolul. Același lucru se poate întâmpla cu orice faptă bună. Putem da milostenie și putem posti ca să fim văzuți; ne putem osteni mult pentru ceilalți, dar asta din interes sau pentru a plăcea oamenilor; ne putem însingura sau putem răbda, dar din dispreț față de oameni: „nu vreau să știu de nimeni!” Putem fi foarte harnici, dar din invidie; putem fi silitori la serviciu, dar din imbolduri necurate. Așa încât dacă vom trage linie și vom verifica suma faptelor noastre bune și vom judeca cu asprime simțămintele cu care au fost făcute, s-ar putea să iasă la iveală că ele sunt de nimic, fiindcă sunt nimicite de răutatea simțămintelor ascunse îndărătul lor. Și e păcat de ele… Așa că trebuie să luăm seama ca nici un fel de simțăminte și dispoziții sufletești rele să nu spurce faptele noastre bune. La început, când omul de-abia s-a întors de la păcat către virtute, se poate spune că încă n-are când să se ocupe de cele lăuntrice ale sale: toată grija lui se îndreaptă spre dezobișnuirea de faptele cele rele și de obișnuirea cu cele bune. De pildă, nu mergea la biserică, ci își petrecea în plăceri răstimpul menit pentru aceasta: trebuie să se dezobișnuiască de acest nărav rău și să se învețe cu biserica; milostenie nu dădea, ci cheltuia banii pe cine știe ce prostii: trebuie să se dezobișnuiască de asta și să se învețe cu milostivirea; nu ținea posturile și mânca mult, rafinat și de dulce: trebuie să se dezobișnuiască de asta și să se învețe altfel. Și așa în toate privințele. Astfel, repet, când cel ce s-a întors de la păcat de-abia se dezobișnuiește de faptele și de năravurile păcătoase și se obișnuiește cu facerea de bine n-are când să-și urmărească simțămintele. Atunci, lupta lui cu sine însuși dă mare preț oricărei fapte a lui, chiar dacă s-ar strecura acolo și vreun simțământ rău.

Dar după aceea, când s-a obișnuit deja cu facerea de bine și se statornicește în rânduiala vieții îmbunătățite și cucernice, este dator neapărat să intre înlăuntrul inimii sale și să-și urmărească simțămintele cu strictețe. Înainte, când năravurile păcătoase erau încă puternice, vrăjmașul îl trăgea departe de faptele cele bune; acum, când s-a dezobișnuit de acele năravuri și s-a statornicit în bine, vrăjmașul va începe să nimicească bunătatea faptelor lui prin simțăminte greșite. Tocmai de aceea trebuie ca omul să se întoarcă înlăuntru și să-și urmărească simțămintele. Aceasta se cheamă luare-aminte a minții, trezvie, deosebire a gândurilor și curățire a inimii, Aici, totul este să alungăm simțămintele cele rele și să Ie atragem, să le stârnim și să le întărim pe cele bune. Începând de dimineață, zice Sfântul Diadoh, stai la intrarea inimii și taie capetele gândurilor rele care ies de acolo, pentru că orice lucru am avea de făcut, îndată iese din inimă un gând rău ca să îl spurce.
Datoria noastră este să alungăm gândul cel rău, născând în locul lui un gând bun, și să săvârșim lucrul bun cu gândul cel bun. Cu cât veți priveghea mai cu luare-aminte asupra propriei inimi și cu cât veți tăia mai nemilos gândurile și simțămintele cele rele ce ies din ea, cu atât mai repede veți slăbi, veți istovi și veți nimici aceste gânduri pătimașe. Ele se vor arăta din ce în ce mai puțin, iar în cele din urmă se vor potoli de tot și vor înceta să mai pricinuiască tulburare, iar în locul lor vor prinde rădăcină simțăminte bune și sfinte. În inimă se vor încetățeni atunci pacea și odihna netulburată, ca și cum un pahar cu apă tulbure ar fi pus în așa fel ca să nu se clatine: atunci necurăția începe să se sedimenteze, și cu cât se sedimentează mai mult, cu atât mai curată se face apa, iar până la urmă se curăță de tot. Așadar, această curățire și curăție a inimii prin lupta cu gândurile și cu patimile este cea de-a doua treaptă a suișului minții spre Dumnezeu.

Cea de-a treia treaptă este întoarcerea de la sine spre Dumnezeu. Primele două trepte sunt numai pregătirea pentru aceasta, dar a treia fără acestea nu poate fi atinsă, după cum nici ele fără cea de-a treia n-au nici un rost. Începutul acestei trepte este întărirea în gândul că Dumnezeu este de față. Oriunde ai fi, orice ai face, să îți dai seama că ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu s-a întărit deasupra inimii tale și o pătrunde. Această așezare sufletească vine în noi de la sine după împăcarea gândurilor și curățirea inimii, ce au Ioc pe a doua treaptă. Fericiri cei curați cu inima, zice Domnul, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8). Dar nu numai în vedere, nu numai în starea „rece” înaintea lui Dumnezeu, constă esența acestei stări. Aceasta e numai „anticamera”; treapta a treia, ca atare, înseamnă să năzuim cu inima către Dumnezeu, uitând de tot ce este în noi și în jurul nostru, să fim răpiți la El. Sfinții Părinți numesc aceasta „uimire”, adică ieșire din perioada obișnuită a vieții și cufundare în Dumnezeu, pe grecește ekstasis.

Despre un bătrân duhovnicesc se spunea că era conștient de sine doar până la prima „slavă”, preț de trei psalmi, după care cufunda în vederea de Dumnezeu și astfel se ruga lui Dumnezeu fără cuvinte, stând nemișcat. Iar alt bătrân duhovnicesc se scula seara la rugăciune, întorcându-se cu fața spre răsărit, își ridica mâinile, era răpit la Dumnezeu, și rămânea așa până când soarele, răsărind, îl cobora de la înălțimea cea fericită prin loviturile razelor sale. Dar asta este deja starea cea mai înaltă; manifestarea obișnuită a treptei acesteia, la începu turile sale, este arderea inimii, altfel spus aprinderea simțirilor în timpul citirii, rugăciunii, facerii de bine, acasă și în biserică, la lucru și pe drum. Rodul acesteia este rugăciunea. Simțirea cade asupra inimii, omul intră cu cugetul înlăuntru și deja nu mai poate avea în gând altceva, fără numai pe Dumnezeu. Dacă el se roagă în starea aceasta, nu cunoaște saț în metanii și în rugăciunile cu suspinuri către Dumnezeu. Arderea inimii îl face atât de fericit că, potrivit încredințării Sfântului Macarie Egipteanul, ar vrea să rămână pentru totdeauna în starea aceasta, de ar fi cu putință. Cine a început să ajungă în starea aceasta a pășit pe a treia treaptă, adică a început să suie de la sine spre Dumnezeu, Aceasta este marginea suișurilor, însă ea nu are sfârșit, fiindcă Dumnezeu este nesfârșit.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor

Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul

Diavolul are putere asupra omului atunci cand exista pacat !

“Multa demonizare exista astazi in lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi prin multe si grele pacate si patimi si primesc infricosatoare inrauriri diavolesti.

Spunea cineva foarte bine: “Oarecand diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa! I-a pus pe drumul lui si le spune: “Calatorie buna!” – si oamenii calatoresc“. Este cumplit! 

Se roaga, postesc, insa raul din inima lor este IMENS !!! 

 

Sa cauta lumea la ,,raul,, din suflet, sa se cerceteze ce zace acolo - si sa se curate. Sa lase ura, invidia, barfa, egoismul, dusmania, rautatea, curvia, fumatul, bautura, dezmatul, iubirea de sine (si mai ales  mandria), iubirea de arginti, sa ierte si sa ajute pe cei in nevoie si suferinta.  

Vedeti, diavolii in laturea Gadarenilor ( Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre in porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre in ei. Hristos a ingaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manance carne de porc (…)

Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul ii da dreptul, poate sa faca rau. Cand cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o inraurire diavoleasca.

– Parinte, cum ii mai poate da cineva loc si in alt fel ?

– Logica (*Batranul intelege aici gandul rationalist, care se opune cu trufie celui duhovnicesc), vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea, primeste si influenta din afara…

 Insa atunci cand sufletul se va curati salasluieste in om Sfantul Duh si se umple de har. In timp ce atunci cand se va intina cu pacate de moarte, salasluieste in el duhul cel necurat.

In epoca noastra, din pacate, oamenii nu vor sa-si taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe langa asta vorbesc cu obraznicie si alunga harul lui Dumnezeu. Si dupa aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeste inrauriri diavolesti. Este in afara de sine, pentru ca din afara comanda diavolul. Nu este inauntru in chip vadit – fereasca Dumnezeu – dar si dinafara chiar ii poate comanda.

Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul. 

Pentru ca unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni sa le faca. De pilda nu face crime, ci pune pe om sa le faca. Asa se demonizeaza oamenii dupa aceea”.

Sursa: Sfantul Paisie Aghioritul “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan,,

O căsătorie conform voii lui Dumnezeu

O relație fericită și împlinită

Este foarte clar că, încă de la început, Dumnezeu a intenționat ca unirea căsătoriei să fie una binecuvântată, împlinită și fericită. El a creat omul după propria Sa imagine: capabil să iubească, să comunice, să creeze, și l-a pus într-o grădină frumoasă unde toate dorințele unei inimi curate de om puteau fi satisfăcute. Dar, lucrarea minunată a lui Dumnezeu nu a fost completă până când nu a făcut femeia. „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el."” 

  Când Dumnezeu a adus-o pe Eva la Adam, bucuria lui a fost totală și a spus: „Ea este os din oasele mele și carne din carnea mea.” Genesis 2:23.

   

„Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roagă-te pentru căsătorie binecuvântată.” L-am ascultat și exact așa s-a și întâmplat în câteva luni.


Aș vrea să povestesc și eu câteva dintre minunile Sfântului Spiridon. Înainte de căsătorie, mă întrebam cărui sfânt și cum să mă rog ca să am o căsnicie sporitoare. Și, într-o noapte, Sfântul Spiridon, apărându-mi în vis, mi-a spus: „Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roaga-te pentru casatorie  binecuvântată”. L-am ascultat și exact așa s-a și întâmplat în câteva luni.

O altă minune s-a întâmplat după ce am participat la slujba Litiei și vecerniei din ajunul sărbătorii Sfântului, care s-a ținut afară, din cauza mulțimii oamenilor, unde evident am înghețat, dar am rezistat până la sfârșit. Ajungând acasă, m-am întins în pat să mă încălzesc și am adormit. Iarăși sfântul m-a vizitat în vis și mi-a spus că soțul meu trebuie să urmeze Facultatea de Teologie (lucru care s-a întâmplat doi ani mai târziu, iar în prezent este absolvent), iar eu trebuie să urmez Facultatea de Medicină (pe care mă străduiesc să o încep în 2012), pentru că în viitor nu vor mai merge afacerile, ci cu aceste meserii ne vom câștiga pâinea.

Eu am tot amânat înscrierea la facultate, iar de curând sfântul mi s-a arătat iar în vis, reamintindu-mi că trebuie să mă duc să studiez Medicina.

(Sfântul Atanasie din Paros, Noi minuni ale Sfântului Spiridon, Editura Areopag, București, 2012, pp. 16-17)

 



De alegerea omului potrivit depinde viața ta și a viitorilor tăi copii

De alegerea omului depinde soarta lui și soarta copiilor lui. Cum se săvârșește această alegere? Aproape niciodată la modul: „Hai, tata și mama, să analizăm. Hai să ne sfătuim cu duhovnicul!” Nu! Alegerea o facem din mers, în fuga vieții, duși de val, într-o reacție instantanee. Problema nu este nici măcar aceea că relația începe prea repede. Cei doi se pot întâlni mult timp, dar însuși momentul de cotitură, foarte important și hotărâtor, se înfăptuiește pe fugă.

Înainte, tinerii primeau de la părinți acordul să căsătorească. Mai mult decât atât, în canoanele Sfântului Vasile cel Mare stă scris că o căsătorie încheiată fără încuviințarea părinților e pur și simplu lipsită de validitate*. 

E clar de unde au fost luate regulile de acest gen: în acele vremuri, copiii erau proprietatea părinților, se aflau în deplina lor putere. E vorba de cu totul alte relații între părinți și copii, pe care noi le știm doar din literatură. Acum, din contra, toți subliniază: copiii sunt absolut independenți de generația anterioară. 

Mie mi se pare că, într-o chestiune atât de importantă ca întemeierea familiei, a ține cont de părerea oamenilor cu experiență ar fi foarte folositor, dar în vremurile noastre e imposibil. Copiii sunt țintiți pe alegerea independentă; orice amestec din partea părinților este perceput în mod negativ.

(Ecaterina Burmistrova, Mihail Burmistrov – Matematica vieții de familie: două viziuni asupra căsniciei fericite, Editura Sophia, 2020, pp. 15-16)

Justin Parvu ,,ESTE VREMEA MUCENICIEI ! LUPTATI PANA LA CAPAT !,,

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. 

Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
 Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666.

 Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire , supraveghere si supunere  la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. 

 Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. 

Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă.

Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! 

Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre.

 În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

De  aceea vă spun: este vremea muceniciei! 

După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. 

De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. 

La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. 

La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. 

El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate – ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”. 

Crestinul zilei de azi trebuie sa se informeze nu de la televizor, nu de la politicieni, caci  mass-media si politicul nu este in slujba binelui, ele slujesc satanei, prin puterea globalistilor care conduc lumea. Sa nu va incredeti in acestia. Vor fi putini crestini, care prin a lor voce ve-ti afla adevarul, Dumnezeu asa va ingadui, sa aflati ADEVARUL prin ei.

Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. 

Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine?

 Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă?

 Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.

Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge (anuleze) legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, indeosebi a LEGILOR cu privire la  renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.

Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. 

Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. 

Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. 

Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. 

Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.

Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

Acum e timpul jertfei !!!

Prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. 

Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. 

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! 

Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009

Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith

Arhimandritul Justin Pârvu

---------------------------------------------------

Doneaza pentru Hristos- pentru a mentine acest blog in viata ! Banca Transilvania -IBAN RO51BTRL04501201C32154XX

Stiti ce inseamna ,, starea intermediara a sufletului,, dupa moarte?

    

După moarte nu mai există pocăinţă

Odată cu moartea biologică, sufletul se desparte de trup. 

 

După moarte, sufletele trăiesc fără de trupuri, fapt ce poartă numele de „stare intermediară a sufletelor”.
„Între prima şi a doua înviere, şi între prima şi a doua moarte există judecata parţială, care-i include în primul rând pe Sfinţi, ce au o pregustare a slavei lui Hristos ca Lumină şi, ca prieteni ai lui Hristos, au îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu pentru fraţii lor. 

În al doilea rând, pe acei credincioşi care n-au ajuns în această viaţă la îndumnezeire şi-şi continuă pregătirea duhovnicească pentru ziua Domnului, având şi ei o pregustare din viitoarele roade ale îndumnezeirii, şi de aceea se bucură. 

Şi, în al treilea rând, pe cei ce au murit cu prima moarte, şi ştiu că focul cel veşnic le va fi lor foc veşnic, pentru că şi-au împietrit inimile în iubirea de sine şi nu mai sunt deschişi la a se desăvârşi duhovniceşte în dragostea care „nu cântă ale sale” şi care reprezintă premisa vederii dumnezeieştii slave a lui Dumnezeu ca Lumină.”

Cei îndumnezeiţi, după moarte, „se împărtăşesc de slava lui Dumnezeu”, de vederea lui Dumnezeu, se interesează de noi, se roagă pentru noi, iar noi le cerem mijlocirile.
„Îi chemăm pe sfinţi să ne fie mijlocitori, sa mijlocească pentru noi, pentru că ştim că prietenii lui Dumnezeu au dreptul şi curajul, chiar obrăznicia de-a se certa cu Dumnezeu, pentru că au îndrăzneală la Dumnezeu.
Şi ştim că cine are îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu poate să ne ajute. Şi avem exemplul, acolo, cu Sodoma şi Gomora, când Avraam stătea cu Dumnezeu de vorbă, şi zice: «Dacă există atâţia şi-atâţia drepţi, îi vei pierde pe ei? Şi dacă există atâţia şi atâţia», ştiu eu, «şi dacă sunt numai zece» etc. Şi vedem că vorbeşte cu îndrăzneală cu Dumnezeu pentru poporul său. Şi pe Moise îl vedem că-I spune lui Dumnezeu cu îndrăzneală: «Dacă ştergi poporul acesta din cartea Ta, şterge-mă şi pe mine! O să-i pierzi pe aceştia? Pierde-mă şi pe mine!» (vezi Ieşirea 32, 30-34). Şi se ceartă cu Dumnezeu.
Deci, această îndrăzneală o are prietenul lui Dumnezeu. 

Şi cine este prieten al lui Dumnezeu?

 Cel ce a ajuns la luminare, care, atunci când trece la Domnul, ajunge sfinte moaşte, adică Sfânt al Bisericii. Unul ca acesta are îndrăzneală la Dumnezeu, şi din acest motiv şi noi – de vreme ce ne e cât se poate de clar că Sfinţii aceştia sunt părtaşi la prima înviere, din acest motiv şi credem că se roagă pentru noi, după cum şi noi ne rugăm pentru ei. 

Desigur, într-un mod diferit, dar totuşi ei se roagă pentru noi, iar noi le cerem şi rugăciunile şi ajutorul. Şi avem exemple în care Sfinţii li se arată oamenilor şi-i ajută. Toate vieţile sfinţilor sunt pline de asemenea exemple. Deci, aceasta este o realitate empirică, care nu provine din nici un fel de filosofie, ci doar din comuniunea sfinţilor cu noi, cei care suntem dincoace de mormânt.”
Desigur, există şi aceia care nu sunt pregătiţi să vadă slava lui Dumnezeu.

Există şi cei ce „nu sunt pregătiţi, pentru că, dacă ar vedea slava lui Dumnezeu în starea în care se află, o vor vedea ca foc mistuitor, “iar nu ca lumină luminătoare şi, din moment ce nu sunt pregătiţi, de aceea Dumnezeu nu-Şi descoperă slava Sa acestor oameni”.
Prin urmare, „stare intermediară a sufletelor” este numită starea sufletelor oamenilor după ieşirea din trup şi până la învierea trupurilor la cea de-a Doua Venire a lui Hristos. În plus, prin „stare intermediară a sufletelor” înţelegem şi desăvârşirea pocăinţei sufletelor celor ce intraseră deja în stadiul pocăinţei, dar nu ajunseseră să o desăvârşească.
Creştinii se roagă pentru toți cei adormiţi, dar pentru fiecare se roagă într-un mod diferit. Se roagă Sfinţilor, despre care ştiu, datorită moaştelor şi minunilor pe care le săvârşesc, că sunt prieteni ai lui Dumnezeu, şi de aceea le cer mijlocirile. Şi se roagă lui Dumnezeu pentru ceilalţi, ca să afle şi ei milă înaintea Domnului.
„Rugăciunea este o rugăciune a Trupului lui Hristos, este o rugăciune a Bisericii. Şi, când devenim mădulare ale Bisericii, ne rugăm ca mădulare ale Bisericii. Din acest motiv, atunci când preotul e de faţă, preotul se va ruga. N-o să-i spunem lui ţaţa Mariţa să spună rugăciunea; o va spune popa Tase, o va spune vlădica, dacă e de faţă. De ce? Pentru că ne rugăm, cu toţii împreună. Cum ne rugăm? Ca un singur trup, pentru că suntem Trupul lui Hristos. Din acest motiv, rugăciunea are prin excelenţă o semnificaţie colectivă.

Din acest motiv, fiecare sâmbătă e închinată sufletelor celor adormiţi, şi slujba de sâmbătă e pentru cei adormiţi. Atunci se făceau parastasele, şi din acest motiv a avut loc şi toată acea dispută despre parastase, dacă trebuie sau nu trebuie să se facă duminica”.

 Şi, desigur, nu trebuie să se facă duminica, pentru că ziua parastaselor este sâmbăta. Dat fiind că Biserica se roagă ca organism colectiv pentru cei adormiţi, înseamnă că se roagă pentru întreg Trupul lui Hristos, care este şi trupul celor adormiţi. În această parte a Trupului lui Hristos sunt cuprinşi şi cei adormiţi care poartă numele de Sfinţi ai Bisericii, şi încă şi Maica Domnului.
Vasăzică, pentru fiecare avem şi rugăciunea corespunzătoare.

 Rugăciunea, desigur, este o manifestare a dragostei pentru toate mădularele Trupului, pentru că Biserica nu face nici o separare între Biserica de după moarte şi Biserica de dinainte de moarte, şi toţi împreună – şi cei de dincolo de mormânt, şi cei de dincoace de mormânt – suntem o Biserică. 

Prin urmare, dat fiind că rugăciunea este colectivă şi ne rugăm unii pentru alţii, fiecare se roagă pentru celălalt, din acest motiv credem că cei de dincolo de mormânt se roagă şi ei pentru noi, şi noi ne rugăm pentru cei de dincolo de mormânt, în funcţie de nevoile fiecăruia şi în funcţie de starea duhovnicească în care se află fiecare. 

Şi în acest fel sunt rânduite toate slujbele Bisericii.
Deci, ceea ce are prioritate, în afară de lucrul acesta, este chestiunea desăvârşirii, faptul că desăvârşirea e o mişcare nesfârşită către cele de sus. E o mişcare nesfârşită, şi lucrul acesta are o deosebit de mare importanţă.”

„Parastasul este o expresie a dragostei celor vii, care se roagă pentru cei adormiţi. Da, Biserica se roagă să se mântuiască toate mădularele ei. Spunem «odihneşte-i in pământul celor vii» etc. 

În rugăciuni ne rugăm ca omul acesta să ajungă sfânt – asta înţelegem prin «cu Sfinţii odihneşte…». Ce înseamnă asta? Să ajungă sfânt, asta ne rugăm. Dar dacă lucrul acesta se întâmplă în acest moment, sau dacă se întâmplă peste cincizeci sau peste o sută de ani, aceasta e cu totul altă discuţie.”
Parastase facem pentru toţi cei adormiţi, sfinţi şi păcătoşi, şi pentru toţi aducem colivă. Î

Rugăciunea pentru adormiţi este necesară deoarece, în starea intermediară a sufletelor, există o anumită îmbunătăţire şi înaintare pentru cei ce au intrat deja pe treapta pocăinţei, cel puţin.

„După moarte nu mai există pocăinţă, dar există desăvârşire a pocăinţei. Sunt două lucruri diferite. Pocăinţa începe aici şi se desăvârşeşte dincolo. Şi continuă până la îndumnezeire. Aşa este. Aceasta este experienţa sfinţilor.”
„La Părinţii Bisericii, pentru că există învăţătura aceasta despre înaintarea veşnică, o să găsiţi din loc în loc şi referiri la faptul că, după moarte, omul înaintează, înaintarea lui nu se opreşte. Prin urmare, una e pocăinţa, alta e înaintarea continuă. Sunt două lucruri diferite.

După cuvântul Părinţilor, cei nepocăiţi, atâta vreme cât nu se pocăiesc în viaţa aceasta, nu au parte de pocăinţă nici după moarte.

 Prin urmare, aici este pocăinţa – dar pentru că aici se pocăieşte omul nu înseamnă că o să sară direct din pocăinţă în desăvârşire; nu face un salt, nu sare în desăvârşire, ci există o înaintare treptată.”
„În orice caz, în dogmatica ortodoxă a apărut o «stare intermediară a sufletelor». Starea intermediară înseamnă că se aşteaptă Judecata, iar cine este osândit ştie că va fi osândit, iar cine se va mântui are mângâierea aceasta. Există starea aceasta intermediară.
Acum, ar trebui să se facă o cercetare, să se vadă de unde provine starea aceasta intermediară la unii Părinţi ai Bisericii etc., care există şi în experienţa Bisericii. 

Avem şi moartea pruncilor, şi oamenii îi văd uneori în vise pe aceşti copii învăţând, cum ar veni, într-un anume loc, şi pregătindu-se, cum ar veni, pentru Rai. Cu alte cuvinte, există şcoală pentru cei ce au nevoie de şcoală.

Oricum, ceea ce e clar este că după moarte există o înaintare. 

Desigur, cei care se numără în rândul sfinţilor înaintează continuu din slavă în slavă, şi există veşnic o înaintare. 

În privinţa aceasta nu avem nici un dubiu, pentru că desăvârşirea este nesfârşită; la nesfârşit există desăvârşire.
Chiar şi la Dionisie Areopagitul, dacă-l citim cu atenţie, vom vedea acolo că şi îngerii se desăvârşesc neîncetat – şi acolo, Tronuri, Domnii, Îngeri, Heruvimi, Serafimi – în tot cazul, îngerii se desăvârşesc. Şi există, într-adevăr, o puternică tradiţie, că până si Născătoarea de Dumnezeu se desăvârşeşte, aşadar şi îndumnezeiţii se desăvârşesc.
Ce se întâmplă cu cei ce nu au ajuns la îndumnezeire – fără a-i mai lua în calcul pe cei osândiţi, pentru care nu există pocăinţă după moarte? 

Cei împietriţi se pare că n-au parte de pocăinţă după moarte, tocmai pentru că sunt împietriţi. Cât despre ceilalţi însă, se pare că, de vreme ce se aflau într-o stare de pocăinţă când au murit, vor fi şi ei aşezaţi în Rai, dar nu chiar în clipa asta, când ne rugăm noi, pentru că aici ne rugăm să se întâmple acum, imediat. De pildă, spunem «aşază-i in Rai», adică nu spunem «cu timpul aşează-i în Rai», nici «la a Doua Venire aşează-i în Rai», a spunem “aşează-i” acum. Deci, de aici, din toată slujba înmormântării reiese clar învăţătura despre care am vorbit mai înainte. Şi, oricum, există părerea asta că avem parte de o înaintare după moarte.”
Este posibil şi pentru cel care nu este creştin să-L cunoască pe Hristos după moarte.

„Şi unul care este în afara tradiţiei, dacă răspunde cu putere lucrării lui Dumnezeu, e cu putinţă să treacă dincolo de stadiu! virtuţii şi să ajungă la ceva mai înalt. Unui astfel de om poate să i se predea creştinismul şi după moarte, din moment ce el vede de-acum energia necreată a lui Dumnezeu, şi din moment ce este deschis – în loc să rămână împietrit în inima lui, el poate să fie deschis înaintării, făcându-se următor al lui Hristos după moarte, aşa cum s-a întâmplat când Hristos s-a pogorât la Iad şi au crezut în El toţi cei care erau pregătiţi, şi care se numără acum în rândul sfinţilor”.

Apusenii, fără a interpreta corect această învăţătură patristică despre desăvârşirea pocăinţei după moarte prin rugăciunea Bisericii, au transformat-o în învăţătura eretică despre „focul curăţitor” [al purgatoriului], conform căreia păcătoşii trebuie să fie pedepsiţi în focul creat, după care vor fi mântuiţi. Pentru sfinţii noştri Părinţi însă, curăţirea se desăvârşeşte prin harul cel necreat al lui Dumnezeu, care îl curăţeşte pe om prin rugăciunea Bisericii.

„Acum, vin francii şi iau textele patristice, şi citesc ei acolo despre înaintarea de după moarte, şi iau înaintarea aceasta de după moarte drept «foc curăţitor». De ce? Pentru că Părinţii spun că omul îşi continuă curăţirea şi luminarea pentru a ajunge la îndumnezeire şi după moarte.
Vasăzică, acolo unde Dumnezeu este Lumină, El este şi foc; ca foc îl curăţeşte pe om, aşa cum focul curăţeşte aurul şi-l topeşte, pentru ca aurul să se cureţe de impurităţi şi să strălucească, şi să fie frumos şi curat etc. 

Deci există unele asemănări de acest gen între aur (sau diferite alte materiale) şi curăţirea care se realizează în om şi după moarte. Vasăzică, dacă omul se pocăieşte aici nu înseamnă automat că a şi trecut de treapta curăţirii, numai prin simplul fapt că se pocăieşte, pentru că, pentru a trece de treapta curăţirii, trebuie să fi avut loc curăţirea minţii.”

Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică, vol II, Editura

Cântări din Postul Mare: „Din izvoarele lacrimilor de pocăință”, Grupul psaltic al Mănăstirii Bujoreni „Ioanichie Ieroschimonahul”

Este bine ca să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul

Lucrul care îi arde pe toţi oamenii este pocania – pocăinţa – pe care o trimite Dumnezeu, ori vrem, ori nu vrem. 

De aceea este bine ca să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul, căci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt păcatele noastre. Deci, dacă păţeşti necazuri în viaţă, află că ai făcut greşeli. Necazurile sunt mâna întinsă a milei lui Dumnezeu către noi.

Acum să vă dezvelesc câteva feluri de păcate, ca astfel să pricepeţi înseşi durerile voastre.

I. Beteşugurile trupului.
Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul:

1. De otrăvuri din lipsa postului. Carnea este o otravă, şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea.

2. Din naştere, pentru că fie mamna sau tată nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. Femeilor fugiţi de bărbaţi ca de foc când sunt ameţiţi de băutură.

3. Din desfrânare, pentru că trec măsura cuvenită şi încep să-i doară spatele, spinarea, şalele, slăbesc nervii, devin iuţi şi nerăbdători. Toate acestea, pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga.

II. Vrajba în casă.


1. Ascultaţi pricinile pe care le au şi apoi ce să facă, ca să nu le mai aibă. Vrajba în casă vine din păcate. Toate relele îşi au izvorul în păcate. Neapărat vine vrajba în casă dacă căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea.

2. Mai vine, apoi, dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă, sau fără cununie bisericească. Este un prim păcat, pe care toţi îl plătesc cu vrajba. De aceea, toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunt aşa.

3. Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi, pentru că nu s-au mărturisit, acel păcat are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul, care este cel care făcea acest lucru.

4. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat fata sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De vei mărita fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii.

5. Nepotrivirea de vârstă. Sunt părinţi care îşi mărită fetele la 14-16 ani, iar la 18, 19 ani fata lor este văduvă, sau divorţată şi încă cu copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă, căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan, om în toată firea. Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Şi din cauza aceasta, casa aceea nu ţine ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.

6. Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Fiindcă dacă nu le păzesc pe acestea, le păzesc pe ale diavolului, şi astfel nu pot să aibă linişte.

7. Din petrecere fără post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă multă carne şi nu posteşte. Plini de fiere fiind, se umplu de mânie şi astfel îşi sar în cap unii la alţii. Aşa, pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei, îi sare în cap celuilalt.

8. Şi o ultimă pricină este desfrânarea soţilor. Dar soţii cum desfrânează, când sunt legiuiţi? Aşa bine, căci nu mai ţin seamă de miercuri, de vineri, de zilele postului şi de sărbători. Nu mai ţin nici o rânduială. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.

III. Pagubă din curte, pagubă în agoniseala voastră, o alta din durerile noastre.
Şi acum, iată pricinile pentru care Dumnezeu trimite pocăința asupra avutului nostru.

1. Unii din stăpâni le drăcuie şi atunci să nu se mire dacă li se împlineşte cuvântul spus, căci dă Dumnezeu după cuvântul lor.

2. Lucrează Duminica. Că dacă Dumnezeu n-a lucrat Duminică, nici ţie nu îţi este îngăduit ca să lucrezi şi dacă vei lucra, vei pierde nu numai ceea ce ai lucrat Duminica ci şi ceea ce ai lucrat în cursul săptămânii. Să nu ascultaţi de sfatul nimănui când este vorba de cinstirea Duminicii. Fiecare îşi are socoteala lui, tu însă ai un suflet. Căci va veni vremea să ceri apă cu bilet [perioada lui satana].

3. Şi mai are pagubă cel ce se uită la agoniseala sa ca la ochii din cap. Şi-a lipit inima lui de lucruri pieritoare. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima, nu ca să ţi-o împotmoleşti cu gunoiul lumii, ci ca să ţi-o îndrepţi spre Tatăl, Cel din ceruri. Pe El să-L iubim, de El să ne lipim inima, căci neasemănată este plată pe care ne-o dă Dumnezeu, faţă de cea dată de lume. De aceea nu-ţi lipi inima ta nici de proprii tăi copii, căci de-i pătimi durere în cele iubite peste măsură, cine te va mângâia?

4. Ai cumpărat din mână rea, din mână pătimaşă, din mâna care a furat sau de la unul care a curvit. De aceea, mai înainte de a o amesteca cu ale tale, dă-i puţină apă sfinţită, cu făină, căci să ştiţi, păcatele trec şi asupra pământului pe care-l calci şi asupra vitelor.

Când a fost izgonit Adam din Rai, Dumnezeu a blestemat pământul: „Pentru că ai ascultat de glasul femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: «numai din acela să nu mănânci, şi ai mâncat dintr-însul», blestemat să fie pământul întru lucrurile tale! Întru necazuri vei mânca dintr-însul în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi ţie şi te vei hrăni cu iarba pământului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până când te vei întoarce în pământul din care eşti luat; că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3,17- 19). Iar femeii i-a zis: „Voi înmulţi mereu necazurile tale şi suspinul tău, în dureri vei naşte Copiii; şi spre bărbatul tău va fi întoarcerea ta; şi el te va stăpâni”(Facere 3,16).


O greşeală a noastră atârnă asupra întregii averi.

5. Cineva se ţine de vrăji asupra ta, iar tu nu ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. Cineva lucrează cu diavolul asupra ta şi asupra vitelor tale şi atunci şi tu suferi şi vitele tale. De ce pot lucra aceste puteri? Pentru că tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu. Şi ca să nu mai poată lucra duhurile rele, curăţeşte-ţi trupul tău prin post, fă sfeştanie, pune-ţi o Sfântă Cruce în curte şi roagă-te lui Dumnezeu să te ocrotească.

6. Mai poţi avea necazuri şi din cauză că, în curtea în care stai tu, sau pe pământul pe care-l lucrezi apăsă jurăminte, blesteme sau nedreptate: să luaţi seama, să nu tăiaţi o brazdă, din pământul care nu este al vostru, căci aduce moarte, dar se mai poate să ai asupra curţii şi alte păcate. Poate că ai cumpărat această curte cu bani munciţi într-o vreme când poate trăiai în aceşti bani, deşi i-ai muncit, nu te vei putea folosi, căci şi asupra lor atârnă şi apasă păcatele de când i-ai muncit şi te urmăreşte Dumnezeu până în pânzele albe. Pentru ce? Pentru că nu te mărturiseşti, pentru că ţii şerpii în sân şi Dumnezeu lasă să te muşte.

7. Apasă blestemele părinţilor sau ale altuia asupra casei tale şi asupra ta sau, ce este şi mai des, copiii lepădaţi şi îngropaţi ici, colo. Ba în gunoi, ba lângă o altoaie. Şi lepădarea copiilor este păcat strigător la cer.

8. Stăpânii au păcate nemărturisite din tinereţe sau mai pe urmă şi nu le-au ispăşit, că nu-i destul să le spui sub patrafir, trebuie să le şi ispăşeşti de bună voie. De aceea vine bătaia lui Dumnezeu asupra voastră, peste tot, pe câmp, peste vite şi peste tot lucrul mâinilor voastre.

IV. Copiii îndrăciţi, neascultători, necredincioşi şi desfrânaţi.


Toţi părinţii luaţi aminte, şi ceilalţi de asemenea fiţi cu mare băgare de seamă că să nu cădeţi în astfel de greşeli, când vă va veni desfrânare.

Copiii îndrăciţi vin din următoarele pricini:

1. Părinţii nu au păzit postul şi nu s-au putut înfrâna de la poftele trupeşti şi aşa au călcat zilele şi timpurile neîngăduite care sunt: Miercurea, Vinerea, Duminică, sărbătorile de peste an şi posturile întregi. Toţi copiii care rezultă sunt neascultători şi îndărătnici, pentru că nici părinţii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a păzi zilele sfinţite.

Întrebaţi-vă cugetele şi vă vor spune ce este îngăduit. Astfel, îi veţi vedea plângând şi veţi plânge şi voi şi aşa veţi ispăşi păcatul în care i-aţi zămislit. Desigur că vă doare, dacă nu le-aţi fi făcut nici nu v-ar fi durut.

2. Mamele nu s-au păzit până la curăţenie deplină şi aşa se nasc copii plini de bube şi pot muri. Şi dacă în vremea aceea tata a mai fost şi beat, se naşte un copil care va fi slăbănog fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amândouă. Şi iată cum vei avea pocăința de la Dumnezeu cu propriul tău rod.

3. În vremea sarcinii nu te-ai păzit de bărbat, de aici mulţi copii se nasc morţi sau mor de tineri sau dacă trăiesc alunecă în curvie, pentru că s-a întipărit pecetea curvească pe ei încă din pântecele mamei lor.

Se găsesc acestea în Sfânta Scriptură, căci toate prin câte trece mama, în vremea celor 9 luni de sarcină, fie bune, fie rele, se întipăresc şi în copil. Când va creşte mare, toate îi vor răsări în cale. Roadele curviei părinţilor se văd, ca în oglindă, în comportarea copiilor lor: fetele cu fustă scurtă; sau mai grav cu buricul gol; băieţii şi chiar bărbaţii cu belciuge în urechi.

Deci, după cum vedem, peste mâna întinsă a milei lui Dumnezeu, se poate da până şi cu copita; însă împotriva urgiei mâniei Lui nu se mai poate face nimic.

Dacă are cineva minte sigur va lua aminte şi se va îndrepta.

La cârma Bisericii e Tatăl nostru, şi noi, cei binecredincioşi, ştim cui slujim.

Pr. Arsenie Boca

Traim vremuri grele, vremuri de indepartare fata de Dumnezeu chiar si a celor alesi .

    

- Cand omul cade in pacate de moarte, se indeparteaza de la el harul Sfantutui Duh primit la Botez ?

Darul Sfantului Duh, care se trimite la Sfantul Botez prin lucrarea lui Dumnezeu cea atotsfiintitoare, lucreaza in om dupa masura credintei lui, fiindca el este fagaduit de Dumnezeu celor ce vor crede in El (Isaia 44, 3; 59, 11; Iezechiel 36, 27).

Darul Sfantului Duh se da omului care se roaga, crede in El si se pocaieste de pacatele sale (Luca 11,13; Fapte 8,15; 2, 38).
Insa darul Prea Sfantului Duh se departeaza de om din cauza pacatelor sale grele.

Dar daca omul isi cunoaste greutatea pacatelor sale si se va intoarce din toata inima cu credinta tare spre Dumnezeu, atunci - prin energia lui Dumnezeu cea atotsfintitoare - iarasi va dobandi de la Dumnezeu darul Prea Sfantului Duh pe care l-a pierdut prin pacat.

Iar de va ramane crestinul in pacate grele si nu se va intoarce prin pocainta si fapte bune catre Prea Bunul Dumnezeu, unul ca acela ramane in osanda si intuneric fata de darul lui Dumnezeu.
Caci Dumnezeu nu mantuieste cu sila pe om, caci El nu este spargator de usi (Apocalipsa 3, 20).


- Cum lucreaza Dumnezeu prin energiile Sale la crestini si in cei care nu sunt crestini ?

La crestinii cei botezati in numele Prea Sfintei Treimi, lucreaza prin darul cel felurit al Duhului Sfant (I Corinteni 12, 4-6), iar la popoarele pagane lucreaza prin pronia, prin mila si nemarginita Sa putere si intelegere (Romani 9, 15-16), caci Dumneznu nu este numai al crestinilor, ci al tuturor popoarelor (Psalm 116,1-2).

- Ce legatura este intre energiile necreate ale lui Dumnezeu si harul Sfantului Duh pe care-l primeste crestinul la Sfantul Botez ?

Harul Prea Sfantului Duh este una dintre energiile divine si face pe crestini prin Botez fii ai lui Dumnezeu dupa dar (Tit 3, 3-5; Ioan 3,1), iar harul Duhului Sfant, dupa care primim infierea cea dupa dar, vine la noi prin energia cea atotsfintitoare a lui Dumnezeu.

Nu se trimite fiinta lui Dumnezeu la om, ci harul, dupa cum zice dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur ca " Dumnezeu nu se trimite, ci harul.

Nu Duhul curge din har, ci harul curge din Duh" (Vezi si Filocalia, vol. 7, Bucuresti,1977, p. 218).

Toata intelepciunea oamenilor vine de la Dumnezeu (Facere 41, 38-39; Iesire 28, 3; 31, 3-6).

Deosebirea intre intelepciunea lui Dumnezeu si cea a oamenilor este ca intelepciunea lui Dumnezeu este preasfanta si nemarginita pentru ca izvoraste din fiinta Lui cea necreata si atotcuprinzatoare (Romani 1 1, 33; Psalm 91, 4-5); iar intelepciunea oamenilor credinciosi si sfinti este izvorata din darul Duhului Sfant dat lor de Dumnezeu, fiind marginita si dupa masura credintei fiecaruia (Facere 18, 19; I Regi 16, 12-13; II Paralipomena 16, 9; Iov 14,16).

De la zamislire, in cei mai multi oameni lucreaza numai energia sau puterea lui Dumnezeu atotcreatoare, apoi pronia si altele.

Iar darul Prea Sfantului Duh, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar, il primeste cand se boteaza in numele Prea Sfintei Treimi (Tit 3, 3-5; I Ioan 1, 2; Fapte 2, 38).

Celelalte daruri diferita, precum al inainte-vederii, al proorociei si al vindecarilor se dau ulterior omului de la Dumnezeu dupa voia Lui (I Corinteni 12, 11) si dupa masura credintei (Galateni 3, 5), pentru intarirea Bisericii (I Corinteni 12, 7) si pentru convertirea necredinciosilor (I Corinteni 14, 10).

- Intelepciunca lui Dumnezeu, adica Sophia, este si ea una din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?
Intelepciunea si atotstiinta lui Dumnezeu sunt si ele desavarsite energii ale Sale (I Regi 2, 3; Iov 12,13; Pilde 8,14).

Intelepciunea lui Dumnezeu este preainalta (Iov 21, 22; 28, 24; Daniel 2, 21; Fapte 15,18). Intelepciunea si stiinta lui Dumnezeu sunt neratacitoare (Iov 36, 3). Intelepciunea lui Dumnezeu este nemarginita si nemasurata ( Psalm 91, 5; Psalm 146, 3; Isaia 40, 28; Romani 11, 33); este mai presus de intelegere (Psalm 138, 5-9), nu are hotar si lucreaza in creatia lui Dumnezeu in multe feluri (Efeseni 3,10).

- Ce legatura dumnezeiasca nepatrunsa este intre intelepciunea si pronia lui Dumnezeu ? Cum lucreaza una si cum cealalta ?

Atat intelepciunea cat si pronia lui Dumnezeu sunt energii dumnezeiesti necreate si Dumnezeu lucreaza mai presus de mintea omului dupa voia si planurile Lui necunoscute de noi (Ieremia 32, 19; I Corinteni 1, 21).

- Oamenii indumnezeiti si sfinti " purtatori de Dumnezeu" poarta in ei mai multe daruri si o mai mare parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Duhul este unul, iar darurile sunt impartite si felurite, dupa vrednicia fiecaruia (I Corinteni 12, 4). La fel si lucrarile sunt felurite, dar acelasi Dumnezeu lucreaza toate intru toti (I Corinteni 12, 6).

Daca darurile si lucrarile Duhului sunt felurite, apoi si energiile necreate prin care Dumnezeu trimite darurile Sale celor sfinti si credinciosi sunt felurite.
Caci prin energia sfinteniei ii sfinteste, prin energia cea duhovniceasca si atotluminatoare ii lumineaza si prin energia proniei Sale poarta grija de ei. Caci darurile lui Dumnezeu sunt felurite, dar din acelasi Duh Sfauit izvorasc.


Ne vorbeste Parintele Cleopa,, - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

Traim vremuri grele, vremuri de indepartare fata de Dumnezeu chiar si a celor alesi .

Vedem in zilele noastre o indepartare de credinta pe zi ce trece, de parca un ,,duh,, se asterne  zi de zi peste mintile si sufletele oamenilor. 

Cu totii simtim acest lucru. De parca lumea s-a intors cu fundul in sus. 

De multe ori ne intrebam- oare lumea chiar nu vede, nu intelege ce se intampla ? Da, e o intrebare buna. Daca e sa judecam limpede, citind cele mai de  sus spuse de Parintele Cleopa, vom intelege ca da, pacatul a pus tina pe ochii si inima lumii. Pacatele si patimile multe au dat frau liber celui ,,rau ,, peste lume. Si desigur, unii oameni  ,in goana dupa bani si avere, s-au  predat intru totul in mainile celui rau. 

In loc de pocainta, multi s-au indepartat de Dumnezeu, inima lor s-a racit si a devenit indiferenta. 

Mantuirea insa cere jertfa. Cere renuntare la sine, la orgoliu, la placeri. Asta insa e greu, nu e pentru oricine. Renuntare la tot, chiar la propria viata. Ne plangem mereu ca traim rau, in lipsuri. Ne rugam si asteptam ca Dumnezeu sa ne dea. 

Insa CRUCEA inseamna jertfa. 

Crucea inseamna si renuntare la sine. Mantuirea inseamna renuntare la aceasta viata, intru VIATA DE DINCOLO, cea a vesniciei. Deci, sa luam aminte. Sa lasam raul din noi, sa acumulam prin jertfa si dragoste fata de aproapele HARUL lui Dumnezeu, cel ce mantuieste.

-------------------------------

Doneaza pentru Hristos- pentru a mentine acest blog in viata ! Banca Transilvania -IBAN RO51BTRL04501201C32154XX