In orice caz, pocăinţa este mare lucru. Noi încă n-am înţeles că omul prin pocăinţă poate schimba hotărârea lui Dumnezeu. Acesta nu-i lucru mic, ca omul să aibă o astfel de putere.
Faci rău? Dumnezeu îţi dă o pălmuţă. Spui „Am greşit”? Se opreşte şi-ţi dă binecuvântări. Adică, atunci când copilul cel neastâmpărat îşi vine întru sine, se pocăieşte şi este mustrat de conştiinţa sa, tatăl lui îl răsfaţă cu dragoste şi îl mângâie. Israeliţii, deoarece s-au depărtat de poruncile lui Dumnezeu, au trăit în robie 75 de ani. Şi în cele din urmă, atunci când s-au pocăit, apare împăratul Cirus, care s-a arătat mai bun decât fiii lui Israel, ce au spurcat cele sfinte pe care le aveau pentru jertfe. Dumnezeu i-a schimbat mintea şi l-a făcut să creadă în Dumnezeul Cerului. Astfel, acela a lăsat pe israeliţi liberi, le-a dat bani, lemne pentru Templu, le-a făcut zidurile Ierusalimului şi a arătat o astfel de bunătate şi o astfel de evlavie, ce nu le-au arătat într-un anumit fel nici israeliţii (Ezdra 1, 1). Şi toate acestea pentru că poporul s-a pocăit şi s-a schimbat (Ezdra 8, 88-92). Cât de mult ajută pocăinţa ca să facă să dispară răul!
Să citiţi toate Cărţile Macabeilor. Sunt foarte puternice. Ce poruncă dăduse împăratul! Ca elefanţii să calce pe israeliţi. S-au dus ceilalţi, au pregătit ceremonia, au adăpat 500 de elefanţi cu vin tare şi tămâie ca să-i întărâte şi aşteptau pe împărat să vină ca să înceapă spectacolul. Dar împăratul uitase porunca ce o dăduse. Se duce îngrijitorul de elefanţi să înştiinţeze pe împărat, pentru că acela încă nu apăruse. „Împărate”, îi spune, „te aşteptăm. Toate sunt gata, elefanţii, iudeii şi cei chemaţi aşteaptă”. „Cine v-a spus să faceţi un astfel de lucru?” le spune. Strigăte, ameninţări... Şi aceasta nu s-a făcut o dată, ci de trei ori (III Macabei 5, 1-35). Oare a fost un lucru mic ca împăratul să uite porunca ce-o dăduse el însuşi? Şi nu numai aceasta, ci în cele din urmă şi-a schimbat toată purtarea sa faţă de iudei. Toată cheia aici este: să se pocăiască lumea.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 391-392)
- Părinte, ajungem uneori într-o astfel de stare, încât nici nu ne putem ruga, nici nu putem dormi, nici nu putem mânca, nici nu putem vorbi, nu avem nici o dispozitie.
- Auzi ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirul, că eu nu voi înceta să aduc pilde, nu de la mine, că eu sunt izvorul a toată răutatea si viclenia si smerenia. Ce vorbim, vorbim de la Sfintii Părinti ca să ne folosim. Când vei vedea că esti într-o astfel de stare, te sfătuiesc, omule, să te culci. Si chiar de nu dormi, stai culcat să se linistească simtirea.
- Dacă nu avem Sfânta Liturghie în fiecare zi la mănăstire, cum ne putem mântui?
- Nu numai Liturghia te mântuieste. Nu auzi ce spune Sfântul Grigorie Sinaitul? "Cine are rugăciunea mintii, are si Liturghia, are si toată pravila Bisericii tot timpul". D-apăi acei care au trăit în pustie, cum a fost Sfântul Marcu de la pesteră, la care s-a dus Sfântul Serapion, de 95 de ani nu văzuse om, acela stătea la slujbă? Era în timpul prigoanelor. Si ai văzut, când se ruga era stâlp de foc de la pământ până la cer. "Dar cei care au trăit în pustie ani de zile, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, si se împărtăseau la trei-patru ani, oare pentru nevrednicie se împărtăseau asa rar?"
Auzi ce spune Sfântul Efrem: "Biserici aveau pe limbile lor si altare în inimile lor". Totdeauna erau în comuniune cu Dumnezeu în rugăciune. Pentru că rugăciunea care se face în biserică este rugăciune obstească. Dar nu cumva să rămânem numai la aceasta si să nu avem o rugăciune proprie, că ne înselăm. Că spune Sfântul Teofan Zăvorâtul: "Vai de cei ce au înghetat la rânduiala tipicului bisericesc si n-au rugăciunea lor proprie!"
- Dar nu este păcat ca atunci când este Liturghia, eu să-mi zic rugăciunea inimii sau altă rugăciune si să nu fiu atent la slujbă?
- Nu-i adevărat! Pentru că are mare legătură liturghia inimii cu cealaltă de la sfântul altar. Aceasta este o rugăciune obstească si are mare putere, mai ales Sfânta Liturghie, si o ajută pe cea din inimă. Că dacă vine o prigoană si te-ai dus într-o pustie, sau într-un sat, sau într-un bordei, mai ai Liturghie?
În măsura în care se roagă, auzi ce zice Sfântul Nicodim Aghioritul, mintea este preot, inima este altar; jertfa care se aduce pe acest altar este alegerea si buna vointă, că de bună voie aleg să mă rog lui Dumnezeu, iar mirosul de bună mireasmă, tămâia, care se ridică de pe altarul inimii este rugăciunea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. De pe altarul inimii. Omul este un fel de biserică în biserică.
În zadar te duci în altarul ăsta, dacă nu ai rugăciunea cea din inimă. Putin îti foloseste. De aceea, mergerea la biserică îti ajută foarte mult ca să întăresti rugăciunea din inimă, dar nu o schimbă pe aceea. Tocmai rugăciunile si momentele Sfintei Liturghii, dacă tu ai lucrare lăuntrică, îti întăresc această lucrare. Mai mult îti învăpăiază inima de dragostea lui Dumnezeu, când auzi momentele Sfintei Liturghii, când iese cu Sfintele Daruri, căci credinta vine prin auz.
Ai văzut că a întrebat cineva pe Sfântul Nichifor: "Dacă merg în biserică, să ascult strana si Liturghia si celelalte, sau să zic rugăciunea inimii?" Dacă n-ai sporit în rugăciunea mintii, ascultă cu mare atentie Liturghia si strana, că te ajută să te concentrezi cu mintea în inimă. Foarte mult te ajută.
Iar dacă ai ajuns la rugăciunea de sine miscătoare a mintii, este ca ceasul, ai pornit inima, eu dorm si inima mea veghează. Permanent inima se roagă. Atunci si fără să vrei vei rămâne cu rugăciunea asta lăuntrică si în timpul Liturghiei si în timpul celorlalte rugăciuni, că ajungi la o rugăciune de sine miscătoare. Permanent se roagă inima. Neîncetat, cum zice apostolul.
Eu am scris câteva predici despre treptele rugăciunii. Am vrut să scriu si una despre rugăciunea contemplativă, care-i mai înaltă decât rugăciunea inimii, dar nu are nici un rost la oamenii de azi, că nu o înteleg; este pentru cei desăvârsiti, aceea este în extaz, rugăciunea cea de foc, în răpire. Am pus acestea pe care le poate întelege oricine. Noi le-am citit, si numai cu atât am rămas. Le-am înteles, dar nu le-am lucrat niciodată în viată. Asa este.
- Cum cunoastem noi care este calea cea bună a mântuirii?
- Sfatul bun te va păzi si cugetul drept te va apăra. Si iarăsi zice Scriptura: Cei ce n-au sfătuitori, cad ca frunzele. De aceea este bine, mamă, să ne mai sfătuim.
- Cum putem trăi noi în viata de obste fără tulburare?
- Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Tăria celui din obste este ascultarea; tăria împăratului stă întru multă ostire; iar tăria celui din liniste este multa rugăciune. Si căderea celui din obste este neascultarea - când nu face ascultare; si căderea celui din liniste, împutinarea rugăciunii".
La pustie aveam timp să mă rog 14 ore si mai mult.
- Cum trebuie să ne purtăm, noi crestinii ortodocsi fată de oamenii eretici?
- Nu cumva socotind noi că iubim pe aproapele, să ne lăsăm călcati de cei străini de dreapta credintă în Hristos, care voiesc a ne depărta pe noi de la Ortodoxie si a ne impune credinta lor cea strâmbă si eretică. Iar dacă voiesc a ne ataca credinta noastră cea sfântă sau Sfânta Traditie a Bisericii Ortodoxe, atunci trebuie să o apărăm cu toată puterea până la moarte, după cum zice Sfântul Nicodim Aghioritul în Războiul nevăzut.
Se cade, asadar, oricărui preot ortodox si oricărui crestin al Bisericii noastre dreptmăritoare, să fie un bun ostas al lui Hristos cu toată evlavia si cu mânie bărbătească si tare să apere, prin cuvânt si prin scris, adevărul dreptei noastre credinte. Nu se cuvine a fi blând acolo unde nu trebuie a te purta cu blândete. Acelasi lucru ne învată si Sfântul Pimen cel Mare, zicând: "Se cade nouă a răbda toate, măcar de ne-ar scoate cineva si ochii sau ne-ar tăia mâna noastră cea dreaptă, iar dacă cineva voieste a ne depărta si a ne despărti pe noi de Dumnezeu, atunci să ne mâniem" (Pateric, Cuvântul 118). Si iarăsi zice: "Întâia oară fugi, a doua oară fugi, a treia oară fă-te sabie cu cel ce vrea să te despartă pe tine de dreapta credintă".
- Dar cum trebuie să ne comportăm cu acesti oameni?
- Auzi ce spune apostolul? Biserica este Trupul lui Hristos. Cap al Bisericii este Hristos. Toate sectele mistice si rationaliste, nu numai din România, care s-au despărtit de Biserică, s-au despărtit de Hristos. Nu mai au legătură cu Hristos. Gata. Asa este. Si pe sectari, nu în casă, nici în ogradă să nu-i primesti, ca nu cumva să ne împărtăsim de lucrurile cele rele ale lor si de ereziile lor.
- Si dacă vin cu tot felul de cărti, ce să facem cu ele?
- Pe foc, pe foc, pe foc! Ei au diavoli numiti arhiconi, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Îi învată toată Scriptura pe de rost, dar pe dos, pe dos, pe dos. Le tâlcuieste toată Scriptura pe dos. Din Scriptură îti vorbeste, dar pe dos, nu cum spune Biserica si dogmele Bisericii. Să nu vorbiti cu ei.
- De ce Biserica Ortodoxă nu se prea implică în misionarism, ca să facă cunoscută dogma ortodoxă în alte părti, cum fac catolicii si celelalte confesiuni?
- Biserica Ortodoxă trăieste! Cea mai mare învătătură este trăirea. Eu am la spovedanie popor de la tară. Tin traditia sfântă cum au învătat-o de la părintii lor. Datorită poporului se tine mai tare Ortodoxia la noi.
- În câte feluri se împart oamenii pe pământ, din punct de vedere al credintei în Dumnezeu?
- Oamenii de pe pământ se împart în trei grupe: crestinii, care cred în Hristos; necrestini sau păgânii, care nu cred în Evanghelia lui Hristos, ci în anumiti oameni zeificati, precum Brahma, Buda, Confucius, Mahomed etc., si a treia grupă, ateii, care nu cred în nici o divinitate.
Necrestinii se împart si ei în trei grupe: monoteisti - evrei si mahomedani; dualisti - care cred în două principii, al binelui si al răului; si politeisti, care cred în mai multi idoli sau zei mincinosi.
Crestinii se împart la rândul lor în trei mari confesiuni si Biserici: ortodocsi, catolici si protestanti. Din protestanti s-au format mai multe ramuri, ca protestanti de Confesiune Augustană (luterani), reformati, anglicani, metodisti, prezbiterieni si grupări neoprotestante.
Parintele Cleopa
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000