SFATURI DE LA SFANTUL SERAFIM DE SAROV, Dumnezeu Te Iubeste

 

Sfantul Serafim de Sarov
“Bucuria mea, câştiga duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mântui în preajma ta”.

Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui.

 Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) 

Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; practica Rugaciunea inimii langa un duhovnic iscusit.

Doar atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace.

 Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.

Fugim de oamenii rai , caci ei sunt vase de lucru ale intunericului, nu facem de ei ascultare. Sa avem descernamant in fata cui tacem.

Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: „tulburatu-m-am si n-am grait” (Ps. 76, 4) 

Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca „trebuie evitata acedia” si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului. Ispitele celor nevoitori care traiesc dupa voia Domnului, fara a avea patimi ( mandrie, ura, dusmanie, suparare, zgarcenie, ganduri rele, parere de sine ) pot fi grele, de incercare a credintei . Putem cadea intr-o stare de intristare ( achedie).
Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.

Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai ca nu trebuie să o refuzam, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraţilor cu adevarat crestini  fără să ne tulburam şi să cârtim.

Sufletul trebuie alimentat şi hrănit ora de ora cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testament şi a Psaltirii, dupa indicatiile duhovnicului. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectura vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare.

Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă nastere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.

Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: „Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. 

Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.


Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos, adica Rugaciunea Inimii.

Sa cerem Domnului in rugaciune sa ne dea inima infranta  si lacrimi, sa avem darul pocaintei adevarate. Lacrimile pocaintei sunt daruri mari ale Domnului, sa le ascundem de ochii lumii, caci le vom pierde.

Vrem lacrimi de pocainta ? Sa facem mila cu cei neputiinciosi si sa ne rugam pentru cei ce ne jignesc . Sa avem iertare adevarata fata de cei ce ne umilesc si ne provoaca raul.

De oamenii cu adevarat rai nu facem ascultare, caci putem sa ne pierdem sanatatea mintala si cea trupeasca. Ii iertam si ne rugam ca Domnul sa le lumineze mintea.

In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. 

Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.

Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. 

Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. 

Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.

In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore – de la zece seara pana la doua noaptea.

 Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. 

Pastreaza aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut necesara pentru odihna capului tau

. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos si vesel.

Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat.

Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.

Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul.

 Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.

Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.

Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.

Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.

Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor.

 Inlatura pacatul si boala va pleca.

“Bucuria mea, câştiga duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mântui în preajma ta”.

Sfantul Serafim de Sarov
preluare sait http://www.ortodoxia.md

Acatistul Sfantului Serafim de Sarov - Marian Moise [ intreg ]

  

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni

Troparul, glasul al 4-lea

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: "Acesta este din neamul meu!"- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

"Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!"- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
sursa https://doxologia.ro/

Acatistul Sfantului Dimitrie Basarabov - Marian Moise

Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi  ( 27 Octombrie )

Condac 1:

Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Icos 1:

Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 2:

Fiind înălțat Sfântul Dimitrie în văzduhurile cerești, privește către cei ce-l roagă pe dânsul și, cu bunătate părintească, tinde milostiva izbăvire din toate nevoile, tuturor celor ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegerea cea neînțeleasă, căutând păgânii s-o înțeleagă, nu se pot dumiri de cinstitele tale moaște, cum adică, o materie nu se supune firii și trupul nu se dă putreziciunii; iar noi cu credință cântăm ție acestea:
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt primitor;
Bucură-te, locaș dumnezeiesc, de minuni izvorâtor;
Bucură-te, că la fel cu cei fără de trup ai viețuit;
Bucură-te, că pe duhul tău către cele cerești l-ai povățuit;
Bucură-te, ca întru tine putreziciunea ai făcut-o neputreziciune;
Bucură-te, că întru tine moartea ai făcut-o neputincioasă;
Bucură-te, că la fel cu Avraam ți-ai lăsat patria și părinții;
Bucură-te, că te-ai sălășluit în pământul făgăduinții;
Bucură-te, stejar cu umbră dumnezeiască;
Bucură-te, că te-ai făcut tuturor masă duhovnicească;
Bucură-te, că ți-ai jertfit viața ca un alt Isaac;
Bucură-te, că ai înălțat cugetul minții tale către Dumnezeu;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 3:

Putere cerească umbrind sfintele tale moaște, sfinte părinte, ca dintr-un soare slobozește razele darurilor tuturor celor ce se ating de ele, și pe toți de boli tămăduind cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Având noi racla cinstitelor tale moaște, cuvioase părinte, ca la un izvor de daruri toți cu credință alergăm, pentru care izbăvește-ne, sfinte, de cei ce ne tulbură pe noi ca neîncetat să zicem:
Bucură-te, cel ce te-ai arătat stăpânitor patimilor;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe demonul întunericului;
Bucură-te, că ne-ai izbăvit pe noi din robie precum Avraam pe Lot;
Bucură-te, că pe fiii Agarei cu totul i-ai izgonit;
Bucură-te, că pe noi ca pe alt Isaac ne faci moștenitori;
Bucură-te, că pe Ismail cel necredincios, l-ai izgonit ca pe un împotrivitor;
Bucură-te, că la fel ca Lot te-ai suit în munții faptelor bune;
Bucură-te, că te-ai arătat multora temei de împăcare;
Bucură-te, că nu te-ai lăsat prins în Gomora patimilor;
Bucură-te, că prin tine ne izbăvim de văpaia ispitelor;
Bucură-te, că nu te-ai uitat la cele de jos;
Bucură-te, că prin buna veghe ai slujit lui Hristos;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 4:

Vifor de multe ispite și furtuni de multe nevoi învăluindu-ne pe noi, sfinte, cu credință alergăm la tine, ca, prin rugăciunile tale, să le prefaci pe toate în buna liniște și astfel, prin tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-am, sfinte părinte, de viața ta cea dumnezeiască; văzut-am și minunile tale și, îndulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arăți în toată vremea, credem îndrăznirii tale către Dumnezeu, pentru care grăim ție, unele ca acestea:
Bucură-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucură-te, izbăvirea îndrăciților;
Bucură-te, întărirea bătrânilor;
Bucură-te, învățătorul tinerilor;
Bucură-te, îmbrăcămintea celor fără de îndrăzneală;
Bucură-te, mângâierea celor întristați;
Bucură-te, grabnic ascultător al celor ce te roagă;
Bucură-te, totdeauna izbăvitor al celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, temei întăritor al credinței noastre;
Bucură-te, noule învățător al vieții celei curate;
Bucură-te, că ai slujit lui Dumnezeu cu bunăvoire;
Bucură-te, că te-ai asemănat Lui prin buna ta viețuire;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 5:

Cale de Dumnezeu umblată, arătându-ne nouă cu suferințele vieții tale, sfinte, pe toți ne înveți, ca prin înțelepciune și cu a Duhului curăție slujind lui Dumnezeu, să cântăm Lui: Aliluia!

Icos 5:

Văzând Sfinte Dimitrie, locuitorii din Basarabi lumină în apa Lomului au socotit că este o comoară; dar, după ce au scos sfintele tale moaște, văzând că faci minuni și izvorăști tămăduiri tuturor, spăimântându-se toți, grăiau către tine unele ca acestea:
Bucură-te, comoară din Basarabi;
Bucură-te, cel ce ai sfințit apa Lomului;
Bucură-te, că jugul cel ușor al Domnului pe umeri l-ai luat;
Bucură-te, că pe acesta ușor tuturor l-ai arătat;
Bucură-te, odraslă frumoasă a peșterii celei sfinte;
Bucură-te, dreptule îndrumător al celor cu bună minte;
Bucură-te, izbăvitorul fetei celei îndrăcite;
Bucură-te, veselia părinților ei cea nepovestită;
Bucură-te, întărirea surorilor celor cu bună cucernicie;
Bucură-te, că prin tine s-au învățat a cinsti cele de evlavie;
Bucură-te, îndreptătorul lui Lavrentie cel fără socoteală;
Bucură-te, că pe toți îi înveți a fi către tine cu sfială;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 6:

Mărturisitorii de Hristos, fiii tăi duhovnicești sunt martorii minuniior tale, sfinte părinte; pentru aceasta, daruri de mulțumire cu netăcute glasuri lui Dumnezeu înălțăm, cântându-I: Aliluia!

Icos 6:

Strălucind tu în pământul nostru, ai gonit întunericul păgânătății, ca stăpânirea lui, nerăbdând venirea ta, a căzut; iar cei ce ne-am izbăvit de acesta, grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, surpătorul păgânătății;
Bucură-te, sprijinitorul creștinătății;
Bucură-te, că la fel cu Moise ții toiagul crucii;
Bucură-te, că ne arăți nouă semnele biruinții;
Bucură-te, că pe Faraon cel nevăzut l-ai înecat în marea lacrimilor tale;
Bucură-te, că pe cel văzut îl îngropi în strălucirea isprăvilor tale;
Bucură-te, stâlp de foc al credinței;
Bucură-te, că ne povățuiești în pământul făgăduinței;
Bucură-te, nor răcoros și cu bună umbrire;
Bucură-te, că trăim în țara noastră sub buna ta ocrotire;
Bucură-te, că ne hrănești în lipsă cu îndestulare;
Bucură-te, că în toată vremea ne dai ajutor cu îmbelșugare;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 7:

Voind Dumnezeu a ne mângâia pentru multe nevoi și necazuri te-a dat nouă ocrotitor; dar noi te cunoaștem pe tine și părinte și de minuni făcător; pentru aceasta, mulțumind pentru bunătatea cea negrăită, Îi cântăm lui: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-ă făptură nouă, trimițându-te Făcătorul pe tine la noi cei ce suntem făcuți de Dânsul; că focul războiului și al robiei s-a stins, pe vrăjmași cu rușine i-a întors și boala ciumii ca un fum a pierit; iar noi cei izbăviți de acestea, neîncetat grăim ție:
Bucură-te, râvnitor ca un alt Ilie;
Bucură-te, că la fel cu acela ai locuit în pustie;
Bucură-te, că ai biruit pe proorocul înșelăciunii;
Bucură-te, că s-au rușinat împletitorii minciunii;
Bucură-te, că ai potolit flacăra războiului cea stricătoare;
Bucură-te, că încetezi toată boala cea vătămătoare;
Bucură-te, că prin tine câștigăm ploi la vreme potrivită;
Bucură-te, că prin tine totdeauna dobândim cele trebuincioase;
Bucură-te, cel ce ți-ai lucrat comoara faptelor celor bune;
Bucură-te, că prin ea te-ai suit la înălțime;
Bucură-te, că nu îmbrăcămintea ci trupul tău ne-ai lăsat nouă;
Bucură-te, că prin el dobândim cele trebuitoare nouă;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 8:

Văzând viața străină, să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la cer, că pentru aceasta sfântul lui Dumnezeu Dimitrie a viețuit cu înstrăinare ca să ne învețe el pe noi a urma vieții lui și trăgându-ne mintea la înălțime, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul fiind întru cele de jos, mintea ta nicidecum nu ai dezlipit-o de la cele de sus, ca, uitând de trupul tău și de lume, ai biruit pe demon. Și acuma, făcându-te părtaș cereștilor bunătăți roagă pe Dumnezeu pentru cei ce grăim către tine acestea:
Bucură-te, minte cerească și înainte-văzătoare;
Bucură-te, voință de daruri duhovnicești primitoare;
Bucură-te, Samuile preasfințite;
Bucură-te, preablândule Davide;
Bucură-te, că te-ai facut sabie a Domnului cu doua ascuțișuri;
Bucură-te, că ai tăiat cu ea pe Goliat cel cu multe împletituri;
Bucură-te, că prin voința minții tale ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că sufletul tău curat l-ai dat Ziditorului tău;
Bucură-te, risipitorule a multe feluri de boli;
Bucură-te, purtătorule de biruință asupra patimilor;
Bucură-te, că ne arăți calea către împărăția cea nesfârșită;
Bucură-te, că prin tine câștigăm bunătățile cele nădăjduite;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 9:

Toată adunarea creștinească venind, să cădem la bineplăcutul lui Dumnezeu Sfântul Dimitrie: bogații la cel sărac cu duhul, săracii la îmbogățitorul, sănătoșii la păzitorul, bolnavii la doctorul cel fără de plată, drepții la îndreptătorul și păcătoșii la îndrumătorul și dimpreună toți să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei meșteri la cuvânt se arată față de tine a fi ca niște muți, că nu pricep să spună în ce chip cinstitele tale moaște, rămânând nestricate, izvorăsc acum bună mireasmă și tămăduiri de tot felul; iar noi privind o taină ca aceasta, grăim către tine:
Bucură-te, apostolul și propovăduitorul nostru;
Bucură-te, dascălul și îndrumătorul nostru;
Bucură-te, că prin fapte ai propovăduit tu pe Hristos;
Bucură-te, că te-ai făcut chip pocăinței de obște și de folos;
Bucură-te, luminătorule strălucit;
Bucură-te, mângâierea cea grabnică a celor în primejdie;
Bucură-te, că trupul tău ne-ai lăsat nouă ca un adăpost sfințit;
Bucură-te, că, întâmpinând moaștele tale, săltăm cu duhul;
Bucură-te, că, sărutându-le, luăm binecuvântare;
Bucură-te, că atingându-le, ne umplem de sfințenie;
Bucură-te, că, apropiindu-ne de dânsele, de boli ne tămăduim;
Bucură-te, că, închinându-ne lor, din primejdii ne izbăvim;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 10:

Vrând Făcătorul tuturor făpturilor să ne mântuiască de înșelăciunea vrăjmașului, te-a trimis ca pe un apostol la noi, ca prin tine să învățam să ne îndepărtăm de toate înșelăciunile lumii și prin viață curată, apropiindu-ne de Dumnezeu, să-I cântăm: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se reazemă de tine, căci Făcătorul cerului și al pământului te-a făcut pe tine încăpător de daruri duhovnicești; pentru aceasta, ca la un reazem tare, alergăm noi, și cu bună nădejde grăim ție acestea:
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinitorul poruncilor Lui;
Bucură-te, întărirea credinței celei drepte;
Bucură-te, icoană însuflețită a vieții celei curate;
Bucură-te, stâlp de sprijinire în primejdii;
Bucură-te, reazem neclintit al nădejdii;
Bucură-te, că ai dat înșelăciunea la iveală;
Bucură-te, că ne-ai scăpat de primejdii cu multă îndrăzneală;
Bucură-te, că în ceruri locuind vezi pe Dumnezeu;
Bucură-te, că acolo viețuind te desfătezi întru bucuria Lui;
Bucură-te, că împărătești întru cele de sus;
Bucură-te, că de acolo privești la noi, spre cei de jos;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 11:

Cântări și mulțumiri din tot sufletul, aducem prin tine lui Dumnezeu, sfinte părinte, pe care, primindu-le, roagă dimpreună cu toată ceata cuvioșilor pe blândul Iisus să ne dăruiască iertare, dezlegare de păcate și milă în ziua judecății, nouă celor ce cântăm Lui: Aliluia!

Icos 11:

Făclie purtătoare de lumină ești între preacuvioși și împreună-locuitor cu toți sfinții. Drept aceasta se bucură de tine, Sfinte Dimitrie, și Tatăl ceresc dimpreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt, iar noi cu credință, privind acestea, grăim către tine:
Bucură-te, podoaba cea frumoasă a cuvioșilor;
Bucură-te, nevoința cea cu osârdie a pustnicilor;
Bucură-te, dimpreună următorule cu marele Antonie;
Bucură-te, împreună la obicei cu Onufrie;
Bucură-te, cel împreună cu Pavel Tebeul la săvârșirea nevoințelor;
Bucură-te, Pavele, cu nevinovăția și cu facerea minunilor;
Bucură-te, cu Ammon, cu Ahila și cu Agatonie;
Bucură-te, cu Antim, cu Amonata și cu Amonie;
Bucură-te, împreună cu Grigorie Decapolitul;
Bucură-te, cu părintele nostru Nicodim cel sfințit;
Bucură-te, părinte al nostru cel totdeauna folositor;
Bucură-te, izbăvitorul nostru cel grabnic ajutător;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 12:

Hristoase împărate, primește pe mijlocitorul nostru și implinitorul poruncilor Tale, care se roagă Ție, ca să dai Bisericii Tale unire, pace adâncă la toată lumea și stingere dezbinărilor; să nu ne dai vrăjmașilor noștri, nici cu mâna Ta să ne pierzi pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi poporul Tău suntem, de la care auzi: Aliluia!

Icos 12:

Cântând dimpreună cu îngerii, cu cuvioșii și cu toți sfinții înaintea Sfintei Treimi, pomenește-ne și pe noi cei ce alergăm la tine, sfinte, ca, izbăvindu-ne de toate ispitele și de Împărăția cerească învrednicindu-ne, să graim ție unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar ceresc al lui Dumnezeu;
Bucură-te, diamant luminos al răbdării;
Bucură-te, floarea cea neveștejită a raiului;
Bucură-te, tămâia cea cu bun miros a darului;
Bucură-te, smirnă duhovnicească cu lină îmbălsămare;
Bucură-te, mir ceresc, care ne umpli pe noi de bună mireasmă;
Bucură-te, vas plin de bunătate nemuritoare;
Bucură-te, baie de toată nevoia curățitoare;
Bucură-te, ocârmuitorul celor ce înoată în marea vieții acesteia;
Bucură-te, îndrumătorul celor ce stăpânesc cu bună dreptate;
Bucură-te, tămăduirea cea dorită a trupurilor noastre;
Bucură-te, izbăvirea cea scumpă a sufletelor noastre;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 13:

O, preacuvioase părinte, purtătorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugăciune de la noi acum, izbăvește din toată nevoia și scapă din chinul ce va să fie, pe toți cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (acest Condac se recită de 3 ori)

După aceea se fac Icosul Întâi și Condacul Întâi.

Icos 1:

Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 1:

Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

sursa https://doxologia.ro/

“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” 

“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne invata ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a intra in imparatia cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este “saracia cu duhul”. Dar ce inseamna “saracia cu duhul”?Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de Aur, cuvintele «saraci cu duhul» inseamna «smeriti de buna voie», adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Crestinii care cunosc si urmeaza pe Hristos sunt “invatati de Dumnezeu” (I Tes. 4, 9) si “fii ai luminii… nu ai intunericului” (I Tes. 5, 5), intrucat au dobandit invatatura dumnezeiasca de la Biserica, prin harul Sfantului Duh (I Cor. 5 s.u.).Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme rat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta.

Fericiti cei smeriti!

Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îsi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de către toată lumea. Stiti dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar si în mânăstire si în lume? Oamenii care duc o viată ascunsă, sufletească, duhovni cească, dar în rest, săracii, duc o viată de sărăcie.


Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucurestilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Si mergea înfăsurat cu cârpe la picioare căci nu avea încăltăminte. Si râdeau copiii de el. Copii neastâmpărati, mă rog. Si, într-o zi el, păzind vitele, a călcat pe un cuib de pasăre si a omorât puii, fără să vrea. Si, sigur, i-a părut foarte rău si si-a pedepsit piciorul ăla, să nu-l mai învelească nici cu cârpele alea. Vezi, câtă tărie câtă dorintă de a fi omul lui Dumnezeu? Era sărac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu.

Chiar acum am avut Evanghelia cu săracul Lazăr si bogatul. Vă închipuiti ce „fericire" era! Si omul acesta, Lazăr, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientă numai suferinta: Nu cârtea! Pentru că lor, celor în suferintă Dum nezeu le dă harul să creadă, să fie ostasi ai lui Hristos.

Ai putinta, acolo unde vrei, dar nu poti să ajuti, să te rogi. Esti în tramvai si vezi un bătrân cersetor si n-ai ce să-i dai. Poti, totusi, să zici: „Doamne, miluieste-l si pe el!"

Asta-i situatia. Este o foarte mare greseală să nu dai si pentru altii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiti. Să stiti, milă e toată Scriptura. Milă e toată Scriptura! Ce greseală mare este,căci sunt atâtia oameni care, oricum, întind mâna. Fratilor să nu lăsati mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.

Cam cum ati vedea legătura dintre nevointele trupului si smerenie?

- Fratilor, trupul nu trebuie condamnat. L-a făcut un mare mester si trebuie păstrat. Noi condamnăm împătimirea. Si nici nu punem problema iertării. Intâi punem problema vindecării. Iertarea vine de la sine. Deci, nu avem nimic cu trupul. Chiar dorim foarte mult să-l mentinem, ca să se poată mântui si el.

Uite, să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar sa nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mânăstire, cum obisnuieste lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mânăstire. A avut un Duh, care a lucrat si care ajuta atât de mult neamul omenesc. Si staretul i-a spus: „Ce cauti aici, la poartă?" „Am venit si eu aici, să mă fac călugăr". „Aici sunt oameni smeriti. Tu nu vezi că esti mândru?" Iar el, săracul, nici nu stia ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. „Da, dar mă fac si eu călugăr".

„Nu. Aici sunt oameni smeriti. Nu se poate. Tu esti mândru". El, săracul, insista. Staretul zice: „Bine, stai aici la poartă si cine intră, să-i zici: ŤBinecuvântati-mă pe mine, că sunt mândruť. Si cine iese, să-i zici tot asa". Si l-a tinut acolo sapte ani. Sapte ani. Ii dădea să mănânce, dar nu l-a făcut decât să se smerească. Iar el a fost sincer, că sincer venise la mânăstire, si i-a spus staretului: „Iertati-mă pe mine, că sunt mândru!" „Blago sloviti, că sunt mândru!" Asta era toată ascultarea. Si el o făcea cu toată inima. Si s-a sfintit.

Deci, repet, nu condamnăm trupul. Ii dăm ce-i trebuie. Insă nu lăsăm necondamnată nepătimirea trupului. Trupul nostru se împătimeste în fel de fel de păcate. Si atunci trebuie vindecat. Cu orice chip.

Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?

- Fratii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat si Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viată bună ca să meriti într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar Si sunt sfinti. Dar si-au revenit, s-au căit amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită si înfrântă, mare e mila Lui.

Eu am fost - iertati-mă că vă fac o confidentă eram în pădure, în pustie, si am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Si încercam un act de smerenie în fata lui Dumnezeu, că "sunt nimic"... In sfârsit, mă fortam. Si-am fost eliberat Si am zis- citind din Vietile Sfintilor -, am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate lupii: Mare mai e un om smerit în fata lui Dumnezeu! M-am mcurajat foarte mult si am văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea decât mai putin smerit decât toti oamenii de pe lumea asta.

Unii Sfinti Părinti consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Ati putea să ne spuneti care sunt criteriile de apreciere?

- De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzati, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu si dragostea gustă din Dumnezeu!" Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia destul este smerenie. Singura cale este smerenia.

Am fost prin Grecia la o mânăstire si o călugărită m-a rugat să scriu ceva pe o vedere. Si am scris asa: „Singură smerenia". Si a înteles imediat - îi traducea cineva. Si a căzut imediat în genunchi. Căci si-a dat seama de importanta smereniei. Si ele stiau că, într-adevăr, aceasta este calea. S-a smerit Hristos, Care e Dumnezeu, Care e Stăpân, Care ne tine cu dragostea Lui pe toti si lumea si firele de iarbă. S-a smerit Hristos si noi să nu fim smeriti? Ce ziceti?

Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxă si la alte confesiuni?

- Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credintă? Există un singur adevăr de credintă: adevărul ortodox! Crezul! Si dacă esti ortodox, respecti Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie si tu.

Dar dacă există un imbold interior de a căuta si într-o parte si în alta?

- Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Dacă esti ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!.

dialog cu Parintele Arsenie Papacioc ,,DESPRE SMERENIE ,,
sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro

Parintele Cleopa Ilie - cuvinte folositoare predicate la manastirea Agapia

Parintele Cleopa  ,,ÎNDOIALA ÎN CREDINTA ,,

 Credinta vine din auz si auzul prin cuvântul lui Dumnezeu, spune Sfânta Carte. Credinta vine din cuvânt. 

Credinta noastră în Dumnezeu ne vine si se întăreste în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrâni, din citirea cărtilor sfinte si mai ales din cuvintele si învătăturile pe care le auzim si le citim zilnic din Sfânta Evanghelie.

Dar în Sfânta Scriptură auzim că unii sfinti, din Vechiul si Noul Testament, s-au îndoit în credintă.

Asa s-a îndoit Avraam. Căci atunci când i-a zis Domnul: Eu sunt Domnul Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ti dau pământul acesta de moste-nire..., a zis Avraam: Stăpâne Doamne, pe ce voi cunoaste că-l voi mosteni?... 

Atunci a zis Domnul către Avraam: Să stii bine că urmasii tăi vor fi pribegi în pământ străin, unde vor fi robiti si apăsati patru sute de ani (Facerea 15, 7, 13). Si au stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: "De ce, Doamne, au trecut cei 400 de ani, că s-au împlinit anii?" Si a zis Dumnezeu: "Anii s-au împlinit, dar canonul pentru păcatele poporului, nu". 

Deci, în loc de 400 de ani, le-a dat canon de stat în robie 430 de ani.

De ce n-a murit Moise în pământul făgăduintei, ci a murit la muntele Nebo? 

Căci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe fata pământului, cum se spune la Numerii: Moise însă era omul cel mai blând dintre toti oamenii de pe pământ (Numerii 12, 3).

 Pentru o greseală nu a intrat în pământul făgăduintei. 

Pentru o greseală l-a pedepsit Dumnezeu să nu treacă Iordanul: pentru că s-a îndoit la stânca Rafidim.

 Că Dumnezeu i-a spus: Ia toiagul si adună obstea, tu si Aaron, fratele tău, si grăiti stâncii înaintea lor si ea vă va da apă; si le veti scoate apă din stâncă si veti adăpa obstea si dobitoacele ei.

A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si a adunat Moise si Aaron obstea la stâncă si a zis către obste: Ascultati, îndărătnicilor, au doară din stânca aceasta vă vom scoate apă? 

Apoi si-a ridicat Moise mâna si a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori si a iesit apă multă si a băut obstea si dobitoacele ei. 

Atunci a zis Domnul către Moise si Aaron: Pentru că nu M-ati crezut, ca să arătati sfintenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta în pământul pe care am să i-l dau (Numerii 20, 8-12). Pentru îndoiala aceasta, Moise n-a văzut pământul făgăduintei.

De ce a suferit Sfântul Simeon Bătrânul 283 de ani, câti ani au fost de la faraonul Ptolomeu Filadelf până la Hristos?

 Pentru că s-a îndoit. N-a crezut că Hristos Se poate naste dintr-o fecioară. Si i-a dat Dumnezeu canon să mai trăiască 283 de ani ca să vadă pe Cel născut din Fecioară.

Asa s-a îndoit si Toma la învierea lui Hristos si a trebuit să fie mustrat oarecum de Hristos: Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut, ferice de cei ce n-au văzut si au crezut. Hristos a pus astfel fericirea a zecea după Înviere, ca să întărească credinta celor ce nu văd dar cred, precum suntem noi si cum trebuie să fie toti crestinii până la sfârsit. Ce spune Apostolul Iacov: Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale (Iacov 1, 8). 

Omul îndoielnic care zice: "Oare este sau nu Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?" este ca un nor pe care îl poartă satana cum vrea, căci el nu crede cu fermitate, cu tărie, în existenta lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.

Să vă dau o pildă. A venit un mosneag deunăzi si a zis:
- Părinte, în ziua de Sfântul Vasile am văzut la restaurant multă lume. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred că nu vor merge toti.
I-am răspuns:

- Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi prin gura Sfântului Prooroc David: Că Tu esti Dumnezeu care nu voiesti fărădelegea, nici va locui lângă Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toti cei ce lucrează fărădelege (Psalm 5, 4-5). Nu crezi dumneata că Dumnezeu nu-i părtas la fărădelegile noastre? 

Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezământul de lege al Meu prin gura Ta, iar tu ai urât învătătura si ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta? (Psalm 49, 17-18). Si mai zice în psalmi: Pune-voi fărădelegea ta înaintea ta si te voi mustra.

Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta si lată este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o află. Si strâmtă este poarta si îngustă este calea care duce la viată si putini sunt care o află (Matei 7, 13-14).

Deci nu te mira că merg multi la joc sau că cei care merg la bine pe cărarea cea strâmtă sunt putini. Tot lucrul bun este rar. Deci nu vă îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoială când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de păcate.

Dacă n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoială, dacă nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti si Dumnezeu i-a pedepsit în această viată ca să nu se muncească în vesnicie.
Oare câti dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? Câti nu caută dovezi si zic: "Nu cred până nu văd!"

 Câti nu caută să pipăie rănile si coasta Mântuitorului, căutând dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Credinta vine din auz, iar nu din pipăire si vedere.

Parintele Cleopa
Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000
http://www.sfaturiortodoxe.ro

Arhim. Arsenie Papacioc - Învăţături duhovniceşti

Sfaturi esentiale

- Ce fapte bune mai importante trebuie sa faca un calugar ca sii aiba nadedejdea mantuirii?

- ,,Sa stii sa aduci pe Duhul Sfant inlauntrul tau."


Raspund ca nu atat faptele noastre bne ne pot manantui sufletul, ci harul .

Sa nu-1vorbesti de rau inlauntrul tau si mai ales in afara de tine. 

Aceas­ta sa fie cea mai grabnica preocupa­re a noastra: iubirea, caci traind in aceasta mireasma nici celelalte fapte cu chip frumos nu raman neimplinite si, chiar daca ar mai ramane, ran­duiala divina nu-si va retrage harul de la tine; motivul neaparat al man­tuirii noastre este sa iubim pe toti fra­tii notri (ca toti sunt rascumparati)

Si criteriul de judecata al vietii noas­tre la raspantia cea din urma, cand va incepe cu aceasta grava intrebare:
-,,De ce n-ai iubit... daca ai purtat nu­mele Meu in randuiala vietii tale si de ce ai speculat iubirea altora aco­perindu-ti falsurile tale, si de ce ai dispretuit pe cel neinsemnat, cand Eu, insangerat, scuipat si batut in cuie, am zis: 

-,,Porunca noua va dau voua, sa va iubiti toti, nu sa va urati sau sa va instrainati inimile unul fata de celalalt; si de ce n-ati dat ( milostenie ) sa scapati pe fratele vostru sarac de rusinea de a sta cu mana intinsa ? ,,

Iata deci unde trebuie sa fie mai intai atentia zilelor vietii noastre pentru Infricosata Judecata.
  _ Cum putem scapa de multimea grijilor pamantesti, ca sa dobandimai mult timp pentru rugaciune ?

_Mare mai este rugaciunea din inimile si gurile tuturor  catre Dumnezeu !

 Rugaciunea este ca o sageata ascutita cu care au tras de mii de ani toti sfintii si chiar si cei mai simpli crestini; a patruns in inima cerurilor si pe aceleasi urme au venit raspunsurile salvatoare.

Si asa s-a contribuit la mentinerea credintei si a vietii pe pamant din neam in neam.

Sa stim sa cerem ajutor in orice, intarire in credinta si lasare in Voia lui Dumnezeu, smerindu-ne zi de zi si Domnul ne va ajuta. Negresit ne va ajuta, caci si El vrea mantuirea noastra.

Cine este cel care n-are nimic de cerut ? Sa cerem lacrimi de pocainta, inima umilita. darul rugaciunii curate, darul iertarii, al intelepciunii.

 

Se spune ca Maica Domnului este suparata pe toti aceia care nu-i cer niciodata nimic. Cat poate Dumnezeu cu puterea poate si Maica Domnului cu rugaciunea.

De grijile pamantesti nu putem scapa numai daca nu vrem. Cumplit e faptul ca ne lasam antrenati dupa multe si diverse, sa fie de lux, de firma, mai bun ca a vecinului, ca a colegii de munca. Acest lucru este idolatrie. Sa ne rezumam a fi cumpatati si sa nu ne lasam antrenati in mai mult, caci asta e si voia celui rau, caci jubileaza ca ne pierdem timpul  daruit noua aici pe pamant spre mantuire. Caci vom da socoteala pentru fiecare clipa ce am facut, de ce am irosit-o degeaba, alergand dupa iluzii vremelnice. Aduna omul toate neghihobiile, dar in cosciug e pus doar intr-o pereche de haine. Atat. Si pleaca la Domnul numai cu sufletul. Sufletul curat sau negru de pacate si rautati.

 Sa randuim viata noastra cu multa raspundere si descernamant.Sa ne asumam mantuirea si scopul nostru aici, pe pamnt. 

Ignoranta, indiferenta, necunoasterea sunt pacate grave, care tin sufletul departe de Dumnezeu. Si daca in noaptea asta Domnul ne cheama la El, noi cu ce plecam ? Sa reflectam cu multa seriozitate aceste lucruri importante, caci de va avea omul toate ce sunt pe pamant, dar sufletul si-l va pierde, la ce bun toate acestea ? 

Lucram, sa ne rugam, facem cumparaturi- sa zicem rugaciunea lui Iisus, mergem cu trenul- la fel. 

Mai putina vorba, mai multa rugaciune.

Dumnezeu ne cheama si ne asteapta sa ne intoarcem la El.  Insa unii ratacesc calea.

Parintele Arsenie Papacioc ,, Mici indemnuri spre mantuire,, Editura Sophia, editie ingrijita de Ieromonah Bededict Stancu, pag16

CUVÎNTUL AVVEI DOROTEI - DESPRE SMERENIE ŞI ALTE ÎNVĂŢĂTURI FOLOSITOARE DE SUFLET

Pentru smerenie

Un bătrîn a zis „că mai mult decît orice avem trebuinţă de smerenie. 

La tot cuvîntul ce auzim să zicem: Iartă!”

Căci smerenia strică toate meşteşugurile vrăjmaşului. Să cercăm şi noi şi să vedem ce putere are cuvîntul bătrînului. Pentru ce mai întîi de toate trebuie să avem smerenie şi nu înfrînare, mai ales că şi Apostolul zice: Cel ce se sîrguieşte spre toate, are înfrînare. 

Sau pentru ce să nu avem frică de Dumnezeu, căci zice Scriptura: începutul înţelepciunii este frica Domnului; şi în altă parte: Cu frică de Dumnezeu ne îndepărtăm de la răutate. 

Pentru ce n-a zis să avem în primul rînd milostenia sau credinţa, căci zice: cu milostenia şi cu credinţa se curăţesc toate păcatele.  Iar Apostolul zice: Fără credinţă, nu poate cineva să placă lui Dumnezeu. 

Dacă pentru milostenie, credinţă, frica lui Dumnezeu şi înfrînare se spun cele de mai sus, pentru ce, lăsîndu-le pe acelea, a zis să avem smerenie înainte de orice?

 Bătrînul vrea să ne arate că nici frica lui Dumnezeu nici milostenia, nici credinţa, nici postul, nici altă faptă bună nu se pot săvîrşi fără smerenie.  De aceea zice să avem înainte de orice smerenie, adică gînd şi cuget smerit, să fim gata la tot cuvîntul ce auzim să zicem: „Iartă!” fiindcă prin smerenie se nimicesc toate uneltirile vrăjmaşului. 

Vedeţi, fraţilor, cîtă putere are smerenia?

 Diavolul, însă este şi se numeşte împotrivitor. Este vrăjmaş pentru că nu iubeşte pe om şi binele; este împotrivnic pentru că se împotriveşte la toată fapta bună.  Vrea cineva să se roage? El meşteşugeşte în tot chipul să-l oprească cu poftele cele rele, cu robirea minţii şi cu trîndăvia. 

Vrea să facă milostenie cineva? El îl opreşte prin îndărătnicire şi scumpete. 

Aşa se împotriveşte la tot lucrul bun ce vrem a face. De aceea se numeşte nu numai vrăjmaş, ci şi împotrivitor. Prin smerenie însă, se strică toate împotrivirile lui, că mare lucru este smerenia! 

Toţi Sfinţii Părinţi prin smerenie s-au îndreptat şi cu osteneala ei au săvîrşit calea mîntuirii. Precum zice: „Vezi smerenia şi osteneala mea şi lasă toate păcatele mele.” Numai smerenia poate singură să povăţuiască spre Împărăţia Cerurilor; şi precum zicea Avva Ioan: „numai smerenia nu are zăticnire şi poticnire.”

Să ne smerim dar, şi noi puţin, şi ne vom mîntui. De nu putem să ne ostenim ca nişte neputincioşi ce sîntem, măcar să ne sîrguim a ne smeri.

 Şi cred milei lui Dumnezeu că pentru oricît de mică faptă ce o vom săvîrşi cu smerenie, ne vom folosi şi ne vom împărtăşi de sălăşluirea Sfinţilor celor ce s-au ostenit, desăvîrşit şi mult s-au ostenit pentru Dumnezeu. 

Dacă găsim pricină că din slăbiciune nu ne putem osteni pentru a ne smeri, ce pricină avem, fraţilor! Fericit este cel ce are smerenie. De aceea, un sfînt bătrîn a lăudat mai mult pe un frate smerit decît pe alţii, zicînd că smerenia nu se mînie, nici face pe cineva să se mînie. 

  Smerenia este mare, că singură se împotriveşte trufiei şi păzeşte pe om de dînsa. Nimeni nu se mînie fără numai pentru avere, pentru bucate şi pentru altele, pe cînd smerenia nu se mînie, nici face pe cineva să se mînie. 

De aceea, precum am zis, mare este smerenia şi puternică a trage darurile lui Dumnezeu asupra omului. Iar dacă vine acest dar, acoperă pe om şi de celelalte două patimi care sînt foarte grozave: că ce este mai rău decît a te mînia şi a face şi pe altul să se mînie, precum a zis sfîntul acela. Căci nicidecum nu se cuvine călugărului a se mînia, nici a face pe altul să se mînie.

 Adevărul vă spun că cel ce este cîrtitor, de nu se va acoperi mai curînd de darul lui Dumnezeu, puţin cîte puţin îşi iese din minte şi se îndrăceşte, tulburîndu-se şi pre sine şi pre alţii. De aceea, zice că smerenia nu se mînie, nici face pe cineva să se mînie, ci mai vîrtos păzeşte pe suflet de toată patima şi ispita.

Sfîntul Antonie, cînd a văzut cursele diavolului întinse pe faţa pămîntului şi oftînd a întrebat pe Dumnezeu: „Doamne, oare cine va putea scăpa de acestea?”, a primit răspuns că numai smerenia; ba mai mult, nu numai că scapă, ci nici nu este prinsă de ele. 

Vezi putere, frate? Vezi darul acestei fapte? 

Cu adevărat nu este alt lucru mai tare decît smerenia, nimic nu o biruieşte. 

Orice întristare i s-ar întîmpla smeritului, îndată se defăimă şi se osîndeşte că vrednic este de această întristare: nu-i place niciodată să defaime pe altul; nu aruncă niciodată vină asupra altuia.

 Astfel petrecînd fără tulburare şi fără întristare cu toată odihna, niciodată nu se mînie, nici face pe altul să se mînie.

Drept aceea bine a zis sfîntul că mai înainte de toate se cade a avea smerenie.
Însă sînt două feluri de smerenie, precum sînt şi două trufii.

 Prima mîndrie este aceea cînd cineva necinsteşte pe fratele său şi-i zice cuvinte urîte, nesocotindu-l, iar pe sine mai de cinste ca acela crezîndu-se. Unul ca acesta de nu se va întoarce îndată şi de nu se va nevoi să se îndrepte, puţin cîte puţin cade în cea de a doua mîndrie: mîndria împotriva lui Dumnezeu, socotind că tot lucrul bun ce a săvîrşit singur el l-a lucrat, cu mintea şi cu înţelepciunea lui şi nu cu ajutorul lui Dumnezeu.

 Am văzut fraţilor, pe cineva odată întru această ticăloasă stare, căruia de-i zicea cineva din fraţi vreun cuvînt, îl scuipa şi-i zicea: „Cine eşti tu? Nu cunosc decît pe Zosima şi pe Macarie.”

 Apoi a început să-i defaime şi pe aceştia şi să zică: „Nu ştiu decît pe Vasile şi Grigorie”; iar peste puţină vreme şi pe aceştia a început a-i defăima zicînd: „Nu ştiu decît numai pe Petru şi pe Pavel.”

 Acestuia i-am zis: „Frate, curînd o să te văd că-i defaimi şi pe aceştia.” Şi credeţi-mă; peste puţină vreme a început să zică: „Şi cine este Petru şi Pavel?  Nu sînt nici aceştia nimic, afară de Sfînta Treime”, iar mai pe urmă s-a mîndrit şi asupra lui Dumnezeu şi aşa s-a îndrăcit.

 De aceea, sîntem datori fraţilor, să ne nevoim din toată puterea noastră, să nu primim mîndria cea dintîi. Să ştiţi şi aceasta că este o mîndrie mirenească şi este o mîndrie călugărească. Mîndria mirenească înseamnă a te mîndri asupra fratelui tău că eşti mai bogat decît el, mai frumos, mai puternic, că porţi haine mai bune şi altele asemenea.  Cînd vezi pe cineva fălindu-se cu acestea, sau că mănăstirea lor este mai mare şi mai bogată, că are fraţi mulţi, să ştii că toţi aceştia se află în mîndria cea lumească. Tot aşa şi cei ce se trufesc cu cele fireşti, că are glas frumos şi cîntă bine, că este blînd şi slujeşte cu credinţă şi fără vicleşug, cu toate că acestea par mai vrednice de laudă decît cele dintîi, tot ale mîndriei lumeşti sînt. 

Are mîndrie călugărească cel ce se trufeşte că priveghează, că posteşte, înşirînd şi alte fapte bune ce face.  Şi de nu putem nicidecum să nu ne mîndrim, să ne mîndrim cu cele călugăreşti, iar nu cu cele lumeşti. Iată, v-am spus ce este mîndria cea dintîi şi ce este cea de a doua, care este mîndria lumească şi care cea călugărească. 

Deci să venim acum şi la cele două smerenii.
Smerenia cea dintîi este a socoti pe fratele tău mai cu minte şi la toate mai bun decît tine şi, fără a lungi cuvîntul, cînd cineva se socoate mai prejos decît toţi. Aceasta este cea dintîi smerenie, adică începătoare, căci te smereşti, socotindu-te mai mic decît altul, fără ca totuşi să te socoţi de nimic, ci tot ţi se pare a fi ceva. Cea de-a doua şi desăvîrşită smerenie este cînd nu numai pe tine te socoteşti de nimic, ci şi toate faptele tale le crezi că sînt din mila lui Dumnezeu, iar nu din hărnicia ta. Aceasta este smerenia cea adevărată a Sfinţilor, care se naşte în suflet din lucrarea poruncilor. 

IEROMONAH IOAN IAROSLAV ,,CUM SĂ NE MÂNTUIM? ,,
DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI.
SCARA ŞI MĂNĂSTIREA SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL – PETRU VODĂ, 2005

Dialog cu Parintele Proclu Nicau - Despre mantuire

,,Duhul Sfânt, când se atinge de inima cuiva, acela nu mai poate să fie aspru; acelui om îi pare rău de toate mărunţişurile, îi pare rău şi de unele mărunţişuri despre care zici că alea nu-s chiar păcate.,,

 Când Duhul Sfânt vrea să ajute pe cineva, atunci devine în acest fel: dacă el vrea să ducă o viaţă de pocăinţă, în unele dăţi, Duhul Sfânt se lasă simţit pe măsura pocăinţei şi a smereniei; dacă el a unit osteneala cu smerenia, atunci Duhul cel Sfânt se lasă simţit şi-l ajută pe om să ajungă acolo: eu dorm şi inima mea priveghează.

 Dacă a unit osteneala cu smerenia atunci pe om  îl ajută Duhul Sfânt, dar dacă a unit osteneala lui cu pomenirea de rău, cu cârtirea sau cu tulburarea, atunci Duhul cel Sfânt nu-l ajută. 
Poţi să te rogi ani întregi, că nu te-ajută; doar dacă noi unim smerenia cu osteneala – fie din priveghere, fie din metanii – atunci se lasă simţit Duhul Sfânt.

Pr. Proclu Nicău – Lupta pentru smerenie și pocăință




Parintele Proclu Nicau
,, Lacrimile smereniei si lacrimile nebune ,,

Cand iti arde inima de dorul de Dumnezeu si nu te mai poti opri din plans, lacrimile acelea-s de la Dumnezeu.

Dar, cu toate ca sunt de la Dumnezeu, noi trebuie sa ne smerim: .„Doamne, iarta-ma ca eu sunt pacatos, eu nu sunt vrednic…”


Duhul Sfant mangaie sufletul cand acesta plange in rugaciune.

Cand Duhul cel Sfant atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plans si este un plans mangaietor.

Daca il ai adeseori, Duhul Sfant iti curata inima si vei putea spori.

Asa Duhul Sfant iti va desavarsi smerenia si atunci, chiar de te va lauda toata lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimanui.

In timpul acelui plans, nu mai vrei sa te intalnesti cu nimeni ca sa-ti spuna ceva din veacul acesta inselator.

Sunt uneori si bucurii si lacrimi nebune.

Acelea il fac pe om sa se socoteasca ca este cineva.

Numai lacrimile care se varsa din inima, din smerenie, din cainta cuiva, care se crede pe sine cel mai mic si cu tot felul de lipsuri, sarac, si pe toti ii vede mai buni, si de toti ii este mila, si-i arde inima lui de dorul de Dumnezeu, numai acestea sunt de la Duhul Sfant salasluit in inima.

Foarte multa lume se inseala prin duhurile acestea – prin parerea ca el este mai bun ca altii.

Cat timp te lupti cu aceste ganduri (cum ca esti mai bun) vei lua cununa. Stii cand este caderea? Cand te-ai invoit cu ele, cand le-ai acceptat ca fiind adevarate, reale, cand le crezi.

Somnul calugarului sa nu fie gramada

Cand este bine sa fac canonul?

Canonul foarte mult ajuta dupa miezul noptii. Daca la biserica este slujba, utrenie sau priveghere, si eu fac canon in timpul acela, am pierdut.

Si daca dorm, mai tare am pierdut.

Asa-i complet: daca stau la utrenie, si de la utrenie ma duc la chilie, si intre doisprezece si patru dimineata ma nevoiesc.

Pe urma, daca vad ca vine somnul, si nu mai pot, este bine sa ma culc, ca sa se odihneasca cat de putin mintea, pentru ca sa pot judeca si sa pot face si ascultare.

Cel care are somnul cu intrerupere, acela sporeste repede.

Cat timp somnu-i tot gramada, nu poate spori calugarul.

Daca somnu-i gramada, ma trezesc ca mirean. Daca somnu-i impartit, ma scol ca si un calugar.

Daca te-ai culcat si in zece-douazeci de minute te-ai trezit, este ispita.

Nu ingerul lui Dumnezeu te-a trezit, ci diavolul, ca sa te tulburi.

Cat timp ii cineva bolnav cu nervii si are o stare nelinistita, la acea persoana trebuie mai mult pogoramant.

Trebuie sa aiba liniste, nu mai trebuie fortare prea mare; este o vatamare a mintii.

Candva a privegheat si a depasit masura.

Daca cineva si-a facut o masura de priveghere, si-l auzi ca n-a dormit doua nopti la rand – asta-i ispita.

Daca ti-ai facut o masura de priveghere, si vezi ca mintea nu mai judeca bine – nu mai poti deosebi binele de rau – atunci trebuie sa te culci, sa te odihnesti.

Sa avem mila de toti, chiar si de eretici

Duhul cel Sfant in multe feluri il trezeste pe suflet. Sunt unele vedenii sau visuri care se repeta si de trei ori pe noapte, dar si diavolul poate sa faca treaba asta.

Sau cand te rogi la Dumnezeu sa-ti descopere ceva, atunci Duhul Sfant iti poate descoperi.

Si ceea ce vezi prima oara vezi si a doua oara si a treia oara la fel, si atunci ai lacrimi de umilinta si multa smerenie.

Niciodata de cand ma stiu calugar si nici acum, nu am avut curajul sa-i cer si nu i-am cerut lui Dumnezeu nimic!

Sporul nostru este asa: toti care s-au trezit cu sufletul, n-au altceva de facut decat sa planga, si numai prin plans vom capata mila lui Dumnezeu. Alta cale nu mai este, caci omul cand plange si suspina din inima, atunci toate duhurile, toate ispitele se retrag, si atunci are o minte care intelege sanatos.

Dar cat timp sunt impietrit, nu pot deosebi binele de rau. Foarte mult ajuta lacrimile care ies din inima cu multa smerenie, cu multa cainta.

Un sfant parinte spune asa: „Striga la Dumnezeu prin fapte bune“.

Iar cand vezi ca nu poti face nicio fapta buna, foarte mult ajuta sa inmultim smerenia.

Sa vedem pe toti mai buni, sa avem mila de toti, chiar si de eretici

Sa ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, lumineaza-le mintea, sa se intoarca la Adevar“, pentru ca Duhul Sfant si pe ei ii va primi, daca se vor smeri. Ei au patima asta: se incred in ei, nu in Dumnezeu, si n-au evlavie la sfinti.

Duhul cel Sfant s-a salasluit in inimile tuturor mucenicilor care au cautat sa biruie patimile trupesti si sufletesti si sa slujeasca Bunului Dumnezeu.

Iar sectele si chiar credinciosii care se incred in ei insisi, sau se cred ceva, sau cred ca sunt mai buni ca altii, sunt de plans. Doamne, fereste!

Un sfant avea o smochina si se ruga plangand: „Doamne, nu ma lasa, ca ma lupta gandul sa mananc smochina aceea” – el se lupta ca sa poata birui acel gand.

Bunul Dumnezeu celor ce se lupta cu acele mici, le va da puteri sa se lupte si cu cele mari. Cei care nu se pazesc de cele mici, fara sa vrea cad in cele mari.

Foarte mult ajuta marturisirea si cainta.

Pentru sectari este bine sa ne rugam, dar nu la Sfanta Liturghie. Rugaciunea pentru aproapele este ca o milostenie duhovniceasca.
Ras si gluma sau asprime?

Cum se tanguieste inima dupa Dumnezeu?

Daca ai simtit inima – si numai asa o poti simti: daca duci o viata de pocainta si-ti pare rau – doresti mantuirea.

Atunci Duhul Sfant te indeamna sa zici „Doamne Iisuse…“, si asculti cu urechea sufletului si-l pui pe gand, care iese din inima, sa zica „Doamne Iisuse…“. Atunci vei capata rugaciunea asta a inimii.

Daca rad si glumesc, pierd!

Sa fiu aspru cu mine, sa ma inchid.

Calea de mijloc. Unele dati, mai bine sa pierd, numai sa nu jignesc pe aproapele.

Dar nici prea multa gluma, pentru ca atunci pierd in partea cealalta”.

Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”, Editura Agaton, Fagaras, 2010

Sfantul Ignatie Briancianinov - Dumnezeu ajuta omului in necazuri

 Sfântul Macarie cel Mare spune că, din negrăita bunătate a lui Dumnezeu, ce se pogoară neputinţei omeneşti, se întâlnesc suflete ce s-au împărtăşit de harul dumnezeiesc, pline de mângâiere cerească şi care se desfată de lucrarea în ei a Sfântului Duh şi, totodată, rămân, din pricină că nu au cercare, într-o stare ca de copilărie, într-o stare foarte neîndestulătoare faţă de starea pe care o cere şi o aduce adevărata nevoinţă

  Invăţaţi de Dumnezeiasca Scriptură şi de scrierile Sfinţilor Părinţi, credem şi mărturisim că harul dumnezeiesc lucrează acum ca şi mai înainte în Biserica Ortodoxă, în ciuda faptului că se află puţine vase vrednice de el.

 El îi umbreşte pe acei nevoitori ai lui Dumnezeu care îi plac lui. Cei care spun că în ziua de azi este cu neputinţă creştinului să devină părtaş al Sfântului Duh contrazic Sfânta Scriptură şi pricinuiesc sufletelor lor cea mai mare vătămare cu putinţă, precum minunat arată Preacuviosul Macarie cel Mare.

 Aceştia, neîntrezărind în creştinism nici un ţel deosebit de înalt, necunoscând acest ţel, nu se străduiesc şi nici măcar nu se gândesc să-l atingă: mulţumindu-se doar cu împlinirea exterioară a câtorva fapte bune, se lipsesc singuri de desăvârşirea creştină. 

Ceea ce e mai rău este că ei, fiind mulţumiţi cu starea lor şi socotindu-se, din pricina purtării lor exterioare, urcaţi pe culmea vieţuirii duhovniceşti, nu numai că nu pot avea smerenie, sărăcie duhovnicească şi străpungere a inimii, ci cad şi în părere de sine, în înălţare de sine, în amăgire de sine, în înşelare şi nu se mai îngrijesc câtuşi de puţin de sporirea cea adevărată. 

Dimpotrivă, cei care cred în existenţa desăvârşirii creştine năzuiesc către ea cu toată osârdia, purced la o nevoinţă neşovăielnică, pentru a o atinge.
 Concepţia nerătăcită despre desăvârşirea creştină îi păzeşte de trufie: prin rugăciune, ei stau întru uimire şi plâns înaintea intrării zăvorâte în această cămară duhovnicească. 

Ajungând prin Evanghelie să se vadă pe sine în lumina cea adevărată, ei cugetă despre sine cu smerenie, cu umilinţă: se recunosc ca robi netrebnici, care nu au împlinit rostul aflat şi dinainte hotărât de Răscumpărătorul pentru oamenii pe care i-a răscumpărat.

 Omul imprastiat este de obicei nestatornic: simtirile inimii lui sunt lipsite de adancime si putere, si drept aceea, sunt nestatornice si neindelungate.

Precum fluturele zboara din floare in floare, asa si omul imprastiat trece de la o desfatare pamanteasca la alta, de la o grija desarta la alta.

Omul imprastiat e strain de iubirea de aproapele: el priveste cu nepasare la suferintele oamenilor si lesne pune asupra lor poveri anevoie de purtat.

Necazurile lucreaza cu putere asupra celui imprastiat, tocmai fiindca acesta nu le asteapta. El asteapta doar bucurii.

Daca necazul este puternic, insa degrab trecator, omul imprastiat il uita repede in zarva desfatarilor. Ne­cazul indelungat il striveste.

Imprastierea insasi il pedepseste pe cel dedat ei: cu vremea il plictiseste si el, intrucat nu si-a agonisit nici un fel de cunostinte si intipariri sufletesti temeinice, se lasa prada unei trandavii chinuitoare, fara sfarsit.

Imprastierea, care este atat de vatamatoare indeob­ste, este deosebit de vatamatoare in lucrarea lui Dum­nezeu, in lucrarea mantuirii, care cere priveghere si luare aminte statornice, incordate.

Privegheati si rugati-va, ca sa nu intrati in ispita (Mt. XXV, 41), graieste Domnul catre ucenicii Sai.

Tuturor zic: Privegheati (Mc. XIII; 37), a vestit El la toata crestinatatea – prin urmare si celei a vremurilor noastre.

Cel ce duce viata imprastiata se impotriveste nemij­locit, prin viata sa, poruncii Domnului Iisus Hristos.

Toti sfintii au fugit cu osardie de imprastiere. Ei se adunau in sine neincetat sau cel putin, cat de des puteau, luand aminte la miscarile inimii si mintii si dandu-le indreptare potrivita cu poruncile Evangheliei.

Obisnuinta luarii aminte la sine il pazeste pe om de imprastiere chiar si atunci cand el se afla inconjurat din toate partile de zarva si pricini de raspandire. Cel cu luare aminte la sineramane insingurat, singur cu sine, chiar si in mijlocul multimii.

Afland prin cercare folosul luarii aminte si vatama­rea adusa de imprastiere, oarecare dintre Parintii cei mari a spus: „Fara sa priveghem cu deadinsul asupra noastra nu putem spori in nici o fapta buna”.

Este un lucru lipsit de judecata sa ne petrecem scur­ta viata pamanteasca, data noua pentru pregatirea de vesnicie, doar in indeletniciri pamantesti, in placeri nimicnice, in nenumarate pofte si dorinte neimplinite, alergand fara seriozitate de la o desfatare a simturilor la alta, uitand sau amintindu-ne rareori si superficial de vesnicia cea mareata si totodata infricosata, de care nu vom putea fugi.

Lucrarile lui Dumnezeu – e un lucru invederat – tre­buie sa fie cercetate cu cea mai mare evlavie si luare aminte, altminteri omul nu le va putea nici cerceta, nici cunoaste.

Lucrarea cea mare a lui Dumnezeu – zidirea omului, iar dupa aceea, dupa caderea lui, innoirea prin rascumparare – trebuie cunoscuta in amanunt fiecarui cres­tin; fara aceasta cunoastere el nu poate sti si implini datoriile crestinesti. Cunoasterea marii lucrari a lui Dumnezeu nu poate fi dobandita de catre cel imprastiat!

Poruncile lui Hristos nu au fost date numai omului dinafara, ci mai vartos celui launtric: ele cuprind toate gandurile si simtamintele omului, pana si cele mai subtiri miscari ale lui. A pazi aceste porunci este cu neputinta fara priveghere statornica si adanca luare aminte.Privegherea si luarea aminte nu sunt cu putinta pentru cel ce duce viata imprastiata.

Pacatul si cel ce foloseste pacatul, diavolul, se furi­seaza pe nesimtite in minte si in inima. Omul este dator sa stea necontenit de straja impotriva vrajmasilor sai nevazuti.
Cum va sta la aceasta straja, daca este dedat imprastierii?

Omul imprastiat se aseamana unei case fara usi si fara zavoare: nici o comoara nu poate fi pazita intr-o astfel de casa; ea e deschisa pentru hoti, talhari si des­franate.

Viata imprastiata, plina de griji lumesti, ii aduce omu­lui slabanogire, la fel ca imbuibarea cu mancare si bautura (Lc. XXI, 34).

 Un asemenea om este tintuit de pamant, e prins numai cu cele vremelnice si desarte; slu­jirea lui Dumnezeu devine pentru cel imprastiat un lucru de mana a doua; insusi gandul la aceasta slujire e pentru el salbatic, plin de intuneric, nesuferit de apasator.

Viata cu luare aminte slabeste lucrarea simturilor trupesti asupra omului – ascute, intareste, educa lu­crarea simturilor sufletesti. Dimpotriva, imprastierea adoarme simturile sufletesti: ea se hraneste prin lucrarea necontenita a simturilor trupesti.

In zadar spun cei imprastiati ca viata imprastiata este un lucru nevinovat! Prin aceasta, ei isi dau in vi­leag rautatea bolii de care sunt cuprinsi. Boala lor este atat de mare, toceste atat de mult simturile sufletului, ca sufletul bolnav de ea nici macar nu simte starea sa jalnica.

Cei ce voiesc a deprinde luarea aminte, sunt datori a se infrana de la orice indeletnicire desarta.Amin”.

din ,,Experinte ascetice,, 

Sfantul Ignatie Briancianinov, Editura Sofia, 2009