Parintele Stefan Negreanu-Conferinta part. 2-intrebari si raspunsuri

SFANTUL MACARIE DE LA OPTINA – SFATURI DUHOVNICESTI PENTRU MIRENI: Sa nu umblam dupa mangaieri si desfatari, sa ne socotim slugi netrebnice!

“(…) Smerenia atra­ge asupra noastra mila lui Dumnezeu si ajutor in treburile noastre.Mangaierea duhovniceasca pe care ati dobandit-o nu poate sa ramana neschimbata pentru mult timp: ea este trimisa din cand in cand, ca sa fim intariti in ispite; cei care au agonisit smerenia se desfateaza mai mult de ea, insa, oricum, harul lui Dumnezeu ii cerceteaza si pe ei cu ispite, potrivit masurii lor, ca nu cumva in urma primirii mangaierilor duhovnicesti sa se mandreasca. Cu atat mai mult noi, cei neputin­ciosi, avem nevoie de focul ispitelor, ce arde ma­racinii patimilor noastre.

Va tulburati ca in timpul rugaciunii nu va pu­teti aduna gandurile, ci va imprastiati. Sa stiti carugaciunea fara imprastiere este partea celor de­savarsiti, iar noi, cei neputinciosi, care ne aflam in lupta cu patimile, trebuie sa ne adunam gan­durile ce ratacesc, si sa ne smerim atunci cand ne bantuiesc gandurile, si sa nu ne tulburam nicide­cum, pentru ca tulburarea ii da vrajmasului pu­tere sa se inarmeze si mai mult impotriva noas­tra, pe cand smerenia il alunga. Daca am avea intotdeauna rugaciune curata, fara imprastie­re, tot n-am scapa de gandurile slavei desarte si mandriei, pe care vrajmasul le-ar aduce negresit asupra noastra. Aduceti-va aminte ca Dumne­zeu primeste rugaciunea celor smeriti.

Intrebati ce rugaciuni sa cititi zi de zi. Nestiind care este situatia din casa dumneavoastra, care va sunt indeletnicirile si puterile, nu va pot spune intocmai – dar daca va vine la indemana va propun urmatoarele: dimineata sa cititi rugaciunile diminetii, iar daca aveti timp – o catisma sau o slava; seara – rugaciunile celor ce merg spre somn-de-a lungul zilei, dimineata sau seara, canonul Maicii Domnului si cel al ingerului pazitor; sambata – acatistul Maicii Domnului, iar duminica acatistul lui Iisus, cate un capitol din Apostol si din Evanghelie, precum si cateva metanii. Toate acestea sa le savarsiti cu smerenie, fara sa ganditi: „bine fac”, cum gandea fariseul. Daca in urma unor piedici sau chiar si din lenevire nu reusiti sa impliniti vreo parte din aceasta pravila, nu trebuie nicidecum sa va tulburati, sa va trandaviti si sa cadeti cu duhul, ci trebuie sa va smeriti si sa va socotiti mai prejos decat toti“.

*

“Dupa cum spuneti, va intristeaza sa vedeti ca aveti o inima atat de rea: or, cele scrise mai inainte va arata ca atunci cand ne vedem ranile ne smerim, vrand-nevrand, ne pocaim si capatam mila lui Dumnezeu. Daca vi s-ar parea ca aveti o inima buna, cu aceasta paruta mangaiere ochii launtrici s-ar amagi si, rezemandu-va pe paruta dumneavoastra corectitudine duhovniceasca, ati cadea usor in trufie, care orbeste ochii sufletului, lucru de care Domnul sa va fereasca. Este neaparata nevoie de lupta: prin lupta ne cunoastem pe noi insine, ne cunoastem puterile si devenim iscusiti, incercati”.

*

Doriti sa nimiciti trufia si sa agonisiti smerenia: dorinta si vointa dumneavoastra este de laudat.Trufia este vinovata de toate relele si nenorocirile, pe cand smerenia este datatoarea si pazitoarea tuturor lucrurilor bune: ele sunt potrivnice una alteia. Trebuie sa va rugati lui Dumnezeu, cerand ajutorul Lui, fiindca El a zis: fara de Mine nimic nu veti putea face (In 15, 5), si cu orice prilej sa va straduiti a vana gandurile trufase nimicindu-le prin aducerea-aminte de propria nimicnicie si rautate. Orice alunecare spre pacatul cu gandul si cu fapta are ca pricina tru­fia, si trebuie sa ne pogoare in adancul smereniei. A dobandi aceasta virtute sau bogatie cere insa multa osteneala si multa vreme, si cine cre­de ca o are este inca departe de ea, iar cine crede despre sine ca nu are nimic se linisteste in constiinta sa si simte pace. Domnul Insusi ne-a poruncit: invatati-va de la Mine, ca sunt bland si sme­rit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Domnul sa va invredniceasca a deprinde virtutea aceasta”.

*

“In multe dintre faptele dumneavoastra bagati de seama ca dracul trufiei va spurca nazuintele bune. Luati aminte: inca nu ati facut nimic, ci numai ati pasit in arena luptei cu vrajmasul, si acesta, din siretenia si viclenia sa, nu va lupta ca sa lucrati niste patimi grosolane, ci va imbie cu patima cea dintai, de la care vin toate, si anume trufia,precum si pe Adam in Rai l-a amagit mai intai cu aceasta patima! Bagand de seama gandul acesta, doborati-l cu gandul smereniei care este potrivnic lui, la care Domnul ne-a invatat atat prin fapta, cat si prin cuvant: smerindu-Se pe Sine, S-a pogorat dintru inaltimea slavei pana la chipul robului, si toata viata Sa ne-a dat pilda, si a poruncit sa ne invatam de la El, ca este bland si smerit cu inima (v. Mt. 11, 29),

si:  Cand veti savarsi toate cele poruncite voua, sa spuneti: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori sa face am facut” (Lc 17,10).

Nu va mirati de faptul ca mergand in Lavra sa va inchinati sfintilor de acolo n-ati avut mangaiere duhovniceasca, ci, dimpotriva, ati simtit raceala si uscaciune. Dumnezeu v-a daruit mangaiere si bucurie duhovniceasca la intrarea in Biserica Ortodoxa, cand ati primit Taina Mirungerii, daruindu-va cunoasterea darurilor si lucrarilor harice care se afla in Ortodoxie – insaeste cu neputinta sa va indulciti de ele mereu, fiindca ele se dobandesc prin impreuna-lucrarea harului dumnezeiesc si a voii noastre, prin implinirea cu smerenie a poruncilor lui Dum­nezeu. 
Ele se ascund de noi si nu ni se arata, ca sa nu ne semetim si sa nu ne trufim; cu timpul, dupa masura smereniei, ne este daruita si simtirea lor, ca dupa aceea sa fie luata de la noi iarasi. Dumneavoastra sa nu va tulburati ca nu aveti mangaiere, si fiind lipsit de ea sa nici nu o cautati, caci acesta este un fel de trufie duhovniceasca, ci lasati-o la voia lui Dumnezeu, Ca­re stie cand sa ne-o daruiasca. Stiti si singur cat de inclinat spre trufie va este gandul chiar si cand nu aveti nimic – iar daca vi s-ar da aceasta bogatie duhovniceasca, cu atat mai mult ati avea prilej de ingamfare. Multi, primind harisme, dar neavand smerenie, au patimit necaz sufletesc“.

*


Daca zice cineva: „Iubesc pe Dumnezeu”, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este, pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau (I In 4, 20-21).

Intre poruncile Domnului se mai numara si aceasta:

Cand veti savarsi toate cele poruncite voua, sa spuneti: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori sa facem am facut” (Lc. 17,10).

Aceas­ta este smerenia, fara de care virtutile noastre nu pot sa placa lui Dumnezeu.
 Si dragostea are insa cu ea o legatura foarte stransa, asa incat nu pot fiinta una fara cealalta. Or, in asezarea dumneavoastra duhovniceasca se vad frica, indoiala si tulburare, care nu au loc acolo unde este buna mireasma a dragostei si smereniei,fiindca Domnul ne porunceste: invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Nimeni nu se poate lauda ca este fara de pacat; chiar si apostolii se recunosteau pacatosi: Sfantul Apostol Pavel zice: Domnul a venit ca sa mantuiasca pe pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu (I Tim. 1,15); asijderea si Sfantul Petru isi aducea aminte intotdeauna de pacatul sau; numerosi oameni care au dus viata duhov­niceasca, pana si sfintii, se socoteau pe sine pacatosi, dar nu se tulburau, fiindca isi vedeau mantuirea intemeiata nu pe virtutile lor, ci pe suferinte­le si milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos. Dumneavoastra va si socotiti pacatoasa, va si ve­deti virtutile, insa va tulburati cu duhul – si toate acestea alcatuiesc in dumneavoastra un haos intunecat, care nu lasa lumina dreptei socotinte sa fie in dumneavoastra.


Sfintii Parinti, cu cat erau mai presus cu via­ta, cu atat mai mult se defaimau pe ei insisi si se smereau, iar smerenia atragea si mai mult la ei harul si darurile dumnezeiesti.
 Smerenia este o arma nebiruita impotriva tuturor curselor vraj­masului, insa dobandirea ei e ostenicioasa, iar celor ce vietuiesc in lume chiar aproape de nea­tins – iar dumneavoastra, chiar daca va mustrati singura cu vorbele, acestor vorbe nu li se poate da crezare de nu veti dobandi adevarata smere­nie a inimii.

Vad ca cititi cartile sfintilor invatatori ai Biseri­cii, dar cartile sunt o padure in care fara o calauza iscusita te poti rataci si primejdui, precum au si patimit multi, din pricina nadajduirii lor in sine. 

Asupra celui ce se apuca de vietuirea inalta si ca­uta in sine vedenii si desfatari duhovnicesti vine mania lui Dumnezeu pentru faptul ca, fara sa-si fi vindecat mai intai partea patimasa a sufletului prin lucrarea rabdarii patimirii crucii, si-a inchi­puit in mintea sa slava crucii, cum zice Cuviosul Isaac Sirul. Acelasi Sfant Isaac Sirul scrie: „Mai inainte de a intra in cetatea smereniei, sa nu crezi ca te-ai odihnit de patimi, pentru ca cel potrivnic iti gateste tie cursa, si dupa ce ti se va parea ca te-ai odihnit multe necazuri vei avea”.

Citind acele sfinte carti, nu va apucati de vie­tuirea inalta sau de rugaciunea mintii, ci tineti-va mai mult de poruncile lui Hristos, cele de via­ta facatoare, si, vazand inaltimea lor si propria nevrednicie, cufundati-va cu gandul in adancul smereniei, spre care Domnul va cauta.Simtamintele dumneavoastra „mangaietoare” sunt foarte primejdioase: ele pot sa va amageasca si sa va in­tunece de tot mintea. Chiar daca ar fi fara putinta de tagada de la har, nu trebuie sa va lasati fu­rata de ele, ci, luandu-va smerenia ca ajutor, socotiti-va nevrednica de ele; harul, cercetandu-va cateodata, ne arata ce bogatie se ascunde in el, dupa care se ascunde, insa ramane cu noi puru­rea: dorindu-l, trebuie sa ne ingrijim pentru curatirea de patimi, iar daca suntem patimasi sa nu cutezam a visa la dobandirea lui. V-am spus de­ja ca vrajmasul ne lupta cu ispitele de-a dreapta, inaltandu-ne mintea prin parerea de sine – or, dupa spusele Sfantului Ioan Scararul, trufia e in stare si singura, fara alte pacate, sa-l dea pierzarii pe om. Asadar, atata timp cat trebuie neapa­rat sa traiti in lume ca sa va aranjati copiii, traiti ingrijiti-va in primul rand de implinirea poruncilor lui Hristos, iar ca sa le cunoasteti cititi Sfanta Evanghelie, Faptele si Epistolele Apostolilor, precum si invataturile Sfintilor Parinti despre patimi si virtuti. Strabatand calea vietuirii crestine,cunoasteti-va neputinta, smeriti-va si pocaiti-va inaintea Domnului pentru scaderile dumneavoastra, si nu nadajduiti nicidecum in faptele dumneavoastra, ci in milostivirea lui Dumnezeu. Pravila de rugaciune impliniti-o dupa pu­tere si dupa cum va ingaduie imprejurarile, insa cu simtamantul vamesului, nu cu al fariseului. Sfantul Isaac scrie:

„Rugaciunea celui ce nu gan­deste despre sine ca este pacatos nu este bineplacuta inaintea lui Dumnezeu”.

De lucrare inalta si de pravila mare nu va apucati; acelasi Sfant Isaac invata ca „lucrareacu masura nu are pret”. Paziti-va insa constiinta si nu cautati rasplata aici in mangaierea duhovniceasca: lasati aceasta in voia lui Dumnezeu, Care stie cand sa dea.

Deocamdata va ajunge atat – iar daca Domnul va va chema sa Il urmati in sfanta manastire, atunci si calea vietii duhovnicesti vi se va desco­peri practic, nu numai teoretic.

Pregatindu-va copiii pentru viata lumeasca, v-ati ingrijit sa le saditi in inimi credinta si frica de Dumnezeu, care sa ii calauzeasca pe viitor? Rugati-va Domnului ca El sa le pazeasca inimile de neghinele pe care vrajmasul le seamana prin­tre grane”.

*

“In scrisorile dumneavoastra ma incredintati ca imi scrieti, fara fatarnicie, tot adevarul si ma rugati sa va indrum, aratandu-va randuiala de care trebuie sa va tineti in viata dumnea­voastra. In scrisoarea mea dinainte v-am descris – destul de limpede, cred eu – calea vietii crestine si lupta vrajmasului impotriva celor ce do­resc sa aiba impartasire cu Dumnezeu; mai mult si mai limpede nu pot sa va spun nimic. Nu am nici cea mai mica banuiala ca ati ascuns ceva fata de mine sau ca va prefaceti, insa bag de seama ca singura nu va intelegeti si va contraziceti. Scrieti ca din scrisorile dumneavoastra am tras incheierea ca sunteti mandra,si imediat va indreptatiti „Vai, chiar ca nu-i asa… mi se spunecea simpla”, si ziceti ca asta va „mangaie mult”. Ce anume va mangaie? Lauda? Hrana pentru trufia dumnea­voastra? Si totusi, vi se pare ca in dumneavoas­tra nu exista trufie. Scrieti: „A-L iubi pe Dumnezeu, a-l iubi pe aproapele – iata fericirea mea! Nu pot sa-i urasc nici pe vrajmasii mei, ci imi pare rau ca ei se poarta asa; inaintea lui Dumne­zeu nu voi avea de dat socoteala pentru ca as fi rasplatit cuiva raul cu rau”. Din calitatile acestea s-ar putea trage incheierea ca v-ati ridicat pe culmea desavarsirii – insa eu va incredintez ca asta s-a intamplat numai in cuvintele dumneavoastra si ca degeaba va amagiti cu aceste virtuti pe care le-ati agonisit, fara sa va intelegeti pe dumneavoastra insiva, ceea ce se vadeste din scrisorile pe care mi le-ati trimis. In continuare spuneti ca sunteti vinovata de toate pacatele, ca o zidire neputincioasa a lui Dumnezeu, si ca mai ales doua patimi va tulbura:iubirea de arginti si vrajmasul casnic – insa doar trufia va inviforeaza mai putin decat celelalte; si atunci, cum sa punem de acord lucrurile pe care le scrieti? Se stie ca pentru toa­ta nenorocirea noastra si toata instrainarea noas­tra de Dumnezeu vinovata este trufia si ca, dim­potriva, fericirea si apropierea de Dumnezeu vin prin smerenie. Toate pacatele noastre vin, ca niste mladite rele dintr-o radacina rea, din tru­fie. Aceasta se ascunde insa atat de adanc in ini­ma, incat cel ce o are nu poate s-o patrunda si s-o inteleaga daca nu i-o da Dumnezeu in vileag prin ispite. In treapta a 23-a, Sfantul Ioan Scararul scrie despre trufie ca un staret isi indemna fi­ul duhovnicesc sa nu se trufeasca, la care acela a raspuns: „Iarta-ma, parinte, dar in mine nu e trufie.” „Dar cu ce ai putea sa dovedesti mai bi­ne ca esti trufas decat cu vorbele acestea, cum ca nu-i in tine trufie?“, i-a zis atunci staretul. Va puteti da seama incotro bat cuvintele lui.

As vrea sa va vorbesc si despre dragoste. Dom­nul nostru Iisus Hristos ne-a descoperit in ce sta iubirea lui Dumnezeu: cine Ma iubeste pazeste po­runcile Mele (In 14, 21). Asadar, atunci cand cal­cam poruncile lui Dumnezeu nu mai este in noi iubirea de Dumnezeu.

Iubirea de Dumnezeu este pusa la incerca­re prin cele potrivnice – altfel, n-o putem impli­ni decat cu inchipuirea. Cu ingaduinta lui Dum­nezeu, s-a infipt in inima dumneavoastra sagea­ta iubirii de arginti; aceasta va tulbura, nu va da pace, va impinge sa faceti orice ca sa traiti cu copiii fara sa duceti lipsa de nimic. Unde sunt credinta si nadejdea dumneavoastra, cu care vi se pare ca va intariti? Ce sa mai zicem de dragoste. Daca credem ca Pronia lui Dumnezeu ne carmuieste, trebuie sa ne supunem ei si sa primim chiar incercarea saraciei ca pe ceva ce vine din iubirea lui Dumnezeu, spre un folos sufletesc pe care noi nu-l stim. Prin saracie se intra mai usor in impa­ratia cerurilor, drept care a si zis Domnul: cu greu va intra bogatul in imparatia cerurilor (Mt. 19, 23). Dumnezeu, Bogat fiind in milostivire, i-ar fi putut imbogati pe toti daca ar fi fost de folos lucrul acesta – El insa face altfel, potrivit judecatilor Sale preaintelepte si neurmate, in fata carora suntem datori sa ne plecam cu smerenie si sa ne su­punem cu recunostinta.Copiilor dati-le o educatie morala buna, si atunci cand vor fi vrednici si le va fi de folos, Dumnezeu are puterea de a-i im­bogati sau de a le darui cele de trebuinta. Impotriviti-va acestei patimi, straduiti-va sa smulgeti din inima dumneavoastra sageata ei prin nadejdea in Dumnezeu si prin supunerea fata de voia Lui; multumiti-va cu putinul ce v-a fost dat.

Tot ce place lui Dumnezeu se face cu smerenie. V-am scris deja, din Sfantul Isaac, calucrarea cu masura nu are pret – iar daca va veti nevoi intru priveghere si rugaciune, dar veti avea parere de sine, care va fi folosul? Scrieti ca faceti aceasta spre omorarea trupului, adica vrand sa biruiti salbaticia cu care vi se impotriveste. In aceasta privinta ascultati ce zice Sfantul Ioan Scararul in treapta a 15-a, ca din partea trupului catre suflet:


„Daca vei cunoaste neputinta cea mare a mea si a ta, prin aceasta imi vei lega mainile; daca vei taia imbuibarea, imi vei lega picioarele, asa incat nu vor putea merge mai departe; daca te vei lipi de ascultare, vei scapa de mine; daca vei do­bandi smerita cugetare, mi-ai taiat capul“.

Si ma­rele staret Apollo il mangaia astfel pe un frate luptat de patima trupeasca:


„Nu te deznadajdui de atata aprindere a trupului, ca nu se tamadu­ieste atat prin sarguintele omenesti, cat prin iu­birea de oameni dumnezeiasca”.

Trebuie stiut si ca acest puternic razboi este ingaduit in pri­mul rand pentru trufie,fiindca aprinderea cea fi­reasca din noi nu ne poate birui vointa fara sa fie in noi una dintre acestea: trufie, osandirea alto­ra, lacomia pantecelui si odihna peste masura. Aici este vorba nu de trufia lumeasca, ci de cea duhovniceasca, despre care am scris destul mai sus, aratand ca ea se poate ascunde de cel ce o are. Deasa impartasire cu Preacuratele lui Hristos Taine ar fi foarte buna si mantuitoare daca nu ar fi insotita la dumneavoastra de cartire si de osandirea altora pentru iubirea de arginti.

A plati pentru spovedanie nu este deloc o le­ge, ci este chiar impotriva legii bisericesti.Propovaduitorul grec Ilie Miniat se ridica cu putere impotriva acestui obicei. El nu se trage insa nici­decum de la fetele duhovnicesti, ci mai mult de la cei ce se pocaiesc, care isi arata prin aceasta recunostinta, si a ajuns sa fie privit ca ceva ne­cesar. Sunt insa multi care se descurca si fara el. In aceasta privinta judecata dumneavoastra este nedreapta: potrivit poruncii bisericesti si apostolesti, trebuie sa-i cinstiti pe preoti ca pe niste slujitori ai altarului, caci fara ei nu se poate mantui nimeni, si sa le faceti parte din averea dumneavoastra, pe cat va sta in putere, spre nevoile lor pentru ca cei ce slujesc altarului au parte de laaltar (I Cor. 9,13). La spovedanie puteti sa-i lasati bani preotului sau nu, dar sa-l judecati pentru greselile lui nu este deloc treaba dumneavoastra: oaia nu-l judeca pe pastor, oricum ar fi el. A-l judeca pe preot inseamna a-L judeca pe insusi Hristos:paziti-va de aceasta din rasputeri!

*

“Doriti sa va pastrati grija pentru mantuirea sufletului, si dupa cat se vede va impliniti dorinta cu fapta: spuneti ca in dumneavoastra are loc o lupta neincetata si ca pe zi ce trece ies la lumina noi neajunsuri. Pai, lucrul acestea este de trebuinta neaparata in nevointa crestinului: noi ne luptam impotriva duhurilor rautatii iar acestea se lupta impotriva noastra prin pro­priile noastre patimi. Uneori suntem biruiti, alteori biruim; uneori cadem, alteori ne ridicam, si dupa masura smereniei noastre capatam aju­torul dumnezeiesc. Avem neaparata nevoie de aceasta arma puternica impotriva vrajmasilor – dar cum sa ne smerim daca nu ne cunoastem neputinta cunoscandu-ne neajunsurile? Tocmai acestea ne smeresc. Cititi in Filocalie, la Sfantul Grigorie Sinaitul, la sfarsitul capului 117: „Da­ca nu va fi biruit omul… nu se va putea smeri”. Acolo se scrie amanuntit si foarte folositor despre aceasta. Vad ca vreti sa traiti in lume pust­niceste, fara caderi, si vreti ca sufletul dumnea­voastra sa fie intotdeauna cu Dumnezeu, si in­trebati daca in lume poti ajunge sa iti tai poftele la fel ca in insingurare, si cum se poate incepe lu­crarea aceasta. Ca raspuns ati primit impotriviri puternice fata de planurile dumneavoastra, si neavand puteri duhovnicesti si smerenie nu pu­teti ramane neclintita in aceste planuri. Asta inseamna ca intreprindeti sau doriti sa impliniti in viata dumneavoastra o nevointa mai presus de masura si de asezarea sufleteasca pe care o aveti. Trebuie sa incepeti prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, care ne-au fost date prin Evanghe­lie, si atunci cand, straduindu-ne sa le implinim, ne vedem nestatornicia si neputinta, nu trebuie nicidecum sa ne tulburam, ci trebuie sa ne sme­rim si sa ne pocaim.

Chiar daca ati merge neabatut pe calea poruncilor lui Dumnezeu, sa va te­meti de primejdie din cealalta parte: vrajmasul va incerca mereu sa va amageasca prin semeata cugetare si prin parerea ca v-ati indreptat, vanandu-va prin acestea in chip subtire – iar dumneavoastra, neavand inca smerenie, dar vazandu-va implinitoare a poruncilor, va puteti abate pe nebagate de seama spre gandurile acestea. Trebu­ie sa va amintiti cat mai des cuvintele Domnului:


Cand veti savarsi toate cele poruncite voua, sa spuneti: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram da­tori sa facem am facut” (Lc. 17, 10).

Prin aceasta puteti alunga semeata cugetare. Oricum, intrucat suntem inca departe de implinirea porunci­lor lui Dumnezeu, trebuie chiar de nevoie sa ne smerim si sa ne pocaim, dupa cum scrie Cuvio­sul Marcu Ascetul in „Cuvantul despre pocainta”, intotdeauna avem nevoie de pocainta, insa noi vrem sa ne vedem ispravile: dar de ce credeti ca in rugaciunea sa Sfantul Efrem spune: „Asa, Doamne Imparate, daruieste-mi sa vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu”? El vrea sa zica nu ca trebuie sa pacatuim dinadins, ci ca trebuie sa ne vedem pacatele facute atat inainte, cat si acum, si nicidecum sa nu deznadajduim,. ci sa ne pocaim, socotindu-ne in mintea noastra cei mai de pe urma dintre toti oamenii.

In Filo­calie, dupa ce vorbeste despre cele sapte lucrari trupesti, Sfantul Petru Damaschinul spune:


„Si atunci incepe mintea a vedea gresalele sale ca nisipul marii – si acesta este inceputul luminarii sufletului si semnul sanatatii lui”.

Vedeti? Du­pa savarsirea multor virtuti vede pacatele sale, iar nu ispravile. Nici Sfantul Isaac Sirul nu zi­ce sa cautam vederi inalte, ci ne arata nemijlocit spre poruncile dumnezeiesti. Va sfatuiesc sa va straduiti sa impliniti poruncile, dar sa nu va tulburati atunci cand se intampla sa gresiti in vreo privinta, ci sa va pocaiti si sa va smeriti: cand va fi in inima chezasia smereniei, veti si avea ajutor de la Dumnezeu pentru a savarsiti lucrurile bu­ne si pentru a va abate de la cele potrivnice. Iar pricina poticnirilor noastre sta, potrivit Sfantului Ioan Scararul, in trufie: „Unde s-a savarsit cade­rea in pacat, acolo a mers inainte trufia.“ Asadar, sa ne straduim a ne folosi neputintele pentru a dobandi smerita cugetare, fiindca aceasta este nimicitoarea trufiei, pe care noi nici n-o bagam de seama in noi insine. Va necajiti ca va osanditi aproapele: daca ne vom smeri, nu-l vom mai ju­deca pe aproapele nostru. Sa ne rugam cu smere­nie, asemenea vamesului, si Dumnezeu va primi rugaciunea noastra, fiindca primeste rugaciunea celor smeriti si aude cererea lor, pe cand noi insi­ne nu avem dreptul sa pretuim rugaciunea noas­tra, ca ne rugam cu osardie. Dumnezeu stie pre­tul ei, iar daca ne-o vom pretui singuri, suntem in primejdia ca ea sa fie fariseica.


din: Sfantul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, 2011

http://www.cuvantul-ortodox.ro

Parintele Visarion Iugulescu ,,Despre vesnicie ,,

Sfaturi duhovnicesti  alese cu grija 

"Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va dispreţui pe el."

Sfantul Atanasie cel Mare

*****

"Plânsul este îndoit în lucrările lui. Unul este ca apa, care stinge prin lacrimi văpaia patimilor și curățește sufletul de întinăciunea pricinuita de ele; altul ca focul, care face viu, prin prezenșa Sfântului Duh și reaprinde și încălzește și face înfocată inima și o înflăcărează de dragostea și de dorul lui Dumnezeu."

Sf. Simeon Noul Teolog

****

Cînd ne văd dracii că dispreţuim lucrurile lumii, ca să nu mai urâm pentru ele pe oameni şi să cădem din dragoste, stârnesc împotriva noastră defăimări ca, nerăbdând supărarea, să urâm pe cei ce ne defaimă.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

*****

Temeţi-vă fraţilor, de vorbele cele vătămătoare şi nefolositoare de suflet, ca în linişte să fie sufletele voastre. Că mai bine este a arunca o piatră, din nebăgare de seamă, decât a zice un cuvânt deşert. Veselia drepţilor este dreptatea, iar căile lor sunt milostive şi cel ce face milostenie va află viaţa.

(Sfântul Efrem Sirul)

***

"Faţă de Dumnezeu trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa curată, ca toate câte le ştii că nu slujesc Lui, să nu le faci; faţă de părintele tău, ca să faci tot ce îţi spune potrivit scopului pe care-îl urmăreşte, neadăugând şi netăind nimic; faţă de oameni trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa, ca cele ce tu le urăşti, altuia să nu le faci; iar faţă de lucruri trebuie să te fereşti de trecerea măsurii în tot ce faci: în mâncare, în băutură şi în îmbrăcăminte. Simplu grăind, toate câte le faci ca în faţa lui Dumnezeu, ca să nu fii mustrat în vreo privinţă de conştiinţă."

Sf. Simeon Noul Teolog


"Sufletul curat, dacă va privi în el însuşi, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu."

Sfantul Atanasie cel Mare

*****

Să nu-ţi închizi uşile tale, faţă de străini, ca să nu-şi închidă Domnul uşile Sale, faţă de tine. Cu ce măsură veţi măsura, vouă. Să cercetezi pe cei bolnavi, ca şi Dumnezeu să te cerceteze pe tine. Să nu dormi mult, ci te roagă cu dinadinsul lui Dumnezeu, să-ţi fie ţie de ajutor, ca să scapi că o pasăre din laţ.

(Sfântul Efrem Sirul)

*****

"Omul care este obişnuit să se împotrivească îşi este sieşi o sabie cu două tăiuşuri, ucigandu-şi sufletul fără să ştie şi înstrăinandu-l de viaţa veşnică".

Sf. Simeon Noul Teolog

*****

Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăşti pe el, ci blestemul şi pe dracul care a pus la cale blestemul. Căci dacă urăşti pe cel ce te-a blestemat, ai urât un om şi ai călcat porunca. Şi ceea ce a făcut acela cu cuvîntul, tu faci cu fapta. Iar de păzeşti porun­ca, arată semnele dragostei; şi de poţi face ceva ajută-l, ca să-l izbăveşti de rău.

Hristos nu vrea ca tu să porţi vreunui om ură sau supă­rare, sau mânie, sau să ţii minte răul în nici un chip şi pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o strigă cele patru evanghelii.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

*****

Binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate.

(Sfântul Ioan Damaschin)

*****


Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult. Dar când sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.

"Sârguieşte-te să nu superi pe cineva fie cu cuvântul, fie cu fapta, ci să-i mângâi pe aceia care sunt supăraţi de alţii, pe cât e cu putinţă."

Sf. Simeon Noul Teolog

*****


Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască în trezvie. Acesta va avea în permanenţă împrăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea. Este cu putinţă să se roage omul care are mintea împrăştiată? Ia aminte! Viaţa cu trezvie şi atenţie înlesneşte rugăciunea şi ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine însuţi! Tăcerea este o nevoinţă! Cel ce se dă pe sine acestei nevoinţe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobândeşte nici repede, nici uşor.

Stareţul Varsanufie de la Optina

******

"Neascultând de un povăţuitor iscusit, nu-ţi dai seama de limitele puterii tale, te supraevaluezi, n-are cine te face atent la scăderi şi greşeli ale tale."

Sf. Simeon Noul Teolog

*****

Cu cât trăieşti mai atent şi mai aspru, cu atât mai sălbatic te ataca vrăjmaşul. Încearcă să te tragă în păcat mai ales în sărbători. Să le aştepţi pe toate. Să fii pregătit pentru toate… Domnul este îndurător. Sărbătorile pricinuiesc daruri. Şi voi veţi lua ceva şi vă veţi încredinţa de asta după mulţi ani, poate chiar după 40 de ani… Atunci veţi înţelege ce dar v-a trimis Domnul în sărbătoarea cutare.

Stareţul Varsanufie de la Optina

*****
Mintea se luminează atunci când se îndeletniceşte cu cercetarea Scripturilor şi cu rugăciunea. În timp ce, afundându-se în cele pământeşti se face grea şi neputincioasă să înţeleagă cele duhovniceşti. De asemenea este absolut necesar să cercetăm cărţile duhovniceşti ca să ne ajute să ne luptăm şi să biruim patimile. Iar patimile le biruim uşor atunci când sunt numai în gând. Când trec în cuvinte şi în fapte, se înrădăcinează. Atunci dezrădăcinarea lor este foarte grea, dacă nu chiar imposibilă. Toată viaţa monahului este o luptă cu gândurile sale şi de aceea este nevoie de Rugăciunea lui Iisus. Cine nu s-a unit cu Domnul Iisus aici, nu se va uni cu El niciodată, spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Cuvinte înfricoşătoare!

Stareţul Varsanufie de la Optina


****

Să nu-ţi câştigi ţie lucruri mai presus decât trebuinţa ta, ci să petreci în viaţă smerită. Osteneşte-te cu mâinile tale, ca să dai şi celor ce au trebuinţă. Acestea, de le vei face, Dumnezeu îţi va da ţie veşnicele Sale bunătăţi. A Căruia este slava, cinstea şi stăpânirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

(Sfântul Efrem Sirul)


****

Frică de lume şi de viaţa lumească este o frică mântuitoare. Fugiţi de acest monstru înfricoşător, adică de lume! Dumnezeu să vă ajute să fugiţi de ea cu totul. Să vă temeţi numai de păcat.

Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. De aceea, este absolut necesar ca în oricare din situaţii, bune sau rele, să păzim poruncile şi datoriile noastre, fără să uităm vreodată cuvintele: “Iată, ACUM este vremea potrivită, iată, ACUM este vremea mântuirii”.

(Stareţul Varsanufie din Optina)



Cartea 1000 de intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca  

ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/1000%20de%20intrebari%20si%20raspunsuri%20despre%20viata%20duhovniceasca.pdf

Incinerarea este tangentiala cu sinuciderea

 Plăsmuirile minţii umane, concretizate în operele artistice, se fundamentează pe viziuni cu totul deosebite asupra celor înconjurătoare, adică idei care se deosebesc substanţial de cele comune, ale maselor. 

Aşa se naşte artistul, cel care creează o valoare spirituală, un mesaj duhovnicesc, pe care o / îl comunică publicului. 

Este, în fond, o manifestare a capacităţii noastre de a fi creatori, o adeverire a calităţii noastre de icoană a Creatorului.

Există însă situaţii când creativitatea depăşeşte limitele raţiunilor divine, adică a ceea ce Dumnezeu îşi doreşte de la noi. 

Din diverse motive, artiştii aleg uneori să urmeze drumul unor „evanghelii străine” de creştinism, astfel încât publicul poate fi surprins de idei sau fapte care contrastează puternic cu învăţăturile şi practicile Bisericii.

Includ aici şi decizia incinerării care, în ultima vreme, a mai străbătut spaţiul mediatic românesc, iar acum este readusă în actualitate prin decesul celui ce a creat multe valori, de talie mondială, ale cinematecii româneşti.

 Respect libertatea familiei artistului de a lua o decizie şi sper să fie una creştinească în urma apelului Arhiepiscopiei Bucureştilor. Altfel, ca preot, nu pot fi de acord cu incinerarea, din următoarele motive:

1. Îngroparea este o poruncă fundamentală a Domnului, care spune că trupul trebuie întors locului său de origine: „…pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. Toate sofismele, care ne prezintă presupusele avantaje ale incinerării (preţ, locuri de veci, etc.), nici nu merită a fi aduse în discuţie, din această perspectivă. Funcţionând, practic, pe post de agenţi de marketing pentru noi afaceri cu moartea, aceste argumente nu fac decât să trădeze profunda secularizare a societăţii.

2. Trupul este locaş al sufletului, purtător al chipului lui Dumnezeu, prin urmare capabil de a se sfinţi. În creştinism, trupul devine „templu al Duhului Sfânt”, „mădular al lui Hristos”, deci părtaş la Slava Dumnezeirii.

 De aceea, el nu poate fi ars, căci arderea înseamnă devalorizare, desconsiderare, nimicire, dispariţie, evaporare în nicăieri şi în nimic, trimitere în neant (observaţi tendinţa incineratului de a fi risipit în vânt, pe apă, etc. ). Mai grosier vorbind, ţăranul român ardea gunoaiele de prin bătătură, nu bunurile cele mai de preţ din casă. Iar noi, creştinii, suntem prietenii şi casnicii lui Dumnezeu, cea mai de preţ creaţie a Sa.

3. Ca o paranteză,remarc faptul că vorbirea populară nu a ratat simbolismul chinuitor al focului: arderea este esenţa Iadului, exprimată prin „arză-te-ar focul Iadului”, în vreme ce Raiul este asociat unui loc luminos, liniştit, plin de verdeaţă şi lumină.

4. Creştinii sunt „următori ai lui Hristos”, care, deşi pe nedrept, se lasă totuşi torturat, omorât şi, în final, îngropat într-un mormânt, de unde îşi arată Slava puterii Sale prin Înviere. De aceea, se cuvine să ne îngropăm asemenea Lui, în aşteptarea Învierii.

5. Învierea se fundamentează profetic ( Iezechiel, cap.37) pe existenţa urmelor unice a trecerii noastre prin această lume: osemintele, care ştim cât de greu se descompun (ele ne dau şi astăzi dovezi ale unor realităţi din vremuri străvechi).

 A nimici singura şi cea mai rezistentă dovadă a trecerii noastre pe aici, înseamnă a alege să desconsiderăm această lume, să îmbrăţişăm nihilismul şi să ratăm şansa iertării divine, atitudine ce ne plasează duhovniceşte în vecinătatea sinuciderii. 

Acesta este şi principalul motiv pentru care o anterioară decizie de Sinod refuză slujba înhumării pentru cei incineraţi.

Însă îmi este teamă ca nu cumva să ardă şi cei ce pun pe foc lucrul mâinilor lui Dumnezeu.
 

 Pr. EUGEN TANASESCU