Rugăciunea, cel mai intim dialog între om şi Dumnezeu, este o adresare plină de sinceritate, naturaleţe şi de dăruire tainică a fiului faţă de Părintele său. Această stare vine dintr-o simţire lăuntrică, omul fiind povăţuit de propriile bucurii sau necazuri să-şi plece genunchii înaintea lui Dumnezeu. Însă, auzind replica Mântuitorului Hristos: Nu ştiţi ce cereţi!, adresată fiilor lui Zevedeu când aceştia au cerut privilegii care nu ţineau de demnitatea unor apostoli, ne dăm seama că rugăciunea trebuie să urmeze anumite reguli. Aceste reguli ţin de modul de adresare şi de Persoana celui care îţi ascultă rugăciunea. Astfel, în rugăciune, putem să-L slăvim pe Dumnezeu (de pildă, la slujba Utreniei, vă amintiţi, când preotul sau diaconul rosteşte: Slavă Ţie, celui ce ne-ai arătat nouă lumina! şi la strană se cântă Doxologia), să-i mulţumim pentru dragostea pe care o arată faţă de noi şi să-i cerem ca bunătatea Lui să se reverse asupra noastră şi atunci când nu facem voia Lui. În Biserică, la slujbele de obşte, acasă, în intimitatea camerei noastre, pe stradă, la serviciu, rugăciunea devine mod de viaţă. Această stare o deprinde omul care a înţeles că fără Dumnezeu nu poate reuşi în această lume.
Ritmul rugăciunii
Sfântul Apostol Pavel îi sfătuia pe contemporanii săi ca, pe lângă alte fapte bune, să se roage neîncetat. A ne ruga neîncetat înseamnă a ţine legătura permanent cu Dumnezeu. Faptele, gesturile, cuvintele, gândurile sunt raportate la Dumnezeu, astfel încât omul transformă totul în rugăciune, se roagă neîncetat. Dar pentru omul care se roagă numai cu buzele, însă mintea îi este risipită, rugăciunea aduce vreun folos? Ne răspunde Sfântul Macarie cel Mare:Omule, eu ştiu că tu nu ştii să te rogi! Roagă-te cum poţi tu! Dar roagă-te adeseori!, iar Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune că Cela ce se roagă des, însăşi rugăciunea i se face lui cel mai mare dascăl al rugăciunii. Monahismul ne învaţă că rugăciunea trebuie să aibă un ritm. Există în mănăstiri o „curgere“ a rugăciunii, indiferent de intemperiile vremii, de succesiunea guvernelor, de crize... De pildă, în Mănăstirea „Sfântul Sava“ din Ţara Sfântă, rugăciunea (Sfânta Liturghie) se săvârşeşte neîntrerupt de mai bine de 1500 de ani! Rugăciunea susţinută disciplinează firea, creează obişnuinţa de a veni înaintea lui Dumnezeu la anumite ore. Un scurt respiro de 5-10 minute, dimineaţa şi seara, în cele 24 de ore ale zilei, de la care să nu abdicăm, să nu negociem, este timpul nostru pe care l-am câştigat pentru veşnicie. Omul trebuie să se roage şi când nu simte nevoia, chiar şi atunci când nu are dispoziţia necesară. Incapacitatea de a ne ruga se datorează firii noastre umane păcătoase, care doreşte mai mult cele contrare lui Dumnezeu, şi nu cele fireşti. În lupta cu noi înşine căpătăm o altă percepţie despre relaţia noastră cu Dumnezeu, iar rugăciunea nu mai este înţeleasă ca obligaţie. Rugăciunea, pe acest fond, rodeşte din belşug. Se activează în noi credinţa, cea care face ca rugăciunea noastră să aibă putere şi siguranţă. De aici şi îndemnul Mântuitorului: Toate câte cereţi, rugându-vă, credeţi că veţi lua şi veţi avea (Marcu 11, 24). De asemenea, nădăjduim şi ne punem încrederea în iertarea şi milostivirea Lui, aşa cum spune Psalmistul: Nădăjduieşte în El şi El te va călăuzi (Psalmul 36, 5). Însă rugăciunea pornită din credinţă şi întărită de nădejde trebuie să fie pătrunsă de dragostea faţă de Dumnezeu. Şi în celelalte religii credincioşii se roagă, deşi unii fac acest lucru cu teamă, dar în creştinism iubirea alungă teama (I Ioan 4, 18), căci numai aici, în creştinism, Dumnezeu se face Om şi moare din iubire pentru oameni... Din această perspectivă, prin rugăciune devenim mai buni, mai iubitori şi doritori de cele spirituale, ne plac slujbele Bisericii, începem să ne descoperim pe noi înşine ca fiind păcătoşi şi cerem îndreptarea noastră. Cel care se roagă puţin, se va ruga din ce în ce mai puţin şi va rămâne la o înţelegere măruntă, deformată, a rugăciunii şi rosturilor ei. Fiind întrebat părintele Porfirie din Muntele Athos dacă diavolul se sperie de rugăciunile făcute de credincioşi, a răspuns că diavolul nu se sperie de rugăciuni făcute când şi când, ci doar de programul de rugăciune şi de metanii... Cum se face totuşi că noi avem un program fix pe care-l respectăm cu stricteţe (cafeaua de dimineaţă, ştirile, serialul preferat etc.), dar când e vorba de rugăciune, renunţăm cu mare uşurinţă? Răspunsul este simplu: Dumnezeu nu este prioritar în viaţa noastră!
Când devine lucrătoare rugăciunea?
Paradoxal, cunoaştem suficienţi oameni care au un program strict de rugăciune, dar rugăciunea nu operează în ei acele schimbări de care aminteam. Se roagă, merg la Sfânta Liturghie, dar sunt la fel de neiertători, de invidioşi; acatistele sunt nelipsite din rugăciunea personală, dar trufia, mânia, calomnia şi alte patimi sunt la fel de vii ca la cei care nu merg la Biserică. Ce să înţelegem? Că nu este importantă rugăciunea? Nu, rugăciunea este izvor de sfinţenie, ea descoperă interiorul nostru, luminează cugetul nostru. Iar atunci când descoperim cum suntem noi de fapt, nu mai putem dori răul cuiva, nu putem ţine vreme îndelungată supărarea pe o persoană care ne-a greşit, căci rugăciunea ne ajută în primul rând să ne curăţim firea noastră, să luptăm împotriva propriilor noastre patimi care ne urâţesc sufletul şi ne despart de Dumnezeu. Numai din această perspectivă rugăciunea îl poate transforma pe credincios, punându-l într-o relaţie sinceră cu Dumnezeu şi cu aproapele.
IV. Recapitularea
Ce este rugăciunea? De câte feluri este ea? De ce este important să avem un ritm al rugăciunii? Care sunt roadele ei?
V. Asocierea
Aşa cum avem nevoie de hrană pentru trup, avem nevoie de hrană şi pentru suflet, căci ce este hrana pentru trup, aşa este rugăciunea pentru suflet. Sau, cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, ce este apa pentru peşte, aceasta este rugăciunea pentru sufletul credinciosului.
VI. Generalizăm spunând că rugăciunea este comunicarea şi comuniunea sufletului credincios cu Părintele ceresc, în urma căreia omul devine mai cunoscător sub aspect duhovnicesc, iar iubirea faţă de semeni şi faţă de întreaga creaţie devine mai profundă.
VII. Aplicăm afirmând că rugăciunea se poate rosti spontan sau după un program anume, spre a exprima simţămintele care angajează sufletul la un anumit moment, dar recomandăm mai ales rugăciunile pe care ni le oferă Biserica prin cărţile de cult, care răspund tuturor cerinţelor vieţii noastre, fiind formulate de sfinţi sau de cei mai înduhovniciţi părinţi ai Bisericii.
Repere biografice:
1. Învăţătura de credinţă ortodoxă, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Editura Doxologia, 2009.
2. Părintele Sofian-Duhovnicul, Ediţie îngrijită de Garoafa Coman, Editura Bizantină, Bucureşti 2012.
3. Pr. prof. Sorin Cosma, Cuvinte ale dreptei credinţe, Arad, 1992.
Trebuie sa stiti ca din toate slujbele care se fac la biserica, cea mai folositoare si mai puternica este Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie este jertfa si rascumpararea lumiii intregi. Am sa va zic istoria celor 40 de Sfinte Liturghii. In fiecare zi pe Sfanta Masa, unde se face Liturghia, Se jertfeste Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cum spune preotul slujitor : " Se jertfeste Mantuitorul lumii, Cel ce ridica pacatele lumii ". O picatura din Sangele lui Iisus Hristos curata toate pacatele lumii. Si de aceea cele dintai slujbe care se pun si pentru vii si pentru morti sunt Sfintele Liturghii. Al doilea vin panacizile pentru morti, psaltirea, acatistele, vamile, ctitoriile. Dar liturghiile nu se pot pune pentru oricine. Uite cum este ! Oamenii care injura de lucruri sfinte, nu-i poti pune la Sfanta Liturghie. Este pacat. Oamenii care traiesc necununati nu-i poti pune la Sfanta Liturghie ca este mare pacat. Cei ce au trecut la sectari nu-i poti pune la Sfanta Liturghie, ca s-au lepadat de botez si de Biserica. Cei ce au refuzat Sfintele Taine la moarte, nu-i poti pune la Sfanta Liturghie. Cei ce au murit necununati, nu s-au cununat nici la moarte, la fel nu-i poti pune. Si aceia care au fost in casatorie cu rudenii prea de aproape; incepand cu gradul cinci in jos. Aceia se pot pune la slujbe, la Psaltire; iar la Liturghie nici intr-un caz. Apoi voi vedeti ca noi scoatem particele in fiecare dimineata la Sfanta Proscomidie, pentru toate miile de pomelnice care-s acolo. La noi in altar sunt 15 - 20 de parinti la pomenit dimineata. Ei se duc la preotul ce face Sfanta Proscomidie si zic : " Parinte, blagosloveste sa pomenesc viii si mortii ".
Iar preotul scoate doua particele cu sfanta copie, zicand asa : " Primeste, Doamne, jertfa aceasta pentru mila, viata, pacea, sanatatea, iertarea pacatelor a robului lui Dumnezeu - arhimandritul cutare, sau preotul cutare, sau diaconul cutare si toti care de el se vor pomeni, vii si morti ". Atunci preotul slujitor pune o particica la vii si la morti pe Sfantul Disc, pentru fiecare preot si calugar care pomeneste. O particica pusa in potir este ca o raza de soare; poti sa pomenesti un milion de suflete. Dar acele particele reprezinta fata sufletului pomenit la Sfanta Liturghie. Mare greseala fac preotii care dau particele acasa la oameni. Mare pacat fac ! Nu-i voie. Sa vii sa-mi aratai unde scrie sa dai particica acasa. Daca ii dai particica omului acasa, l-ai lipsit pe el de Liturghia din ziua aceea; nu mai are parte. Particelele se scot la Sfanta Proscomidie, din prescura a patra pentru vii si din prescura a cincea pentru morti si morti grabnic. Ele raman pe Sfantul Disc, ca dimineata sunt numai blagoslovite, nu-s inca sfintite. Iar la Sfanta Epicleza, la invocarea Sfantului Duh, cand preotul ridica mainile in sus si face trei metanii pana la pamant si cheama pe Sfantul Duh, zicand : " Doamne, Cela ce pe Preasfantul Tau Duh L-ai trimis in ceasul al treilea Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ne innoieste pe noi care ne rugam Tie ". Apoi face o metanie cu fruntea pana la pamant si iar ridica mainile si cheama pe Preasfantul Duh, de trei ori. Si cand termina aceasta chemare a Sfantului Duh, el arata dumnezeiescul Agnet si Sfantul Potir si zice : " Si fa, Doamne, painea aceasta, cinstit si preacurat Trupul Hristosului tau. Amin. Iar ce este in acest Sfant Potir, preascump Sangele Hritosului Tau. Amin ". Si binecuvantandu-le, zice : " Prefacandu-le pe ele cu Duhul Tau cel Sfant. Amin. Amin. Amin ! " Apoi preotul sta in genunchi si se roaga impreuna cu tot poporul, pentru toata lumea. Aceasta este inima Sfintei Liturghii, caci acum se coboara Duhul Sfant peste Sfintele Daruri, care se prefac in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar particelele ce se scot pentru vii si pentru morti nu se prefac in Trupul si Sangele Domnului, ci se pun la urma in Sfantul Potir si se sfintesc cand se ating de Preacuratele taine. Atunci preotul zice : " Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai. Amin ". In clipa aceea, cand aceste miride sau particele, se adapa cu dumnezeiescul Sange, in acea clipa noi toti, vii si adormiti, ne impartasim euharistic, ganditor cu Iisus Hristos. Si macar de-ar fi sufletul cuiva in iad, sau in cer, de-ar fi la marginea lumii sau oriunde, Dumnezeu este de fata si se impartasesc toti cei pomeniti la Sfanta Liturghie si sunt in comuniune cu Iisus Hristos. Iar daca preotul iti da particica, nesfintita, dimineata, sa n-o luati, de o mie de ori este mai bine sa iei anafora, ca anafora este sfintita in cadrul Sfintei Liturghii, dar particelele nesfintite nu se dau acasa, Doamne fereste ! Deci in clipa in care particelele tale s-au adapat in Sfantul Potir, in clipa aceea tu te-ai impartasit cu Iisus Hristos si cu toata Sfanta Treime. Acesta este rolul sfintelor particele la Sfanta Liturghie. Iata de ce trebuie sa veniti cat mai regulat la biserica. Dar va rog, cand puneti pomelnic la Sfanta Liturghie, daca stiti ca unii traiesc necununati, dacac s-au luat neamuri de aproape, daca, Doamne fereste, cineva este sectar, daca huleste pe Dumnezeu sau injura, nu-l puneti la slujbe, ca-i faceti mare rau. Noi vrem sa-l unim cu Iisus Hristos si el Il injura ? Al cui glas asculta Dumnezeu ? Ia ganditi-va !
Cand va treziti din somn, dimineata, sa faceti intai si intai sfanta rugaciune, adica fa trei inchinaciuni si zi de trei ori " Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie !" Da cu apa pe fata sa fuga somnul si treci in fata Sfintelor Icoane. Apoi fa de trei ori Sfanta Cruce dreapta, unind cele trei degete, care inchipuiesc Sfanta Treime - Tatal, Fiul si Duhul Sfant -, iar celelalte doua degete inchipuiesc dumnezeirea si omenirea lui Hristos, adica cele doua firi. Si pune intai mana la frunte : " In numele Tatalui "; la pantece : " al Fiului "; la umarul drept : " al Duhului Sfant " si pe umarul stang, zicand : " Amin ". Aceasta este crucea dogmatica, dupa randuiala canonica a Bisericii si dupa canonul 92 al Sfantului vasile cel Mare. Sa nu faceti crucea stramba sau din fuga, ca rade dracul de se prapadeste; il bagati in spital de atata ras. Cine te-a invatat sa-ti bati joc de Sfanta Cruce ? Cine iti leaga tie mana sa nu duci mana dogmatic ? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri inaltime si 3,80 metri latime. Drept sa faci crucea. Daca nu, nu esti ortodox ca iti bati joc de Sfanta Cruce si rade dracul de tine cand bati cobza asa. Fa crucea dreapta si cand treci pe langa o biserica; sa nu-ti fie rusine sa faci Sfanta Cruce dreapta ! Acolol este de fata Truoul si Sangele Domnului, permanent pe Sfanta masa. Acolo Hristos este viu in Sfantul Altar. In toate bisericile ortodoxe, Preacuratele taine stau pe Sfanta Masa. Daca nu te inchini la biserica, nu te inchini la Hristos ! Sa va vad in Rai pe toti ! Doamne fereste, unul sa nu ramana la munci, toti sa va bucurati in gradinile Raiului ! Toti. Daca as avea un sac mare, sa va pun intr-un sac si sa va pot da drumul in gradinile raiului ! Stiti voi cat este de frumos acolo ? Auzi ce zice Sfantul Apostol Pavel : Ceea ce ochiul nu a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit ! Aceasta a pregatit Dumnezeu celor ce se tem de El si-L iubesc pe El.
Parintele Cleopa Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000
