TÂNĂRUL BOGAT

„MÂNAŢI MAI ADÂNC!”


Cu aceste cuvinte a sfârşit Iisus zdroaba de toată noaptea a unor pescari, întorcându-o întru o aşa bucurie, încât printr-însa au cunoscut că Iisus e Dumnezeu, Stăpânul mărilor şi al vietăţilor dintr-însa.
Oricine dintre noi poate ca s-ar mulţumi cu atâta; cu bucuria că Dumnezeu i-a ajutat la necaz, cu recunoştinţa pentru un moment. Simon pescarul a mai făcut ceva: şi-a simţit toată nevrednicia sa de om în preajma lui Dumnezeu, şi, neputând scăpa de simţământul nevredniciei, a spus o vorbă, care poate fi şi potrivită şi nepotrivită: „Doamne, ieşi de la mine, ca om păcătos sunt!” Domnul, nu numai că nu l-a ascultat să se ducă de la el, dar l-a chemat la Sine, printre primii ucenici. L-a chemat din marea peştilor, unde n-a avut necaz decât o noapte, în marea societăţii omeneşti: apostol, pescar de oameni, unde „necazurile Evangheliei” ţin toată viaţa. Ca pescar de oameni, ca vestitor al Evangheliei lui Dumnezeu, s-a îndoit de câteva ori în misiunea sa. Odată - dorind el - Iisus l-a chemat pe valuri. În curtea lui Pilat de trei ori s-a lepădat de Iisus. Iar ultima dată - spune o predanie - Petru, văzând urgia prigoanei lui NeronCezarul, a fugit, vrând să scape. Atunci, spune predania, Iisus i s-a arătat mergând spre cetate. Petru-”pescarul”, cum îl numeau creştinii în ascuns - L-a întrebat: „Unde mergi Doamne?”
Iar Iisus i-a răspuns: „Merg la Roma să mă răstignesc a doua oară!” Petru şi-a înţeles greşala şi dojana pe care i-a făcut-o Iisus. Întors de Dumnezeu iarăşi la misiunea sa, la necazurile morţii pentru Viaţă, sigur că, - după cuvântul ce-l auzise odinioară: „mână mai adânc” - a simţit din nou nevrednicia sa de om şi bucuria pe care i-a făcut-o Dumnezeu, bucurie care a covârşit necazul firii, cu adâncurile rostului dumnezeiesc.

În necazurile, pline de bucurie, ale Evangheliei, mult mai multă roadă a adus creştinătăţii moartea sa mucenicească pentru Iisus, decât dacă şi-ar fi cruţat viaţa pentru sine. Iată ce rosturi au avut cuvintele lui Iisus „mână mai adânc”, în viaţa şi misiunea ucenicului Său Petru-„Pescarul”. * Ce învăţămite putem desprinde noi din cuvântul lui Iisus: „mânaţi mai adânc”? - Că în toată strădania noastră bună, să mânăm mai adânc. Necazul, piedicile sau încercările sunt puse ca să le trecem, iar nu ca să ne oprim sau să ne întoarcem păgubaşi.

- Încercările de tot felul sunt binecuvântate de Dumnezeu şi trimise oamenilor, cu rostul ca din prilejul lor să ne întâlnim cu El, căci de la El primim puterea neobişnuită, care întoarce necazul în bucurie.
- Că întotdeauna, ori de câte ori ne întâlnim cu Dumnezeu în necazuri, toate sunt chemări de a-I fi mai aproape, de a-I fi ucenici, de-a nu tăcea binefacerile Sale către noi. Că mare trebuinţă au oamenii, confraţii noştri, de mărturia noastră, precum că în încercări e mai aproape Dumnezeu de noi şi noi de El.
- Să mânăm deci mai adânc rosturile vieţii acesteia şi ale tuturor încercărilor ei, că sfârşitul lor e moartea păcatului şi întâlnirea nedespărţită cu Dumnezeu.
- Că fără găsirea lui Dumnezeu în încercările vieţii, viaţa noastră ar fi o noapte de zdroabă zadarnică, mai zadarnică decât odinioară cea a lui Simon pescarul.

Nu pricepem viaţa fără Dumnezeu. Dar Îl pricepem pe Dumnezeu din necazurile vieţii - bune toate - şi din ele propoveduim pe Dumnezeu.
- Şi propoveduiţi-L şi voi!

Sâmbăta 5.IX.948 Duminecă; Luca 5,1-11.


TÂNĂRUL BOGAT

Un tânăr frământat de întrebări; de cea mai mare întrebare: ce să fac să moştenesc viaţa cea veşnică?
Auzise de „Proorocul”. Se apropie de Mântuitorul cu cuviinţă, ca unul ce era de neam bun:
- „Învăţătorule bune, ce să fac să moştenesc viaţa cea veşnică?” Mântuitorul îi întrerupe întrebarea: „Ce mă numeşti «bun» - singur Dumnezeu e bun”.
- Ca şi când ar fi vrut să-l corecteze de mai înainte în părerea ce-o avea tânărul despre bunătate sau chiar despre bunătatea sa. (Sunt oameni care se bat în piept că-s cinstiţi. Aşa o fi; dar să nu creadă că cinstea e numai atâta câtă o au ei. Cinstea şi bunătatea câtă o avem noi e o măsură prea mică faţă de mărimea ei adevărată, cum sunt acestea numai la Dumnezeu).
Iată cum îl ridică dintr-o dată la o înţelegere mai adevărată despre bunătate. Mântuitorul ştia sigur că tânărul nu-L cunoaşte, ci-L socoteşte numai ca pre un Prooroc în Israel.

- „Ştii poruncile Legii?” (Şi i le spune Mântuitorul pe scurt: să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi şi celelalte; începe cu porunca ce l-ar primejdui mai mult - tânăr fiind.) Deci dacă vrei să intri în viaţă, ţine poruncile. Tânărul „voind să se îndrepteze” - unii din părinţi spun: vrând să se laude înaintea Mântuitorului, mărturiseşte că toate acestea le-a păzit din tinereţele sale.
E de crezut; familiile alese păzesc poruncile legii. Totuşi tânărul acesta, deşi împlinesc poruncile, stăruia în el nemulţumirea cu sine însuşi şi cu omeneasca sa bunătate.
- „Vrei să fii desăvârşit? Mergi vinde-ţi averile tale şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer, şi vino urmează-Mi Mie!”
La nimeni până aci n-a cerut Iisus să-şi vândă averile! Tânărul voia mai mult decât intrarea în viaţă., de pe urma împlinirii poruncilor. „Vrei să fii desăvârşit?” - împlineşte sfaturile! Pe cuvântul acesta se întemeiază călugăria! Deci iată ce făgăduinţă dau călugării: că împlinesc mai mult decât poruncile; se făgăduiesc să împlinească sfaturile: al sărăciei, al vieţuirii curate şi al urmării Mântuitorului, ascultători făcându-se lui Dumnezeu şi povăţuitorilor lor. Aci tânărul, luat oarecum pe neaşteptate, nu şi-a dat seama Cine îl cheamă şi la ce îl cheamă. N-a adâncit răspunsul Mântuitorului şi a plecat întristat. Mântuitorul, dând din cap, a văzut că era lipit cu inima de bogăţie şi n-a cugetat destul de adânc. Şi a zis ucenicilor cuvântul acesta: „Cât de anevoie vor intra bogaţii în Împărăţia lui Dumnezeu” - gândindu-se la ispitele şi primejdiile bogăţiei. Atunci au zis ucenicii: „Doamne, dar cine poate să se mântuiască?” Era credinţa la cei vechi că bogaţii se pot mântui mai uşor, ca unii ce au miei şi boi şi pot aduce jertfe, pe când cei săraci n-au de unde aduce jertfe. „Ceea ce la oameni e cu neputinţă, e cu putinţă la Dumnezeu !”
Jertfele oamenilor nu pot să-i mântuiască, ci numai jertfa de pe Cruce a Mântuitorului ne este dată spre mântuire.

Înţelesul bogăţiei: Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum nici bogăţia nu te mântuieşte, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai sufletul tău şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osânda ta. Iată împăraţi care s-au mântuit: sfântul împărat Constantin şi maica sa, Elena; împărăteasa Irina; sfântul Ioan Gură de aur era de neam înalt şi având bogăţie; sfântul Vasile avea bogăţie, dar avea inima dezlipită de ea şi trăia ca şi cum n-ar fi avut-o. Sfântul Vasile a întemeiat din averea sa primul spital. Maica Domnului nu era o cerşetoare. Sfântul Marcu avea case în Ierusalim. Pescarii aveau oameni angajaţi. Mai departe ştim din predanie despre tânărul acela, că după Răstignirea Mântuitorului şi după Înviere, dovedindu-şi dumnezeirea Sa, după Înălţare şi după Pogorârea Duhului Sfânt, a auzit şi el despre toate acestea şi abia atunci şi-a dat seama cine era Cel cu care vorbise el şi nu L-a înţeles. Iar când a văzut uciderea lui Ştefan şi liniştea lui cerească, precum şi propoveduirea pe faţă şi fără nici o frică a Apostolilor, a venit acasă şi s-a mărturisit creştin, lepădându-se de toate, aşa cum îl sfătuise Iisus.

Sâmbăta, Rezumat după omilia 25.XI.946 I.P.S. Mitropolit Nicolae Bălan

Părintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii, ed.Charisma, 2006

Parintele Arsenie Boca ,,Despre haina de lumină pentru ziua de nuntă a Fiului,,

Adevărul este fiinţă vie. 

Noi însă suntem fiinţă, dar prinsă în amăgiri. Trebuie tăiate amăgirile ca să fiinţăm în Adevăr, adică în Hristos. El e„uşa” la „casa” Tatălui, iar Duhul e „cheia” cu care Fiul Îi deschide. 

Aceasta-i cunoştinţa adevărului cu noi, cu calea noastră după Duh, cu destinaţia noastră cerească. 

Pe acest înţeles luptătorul primeşte
nume nou, după al unuia dintre sfinţii care bine s-au nevoit. 

 Viaţa lui viitoare, deşi continuată pe pământ, va avea să fie o slavă a Sfintei Treimi.

 Întreaga Sfântă Treime îşi face sălaş într-un ales. 

 Chemaţii sunt mulţi, dar vin numai câte unii care se aleg. 

 Cu acestea începe noua îmbrăcare în Hristos.

Mai întâi o cămaşă albă, haină luminoasă a Sfântului Duh, Harul luminii dumnezeieşti care stinge pentru totdeauna mohorâciunea întristării din patimi şi luminează firea cu slavă dumnezeiască. Acum e logodna cu darul luminii de pe Tabor, urmează lucrarea de o viaţă şi înmulţirea lui până cuprinde în dumnezeiască văpaie nu numai sufletul, ci şi trupul. 

 Aceasta e haina noastră, haina de lumină pentru ziua de nuntă a Fiului, care este la sfârşitul veacului acestuia şi începutul veacului viitor. 

 „Luaţi jugul Meu că este bun şi sarcina Mea uşoară”. Iar din prooroci: „Dat-am spatele Meu spre bătăi şi obrazul Meu spre pălmuire şi faţa Mea n-am ferit-o de scuipări”. 

Iisus e arătat de Revelaţie şi ca „Înger de mare Sfat”, ca Unul ce a descoperit Calea de mântuire. 

 Crucea 

 Crucea aminteşte de toată lucrarea de mântuire, de umilirile prin care a trecut Iisus nevinovat, de desăvârşita jertfă de sine. 

La aceeaşi cale ne făgăduim şi noi, printre ocări şi scuipări, căci noi vrednici suntem de acestea. 

 Jertfa Mântuitorului a dat Crucii putere de alungare a meşteşugirii potrivnice.

 Crucea este podoaba Bisericii, Crucea este întărirea credincioşilor şi dracilor rană. „Armă împotriva diavolului crucea Ta ne-ai dat”, cântă Biserica.

Infirmii

E foarte bine să se ştie de la început care e punctul de vedere al fiecărui ins asupra răului. Multe structuri psihice sunt pradă obsesiei răului, a păcatului, a diavolului, manihei asupra trupului şi osânditori ai familiei - obsesii şi interpretări nesănătoase ca obiecte de cugetare, dovedind un climat nesănătos al minţii sau ducând la el. Speriaţii aceştia se dedau de capul lor la nevoinţe care le ruinează amândouă sănătăţile - nu sunt de nicio treabă în viata. Ei se dedau  pradă mâncătoriei, lucrăturilor, viciilor, sunt străini la trapeză şi rugăciune, ba chiar duşmani. 

 Infirmii se fixează pe îngustimi neesenţiale creştinismului, ca de pildă pe amănunte de tipic, de calendar (stilismul), chiar de pravilă, îngustimi habotnice, care au pricinuit Bisericii numai supărări.

O SINTEZĂ A LUCRĂRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA
citeste continuarea  https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf