Viata si minunile Sf. Nectarie Taumaturgul de la Eghina (film documentar)

Sfantul Ierarh Nectarie de la Eghina

Invataturi alese

Nevointa duhovniceasca


Scopul vietii noastre este sa devenim desavarsiti si sfinti, fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Imparatiei Cerurilor. Sa luam aminte ca nu cumva de dragul vietii acesteia sa ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pamantesti sa neglijam scopul vietii noastre.
Postul, privegherea si rugaciunea, prin ele insele nu aduc roadele dorite, pentru ca ele nu sunt scopul vietii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.
Impodobiti-va cu virtuti! Nevoiti-va sa alungati patimile sufletesti ! Curatiti-va inima de toata murdaria si pastrati-o curata, ca sa vina Domnul si sa Se salastuiasca inlauntrul vostru, ca sa va umple Duhul Sfant cu dumnezeiestile Sale daruri.
Copiii mei iubiti, acestea sa fie singura voastra preocupare si grija. Acestea sa fie totdeauna scopul si dorinta voastra. Pentru acestea sa va rugati lui Dumnezeu.
Sa Il cautati in fiecare zi pe Domnul, insa inlauntrul inimii voastre, nu in afara ei. Iar cand Il veti gasi, stati cu frica si cutremur, ca Heruvimii si Serafimii, pentru ca inima voastra s-a facut tron al lui Dumnezeu. Dar ca sa-L aflati pe Domnul, smeriti-va pana la pamant, pentru ca El se scarbeste de cei mândri, pe cand pe cei smeriti cu inima ii iubeste si ii cerceteaza.
Daca te vei nevoi cum se cuvine, Dumnezeu te va sprijini. Prin nevointa ne vedem neputintele, lipsurile si greselile. Nevointa este oglinda starii noastre duhovnicesti. Cel ce nu se nevoieste, nu se cunoaste pe sine insusi.
Luati aminte chiar si la greselile mici. Daca din neluare-aminte se intampla sa pacatuiti, nu deznadajduiti, ci sculati-va repede si cadeti inaintea lui Dumnezeu, Care are puterea sa va ridice.
Avem inlauntrul nostru neputinte si patimi adanc inradacinate. Multe dintre ele sunt mostenite.Toate acestea nu pot fi alungate degraba, nici prin neliniste si intristare apasatoare, ci prin rabdare si staruinta, cu grija si luare-aminte.
Intristarea peste masura ascunde inlauntrul ei mandria. De aceea este vatamatoare si primejdioasa si de multe ori este provocata de diavol, ca sa-l impiedice pe nevoitor in calea lui.
Calea care duce la desavarsire este lunga. Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere ! Infruntati cu rabdare caderile voastre, ridicati-va repede si nu ramaneti, precum copiii in locul in care ati cazut, plangand si tanguindu-va nemangaiati.
Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita. Nu deznadajduiti daca se intampla sa cadeti iarasi in aceleasi pacate. Multe dintre ele sunt puternice, atat din pricina firii, cat si din pricina obisnuintei, insa cu trecerea timpului si prin straduinta sunt biruite. Nimic sa nu va duca la deznadejde.


Ispitele

Ispitele sunt ingaduite ca sa ni se descopere patimile ascunse, ca sa ne luptam cu ele si sa ne tamaduim sufletele. Sunt si ele un semn al milei dumnezeiesti. Pentru aceasta, lasa-te cu incredere in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, ca sa te intareasca in nevointa ta. Nadejdea in Dumnezeu nu poate sfarsi niciodata in deznadejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu stie cat poate rabda fiecare dintre noi si ingaduie ispitele dupa puterea noastra. Insa trebuie ca si noi sa fim cu luare-aminte, ca sa nu intram singuri in ispita.
Incredintati-va lui Dumnezeu cel bun, Cel tare, Cel viu si El va va povatui la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ia aminte la cei ce rabda incercarile si intristarile pentru dragostea Sa. Asadar, nu va imputinati cu sufletul si nu va temeti.
Nu vreau sa va intristati si sa va tulburati pentru cele ce se intampla impotriva vointei voastre, oricat de indreptatita ar fi ea. O asemenea intristare arata existenta egoismului. Luati aminte la egoism, care se ascunde sub lucruri indreptatite. Luati aminte si la intristarea neasteptata, care ia nastere dintr-o mustrare dreapta. Intristarea peste masura este de la vrajmasul. Una singura este adevarata intristare, cea care ne cuprinde atunci cand cunoastem bine starea nenorocita a sufletului nostru. Toate celelalte intristari nu au nici o legatura cu Harul lui Dumnezeu.
Ingrijiti-va sa paziti In inima voastra bucuria Sfantului Duh si sa nu ingaduiti vicleanului sa-si verse otrava sa. Luati aminte! Luati aminte ca nu cumva raiul pe care il aveti inlauntrul vostru sa se prefaca in iad.

Rugaciunea

Principala lucrare a omului este rugaciunea. Omul a fost zidit ca sa-L laude pe Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care i se potriveste. Numai aceasta explica esenta sa duhovniceasca. Numai ea indreptateste locul aparte pe care il ocupa In cadrul zidirii. Omul a fost zidit ca sa-L slaveasca pe Dumnezeu si sa fie partas al dumnezeiestii Sale bunatati si fericiri.
Fiind chip al lui Dumnezeu, inseteaza dupa El si se straduieste sa se inalte spre El. Prin rugaciune si cantare de lauda omul simte bucurie. Duhul sau se veseleste si inima lui salta. Cu cat se roaga mal mult, cu atat sufletul sau se goleste de dorintele lumesti si se umple de bunatatile ceresti. Si pe masura ce se desparte de cele pamantesti si de placerile vietii, se umple de bucurie cereasca. Cercarea si experienta ne incredinteazã de adevarul acesta.
Lui Dumnezeu ii sunt bineplacute acele rugaciuni care se aduc asa cum se cuvine, adica avand simtamantul nedesavarsirii si al nevredniciei noastre. Ca sa existe insa un asemenea simtamant, trebuie sa ne lepadam cu desavarsire de eul nostru cel rau si sa implinim poruncile lui Dumnezeu. Este nevoie de smerenie si de lucrare duhovniceasca fara incetare.
Incredintati lui Dumnezeu toate grijile voastre. El va poarta de grija. Nu fiti mici la suflet si nu va tulburati. Acela care cerceteaza adancurile ascunse ale sufletului omenesc, cunoaste si dorintele noastre si are puterea sa le implineasca asa cum stie El. Voi numai rugati-va Lui si nu va pierdeti curajul. Nu socotiti ca, deoarece dorinta voastra este sfanta, aveti dreptul sa va plangeti atunci cand rugaciunile voastre nu sunt ascultate. Dumnezeu va implineste dorintele intr-un mod pe care nu-l cunoasteti. Asadar, linistiti-va si chemati pe Domnul !
Rugaciunile si cererile prin ele insele nu ne duc la desavarsire, ci Domnul este Cel care ne desavarseste. El vine si Se salastuieste inlauntrul nostru cand implinim poruncile Lui. Si una dintre primele porunci este ca in viata noastra sa se faca nu voia noastra, ci voia lui Dumnezeu. Si sa se faca intocmai asa cum se face in Cer de catre Ingeri, ca sa putem si noi sa spunem: » Doamne, nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pe pamant! ». Asadar, daca nu-L avem pe Hristos inlauntrul nostru, rugaciunile si cererile noastre ne duc la inselare.

Pacea

Pacea este un dar dumnezeiesc, care se da cu imbelsugare celor care se impaca cu Dumnezeu si implinesc dumnezeiestile Sale porunci.
Pacea este lumina si de aceea fuge de pacat, care este intuneric. Un pacatos nu are pace niciodata.
Nevoiti-va impotriva pacatului si nu va tulburati cand se starnesc patimile inlauntrul vostru, caci atunci cand in lupta impotriva lor biruiti, ridicarea patimilor vi se face pricina de pace si bucurie.
Cautati pacea cu totii si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12.14.)
Pacea si sfintenia sunt doua conditii necesare pentru cel ce inseteaza sa vada fata lul Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijina sfintenia.
Sfintenia nu ramane intr-o inima tulburata si manioasa. Mania, cand ramane mult timp in suflet, duce la dusmanie si ura impotriva aproapelui. Din aceasta pricina trebuie sa ne impacam indata cu fratele nostru, ca sa nu ne lipsim de Harul lui Dumnezeu care ne sfinteste inima.
Cel ce este in pace cu sine insusi este in pace si cu aproapele sau si cu Dumnezeu. Un astfel de om este sfintit, pentru ca Insusi Dumnezeu locuieste inlauntrul sau.

Dragostea

Cautati dragostea. Cereti in fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Impreuna cu dragostea vine tot binele si vin toate virtutile. Iubiti, ca si voi sa fiti iubiti de ceilalti. Dati-I lui Dumnezeu toata inima voastra, ca sa ramaneti in dragoste. « Cel ce ramane In iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el » ( I Ioan 4.16).
Aveti datoria sa fiti cu multa luare-aminte la relatiile dintre voi, sa va cinstiti unul pe altul ca niste chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Sa nu cautati niciodata la trup si la frumusetea lui, ci la suflet. Luati aminte la simtamantul dragostei, caci atunci cand inima nu este incalzita de rugaciune curata, dragostea este in primejdie de a deveni trupeasca si nefireasca, este in primejdie sa intunece mintea si sa arda inima.
Trebuie sa cercetam in fiecare zi daca nu cumva dragostea noastra nu izvoraste din plinatatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care privegheaza ca sa-si pastreze curata dragostea, va fi pazit de cursele vicleanului, care incearca incet-incet sa prefaca dragostea crestineasca in dragoste lumeasca.

Discernamantul

Va sfatuiesc sa aveti in toate discernamant si intelepciune. Feriti-va de extreme. Nevointa trebuie sa se faca cu masura. Cel ce nu are virtuti mari si se nevoieste asemenea celor desavarsiti, vrand sa traiasca cu asprime, precum Sfintii Asceti, se primejduieste sa fie luat in stapanire de mandrie si sa cada. Pentru aceasta, umblati cu discernamant si nu va irositi timpul prin osteneli fara masura. Amintiti-va ca nevointa trupeasca este un simplu ajutor dat sufletului, ca sa ajunga la desavarsire. Pentru a ajunge la desavarsire este nevoie mai ales de nevointa sufletului.
Nu intindeti coarda peste masura. Sa stiti ca nu puteti sa-L zoriti pe Dumnezeu sa va dea darurile Sale. Da atunci cand vrea El. Tot ceea ce primim este un dar al milostivirii lui Dumnezeu.
Nu cautati sã ajunge la masuri inalte prin nevointe mari, fara sa aveti virtuti, pentru ca va primejduiti sa cadeti in inselare din pricina mandriei si indraznelii. Cel care vrea harisme si stari duhovnicesti inalte, fiind inca impovarat de patimi, ca un fara de minte si mandru, cade in inselare. Mai inainte de toate trebuie sa se nevoiasca pentru curatirea sa. Dumnezeiescul Har daruieste harismele, ca o rasplata, celor care s-au curatit de patimi. Ii cerceteaza fara zgomot si in ceasul cand nici nu se gandesc.

Mandria

Mandria mintii este mandria satanica, care Il tagaduieste pe Dumnezeu si Il huleste pe Sfantul Duh. Din aceasta pricina se si vindeca foarte greu. Este un intuneric adanc, care impiedica ochii sufletului sa vada lumina care se afla inlauntrul sau si care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.
Mandria inimii insa nu este rod al mandriei dracesti, ci ia nastere din diferitele stari si intamplari: bogatie, slava, cinstire, daruri sufletesti si trupesti (inteligenta, frumusete, putere, indemanare si altele). Toate acestea ii fac pe oamenii lipsiti de minte sa devina trufasi, infumurati, insa fara sa ajunga atei. Acestia de multe ori sunt miluiti de Dumnezeu, inteleptiti si indreptati. Inima lor se smereste, inceteaza sa mai caute slava desarta si astfel se tamaduiesc.
Lucrarea duhovniceasca care sa va preocupe sa fie cercetarea inimii voastre. Nu cumva se cuibareste in ea, ca un sarpe veninos, mandria, patima care da nastere multor rele, care omoara virtutile si invenineazã totul ? Trebuie totdeauna sa fiti cu luare-aminte fata de aceasta rautate luciferica.
Cred ca nu gresesc daca spun ca toata preocuparea noastra duhovniceasca consta in descoperirea si nimicirea mandriei si a odraslelor ei. Daca ne izbavim de ea si se salastuieste in inima noastra smerita cugetare, atunci le avem pe toate, caci acolo unde se afla adevarata smerenie, se afla adunate si toate celelalte virtuti care ne inalta pana la Dumnezeu.

Nobletea duhovniceasca

Crestinii au datoria, dupa porunca Domnulul, sa devina sfinti si desavarsiti. Desavarsirea si sfintenia se intiparesc adanc mai intai in sufletul crestinului, iar de acolo isi pun pecetea asupra gandurilor, dorintelor, cuvintelor si faptelor sale. Astfel Harul lui Dumnezeu, care se afla in suflet, se manifesta si in purtarea exterioara.
Crestinul este dator sa se poarte fata de toti cu noblete. Din cuvintele si faptele sale sa se raspandeasca Harul lui Dumnezeu, care salastuieste in sufletul sau, astfel incat sa se faca aratata viata sa sfanta si sa fie slavit Numele lui Dumnezeu.
Cel care este masurat in cuvinte, este masurat si in fapte. Cel care isi cerceteaza cuvintele pe care urmeaza sa le spuna, isi cerceteaza si faptele pe care urmeaza sa le savarseasca si niciodata nu va trece peste hotarul bunei si virtuoasei purtari.
Cuvintele insuflate de Har ale crestinului au intotdeauna delicatete si noblete. Acestea sunt cele care dau nastere dragostei si aduc pace si bucurie. Dimpotriva, vorbirea in desert naste ura, vrajmasii, suparari, certuri, tulburari si razboaie.
Asadar, totdeauna sa avem noblete. Niciodata sa nu iasa din gura noastra cuvantul rau, cuvant care nu este dres cu Harul lui Dumnezeu, ci totdeauna cuvinte bune care vadesc nobletea cea intru Hristos si starea noastra sufleteasca buna.

Doxologie

Crestinul este dator sa-L slaveasca pe Dumnezeu, atat cu trupul, cat si cu sufletul sau. De altfel amandoua apartin lui Dumnezeu si prin urmare nu are dreptul sa le necinsteasca si sa le strice, ci sa le pastreze sfinte si sa se foloseasca de ele cu multa recunostinta.
Cel ce isi arninte ca trupul si sufletul sau apartin lui Dumnezeu, se poarta fata de ele cu evlavie si cu frica sfanta, pastrandu-le curate de toata intinaciunea, petrecand intr-o continua comuniune cu Acela Care le sfinteste si le intareste.
Omul Il slaveste pe Dumnezeu cu trupul si cu sufletul sau mai intai atunci cand isi aminteste ca a fost sfintit de Dumnezeu si s-a unit cu El, iar apoi cand isi uneste voia sa cu voia lui Dumnezeu, astfel incat sa implineasca totdeauna voia Lui cea buna si desavarsita. Un astfel de om nu traieste pentru sine insusi, ci pentru Dumnezeu. Lucreaza pe pamant pentru Imparatia lui Dumnezeu. Il slaveste in toate pe Dumnezeu, in cuvinte si in fapte. Faptele sale, care sunt savarsite spre binele aproapelui, sunt prilej de slavire a numelui lui Dumnezeu. Viata sa straluceste de lumina dumnezeiasca si se face astfel povatuitor catre Dumnezeu pentru cei care inca nu L-au cunoscut.

Calea fericirii

Nimic nu este mai de pret decat o inima curata, pentru ca o astfel de inima devine tron al lui Dumnezeu. Si ce este mai plin de slava decat tronul lui Dumnezeu ? Cu siguranta ca nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curata : "Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu " (II Corinteni 6,16.).
Asadar, cine este mai fericit decat acesti oameni ? Si de ce bunuri pot sa ramana lipsiti ? Nu se gasesc toate darurile si harismele Sfantului Duh in fericitele lor suflete ? De ce mai au nevoie ? De nimic, cu adevarat, de nimic ! Pentru ca Il au in inima lor pe Insusi Dumnezeu !
Cat se inseala oamenii care cauta fericirea departe de ei insisi, in tari straine si in calatorii, in bogatie si slava, in averi mari si placeri, in desfatari trupesti, in lux si in tot felul de desartaciuni, care se sfarsesc in amaraciune ! Ridicarea turnului fericirii in afara inimii noastre seamana cu zidirea unei cladiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curand o astfel de constructie se va prabusi la pamant.
Fratii mei ! Fericirea se afla inlauntrul vostru si fericit este omul care intelege aceasta. Cercetati-va inima si vedeti in ce stare duhovniceasca va aflati ! Nu cumva inima voastra si-a pierdut indrazneala inaintea lui Dumnezeu ? Nu cumva constiinta va mustra pentru calcarea poruncilor Lui ? Nu cumva va invinuieste pentru nedreptati, minciuni si neglijarea indatoririlor fata de Dumnezeu si fata de aproapele ? Cercetati si vedeti daca nu cumva inima voastra a fost umpluta de rautati si patimi, daca nu cumva s-a abatut pe cai nedrepte !
Din nefericire, cel care nu are grija de inima sa, se lipseste de tot lucrul bun si cade intr-o multime de rautati. Alunga bucuria si se umple de amaraciune si de frica. Alunga dragostea si primeste ura. Alunga toate harismele si roadele Sfantului Duh pe care le-a primit la Botez si se face salasul tuturor acelor rele care il fac pe om vrednic de plans si de trei ori ticalos.
Fratii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toti sa fim fericiti, atat in viata aceasta, cat si in cealalta. Pentru aceasta a intemeiat Sfanta Sa Biserica, ca sa ne curateasca de pacat, sa ne sfinteasca, sa ne faca prieteni ai Sai, sa ne daruiasca binecuvantarile Cerului.
Biserica sta mereu cu bratele deschise, ca sa ne primeasca. Sa alergam repede toti cei care avem constiinta impovarata. Sa alergam la Biserica, caci ea este gata sa ridice povara noastra cea grea, sa ne daruiasca indrazneala catre Dumnezeu, sa ne umple inima de bucurie si de fericire.

sursa    http://sfantulnectarie.ro

Parintele Cleopa Ilie despre viata de dincolo de moarte

Am văzut călătoria sufletului după moarte

 Omului i se deschid ochii, când i se apropie sfârşitul, şi vede lumea nevăzută care se află în jurul nostru. Vede Îngerii care se luptă cu diavolii, căci în jurul lui se află atâţia draci, câte păcate a făcut, şi atâţia îngeri, câte fapte bune a făcut. 
Dacă nu s-a îngrijit în viaţă să se spovedească şi să se împărtăşească, el are toată povara păcatelor. Şi pentru fiecare păcat, stă pe om, un diavol. 
Acesta vede venind asupra sa, mulţime de diavoli, unul mai hidos decât altul.
 Şi omul este înfricoşat, se zbate în pat, ar vorbi dacă ar putea, dar i s-a legat limba. Acum nu mai poate vorbi. Cei care reuşesc să vorbească, cer să vină preotul, ca să se spovedească. Unii se aruncă din patul de suferinţă, de frica diavolilor, alţii îţi zic: uite iese dracul de sub pernă, uite vine peste mine; se zbate, se învârteşte în pat, aruncă lucrurile, şi este asaltat de diavoli din toate părţile. Cei din familie, văd toată neliniştea şi spaima, dar ei nu văd ceea ce vede cel care este pe moarte. Ca să-l ajute, rudele cheamă preotul, ca să-i citească rugăciuni, iar de poate vorbi, face spovedanie, şi primeşte Împărtăşanie, şi se linişteşte. 
Face Sf.Maslu, pentru iertare de păcate. După Maslu, chinurile se mai uşurează. La cei cu păcate grele se face săptămânal Sfântul Maslu. Se pot face până la 9 masluri. 
Unii, care au trăit toată viaţa fără cununie cer pe patul de moarte ca să-i cunune preotul. Le face preotul slujba Sfintei Cununii, acum pe patul de moarte. Vine cu cununiile acasă, şi îi cunună, dacă muribundul mai poate vorbi. Dacă nu mai poate vorbi, nu se poate face cununia.
-Cel care toată viaţa a trăit cu dreptate,împlinind cele plăcute Lui Dumnezeu, şi s-a spovedit şi împărtăşit în toate posturile rânduite de Sfânta Biserică, spre sfârşitul vieţii diavolii îl luptă, ca să-l prăbuşească măcar în ultimul moment.
1.-Diavolii caută să-ţi arate păcatele făcute în viaţă, cât munţii, ca să te ducă la deznădejde, şi să gândeşti că nu te poţi mântui. Tu să zici: prin spovedania făcută, şi prin canonul împlinit, prin Sfânta Împărtăşanie primită, prin mila Lui Dumnezeu, păcatele mele cele multe, au fost iertate.
2.-Îţi aduce satana suferinţe trupeşti, ca să te facă să deznădăjduieşti, şi să-L huleşti pe Dumnezeu. Tu să zici:- Doamne, pentru păcatele mele pătimesc eu aceasta.
3.-Poate îţi aduc în minte gânduri de mândrie: - Uite ce fapte bune am făcut, şi ce posturi am ţinut, şi ce multe rugăciuni am făcut… Tu să zici:
- Toată viaţa m-am străduit să fac cele plăcute Lui Dumnezeu, dar nu am împlinit decât puţine, şi chiar şi acelea împlinite, nu sunt desăvârşite. Nădăjduiesc însă la mila Lui Dumnezeu, că va privi cu îndurare, la mine nevrednicul.
Călătoria sufletuluiam văzut-o în felul următor:
Din clipa când omul moare şi până când trupuleste înmormântat, iată cum petrece sufletul cele trei zile:
O zi: Prima zi.
Sufletul când a ieşit din trup, stă 24 ore la capul celui mort, stă în picioare, şi priveşte trupul din care a ieşit; vede şi aude ce vorbesc rudele rămase în viaţă.
Oricât de păcătos ar fi un om, până la judecată, sufletul este strălucitor ca un Înger, este luminos, are chipul slavei celei dintâi. Este frumos şi tânăr, chiar dacă cel mort este om în vârstă.
O zi: A doua zi.
Apoi iarăşi timp de 24 de ore, Îngerul Păzitor, poartă sufletul cu el peste tot pe unde a călătorit în viaţa pământească, îi arată faptele făcute în viaţă, bune şi rele, şi-i spune: aici ai băut şi te-ai certat şi ai înjurat; aici ai furat; aici cuvinte de ruşine ai spus; aici ai vorbit de rău pe altul; aici ai fost la ghicitoare; aici ai făcut milostenie; aici ai fost la Liturghie; aici ai făcut parastas pentru cei morţi ai tăi, ca să-i scoţi din iad; aici ai cheltuit salariul pe jocuri de noroc; aici ai făcut rugăciune; aici ai miluit un sărman; aici ai fost la o vrăjitoare şi i-ai cerut să-ţi lucreze vrăji; aici ţi-ai cumpărat podoabe şi tot felul de zorzoane cu care te-ai împodobit;  etc. 
Aceasta se perindă cu mare viteză, pentru că merge mai repede decât gândul, şi-ţi arată cu cine ai vorbit, şi cine mai era de faţă când ai făcut fapta, îţi arată şi cu ce haine erai îmbrăcat.
O zi : A treia zi.
Sufletul trebuie să plece la Tronul Dumnezeiesc ca săse închine Lui Dumnezeu, adică sfintei Treimi. Pentru această călătorie, Îngerul Păzitor, primeşte din cer încă şase îngeri, care împreună cu Îngerul Păzitor, însoţesc acel suflet, până la Tronul lui Dumnezeu.
 În această călătorie, sufletul trece prin cele 24 de vămi, şi la fiecare vamă, diavolii îi arată scris tot ce a făcut omul în viaţă. Îi arată, nu numai faptele, îi arată şi gândurile pe care le-a avut. Dacă în gândul tău ai dorit răul altuia, aceasta este fapta vrăjitorilor.
La fiecare vamă, diavolii se reped să smulgă acel suflet dintre îngeri, ca să-l ia cu ei, şi să-l chinuiască. De spaimă, sufletul se ascunde Sub aripile Îngerului Păzitor.
Când ajungi la Tronul Dumnezeiesc, pe care stă Sfânta Treime, sunt de faţă : Maica Domnului, Sfinţii, Îngerii, Heruvimii, şi Serafimii care cântă : » Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Savaot, plin este Cerul şi pământul de Slava Sa ».
La Tronul Dumnezeiesc, Îngerul păzitor, rămâne lângă acel suflet la judecată.
Îngerul păzitor, va însoţi acel suflet, în toate locurile în care va fi trimis. După judecata particulară, îngerul păzitor, nu se desparte de acel suflet.
 Este trimis în Rai, sau merge în iad cu acel suflet, şi îl însoţeşte până la Judecata Universală, Judecata cea de Apoi, adică Ultima. Dacă sufletul va fi trimis în iad, Îngerul Păzitor îi aduce acolo, toate pomenile cu lumânare aprinsă, pe care le fac rudele de pe pământ, pentru uşurarea situaţiei acelui suflet.
Deci, a ieşit sufletul din trup şi petrece aici pe pământ trei zile, iar în ziua a treia, merge la Tronul Dumnezeiesc, ca să se închine înaintea Sfintei Treimi. De aceea în a treia zi de la moarte, ziua când are loc înmormântarea trupului, rudele fac pomană mare, parastas, şi preotul face slujba de înmormântare, care este cea mai puternică slujbă, care se face pentru iertarea şi deslegarea de păcate a celui mort. Cei din familie, prietenii, cunoştinţele, se roagă împreună cu preotul, pentru iertarea păcatelor acelui suflet. Rugăciunile acestea, lumânările aprinse, tămâia, milostenia, pomana făcută de cei de pe pământ pentru acel suflet, ajung ca jertfă înaintea Lui Dumnezeu.
Acum, în a treia zi, sufletul fiind în faţa Dreptului Judecător, a Mântuitorului Iisus Hristos, este întrebat despre toate faptele făcute în viaţă, şi despre gândurile avute. Ţi se arată şi cele bune ale tale, şi cele rele, despre banii care i-ai cheltuit în viaţă… I-ai cheltuit pe lucruri trupeşti, ca să-ţi împlineşti nişte pofte păcătoase ca lux, bijuterii, petreceri, beţii, desfrâu? I-ai cheltuit pentru cele sufleteşti, ca milostenie, liturghii, parastase, pentru cei morţi ai tăi, ca să-i scoţi din iad ; i-ai cheltuit pe lumânări tămâie, icoane sfinte, zidirea de biserici…După ce l-a cercetat, Dumnezeu, porunceşte :
- „Duceţi sufletul acesta, şase zile în Rai !„
Şi sufletul este trimis cu îngerul păzitor, ca să viziteze toate lăcaşurile Dumnezeieşti, în care locuiesc sufletele celor fericiţi şi a celor mântuiţi, care pe pământ s-au străduit pentru a dobândi acestea.
 Acum sufletul vede Sânul Lui Avraam- Raiul, cu cetele patriarhilor, ale proorocilor, ale sfinţilor, ceata apostolilor, a ucenicilor, ceata ierarhilor, cetele cuvioşilor, cetele mucenicilor care şi-au dat viaţa, pentru a mărturisi credinţa în Hristos. Vede cetele fericiţilor : cei blânzi, cei curaţi cu inima, făcătorii de pace, cei care s-au jertfit pentru stabilirea adevărului şi a dreptăţii, se întâlneşte cu strămoşii, cu rudele, cu prietenii care au murit mai de mult, să se bucure că îi regăseşte.
Lăcaşurile Cereşti sunt vizitate nu numai de cei care se mântuiesc, sunt vizitate şi de cei care se vor osândi pentru păcatele lor, la muncile iadului. Aceştia, la chinurile iadului vor adăuga, şi suferinţa că au văzut, Lăcaşurile Cereşti ale celor sfinţi, care au ascultat şi au împlinit în viaţa pământească, poruncile lui Dumnezeu.
O altă zi: Ziua a noua de la moarte, sau a şasea zi de la înmormântare, după ce a văzut Raiul, sufletul vine a doua oară la Tronul Dumnezeiescşi se închină înaintea Sfintei Treimi. Aici este cercetat a doua oară. De aceea rudele pe pământ fac pomană mare în a noua zi, ca jertfă înaintea Lui Dumnezeu, pentru a uşura situaţia acelui suflet prin milostenie şi prin rugăciunile făcute de preot. Acum, Dumnezeu, porunceşte :
- Du, acest suflet să vadă iadul.
Drumul către iad este înfricoşător şi întunecos. Acum sufletul însoţit de înger este trimis să viziteze iadul, cu toate locaşurile lui de chinuire.
Vizitarea iadului durează 30 de zile, atât pentru sufletele păcătoase, cât şi pentru sufletele care s-au mântuit. Acum sufletele doar vizitează, nu se muncesc (chinuiesc), nu se ard de dogoarea iadului. Puterea Lui Dumnezeu le fereşte neatinse de foc şi de feluritele suferinţe din iad. Îngerul păzitor luminează ca un far, spre fiecare loc de suferinţă. Fără această lumină, sufletul nu ar putea să vadă nimic, pentru că este întuneric. Cei munciţi în iad, stau în întuneric, şi nu au mângâierea de a se vedea unii pe alţii. Fiecare se chinuieşte în singurătate. În iad, sufletul vede dintre strămoşii săi şi dintre rudele sale şi prieteni care au murit mai de mult, şi au ajuns în acel loc de suferinţă. Şi văzându-i în chinuri, sufletul se întristează amarnic.
După vizitarea timp de 30 de zile a iadului, sufletul se întoarce înapoi la Tronul Dumnezeiesc.
O altă zi: Ziua a 40-a zi  de la moartea sufletului este cercetat a treia oară. 
Acum este cea mai importantă zi pentru acel suflet. Aceasta este Judecata Particulară a sufletului. Acum Dreptul Judecător, Mântuitorul Iisus Hristos, hotărăşte unde va merge acel suflet până la Judecata Universală : în Rai, sau în iad.
Deci, 3 zile înmormântarea, plus 6 zile în Rai, plus 30 zile în iad, fac 39 zile.
În a 40-a zi, rudele de pe pământ fac pomană mare, parastas şi milostenie, şi preotul face rugăciuni, pentru a uşura situaţia acelui suflet. Tămâiază în fiecare zi mormântul aprinzând lumânări şi rugându-se lui Dumnezeu pentru a ierta şi a mântui acel suflet.
Pomana de 40 zile se face cu 2-3 zile înainte de a 40-a zi, sau măcar cu o zi înainte, ca să ajungă la Dumnezeu jertfa, înainte de această Judecată.
Pentru sufletul celui mort, rudele plătesc Liturghii pentru morţi la mănăstire, unde se face zilnic timp de 40 de zile Sfânta Liturghie. Se plătesc pentru 40 zile, dar cine poate plăteşte pentru un an.
1).- Dacă cel mort s-a străduit pentru mântuire în viaţa pământească: s-a spovedit s-a împărtăşit, a făcut canonul dat de duhovnic pentru păcate, dar au mai rămas anumite fapte pe care nu le-a spus, pentru că nu le-a socotit ca păcate, sau anumite păcate a uitat să le spună la spovedit, prin toate aceste pomeni, rugăciuni şi milostenii, la judecata din a 40-a zi, pe acel suflet Dumnezeu îl iartă, şi intră în Împărăţia Cerurilor. Îl aşează măcar la Cei Drepţi,acest loc se află la sud şi este primul loc din Rai.
Rudele, continuînd cu pomenile şi pomenirea la Sfânta Liturghie, făcând tot ce a rânduit Sfânta Biserică pentru cei morţi, poate muta acel suflet, către est, la Cei Sfinţi, este al doilea loc din Rai.
Dacă rudele nu au făcut pomenirile şi slujbele rânduite de Sfânta Biserică, atunci acel suflet, pentru acele păcate nespovedite, merge în iad.
Sufletul poate ieşi din iad în următoarele situaţii:
a) Când se hotărăsc rudele să-i facă parastase, şi cele rânduite pentru morţi.
b) Iese din iad prin pomenirea neîncetată pe care o face Sfânta Biserică pentru cei care nu au cine să-i pomenească. Deci până la Judecata Universală iese din iad prin pomenirea Sfintei Biserici.
c) Dacă pomenele făcute de rude sunt întinate, şi nu ajung înaintea Lui Dumnezeu, atunci acel suflet, nefiind ajutat prin aceste pomene, merge în iad, sau nu poate ieşi din iad.
Pomenele sunt întinate:
a) Dacă cei ce fac pomene sau praznic pentru cei morţi au furat din alimente sau bani şinu au fost făcute cu banii obţiniţi prin muncă cinstită, aceste pomene şi praznice sunt întinate.
b) Dacă cei ce fac pomene şi praznice în ziua când le fac, sunt întinaţi cu păcatul curviei sau au avut relaţii soţ-soţie, sau femeia este necurată de necurăţie trupească sau este lehuză, păcate de beţie, de fumat şi altele acestora, atunci tot ce fac în ziua aceea este întinat.
c) Dacă au fost făcute cu părere de rău pentru cheltuială şi pentru muncă, dacă s-au făcut cu ceartă, scandal, dacă s-a dat răului şi s-a pomenit numele diavolului, pomana merge la satana, nu merge la Dumnezeu.
d) Dacă au fost oferite de cei care trăiesc necununaţi, fiindcă trăiesc în curvie, opunându-se poruncii lui Dumnezeu, pomenile nu sunt primite înaintea lui Dumnezeu ; stau pe loc, până se cunună.
2) Dacă un suflet nu s-a străduit pentru a se mântui în viaţa pământească.
Dacă cel ce a murit nu s-a ostenit de a-şi curăţi sufletului prin spovedanie şi pocăinţă şi dacă a refuzat sau a fugit de Sfânta Împărtăşanie, atunci pomenele făcute de rude, nu reuşesc să acopere mulţimea păcatelor, şi acel suflet merge în iad. Rudele trebuie să facă toate pomenele rânduite de Sfânta Biserică : de 3 zile, de 9 zile, de 3 săptămâni, de 40 zile, de 3 luni, de 6 luni, de 9 luni, de un an şi în fiecare an până la 7 ani.
Apoi timp de 7 ani se fac parastasele rânduite de Sfânta Biserică, şi se pomeneşte la Sfânta Liturghie zilnic, în mănăstire. În felul acesta îi scoate treptat din iad, şi îi aduce măcar la Cei Drepţi. Această străduinţă continuă pe pământ, până la Judecata Universală, care va avea loc la sfârşitul lumii. Momentul sfârşitului lumii îl cunoaşte numai Tatăl Ceresc. După acea Judecată, nu se mai poate schimba situaţia unui suflet, pentru că va fi veşnică, fără de sfârşit.

Bibliografie:
Arhimandrit Ilarion Argatu, capitol integral.

sursa http://www.parinteleilarionargatu.ro