Parintele Sofronie Saharov - Cuvant despre viata in Hristos

Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zorilor



Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât numai în Tine, Dumnezeule.

Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice întinăciune a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.

Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire care nu-Ti este bineplăcuta Tie şi-l răneste pe aproapele meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!

Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ți pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă. Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.

Curăţeşte-mă de toate gândurile tăinuite, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea. Amin!

Pentru a-l iubi pe Domnul este necesar...

,,A urca la Cer nu se poate decat daca ai murit pentru aceasta lume trecatoare si pentru placerea de a trai pentru tine. A muri inseamna a te lasa total de pacat, patima,placere, pofta, de ''eu-'l tau si de a a-l pune pe primul loc pe Dumnezeu, sa-l slujesti cu toata dragostea. Atata vreme cat ceva se raporteaza ''eu vreau, eu consider, eu cred ca, eu doresc, asa vreau, nu vreau, nu-mi place, nu doresc, etc inseamna mandrie, slava desarta si desartaciune, cadere de la fata Domnului, un zid mare si de nepatruns, in care iubirea cea pura si dezinteresata  ( Harul Domnului ) nu poate sa-si faca salas in inima ta.Cel ce vrea sa-l iubeasca pe Domnul trebuie sa-i faca loc in inima sa, golindu-se de toata desartaciunea acestei lumi.,,

Eu nu iubesc pe Dumnezeu. Căci dacă L-aş fi iubit, m-aş fi gândit mereu la El cu o bucurie pornită din adâncul inimii. Orice gând despre Dumnezeu mi-ar fi adus în suflet o bucurie deosebită. Dimpotrivă, eu mă gândesc mai mult, mai des şi cu mai multă plăcere, la cele pământeşti, iar gândirea despre Dumnezeu constituie o greutate şi o uscăciune.

Dacă eu L-aş fi iubit, atunci convorbirea cu Dumnezeu, săvârşită prin rugăciune, m-ar fi hrănit şi m-aş fi dus spre o neîntreruptă legătură cu El. Dar, dimpotrivă, departe de a mă desfata în rugăciune, eu simt o greutate tocmai în timpul când mă rog, mă lupt cu plictiseala, slăbesc din pricina lenevirii, şi sunt gata să mă apuc cu mai multă plăcere de orice fel de lucru mai mărunt, numai ca să pun capăt rugăciunii.

Din ocupaţiile mele nefolositoare, timpul trece pe neobservate, dar când mă apuc de lucruri dumnezeieşti, când mă aflu în prezenţa Lui, orice din ceea ce fac mi se pare un an. Cel ce iubeşte pe cineva se gândeşte neîncetat, în tot ceasul zilei, numai la acea persoană, şi-o închipuie, se gândeşte la ea şi, în orice ocupaţie, iubitul său prieten nu iese din gândurile lui. Eu însă, în cele 24 de ore, abia dacă jertfesc o oră ca să mă cufund în adâncurile gândirii despre Dumnezeu, să mă înflăcărez de dragostea Lui, iar restul de 23 de ore le pun cu plăcere şi cu toată râvna pe altarul atâtor mii de patimi.

În vorbirile despre lucruri nefolositoare, despre lucruri mici pentru suflet, eu sunt treaz, simt o plăcere, iar în discuţiile despre Dumnezeu sunt uscat, plictisit şi trândav. Şi chiar atunci când sunt atent, nevrând să ascult de convorbirile dumnezeieşti, caut să trec mai repede la discuţiile care măgulesc patimile, caut cu ele să-mi satisfac dorinţa de a dobândi cât mai multe cunoştinţe în ştiinţele lumii, în artă, în economie, iar învăţăturile Legii Domnului, cunoştinţele despre Dumnezeu, despre religie, nu lasă nici o urmă asupra mea, nu-mi hrănesc sufletul. De aceea, socot că toate acestea, departe de a fi ocupaţia esenţială a unui creştin, nu sunt decât subiecte singuratice şi de mâna a doua, de care nu trebuie să mă ocup decât în timpul liber, şi numai aşa, în treacăt.

Scurt vorbind, dacă dragostea lui Dumnezeu se cunoaşte după împlinirea poruncilor Lui („Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”, spune Domnul nostru Iisus Hristos), iar eu, nu numai că nu păzesc poruncile Lui, ci-mi dau prea puţin silinţa ca să le împlinesc, atunci să trag încheierea potrivit adevărului celui mai curat, că eu nu-L iubesc pe Dumnezeu. Asta o întăreşte Sfântul Vasile cel Mare când spune: „Drept dovadă că omul nu iubeşte pe Dumnezeu şi pe Hristosul Său, este faptul că el nu împlineşte poruncile Sale”...

Din Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 65-67

 „Îngerii scriu numele tuturor celor ce intră în biserică, fără de mânie şi răutate, precum şi numele tuturor celor ce se roagă şi postesc”

Sfântul Vasile cel Mare 



Îngerul păzitor se bucură și se întristează alături de noi
Se cuvine nouă a lua aminte la cele de folos, pentru că doi îngeri sunt împreună cu omul, unul drept, iar altul al satanei. 

Îngerul lui Dumnezeu este blând, tăcut, milostiv şi sfios, iar cel viclean este mânios, mândru, urâtor de fraţi şi plin de lucrurile cele rele.
Fecărui om de credinţă ortodoxă îi dă Dumnezeu un înger păzitor pentru toată viaţa, dacă cineva nu l-ar izgoni pe el cu faptele cele rele.

 Aşa cum albinele sunt alungate de fum, şi porumbeii de mirosul cel rău, aşa şi pe îngerul păzitor al vieţii noastre îl îndepărtează păcatele noastre cele rele, adică beţia, desfrânarea, ura, mânia şi toate celelalte răutăţi. 

De aceea şi proorocul David a zis în psalmi: Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita cel ce te păzeşte (Psalmi 120, 3). Adică nu va lăsa să se clatine piciorul tău, alergând mai mult la jocuri decât la biserică, a iubi deşertăciunile şi basmele mai mult decât Sfintele Scripturi.
Când creştinul vieţuieşte în dreptate, îngerul lui Dumnezeu se bucură de el, iar când începe a minţi, a fura, a se îmbăta, a nu mai merge la biserică, a se mânia şi a fi zgârcit, atunci îngerul lui Dumnezeu se întristează de el, iar diavolii dănţuiesc, aducând asupra lui tot felul de răutăţi, care de care mai cumplite.

 Pentru aceasta Sfântul Vasile cel Mare zice: „Îngerii scriu numele tuturor celor ce intră în biserică, fără de mânie şi răutate, precum şi numele tuturor celor ce se roagă şi postesc”. Vezi dar, o, omule, să nu te lipseşti de scrierea îngerului, pentru lenevirea ta; pentru că fiecărui credincios i s-a dat de Dumnezeu un înger păzitor, care toate lucrurile lui cele bune le scrie. 

La cei necredincioşi, fiecare ţară are numai un singur înger de la Dumnezeu, precum zice Scriptura: A pus hotar limbilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu (Regi).
Aşadar, se cuvine nouă a lua aminte la cele de folos, pentru că doi îngeri sunt împreună cu omul, unul drept, iar altul al satanei. 

Îngerul lui Dumnezeu este blând, tăcut, milostiv şi sfios, iar cel viclean este mânios, mândru, urâtor de fraţi şi plin de lucrurile cele rele.

 Din fapte să-l cunoaştem, ca pe cel viclean cu frica de Dumnezeu să-l alungăm şi să nu-i facem loc în sufletul nostru, iar celui drept să-i deschidem inima şi să-l primim, ca să ne povăţuiască pe noi la adevăr şi ne izbăvească de vicleşugurile diavolului.

Sfântul Atanasie Sinaitul