Parintele Cleopa Ilie - cuvant-catre-tineri

Parintele Cleopa 

,,CUM SA PRAZNUIM DUHOVNICESTE,,

  Dumnezeu ne învată cum se cuvine a petrece sărbătorile Sale, zicând: Nici un lucru trupesc nu vei face într-însele (Deuteronomul 5, 14; Levitic 23, 3).

 Voiti să stiti si să întelegeti care sunt lucrurile trupului si faptele lui? 

Întrebati pe marele Apostol Pavel si el vă va spune, zicând: Iar faptele trupului sunt cunoscute ca unele ce sunt: preacurvie, desfrâ-nare, necurătie, destrăbălare, închinarea la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, betii, chefuri si alte asemenea (Galateni 5, 19-21).

Vrei să stii si care sunt asemenea cu cele de mai sus? Ascultă dar faptele omului fără de Dumnezeu, care le face împotriva legii Atottiitorului: dăntuirile cele nebunesti, umblarea pe la ghicitori, plimbările cele nepermise, pierderea vremii în desert prin cârciumi si restaurante, pe la clăci, pe la nunti, ascultarea si vederea tuturor acelora care vestesc tie cele ce dărâmă morala si sfintenia vietii tale si nu folosul cel duhovnicesc pentru mântuirea sufletului.

Asadar, acestea si cele asemenea sunt răutătile pe care le vesteste Dumnezeu si le pedepseste cu munca vesnică, de le vom lucra în toate zilele vietii noastre. 

Căci de vom sărbători făcând aceste fărăde-legi, Îl vom auzi pe Dumnezeu zicând: Sărbătorile voastre le urăste sufletul Meu. 

Si în alt loc zice: Urât-am, lepădat-am sărbătorile voastre si nu voi mirosi jertfele voastre (Isaia 1, 14).

Vezi că nu le zice acestora sărbători ale Sale, ci ale voastre? 

Adică ale voastre sunt, că voi păgâneste, nu crestineste, le păziti. 

Nu sunt sărbătorile Mele, praznicele Mele, ca sărbătorile voastre cele pângărite si ca nelegiuirile voastre. Sărbătorile Mele sunt sfinte si duhovnicesti; deci cu sfintenie si duhovniceste trebuie prăznuite.

Dar vei zice: cum se prăznuieste duhovniceste? De vrei să întelegi aceste lucruri, ascultă:

- Cel ce în zi de sărbătoare si de praznic mare lasă lucrul din mâinile sale si merge la biserică, se împacă cu toti cei ce au fost supărati din familie sau din vecini si în biserică ascultă dumnezeiasca slujbă cu evlavie si cu frică de Dumnezeu, unul ca acela duhovniceste prăznuieste.

- Cel ce în posturi si în zile de sărbătoare petrece în curătie cu sotia sa, duhovniceste prăznu-ieste.

- Cel ce învată pe altul să nu lucreze cele rele si să ierte pe cel ce a gresit, acela duhovniceste prăznuieste.

- Cel ce citeste dumnezeiestile Scripturi si miluieste pe săraci în zi de sărbătoare, acela duhovniceste prăznuieste.

- Cel ce învată pe cel nestiutor calea cea bună a lui Dumnezeu si mângâie pe cei întristati, pe cei ce au căzut în oarecare primejdii si scârbe, si-i ajută cu tot ce se poate, unul ca acela duhovniceste prăznuieste.

- Cel ce în zi de sărbătoare se duce să cerce-teze pe cei bolnavi si pe cei bătrâni si neputinciosi si le ajută în nevoia lor, acela duhovniceste prăznu-ieste.

- Cei ce învată în zi de sărbătoare pe copiii lor sau pe altii să fie cuminti, să învete rugăciuni către Preabunul Dumnezeu, să nu fure si să nu facă altfel de rău, toti aceia duhovniceste prăznuiesc si cu bucurie de Dumnezeu petrec sfintele sărbători ale Lui.

Iată, fratii mei, prin aceste putine cuvinte v-am făcut cunoscut de ce trebuie să ne ferim în praznicele si sărbătorile noastre si cum trebuie să prăznuim duhovniceste, ca niste adevărati crestini si fii ai Bisericii lui Hristos.

Iar dacă cineva si după ce a auzit aceste învătături, împotrivă va lucra, unul ca acela nu va avea cuvânt de răspuns în ziua mortii sale si la înfricosata judecată a lui Hristos.


Parintele Cleopa
Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

Maica Siluana Vlad - Ce înseamnă frica de Dumnezeu ?

     Parintele Cleopa Ilie ,,Cine se teme de Dumnezeu, iubeste pe tot omul si ajuta pe tot omul cu multa dragoste, cand este in necazuri. ,,

    Cine se teme de Dumnezeu, nu cruta averea sa o dea la saraci. 

Cine se teme de Dumnezeu, are mare frica, nu numai sa nu greseasca cu lucrul sau cu cuvantul, lui Dumnezeu, ci si cu gandul. 

Dar de ce ? 

Stie ce zice Duhul Sfant : ca Dumnezeu pe cele mai inainte gandite ale noastre le-a vazut si le vede.
Ati auzit la Iov ? Ati auzit om temator de Dumnezeu ? Ce zice dumnezeiasca Scriptura ? " Era un om in tara Asidiei, in tinutul Uz in Arabia, si era cl mai bogat om de la rasaritul soarelui ". Dar auzi ce spune : Si era foarte temator de Dumnezeu. In toata seara, aducea un bou jertfa. Pentru ce ? El traieste inainte de Legea Scrisa. Este al cincilea de la Avraam si traieste aproape cu o mie de ani inainte de Moise.

Si el, acest om al lui Dumnezeu, avea sapte feciori si trei fete si aducea jertfa de curatire, cum se aduceau jertfele sangeroase atunci,nu cumva copiii mei, fiind tineri, sa fi gresit ceva cu gandul lui Dumnezeu. Ati auzit ? Care din tata si mama de azi, care parinti mai au grija ce gandesc copiii lor ? Cine se mai teme azi de pacatele cu gandul ale copiilor lor ? " Vai de mine, or fi cugetat ceva rau copiii mei ! Poate au cugetat la furt, sau la ura, sau la desfranare, sau la betie, sau la razbunare. Vai de mine, sa aduc jertfa lui Dumnezeu, ca sa-i ierte Dumnezeu, ca au gresit cu gandul !"

Ai auzit parinte de copii ? Ai auzit tata de copii ? Se teme sa nu fi gresit cu gandul, copiii lui, catre Dumnezeu ! Ai auzit de ce l-a laudat Dumnezeu pe Iov ? Iata cum spune Scriptura :
Fost-a intru una din zile si au venit ingerii Domnului inaintea Domnului. ca-s miliarde de miliarde de ingeri. Nimeni nu-i poate numara, dupa cum spune proorocul Ieremia : Oastea cerului cine o va numara ? ca-s mai multi ca nisipul marii.
si ei merg la Dumnezeu, Care este Minte; Mintea cea dintai, izvorul tutror mintilor rationale, celor din cer si de pe pamant, si dau raportul ganditor si cuvantator , ce fac cu mantuirea sufletelor; ce fca oamenii pe pamant si cum se lupta ei si slujesc lui Dumnezeu la mantuirea lumii.
Ce zice Apostolul Pavel ? Au nu sunt toti slugi - zice de ingeri -, care se trimit de Dumnezeu spre slujba, pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea ? Ai auzit acre-i slujba lor ? Sunt pusi in slujba mantuirii neamului omenesc. Asa au venit ingerii; si vesnic vin ca fulgerul, si dau raportul lui Dumnezeu, ce fac oamenii pe pamant, si fiecare inger pazitor spune de sufletul sau ce i s-a incredintat ce face in acel minut.
Atunci a venit si satana, si Dumnezeu il intreaba :
- Dar tu de unde vii ? Da ce ? Nu stia Dumnezeu de unde vine diavolul, daca Dumnezeu este in tot locul de fata ? Cum spune la Ieremia : Eu sunt Care umplu cerul si pamantul. Exista loc unde nu-i Dumnezeu, in iad, sau in rai, sau in cer, sau pe pamant ? Exista vreun cer sau mai presus de toate cerurile unde nu-i Dumnezeu ? Si atunci nu stia Dumnezeu de unde vine ? Da' de ce i-a pus intrebarea ? Ca sa ne raspunda noua cum a fost istoria lui Iov.
- De unde vii tu ? - l-a intrebat Dumnezeu pe satana. Iar el a zis :
- Doamne, cutreierat-am pamantul si toate cate sunt sub cer si iata sunt de fata.
Ai auzit cum lucreaza el ? Ca nu-i singur. A treia parte din stelele cerului au cazut, cum arata Sfantul Grigore de Nissa. Si la Apocalipsa zice : Am vazut un drac mare ros care a tarat cu coada lui a treia parte din stelele cerului si le-a daramat pe pamant.
Unde-i locuinta demonilor acum ? In vazduh. Dar nu numai in vazduhul asta care inconjoara planeta noastra si celelalte planete, zeci de miliarde, ci spatiul interplanetar si spatiul interstelar care n-are margine. Ca de aicea pana la Calea Lactee, pana la Drumul Robilor, avem paisprezece milioane de ani calatoria luminii, si lumina merge cu 300.000 de km pe secunda, cat ai inchide ochii.
Ai auzit cat ii de mare spatiul acesta ? Satana il umple. Ca auzi ca la ceata care a cazut, i-a dat Dumnezeu loc sub cer. Locul asta le-a dat. Cine ne invata aceasta ? Marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, ce zice : Domnii puterii vazduhului, duhurile rautatii raspandite in aer. Si marele prooroc David zice : Multi sunt cei ce se lupta cu noi de la inaltime, adica din vazduh.
De aceea a spus cu dreptate satana : Cutreierat-am pamantul, Doamne, si toate cele de sub cer si iata sunt de fata. Si ce-l intreaba Dumnezeu :
- Fost-ai pe la robul meu Iov ? Ca nu este nimenea asemenea pe pamant ca Iov, om temator de Dumnezeu si care foarte vietuieste cu dreptate. Apoi, cand zice acestea, Cel ce a facut cerul si pamantul, Cel ce cerceteaza inimile tuturor, cand lauda pe un om, cine poate sa zica ceva impotriva ? Ca nu este nimeni pe pamant ca Iov, temator de Dumnezeu si foarte drept inaintea Mea.
Ai auzit ? Si nu pentru ca era sarac sau necajit. Ci, foarte bogat. Ca ce spune Scriptura ? Ca era bogat foarte, cel mai bogat om de la rasaritul soarelui. Dar averea nu l-a biruit, nu l-a despartit de Dumnezeu. Fiindca iubea pe Dumnezeu mult mai tare decat averea. Nimica nu era la dansul averea. Ca o carpa lepadata era. Si aceasta a aratat-o istoria lui Iov, care voi spune-o pe scurt de aici inainte.
Ce s-a intamplat ? A zis satana catre Dumnezeu :
- Da, Doamne, Tu spui ca Iov ii drept tare si se teme de Tine. Dar nu degeaba se teme el de tine !
- Dar de ce ?
- Daca i-ai inmultit averea lui si turmele lui acopera o tara, cum nu Te va iubi pe Tine ? Si cum nu s-ar teme, daca i-ai dat atata avere si cinste ? Socotea diavolul ca de aceea Iov se teme de Dumnezeu, ca are atata avere. Dar n-a fost asa. Iov era adevarat temator de Dumnezeu.
- Dar ce vrei tu ? zice Dumnezeu.
- Doamne, da-l pe mana mea, sa-Ti arat eu Tie daca nu te va blestema in fata ! a zis satana.
- Ce vrai, ma ? i-a spus El;
- Da-l pe mana mea pe Iov, sa-i iau eu averile si copiii si toate, sa vedem nu te va blestema in fata ? ca, daca ai ingradit acuma cu puterea Ta averile lui si toate averile si slugile lui sunt ingradite de Tine, eu nu ma pot apropia de el.
Dar de ce il ingradea puterea lui Dumnezeu ? Ca era foarte drept si cinstitor de Dumnezeu si nu se putea apropia de gospodaria lui nimic. Ca ingerii Domnului il pazeau, fiindca si el pazea porunca lui Dumnezeu.
- Ce vrai ? l-a intrebat Dumnezeu pe satana.
- Da-l pe mana mea ! a raspuns el.
- Ti-l dau. Du-te ! Dar de el sa nu te atingi !
Ai vazut ca diavolul nu poate face nimic fara voia lui Dumnezeu si fara ingaduinta Lui ? Putea el sa se duca peste Iov si mai inainte, ca avea mare ciuda pe el, ca era drept, insa pana n-a luat blagoslovenia lui Dumnezeu nu s-a dus. Ca si diavolul ii tot sluga lui Dumnezeu; ca tot Dumnezeu l-a facut si pe el, si numai unde ii ingaduie Dumnezeu se duce. Ca daca ar fi asa sa faca ce vrea el, n-ar ramanea un om pe fata pamantului intr-o singura zi, cata ura are el pe oameni. Dar puterea draceasca este ingradita de puterea Atottiitorului Dumnezeu si nu-i ingaduie sa faca mai mult decat vrea El.
Ai auzit ce spune Apostolul Petru ?
continuare aici http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/1frica.htm

Cuvant de folos de la Parintele Iulian Prodromitul

" Desertaciunile lumii." de Ieromonah Ioan Buliga

Omul pe care nu-l mustră conştiinţa este mort sufleteşte. 

Conştiinţa este acel cocoş care cântă şi ne aduce aminte, ca oarecând Apostolului Petru, că am greşit. Ea ne cheamă la această cină să ne cerem iertare şi să ne împăcăm cu Cel pe Care prin purtarea noastră L-am trădat.

Clopotele şi glasul slujitorilor ne cheamă la acest ospăţ, noi însă ne îndeletnicim cu altele. Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies s-o văd; te rog, iartă-mă (Luca 14, 18; s.n.). Ţarina reprezintă treburile cu care ne îndeletnicim şi pentru care nu dăm curs chemării lui Dumnezeu. 

Mulţi oameni muncesc fără pauză şi nu fac nimic ca să-şi cultive sufletul.

Ba chiar ei se simt îndreptăţiţi în munca pe care o fac şi cer să fie înţeleşi de Dumnezeu: „Te rog, iartă-mă”. Dar care a fost răspunsul: nu vor gusta din cina Mea. 

Câţi nu muncesc astăzi prin străinătate fără a mai face nimic pentru suflet? Ei se odihnesc cu un ajutor financiar pe care îl dau Bisericii, numai că în Împărăţia lui Dumnezeu nu se intră cu bani, ci cu suflete curate; păcatele nu se şterg cu bani, ci cu pocăinţă; dacă nu ne curăţim sufletele de patimi, totul este în zadar, pentru că: nimic necurat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. 

Câţi din cei de la ţară în sezonul muncilor nu mai ştiu nici de duminică?! Şi toţi aceştia se odihnesc cu gândul că muncesc pentru copii, pentru casă, însă nici casa, nici copiii nu ne vor mântui. 

Şi chiar ei vor fi osândiţi dacă nu vor avea sufletele curate; dar cum să le aibă dacă văd că părinţii lor nu merg la biserică, nu se roagă, nu citesc Scriptura, cum vor face copiii ceea ce nu fac părinţii? 

Doar să fie ei mai înţelepţi decât părinţii, însă ce război vor avea, căci bineînţeles că cel ce nu are odihnă niciodată faţă de treburile lumeşti îşi va sili şi copilul să iasă la ele. Nu vrem să defăimăm munca, ci vrem să tragem către calea de mijloc: mâncarea este indispensabilă omului, dar prea multă îi strică, somnul la fel, la fel munca este indispensabilă pentru viaţa omului, dar orice lucru bun făcut fără dreaptă socoteală devine rău.

Altul a răspuns: cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. 

De ce cinci? Pentru că cinci sunt simţurile omului: mirosul, auzul, văzul, gustul şi pipăitul. Acestea reprezintă boii care îl trag pe om către satisfacerea poftelor trupeşti. Pofta gustului şi a mirosului, fascinaţia auzului şi a văzului, dezmierdările pipăitului, toate acestea neţinute sub control ne depărtează tot mai mult de viaţa curată în Dumnezeu.

Dorinţa de a stăpâni, de a-şi însuşi un lucru nu se poate naşte fără cele cinci simţuri fără de care n-am putea percepe acel lucru; această dorinţă de a stăpâni ne face să nu mai vrem să fim supuşi. Astfel, oamenii avari după cele materiale ajung împietriţi la inimă şi nu-i mai sensibilizează durerea altora. În felul acesta creşte în ei răutatea şi, încet-încet, coboară într-o prăpastie întunecoasă, rece şi fără de dragoste a unei vieţi ce nu vrea să ştie de Dumnezeu.

Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Dacă această pildă s-ar fi spus în zilele noastre, poate că, în loc să se zică „femeie mi-am luat”, se spunea „televizor mi-am luat”, pentru că nu femeia opreşte pe om de la viaţa în Dumnezeu, ci preocuparea omului, acea însoţire a lui, acele îndeletniciri care-l îndepărtează de Dumnezeu. De data aceasta nu e ocupat cu munca, nici cu dorinţa de a tot strânge, ci acum are o altă îndeletnicire: cea a timpului pierdut în desfătări şi desfrânări.

Cei chemaţi nevoind să vină, a zis stăpânul casei către slugă: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
Noi suntem acei săraci care ne-am adunat la Liturghie, care precum săracii cerem Har de la Dumnezeu.Suntem neputincioşi în viaţa duhovnicească, orbi de lumina înţelepciunii sfinte, şchiopătând în calea Domnului. Şi nu se ruşinează Dumnezeu cu noi cei slabi vrând să-i ruşineze prin noi pe cei tari, nu se ruşinează Dumnezeu cu noi cei neînţelepţi vrând să-i ruşineze pe înţelepţii lumii acesteia.

S-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Totdeauna mai este loc. Uşa este deschisă pentru cei care până acum încă n-au gustat din cina Domnului. Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa. 

Noi, slujitorii cuvântului lui Dumnezeu, suntem trimişi – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – să convingem prin predică poporul să se întoarcă la Dumnezeu, către cina pâinii cereşti, şi cât de frumos spune Sfântul: să silim prin frumuseţea cuvântului lui Dumnezeu. Iată care este sila de la Dumnezeu: bunătatea Sa.
În loc ca noi oamenii să ne rugăm la Dumnezeu, Dumnezeu se roagă la noi: veniţi la Mine toţi cei însetaţi şi Eu vă voi adăpa pe voi. Pământul dacă nu este însetat nu trage apa de la ploaie, aşa şi noi, dacă nu suntem însetaţi de cuvântul lui Dumnezeu şi suntem monotoni în viaţa noastră duhovnicească, nu vom primi nimic de la Dumnezeu.

Este o chemare la mucenicie. Dacă Sfinţii Mucenici se sfârşeau în chinurile tiranilor, şi viaţa fiecăruia dintre noi poate fi o mucenicie: murind pentru omul cel vechi din noi şi înnoindu-ne zi de zi în viaţa cu Hristos; este o mucenicie înceată şi până la moarte ne topim ca o lumânare în încercările din viaţa noastră, arzând pentru dragostea lui Hristos.

Este o chemare la propovăduirea vieţii creştineşti. Nu numai noi, preoţii, putem predica, ci fiecare dintre creştini poate fi o lumină pentru cei din jur prin faptele sale – felul cum se îmbracă, cum se poartă; acestea sunt o predică tăcută care mustră în tăcere pe cei care nu fac la fel.

Este chemarea la împărtăşirea cu Hristos. Ca să ne împărtăşim cu Preacuratele Taine trebuie să avem ceva din asemănarea lui Hristos; ceea ce Hristos a făcut pe pământ să fie pentru noi un exemplu. Această Evanghelie se citeşte în preajma sărbătorilor de iarnă şi dacă vrem să ne împărtăşim şi să semănăm cu Hristos trebuie să ştim că Hristos nici n-a umblat mascat, nici n-a pocnit din bici şi nici n-a aruncat cu petarde.

Şi mai este o ultimă chemare. Dacă până acum la celelalte chemări cine a voit a dat curs, iar cine nu a voit nu a venit, la această ultimă chemare, ori că vor voi, ori că nu vor voi, cu toţii vor veni.

De această dată slugi neînduplecate vor veni la noi şi atunci nici ţarina grijilor vieţii, nici boii dorinţelor lumeşti, nici femeia distracţiilor noastre, nimic din toate acestea nu îi vor mai îndupleca pe cei trimişi ca să nu ne ia cu ei. Este acea chemare pe care toţi trebuie să o urmeze: moartea şi chemarea la judecata lui Dumnezeu.Chema-va cerul de sus şi pământul de jos, ca să judece pe poporul Său (Psalm 49, 5). Atunci toate se vor da pe faţă şi se va vedea de ce a fost atâta suferinţă pe acest pământ, atunci vom primi fiecare după ceea ce am făcut în viaţă.
Nu Dumnezeu ne va judeca, ci însăşi viaţa noastră; ceea ce am făcut ieri, ceea ce facem astăzi, noi singuri ne suntem judecători prin ceea ce am ales: dacă am ales răul, la rău vom merge, dacă am ales binele, la bine vom merge.

" Desertaciunile lumii." de Ieromonah Ioan Buliga
Editura Man. Lacul Romanesc.

sursa http://www.cuvantul-ortodox.ro