Sfantul Ignatie Briancianinov
Despre inselare

fragment

Ucenicul: Fa-ma sa inteleg intocmai si in amanunt cele despre inselare. Ce este inselarea ?

Staretul: Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea pro- toparintilor nostri. Cu totii suntem in inselare (incepu- tul celui de-al treilea Cuvant al Preacuviosului Si- meon, Nou! Teolog, ed. Pustiei Optina, l852). Consti- inta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza im- potriva inselarii. Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare. Cu totii suntem inselati, cu totii sun- tem amagiti, cu totii ne aflam intr-o stare mincinoasa, avand nevoie sa fim sloboziti de catre adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32). Sa ne facem ai acestui Adevar prin credinta in El; sa strigam prin rugaciune catre acest Adevar - si El ne va scoate din prapastia amagirii de sine si a amagirii de catre demoni. Jalnica este starea noastra. Ea este temnita din care ne rugam sa fie scos sufletul nostru, "ca sa se marturiseasca numelui" Domnului. (Ps. l4l, l0). Ea este acel pamant intunecat in care a fost surpata viata noastra de catre vrajmasul care ne pizmuieste si ne prigoneste (Ps. l42, 3). Ea este cu­getarea trupeasca (Rom. 8, 6) si stiinta cea cu nume mincinos ( l Tim. 6, 20), de care a fost molipsita in­treaga lume, care nu-si recunoaste boala, numind-o sus si tare sanatate infloritoare. Ea este "trupul si san­gele", care "nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu" ( l Cor. l5, 50). Ea este moartea vesnica, tamaduita si nimicita de Domnul Iisus, Care este "In­vierea si Viata" (Ioan ll, 25). Astfel este starea noas­tra. Privelistea ei este o noua pricina de plans. Cu plangere sa strigam catre Domnul Iisus ca sa ne scoata din inchisoare, sa ne traga din prapastiile pamantului, sa ne smulga din falcile mortii. "Domnul nostru Iisus Hristos", spune Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, "de aceea S-a si pogorat la noi, pentru ca a vrut sa ne scoata din robie si din cea mai amarnica inselare" (Inceputui Cuvantului al 3-lea).

Ucenicul: Aceasta lamurire nu este destul de lesni­cioasa pentru intelegerea mea: am nevoie de o lamu­rire mai simpla, mai apropiata de priceperea mea.

Staretul: Drept mijloc de pierzanie a neamului ome­nesc a fost intrebuintata de catre ingerul cazut, min­ciuna (Fac. 3, l3). Din aceasta pricina, Domnul l-a numit pe diavol "mincinos, tatal minciunii si ucigas de oameni dintru inceput" (Ioan 8, 44). Domnul a unit strans notiunea de minciuna cu cea de ucidere de oameni, intrucat cea din urma este urmarea nemijloci­ta a celei dintai. Cuvantul "dintru inceput" arata faptul ca minciuna a slujit diavolului, chiar de la inceput, ca arma pentru uciderea de oameni, si ii slujeste in chip statornic ca arma pentru uciderea de oameni, spre pierzarea oamenilor. Inceputul rautatilor este gandul mincinos. Izvorul amagirii de sine si al amagirii de­monice este gandul mincinos !. Prin mijlocirea min­ciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte vesnica chiar in radacina ei - protoparintii ! Protoparintii nostri "s-au amagit", adica au recunoscut minciuna drept adevar si, primind minciuna ascunsa sub chipul adevarului, s-au vatamat pe sine, fara putinta de tama­duire, cu pacatul aducator de moarte, lucru marturisit si de stramoasa noastra. "Sarpele m-a amagit", a zis ea, "si am mancat" (Fac. 3, l3). De atunci, firea noas­tra patrunsa de otrava raului tinde "cu voie si fara voie" spre raul care se infatiseaza vointei pervertite, intelegerii schimonosite, simtirii pervertite a inimii, in chipul binelui si al desfatarii. "Cu voie" pentru ca in noi mai este inca o ramasita de libertate si de alegere intre bine si rau. "Fara voie" - pentru ca aceasta ramasita de libertate nu lucreaza ca o libertate de­plina; ea lucreaza sub inriurirea de neinlaturat a strica­ciunii facute de pacat. Ne-am nascut asa; si nu putem sa nu fim asa; si de aceea ne gasim cu totii, pana la unul, in stare de amagire de sine si de inselare demo­nica. Din acest fel de a privi starea oamenilor in lega­tura cu binele si raul, starea in care se afla, in mod obligat, fiecare om, reiese urmatoarea definitie a inse­larii, care o lamureste in chip cu totul multumitor: in­selarea este insusirea de catre oameni a minciunii luate de ei drept adevar. Inselarea lucreaza mai intai asupra felului de a gandi; dupa ce a fost primita si a corupt felul de a gandi, ea nu intarzie sa se imparta­seasca inimii, corupand simtirile inimii; luand stapa­nire asupra fiintei omului, ea se revarsa in toata activi­tatea lui, otravindu-i si trupul ca pe unul care a fost legat in chip nedespartit cu sufletul de catre Ziditor. Starea de inselare este starea de pierzanie sau de moarte vesnica.

Incepand din clipa caderii omului, diavolul a primit cale libera catre el (Citat din Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, in cuvantul lui Nichifor din Singuratate, Filoc.; Preacuviosul Macarie cel Mare, Omila 7, cap. 2). Diavolul are dreptul la aceasta: supunandu-i-se, omul a intrat sub puterea lui de bunavoie, lepadand ascultarea fata de Dumnezeu. Dumnezeu l-a ras­cumparat pe om. Omului rascumparat i s-a lasat liber­tatea de a supune fie lui Dumnezeu, fie diavolului; si ca aceasta libertate sa se arate nesiluita, diavolului i s-a lasat cale libera spre om. Fireste ca diavolul intre­buinteaza toate sfortarile ca sa-l tina pe om in legatura de mai inainte cu sine, sau chiar sa il aduca intr-o si mai mare inrobire. Pentru aceasta, el intrebuinteaza arma sa de mai inainte si de totdeauna - minciuna. El se straduie sa ne amageasca si sa ne insele, sprijinin­du-se pe starea noastra de amagire de sine; patimile noastre - aceste inrauriri bolnavicioase - el le pune in miscare; cuvintele lor pierzatoare le invesmanteaza intr-o haina placuta straduindu-se sa ne plece spre sa­turarea patimilor. Cel credincios Cuvantului lui Dum­nezeu nu-si ingaduie aceasta, ci isi infraneaza patimi­le, impotrivindu-se navalirilor vrajmasului (Iacov 4, 7), lucrand, sub calauzirea Evangheliei, impotriva pro­priei amagiri de sine, ostoind patimile. Nimicind prin aceasta, putin catre putin, inraurirea duhurilor cazute asupra sa, el iese, incetul cu incetul, din starea de in­selare, in tinutul adevarului si al libertatii (Ioan 8, 32), a caror plinatate o aduce adumbrirea harului Dumne­zeiesc. Cel necredincios invataturii lui Hristos, care urmeaza propriei sale voi si intelegeri, se supune vraj- masului, si trece din starea de amagire de sine in starea de amagire demonica, isi pierde si ramasita de libertate pe care o avea, ajunge la o supunere deplina fata de diavol. Starea oamenilor aflati in inselare demonica e foarte felurita, potrivit cu patima de care a fost omul amagit si inrobit si potrivit cu masura in care omul a fost inrobit de patima. Toti, insa, care au cazut in inselare demonica, adica au intrat, prin dez- voltarea amagirii de sine, in comuniune cu diavolul si in robie fata de el, se afla in inselare, sunt temple si unelte ale demonilor, jertfe sortite mortii vesnice, petrecerii in inchisorile iadului.

Sfantul Ignatie Briancianinov ,, Despre inselare ,,

citeste cartea aici  http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ignatie_briancianinov-despre_inselare.htm

,, Mai pot fi educati copiii ?,, Pr Prof Stelian Tofana

Sfinti si mari duhovnici despre EDUCAREA COPIILOR IN SPIRIT CRESTIN :

 “In educatia copiilor, mai intai de toate tre­buie sa ne educam pe noi insine. Caldura din familie educa mult mai bine decat orice cuvinte”

Toti parintii trebuie sa-si creasca copiii pen­tru Dumnezeu. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

***

Daca lasam copilul sa creasca de capul lui, in el va incepe sa se dezvolte nu binele, ci raul, asa cum si in natura, daca nu intervine omul, va creste nu grau, ci neghine, spini si mara­cini. (Sfantul Sfintit Mucenic Vladimir al Kievului)

***

Tineretea, care este in sine inclinata spre toate rautatile, are nevoie de supraveghere indeaproape, de buna crestere si povatuire, insa in loc de asta da peste un mare rau –sminteala cea otravita a obiceiurilor parintesti… iar sminteala se raspandeste ca un incendiu tot mai departe, mistuind templele cele insufletite. Vai de copii din pricina smintelii acesteia, insa de doua ori vai de parintii care in loc sa dea in­vatatura folositoare molipsesc si otravesc inimile cu pilda lor rea! (Sfantul Tihon din Zadonsk)

***

In educatia copiilor, mai intai de toate tre­buie sa ne educam pe noi insine. Evident, caldura din familie educa mult mai bine decat orice cuvinte, si, dimpotriva, cuvintele anoste ale parintilor obtin exact efectul contrar. (Protoiereul Vladislav Svesnikov)

***

Atunci cand cunun, le spun sotului si soti­ei: „relatiile voastre conjugale – respec­tul, dragostea, tandretea si caldura sufleteasca – sunt 90% din educatia copiilor. Restul trebuie doar subliniat, si nici nu trebuie sa vorbiti mult.” (Protoiereul Valerian Krecetov)

***

Fiecare dintre voi, tati si mame, sa se si ingrijeasca de minunatele sale opere la fel ca artistii ce fauresc cu multa sarguinta tablouri si statui – pentru ca pictorii, punand zi de zi tabloul in fata lor, il acopera cu culori, straduindu-se ca totul sa fie asa cum trebuie. La fel fac si pietrarii, inlaturand ce e de prisos si adaugand ceea ce lipseste. Si voi, la fel ca cei care fac statui, sa folositi pentru cresterea copiilor toata vremea pe care o aveti, facand pentru Dumnezeu statui vrednice de minunare: inlaturati ce e de prisos, iar ceea ce lip­seste adaugati, si urmariti zi de zi cu luare‑aminte ce dar au din fire copiii, ca sa-l inmultiti, si ce lip­sa, ca s-o inlaturati, si cu deosebita osardie izgo­niti orice prilej de neinfranare, caci inclinarea ca­tre aceasta este cu precadere vatamatoare pentru sufletele tinere. Cel mai bine este sa-l inveti cu trezvia inainte sa apuce sa guste din cele molesitoare: sa biruie somnul, sa privegheze la rugaciune, sa insemneze cu semnul crucii toate cuvintele si toate faptele sale. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Cea mai buna mostenire pe care pot sa o dea parintii copiilor este buna crestere. Aceasta are mult mai mare valoare decat toate bogatiile si bunurile pamantesti…(Sfantul Sfintit Mucenic Vladimir al Kievului)

***

Daca pruncii carora le-ai dat nastere pri­mesc cresterea cuvenita si prin grija ta sunt povatuiti la virtute, aceasta va fi inceputul si temelia mantuirii tale, si, pe langa rasplatile pentru faptele tale bune, vei primi mare plata si pentru cresterea lor.(Sfantul Ioan Gura de Aur)

***

Suntem parinti rai, nepasatori. Si femeile nu folosesc vremea sarcinii pentru a ince­pe educatia nu numai duhovniceasca, ci pur si simplu morala. Iar dupa aceea ne miram cum se face ca avem asemenea copii. Or, purtarea aces­tora, tendintele lor sunt, pe langa toate celelalte, si urmare a educatiei primite de la noi. Pentru ca nu facand morala se educa copiii. Daca in fa­milie este pace si intelegere, liniste si dragoste, copilul capata deja o experienta duhovniceasca normala. Daca in casa sunt neintelegeri, certuri, rivalitate intre parinti – pe scurt, orice manifes­tare a neiubirii, copilul capata rani sufletesti care apoi vor trebui tratate toata viata, si vindecarea lor sta sub semnul intrebarii. In felul acesta, cu nechibzuinta, ne putem mutila proprii copii.

Bineinteles, Domnul poate, intr-un fel aparte, sa-l smulga pe om din adancul educatiei stram­be, insa aceasta este de fiecare data o minune dumnezeiasca. De aceea, mamele care nu s-au folosit de timpul pe care l-au avut ca sa le dea copiilor o educatie adevarata si n-au crescut oa­meni adevarati nu trebuie sa mai piarda acum vremea care le-a fost data pentru pocainta si ru­gaciune, ca Domnul sa faca iarasi o minune si sa ridice fii lui Avraam din aceste pietre. (Protoiereul Vladislav Svesnikov)