PACATUL SI ORIGINEA LUI:

Pacatul are miros de moarte, de osanda a sufletului !

Un singur pacat comis te preda in puterea celui viclean.Spune necontenit Rugaciunea lui Iisus pana se sfinteste si mintea, si sufletul. Alunga tot duhul cel rau facand milostenie si fapte bune, caci ei ard atunci si se prefac in fum. Binecuvanteaza mereu pe cei ce iti fac bine si de doua ori mai mult pe cei ce-ti fac rau, astfel, mania si raul va inceta. Spovedeste-te cat mai des. Roaga-te lui Iisus sa te intareasca in credinta!

 Un singur păcat ajunge să-l doboare pe cel mai puternic om.

 Întocmai ca un singur cariu care se strecoară sub scoarţa celui mai puternic stejar! 

Care pe care va nimici mai curând: cariul pe stejar sau stejarul pe cariu? 

E limpede că mai degrabă cariul va nimici stejarul, decât stejarul pe cariu.

Cugetă şi singur dacă mai este în sufletul tău ceva atât de dăinuitor şi de atotprezent precum păcatul. Şi de dragostea mamei îţi vei aminti mereu, dar apoi o vei uita. 

Şi pe prietenii răposaţi îi vei pomeni, dar după o vreme vei amuţi. 

Şi de faptele tale bune îţi aminti, dar apoi le vei da la o parte.

 Însă păcatul pe care l-ai săvârşit acum patruzeci de ani, în fiecare dimineaţă îţi strigă: „bună dimineaţa!” şi în fiecare seară: „la revedere!” Strigă şi va tot striga, şi nu va amuţi nicicând în viaţa ta.

Păcatul se înmulţeşte mai repede decât orice altceva pe pământ. 

Păcatul parcă îşi simte puterea în mulţime şi parcă ar şti că numele său de cinste este Legiune. Întâiul rod al păcatului este un păcat mai mare. 

Neascultarea poate naşte ucidere.

 Cel dintâi rod al neascultătoarei Eve a fost Cain, ucigaşul fratelui său.

Păcatul este călcarea cu deplină ştiinţă şi cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu. Iar pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile Sale, de aceea păcatul se mai numeşte şi fărădelege.

După învăţătura Bisericii noastre, păcatul în viaţa omului şi-a luat începutul odată cu căderea protopărinţilor Adam şi Eva. 

În acest sens citim în Sfânta Scriptură: „precum printr-un om (Adam) a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Rom. 5, 12). 

Păcatul nu ţine însă de firea omului, ci el a apărut în viaţa omului prin întrebuinţarea rea a voii libere cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. 

Originea păcatului nu este de la Dumnezeu. Sfântul Antonie cel Mare spune: „Răul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de bună voie s-au făcut dracii răi, că şi cei mai mulţi dintre oameni... 

Nu cele ce se fac sunt păcate, ci cele rele, după alegerea cu voie... Şi fiecare din mădularele noastre păcătuieşte când din sloboda alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva lui Dumnezeu”. 

Chipul în care se naşte păcatul îl arată Sfântul Apostol Iacov: „Nimeni să nu zică atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit... Ci fiecare este ispitit când este tras şi amăgit de însăşi pofta sa. 

Apoi, pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iacov 1, 13, 15). Din cuvintele acestea se înţelege foarte limpede că rădăcina păcatului stă în poftă, care, lăsată să se întărească în sufletul omului, fără a fi alungată, îl atrage, adică îl ispiteşte pe om. 

Din pofta întărită se naşte păcatul, care la rândul lui aduce moartea.

Fericitul Diodoh al Foticeii spune: „Răul nu este în fire, nici nu este cineva rău prin fire, căci Dumnezeu nu făcut ceva rău. 

Când însă cineva din pofta inimii aduce la o formă ceea ceea ce nu are fiinţă, atunci aceea începe să fie ceea ce vrea cel ce face aceasta”. 

Deci, păcatul se savârşeşte prin voia liberă a omului, dar naşterea lui depinde de ispită şi ocazia la păcat. Ispita este îndemnul la păcat. 

Ea trezeşte pofta spre a dobândi ceva prin călcarea legii morale. Prin ocazie la păcat înţelegem împrejurările din afară care pot da omului prilej de păcătuire, chiar fără ispită.

Sfantul Nicolae Velimirovici – „Gânduri despre bine și rău”, Ed. Predania