Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos Marian Moise

Condac 1: Glasul al 8-lea:


Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!


Icos 1:


Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacu­ratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:

Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;

Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;

Iisuse preadulce, slava patriarhilor;

Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;

Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;

Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;

Iisuse prealine, bucuria călugărilor;

Iisuse preamilostive, dulceața preoților;

Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;

Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;

Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;

Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 2:


Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte și, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei pe care îl ducea să-l îngroape, așa înviază și sufletul meu cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, și Te milostivește spre mine, care-ți cânt: Aliluia!


Icos 2:


Înțelesul cel greu de pătruns, căutând Filip să-l înțeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul: Atâta vreme ai fost cu Mine și n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl? De aceea, Ție, Celui ce ești necuprins, cu frică Îți grăim:

Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;

Iisuse, Împăratul cel preaputernic;

Iisuse, Stăpânul cel îndelung-răbdător;

Iisuse, Mântuitorul cel preamilostiv;

Iisuse, Păzitorul meu cel preabun;

Iisuse, curățește păcatele mele;

Iisuse, ridică fărădelegile mele;

Iisuse, iartă nedreptățile mele;

Iisuse, Nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;

Iisuse, Ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;

Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;

Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 3:


Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim, îmbracă-mă și pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, și-mi dă să-Ți cânt cu dragoste: Aliluia!


Icos 3:


Iisuse, Cel ce ai mulțime de îndurări, Care ai chemat pe vameși și pe păcătoși și pe cei necredincioși, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca niște mir de mult preț, primește cântarea aceasta:

Iisuse, puterea cea nebiruită;

Iisuse, mila cea fără de sfârșit;

Iisuse, frumusețea cea prealuminată;

Iisuse, dragostea cea nebiruită;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;

Iisuse, miluiește-mă pe mine, păcătosul;

Iisuse, auzi-mă pe mine, cel zămislit întru fărădelegi;

Iisuse, curățește-mă pe mine, cel născut în păcate;

Iisuse, învață-mă pe mine, netrebnicul;

Iisuse, luminează-mă pe mine, întunecatul;

Iisuse, curățește-mă pe mine, întinatul;

Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 4:


Vifor de gânduri îndoielnice având înăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te, Iisuse, fiind cu trup și umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat și, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!


Icos 4:


Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale și a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă; și chemându-l i-ai deschis ochii. Luminează cu mila Ta și ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce grăiesc:

Iisuse, ziditorul celor de sus;

Iisuse, răscumpărătorul celor de jos;

Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt;

Iisuse, înfrumusețătorul făpturilor;

Iisuse, mângâierea sufletului meu;

Iisuse, luminătorul minții mele;

Iisuse, veselia inimii mele;

Iisuse, sănătatea trupului meu;

Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;

Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă;

Iisuse, izbăvește-mă de tot chinul;

Iisuse, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 5:


Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul Legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, așa ne scoate și din lanțurile cu care șarpele ne-a împiedicat, prin patimile cele trupești, prin îndemnările spre desfrânare și prin trândăvia cea rea, pe cei care-ți cântăm: Aliluia!


Icos 5:


Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile și, cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ție cântare, grăind:

Iisuse, Dumnezeul cel adevărat;

Iisuse, Fiul lui David;

Iisuse, Împăratul cel preaslăvit;

Iisuse, Mielul cel nevinovat;

Iisuse, Păstorul cel prealuminat;

Iisuse, păzitorul prunciei mele;

Iisuse, îndreptătorul tinereților mele;

Iisuse, lauda bătrâneților mele;

Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;

Iisuse, viața mea de după moarte;

Iisuse, liniștea mea la judecata Ta;

Iisuse, dorirea mea, nu mă rușina pe mine atuncea;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 6:


Vestirea și graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai viețuit, Cel ce ești neajuns, și durerile noastre le-ai ridicat, de unde, cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a-Ți cânta: Aliluia!


Icos 6:


Rsărit-a în lume lumina adevărului Tău și s-a izgonit înșelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi dobândind mântuire, mulțumire Îți aducem, cântând așa:

Iisuse, adevărul cel ce izgonești înșelăciunea;

Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;

Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor;

Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă;

Iisuse, pâinea vieții, satură-mă pe mine, cel flămând;

Iisuse, izvorul înțelepciunii, adapă-mă pe mine, cel însetat;

Iisuse, veșmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine, cel întinat;

Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine, nevrednicul;

Iisuse, dătătorul celor care cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele;

Iisuse, Cel ce afli pe cei care Te caută, află și sufletul meu;

Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă;

Iisuse, răscumpărătorul păcătoșilor, curățește fărădelegile mele;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 7:


Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, și ca un Dumnezeu din morți ai înviat și cu slavă la ceruri Te-ai înălțat și ne-ai ridicat pe noi, care-Ți cântăm: Aliluia!


Icos 7:


Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire, S-a întrupat și din mor­mânt a înviat, nestricând pecețile, și la apostoli prin ușile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credință strigăm:

Iisuse, Cuvântul cel necuprins;

Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;

Iisuse, puterea cea neajunsă;

Iisuse, înțelepciunea cea mai presus de cuget;

Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;

Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;

Iisuse, împărăția cea nebiruită;

Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârșit;

Iisuse, tăria cea preaînaltă;

Iisuse, puterea cea veșnică;

Iisuse, Făcătorul meu, miluiește-mă;

Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 8:


Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deșartă și mintea spre cele dumnezeiești să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei care-I cântăm Lui: Aliluia!


Icos 8:


Cu totul era între cei de jos, și dintre cei de sus nicicum nu S-a despărțit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, și cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa, a dăruit viață celor ce-I cântă:

Iisuse, bucuria inimii;

Iisuse, tăria trupului;

Iisuse, lumina sufletului;

Iisuse, repejunea minții;

Iisuse, bucuria cunoștinței;

Iisuse, nădejdea cea aleasă;

Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;

Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;

Iisuse, slava mea cea preaînaltă;

Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;

Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;

Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 9:


Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăvește preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi, păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!


Icos 9:


Pe retorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca niște pești fără de glas când voiesc a vorbi despre Tine, Iisuse, Mân­tuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat ești și viețuiești ca om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință grăim:

Iisuse, Dumnezeul cel preaveșnic;

Iisuse, Împăratul împăraților;

Iisuse, Stăpânul stăpânitorilor;

Iisuse, Judecătorul celor vii și al celor morți;

Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;

Iisuse, mângâierea celor ce plâng;

Iisuse, slava săracilor;

Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele;

Iisuse, curățește-mă după mare mila Ta;

Iisuse, izgonește de la mine trândăvirea;

Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii;

Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 10:


Vrând să mântuiești lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea, s-a preaînălțat numele Tău mai mult decât tot numele și de la toate făpturile cerești și pământești auzi: Aliluia!


Icos 10:


Împărate cel preaveșnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curățește-ne de toată întinăciunea, precum ai curățit pe cei zece leproși, și ne tămăduiește pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameșul, ca să cântăm Ție cu umilință acestea:

Iisuse, vistierul cel nestricat;

Iisuse, bogăția cea neîmpuținată;

Iisuse, hrana cea tare;

Iisuse, băutura cea nesecată;

Iisuse, îmbrăcămintea săracilor;

Iisuse, folositorul văduvelor;

Iisuse, apărătorul celor lipsiți;

Iisuse, ajutătorul celor osteniți;

Iisuse, îndreptătorul celor străini;

Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare;

Iisuse, liniștea celor învăluiți;

Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 11:


Cântare cu totul de umilință aduc Ție eu, nevrednicul, și strig Ție ca și cananeeanca: Iisuse, miluiește-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, cu patimi și cu urgie fiind aprins, și dă-mi tămăduire mie, celui ce-Ți cânt: Aliluia!


Icos 11:


Luminătorul cel primitor de lumină al celor dintru întunericul necunoștinței, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului cel de Dumnezeu înțelepțitor, și-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Așa și mie luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ție:

Iisuse, Împăratul meu cel preatare;

Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic;

Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte;

Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit;

Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun;

Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat;

Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv;

Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilosârd;

Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile;

Iisuse, tămăduiește-mi trupul cel rănit cu păcatele;

Iisuse, curățește-mi mintea de gândurile cele deșarte;

Iisuse, păzește-mi inima de poftele cele viclene;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 12:


Dăruiește-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, și mă primește pe mine, cel ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, și mă cheamă pe mine, trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, și mă auzi pe mine, cel care-Ți cânt Ție: Aliluia!


Icos 12:


Slăvind întruparea Ta, Te lăudăm toți și credem cu Toma că Domn și Dumnezeu ești, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și vei judeca viii și morții. Atunci mă învrednicește șederii celei de-a dreapta pe mine, cel ce zic:

Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuiește-mă;

Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă;

Iisuse, căldura cea iubită, încălzește-mă;

Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-mă;

Iisuse, veșmântul cel luminat, înfrumusețează-mă;

Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-mă;

Iisuse, piatra cea scumpă, strălucește peste mine;

Iisuse, soarele dreptății, luminează-mă;

Iisuse, lumina cea sfântă, strălucește peste mine;

Iisuse, de durerile cele sufletești și trupești izbăvește-mă;

Iisuse, scoate-mă din mâna potrivnicului;

Iisuse, izbăvește-mă de focul cel nestins și de alte chinuri veșnice;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 13:


O, preadulce și întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, și păzește moștenirea Ta de vrăjmașii cei văzuți și de vei nevăzuți, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputințe și de foamete, de toate supărările și rănile cele aducătoare de moarte, și din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toți, care cântăm Ție: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)


După aceasta se zice iarăși Icosul întâi: Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor... Și Condacul întâi: Apărăto­rule cel mai mare și Doamne...


Icos 1:


Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacu­ratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:

Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;

Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;

Iisuse preadulce, slava patriarhilor;

Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;

Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;

Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;

Iisuse prealine, bucuria călugărilor;

Iisuse preamilostive, dulceața preoților;

Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;

Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;

Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;

Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!


Condac 1:


Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!


Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac Sirul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistie­rul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.


sursa http://www.doxologia.ro

CINSTIREA MAICII DOMNULUI
Parintele Cleopa 

  Dintre toti sfintii, pe care trebuie sa-i cinstiti, sa cinstiti mai tare pe Maica Domnului ! Auziti cum lauda Biserica pe Maica Domnului ? Scaun de Heruvimi, Fecioara. Ai auzit axionul Marelui Vasile ? Ati auzit " ca pantecele tau mai desfatat decat cerul a lucrat !" Comoara si vistieria tuturor darurilor Duhului Sfant a fost Maica Domnului !

Prin Maica Domnului, Dumnezeu S-a pogorat pana la noi si firea noastra s-a ridicat pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, pana de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatal. Firea cu care este imbracat Hristos astazi, adica firea omeneasca fara de pacat, a luat-o din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului.

Iata, ea este scara lui Iacov pe care, ai vazut, se pogorau si se suiau ingerii lui Dumnezeu, pe care a vazut-o Iacov cand dormea, cand mergea spre Laban Sirianul. Ca Dumnezeu S-a pogorat pe aceasta scara prin intrupare pana la noi, S-a intrupat de la Duhul Sfant si din preacuratele sangiuri ale Fecioarei Maria si a ridicat firea noastra pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, de unde era cazuta toata firea lui Adam in fundul iadului, cu toti patriarhii si proorocii.

Sa aveti mare evlavie, fratilor, la Fecioara Maria si fericita este casa si familia aceea care are in casa icoana Maicii Domnului si in fiecare dimineata ii citeste Acatistul si cinstitul ei Paraclis si toti stiu rugaciuni catre Maica Domnului.

Mult pot si sfintii lui Dumnezeu, dar nici unul cat Maica Domnului. Daca nu era Maica Domnului in ceruri, intre Sfanta Treime si noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea sta in genunchi si se roaga Preasfintei Treimi.

Ea este a patra fata duhovniceasca din ceruri. Intai este Tatal, Fiul si Duhul Sfant, adica Sfanta Treime, apoi a patra este Maica Domnului.

Auziti cum canta Biserica : Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii... Ati auzit ? De ce ? Ea a purtat in pantecele ei pe cel ce a zidit serafimii si heruvimii din nefiinta. Ea n-a purtat un sfant in pantecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a facut heruvimii si serafimii numai cu gandirea, pe care L-a purtat in pantecele ei. Si ea n-are impartasire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri.

Dumnezeu se odihneste pe tronuri cu darul, nu cu fiinta. Iar in preacuratele sangiuri, adica in pantecele Maicii Domnului si in bratele ei preasfinte, Dumnezeu nu se odihneste cu darul, ci cu fiinta. Toata dumnezeirea S-a unit cu toata omenirea din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului !

Pentru ca Cel ce era in bratele ei nu era numai om, era Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. De aceea Biserica intelege ca " ...pantecele tau s-a facut mai desfatat decat toate cerurile". Dumnezeu nu incape in toate cerurile, ca nu-L cuprinde nici o fiinta dar a incaput in pantecele Preacuratei Fecioare.

Stiti voi cine-i Maica Domnului ?

Ea este Imparateasa Heruvimilor, imparateasa a toata faptura; camara intruparii lui Dumnezeu Cuvantul ! Usa Luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat ! Poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel ( cap. 44, 2 ).

Scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat pierderea sau potopul pacatelor, precum porumbila lui Noe a adeverit incetarea potopului. Cadelnita dumnezeiasca, ca a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh.

Cine este Maica Domnului ?

Este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului, si Biserica Duhului Sfant.

Stiti voi cine-i Maica Domnului ?

Cand auzi un blestemat de sectar ca nu crede in Maica Domnului, fugi, ca acesta este fiu al iadului. Vor vedea in ziua judecatii ceea ce spune la Psalmul 44 : De fata a statut imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata ( vers. 11 ).

Maica lui Dumnezeu, Imparateasa cerului si a pamantului, cata mila are de cei care au crezut in ea si au laudat-o, si cata urgie are sa vina peste cei care n-au crezut in ea !

Ce vor face sectele care nu cred in Maica Domnului si popoarele care n-o cinstesc ? Cand ea sta de-a dreapta maririi, sta de-a dreapta Sfintei Treimi ! Si cate miliarde de suflete care au credinta si nadejde in Maica Domnului vor trece usor vamile vazduhului si din moarte la viata, pentru ca au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, va rog sa nu lipseasca din casa Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul si alte rugaciuni catre Maica Domnului ! Si la icoana ei sa arda candela permanent.

Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo ? Cerul si pamantul ! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului; si Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca.

Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate ? Voi stiti pe cine tine ? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute.

Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are ? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti.

De cand i-a spus arhanghelul puterilor ceresti, Gavriil, care venise in Nazaret la ea cu crin, cine este Cel Care se va naste, zicandu-i : Bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine ( Luca 1, 28 ), ea fiind fecioara, nestiind de barbat, l-a intrebat pe arhanghel : Cum va fi aceasta sa nasc, ca eu nu stiu de barbat ? Si i-a spus chipul zamislirii, ca prin auz va fi. Duhul Sfant va veni peste tine si puterea celui Preainalt te va umbri. Pentru aceasta si Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema ( Luca 34, 35 ).

Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfant devenind camara. Daca un om credincios intelege tainele mari dumnezeiesti, cu atat mai mult Maica Domnului. Ea si-a dat seama ca este camara lui Dumnezeu-Cuvantul. Si ganditi-va, cand Il purta in brate pe Hristos si-L alapta, sa suga laptele de la ea : " Pe cine m-am invrednicit eu sa nasc si sa port in brate ?" De aceea ea s-a numit " roaba " (Luca 1, 38).

Iata cat har avea Maica Domnului ! Si fecioria, ca era de neam imparatesc, al lui David, si arhieresc, al lui Aaron, si nu facea nimic, daca nu era smerita. Cand a vazut ce misiune are ea pe pamant, i-a spus ingerului : Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau ! S-a numit " roaba ".

Dar a proorocit, cand s-a dus ea la Ierusalim : Iata, de acum ma vor ferici toate neamurile ! (Luca 1, 48) Ea isi dadea seama. A devenit maica dupa trup a lui Dumnezeu-Cuvantul. " Toate popoarele si ingerii si heruvimii, toate ma vor slavi de-acum. Asa a voit Dumnezeu sa ma aleaga din toate fecioarele de pe fata pamantului ".

Si atunci, cum Spune istoria, cand Mantuitorul era mic, ea il alapta, il punea intr-o fasa curata, alba si incepea a face sute de metanii la El si-I saruta piciorutele. Ca ea isi dadea seama : " Acesta pe care Il vezi prunc, este Dumnezeu cel mai inainte de veci ", cum canta Biserica : Fecioara astazi, pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera, Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavoslovesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut Prunc tanar, Dumnezeu cel mai inainte de veci. Isi dadea seama pe cine naste si pe cine poarta in brate.


Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

DUMNEZEU A INGADUIT SA EXISTE SI OAMENI SARMANI PENTRU CA TU SA TE MANTUIESTI !

Rugaciunea fara milostenie e ca rasadul bun in pamant  fara apa.

  Toata Sfanta Scriptura ne arata ca fara a iubi si ierta cu adevarat- toate sunt desarte. 

  Cand Domnul salasluieste intr-o inima buna, acolo e iubire  si iertare neconditionata, unde ura, pizma, invidia, mandria  si ticalosenia nu se ragasesc.

 Milostenia e parte din iubirea fata de aproapele. 

Cate fapte bune, din inima , munca curata si dragoste de Domnul savarsim, atatia Ingeri Pazitori vor fi langa noi in clipa mortii, rascumparandu-ne de la ingerii rai. Sa nu uitam acest lucru !

 Milostenia mai are si darul de a ajuta un suflet raposat ce se chinuie in iad  sa primeasca iertarea de pacate nepocaite , caci Domnul e insasi mila intruchipata.

Tu cata milostenie ai facut azi ?

   

Milostenia

Milostiv este cel ce miluieste pe aproapele din cele ce le-a primit el de la Dumnezeu, fie bani, fie mancare, fie tarie, fie cuvant spre folos, fie rugaciune, fie putere de a mangaia pe cel ce are lipsa de ea, socotindu-se ca e datornic. Saracul poate trai fara sa-l miluiasca, dupa puterea sa, nu poate el insa sa traiasca si sa se mantuiasca. Milostenia desavarsita este aceea pe care ne-a aratat-o Hristos, care a rabdat moartea pentru noi, punandu-ne tuturor o pilda si un chip ca si noi sa murim pentru altii, nu numai pentru prieteni ci si pentru dusmani cand vremea o cere. De la frica de Dumnezeu trece omul la buna cinstire. De la aceasta vine cunostinta prin care e sfatul si dreapta socoteala.

Ce urmareste Dumnezeu

Pana la judecata din urma, mantuirea se poate dobandi oriunde; si pe campuri de bataie; si se poate dobandi si in iad; si se poate pierde oriunde, si in manastire, si in ceata Sfintilor Apostoli, si s-a pierdut si-n Rai. Talharul, rastignit pentru faptele sale, a sarit de pe cruce in Rai si Lucifer ca fulgerul a cazut din Ceruri. Orbul din nastere capata vederea si a vazut pe Dumnezeu si a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau, zicand ca-I pacatos si are drac. Cereau semn si umblau sa omoare pe Lazar cel inviat a patra zi din morti. Orbirea rautatii, stand de-a pururea impotriva Adevarului, nu are leac, dar are pedeapsa. De aceea infruntand mania, a zis ca vamesii si pacatoasele vor lua-o inaintea "dreptilor" in Imparatia Cerurilor, si ca se face bucurie in Ceruri, pentru un pacatos ce se intoarce.

Aceasta intoarcere urmareste Dumnezeu sa ne-o castige, insa nu poate daca nu ne invoim si noi. De aceea ne poarta pe tot felul de cai, si ne cheama cu tot felul de surle si, daca trebuie, ne graieste si cu tunul.

Ceea ce urmareste Dumnezeu in tot chipul este mantuirea sau intoarcerea noastra duhovniceasca spre El si Acasa, chiar daca mai ramanem si in viata aceasta. Oamenii insa, legati in nestiinta, scurti la minte si slabi in credinta, urmaresc viata pamanteasca si toata mahnirea lor e pentru trupuri (Intelepciunea lui Isus Sirah 41, 14). Cat tine forma aceasta de viata, oamenii vor fi amestecati: cei din Noul Testament, fiii Harului, cu cei din Vechiul Testament, pe care numai frica legii ii mai tine in randuiala si oamenii fara nici un testament, oamenii faradelegii si ai neoranduielii fara leac, care sunt fiii celui rau.

"Acela care iubeste lucrurile bune si frumoase tinde de buna voie spre Harul dumnezeirii, fiind calauzit de Providenta prin ratiunile intelepciunii. Iar acela ce nu-i indragostit de acestea e tras de la pacat impotriva voii lui, si lucrul acesta il face judecata cea dreapta, prin diferite moduri de pedepse. Cel dintai, adica iubitorul de Dumnezeu, e indumnezeit prin Providenta, cel de-al doilea, adica iubitorul de materie, e oprit de Judecata sa ajunga la osanda." (Sf. Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, Intrebarea 54, Filocalia, Sibiu, 1948, ed. I, vol. 3, p. 252).

Drept aceea, pana ce nu vom ajunge la aceeasi parere cu Dumnezeu despre viata noastra pamanteasca, precum si despre cealalta, de pe celalalt taram, nu vom avea liniste in suflet, nici unii cu altii, nici sanatate in trup si nici in oranduirea omeneasca. Trebuie sa ne plecam intelepciunii atotstiutoare a lui Dumnezeu, care, in tot ce face, urmareste intelepciunea noastra, ori pricepem ori nu pricepem aceasta. Cand ne plecam capul si vrem si noi ce-a vrut Dumnezeu, in clipa aceea capatam linistea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Caci El e Stapanul vietii si al mortii, de El asculta zidirea si de El se teme iadul, si din porunca Lui asculta dracii de Satana al lor. "Toti locuitorii pamantului sunt nimica inaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerului si cu locuitorii pamantului, si nimeni nu poate sa stea impotriva maniei Lui, nici sa-i zica: Ce faci?" (Daniil 4, 32).

Cand a vrut sa mantuiasca pe Adam si cu toti dreptii, din iad i-a scos si poate sa scoata din ghearele mortii pe oricine vrea. De aceea au si zis Parintii, mangaind pe oameni: "Ca pacatos ca un drac de-ai fi, nu deznadajdui de puterea lui Dumnezeu", fiindca oricine, care in primejdie de moarte fiind, de va chema numele Domnului isi va mantui sufletul sau, caci, in ce-l va afla moartea in aceea va fi in veci. Iata de ce, nestiindu-ne sfarsitul, suntem datori a ne afla mereu in pocainta, ca intr-insa sa fim socotiti in veci. Amin.



La inceput oamenii traiau mai mult. "Toate zilele lui Matusalem au fost 969 de ani, apoi a murit." (Facere 5, 27). Cu trecerea de vreme, inmultindu-se oamenii pe pamant, s-a inmultit si stricaciunea, desfranarea, in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup. Si a zis Dumnezeu: "Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup, deci zilele lor sa fie numai 120 de ani" (Facere 6, 3). Iar dupa trecere de vreme si inmultirea faradelegilor intre oameni, David zice: "Toate zilele vietii noastre sunt 70 de ani, iar pentru cei mai in putere 80 de ani; iar ce este mai mult decat acestia, nu-i decat osteneala si durere" (Psalm 89, 10).

Asa era in vremurile de demult. Astazi, multimea bolilor si desimea razboaielor mult a mai scurtat viata oamenilor.

Noi nu mai suntem sub imparatia legii vechi, ci in Imparatia Harului castigat noua de Mantuitorul Hristos ca sa ne mantuim. Dar daca nepriceputul de om se tine impotriva lui Hristos, de dragul faradelegilor, cade din Har sub lege, si asa atarna asupra lui pedeapsa cu moartea napraznica, ce se implineste prin razboaie si nenorociri, intocmai cum scrie la lege:

Cel ce bate pe tatal sau sau pe mama sa sa fie omorat (Iesire 21, 15).

Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, acela sa fie omorat (Iesire 21, 17). Cine nu asculta de preoti, unul ca acela sa moara (Deuteronom 17, 12). Paziti deci ziua de odihna, caci ea e sfanta pentru voi. Cel ce o va intina, acela sa fie omorat. Tot cel ce va face intr-insa vreo lucrare, sufletul acela sa fie starpit din poporul Meu (Iesire 31, 14).

Pe vrajitori sa nu-i lasati sa traiasca (Iesire 22, 18).

Tot cel ce se impreuna cu dobitoacele sa fie omorat (Iesire 22, 19).

La nici o vaduva si la nici un orfan sa nu faceti rau! Iar de le veti face rau si ei vor striga catre Mine, voi auzi plangerea lor, si se va aprinde mania mea si va voi ucide cu sabia, si vor fi femeile voastre vaduve si copiii vostri orfani (Iesire 22, 22-24).

Daca insa va ucide cineva cu viclesug si cu buna stiinta pe aproapele sau, sa fie omorat.

Tot cel ce va munci in ziua odihnei sa fie omorat (Iesire 31, 15).

Cel ce scoate sabia, de sabie va muri si va pieri (Matei 26, 52).

Cei ce se impartasesc cu nevrednicie, furand Sfanta Impartasanie, inca se fac vinovati de moarte. Despre ei inca zice Sfantul Pavel: "Multi dintre voi sunt slabi si bolnavi si o buna parte mor" (I Corinteni 11, 30).

Toti insa care cu buna stiinta fac unele ca acestea fara sa se pocaiasca, vor muri in faradelegile lor, in morti napraznice. Pentru ca: "Focul si grindina, foamea si moartea, dintii fiarelor si serpii si sabia izbanditoare, toate acestea spre pedeapsa sunt facute, ca sa piarda pe cei necredinciosi".

Primul care a furat Sfanta Impartasanie a fost Iuda, fiul pierzarii, care s-a spanzurat si a cazut din spanzuratoare de si-a spart capul, ia crapat pantecele in doua si i s-au varsat toate maruntaiele, luand astfel plata faradelegii sale (Fapte 1, 18).

Iata ce lucruri trebuie sa scoatem din noi si dintre noi, ca acestea aduc ceasul primejdiei de moarte si sabia atarna nevazut asupra vietii. Iar daca in loc de indreptare, pentru care ne da Dumnezeu oarece vreme de necaz, noi insa totusi ne indaratnicim cu mintea impotriva vointei lui Dumnezeu, se intampla ca, plinind masura faradelegilor, cade sabia si se implanta in capul care nu mai are minte.

continuare- http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/cararea-imparatiei/milostenia-79726.html

Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu la vreme de necaz şi de întristare

   Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea.

 Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.

Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”

   Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

sursa http://www.doxologia.ro/rugaciune/rugaciunea-cuvine-se-cu-adevarat

Viata Sfintei Maria Egipteanca

Viața si Acatistul Sfintei Maria Egipteanca

   


  Sfânta Maria Egipteanca este, prin excelență, un exemplu de pocăință creștină, căci a părăsit viața desfrânată pe care o ducea, trăind în deșert o viață de asceză extremă și de rugăciune, pentru dragostea lui Hristos.

Postul Mare este, de asemenea, un timp al pocăinței și, în ultima etapă a ostenelilor postului, ea ne este prezentată ca exemplu, pentru ca noi să perseverăm.Aspecte din viața Sfintei Maria Egipteanca

Având în vedere importanța Sfintei Maria, ca model de pocăință, am găsit de cuviință să subliniez câteva aspecte interesante din viața acesteia.


Viața ei a fost consemnată de către Sfântul Sofronie, care slujit în calitate de Patriarh al Ierusalimului din 634 până în 638. El spune că Sfânta Maria a trăit în timpul vieții sale și că a auzit povestea ei de la un călugăr, prieten al Sfântului Zosima, cel care a întâlnit-o pe Sfântă.

O treime din toată consemnarea vieții sale, o ocupă expunerea făcută la persoana întâi, în care Sfânta povestește viața sa păcătoasă, convertirea și plecarea în pustie.


Convertirea Mariei a avut loc la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, la Ierusalim, pe 14 septembrie. Știm că în 614, perșii au furat Sfânta Cruce de la Ierusalim și nu a fost returnată până după campania anti persană a împăratului Heraclie, în 629.

Icoana Maicii Domnului, înaintea căruia Maria Egipteanca s-a rugat, în Biserica Sfântului Mormânt, era așezată „pe un loc înalt”, în curtea dinaintea bisericii construite de împăratul Constantin cel Mare. Ea este menționată, de exemplu, de către Pelerinul din Piacenza (cca. 570) și de către Epifanie Monahul (secolul al VIII-lea).

Epifanie afirmă în mod explicit că a văzut „în partea stângă a bisericii Sfântului Constantin ... icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care i-a interzis Sfintei Maria să intre în biserică, în ziua Înălțării Sfintei Cruci”.

Maria a trăit 47 ani în deșert și niciodată nu a întâlnit vreun om în toți acești ani.


Astfel, atunci când l-a întâlnit pe Zosima, era de 76 de ani, iar Zosima de 53 de ani.


Maria a murit când era de aproximativ 78 de ani, pe 1 aprilie, în joia Săptămânii Patimilor, ceea ce înseamnă că, în acel an, Învierea Domnului a căzut pe 4 aprilie, așa cum s-a întâmplat și în anul 2010.

Maria a întâmpinat mari ispite în deșert timp de 17 ani, adică un număr egal de ani cu anii petrecuți în desfrâu, în Alexandria.

Biserica Ortodoxă o sărbătorește pe Sfânta Maria Egipteanca pe 1 aprilie și în Duminica a V-a a Postului Mare, dar ea este cinstită și în Biserica Catolică, pe 2, 3, 9 sau 10 aprilie, în funcție de tradiția locală sau de calendarul folosit.


Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca http://www.doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfintei-cuvioase-maria-egipteanca

DE CE SUFERA COPIII?

 Despre pacatele parintilor si bolile copiilor

Măsura tuturor lucrurilor pe care le facem trebuie să fie iubirea. Nu sentimentalismul, nu sentimentele, ci iubirea adevărată. Iar iubirea adevărată este întotdeauna dorinţa ca oamenii pe care îi iubim să trăiască în bunăstare, în prosperitate. Ne este foarte greu să înţelegem asta. Pentru că avem impresia că, dacă iubim ceva sau pe cineva, trebuie să posedăm acel lucru sau acea persoană. Să ne agăţăm de acel om şi să nu-l mai lăsăm. Dar, după cum ştiţi, aşa ceva este imposibil. Iubirea este eliberare, nu robie. Dacă iubim un om, nu putem să-l posedăm. Trebuie să-i permitem să fie el însuşi. Dacă nu se întâmplă aşa, înseamnă că iubim în el numai ceea ce ne place. Reiese că ne iubim pe noi înşine. Cât de periculoasă e starea noastră! Domnul ne spune: „Dacă nu veţi muri faţă de voi înşivă, faţă de mândria voastră, faţă de «eul» vostru, nu veţi putea să aveţi viaţă.” Noi însă ne agăţăm de „eul” nostru, de drumurile noastre bătătorite, iar apoi ne mirăm de ce nu putem să ne rugăm, de ce viaţa noastră se transformă în ruine. Se întâmplă deoarece, în loc să-L ascultăm pe Domnul, ne ascultăm pe noi înşine. El ne spune: „Trebuie să muriţi, trebuie să renunţaţi la viaţa voastră.” Dar noi spunem: „Nu, în acest caz, El vrea să spună altceva. Asta nu se referă la mine. Pot să fac ceea ce vreau, oricum voi ajunge acolo.” 

Daca este raspunzator fiul pentru tata

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie sustin ca faptele parintilor se rasfrang in mod tainic asupra sanatatii copiilor. Ca sa intelegem aceasta legatura, vom recurge pentru explicatii la Vechiul Testament. Dreptul Noe si-a blestemat nepotul Hanaan pentru purtarea necugetata a tatalui lui, Ham(vezi Fac. 9, 20-27). De aici a si provenit cuvantul „hamstvo” [„Bàdàran”, „necioplit” in limba rusa (n.trad.)].

Apare intrebarea: de ce din cauza pacatului a avut de suferit fiul, si nu tatal? In cazul dat, aceasta este lesne de inteles. Imediat dupa potop, Dumnezeu i-a binecuvantat pe Noe si pe cei trei fii ai sai, printre care se numara si Ham (vezi Fac. 9,1). Noe nu a indraznit sa blesteme ceea ce a fost binecu­vantat de Dumnezeu. Blestemul lui a cazut pe unul din nepoti. Dar vom sublinia ca aceasta a fost o exceptie.

Legile lui Moise explica in ce situatii copiii raspund pentru pacatele parintilor. De exemplu, imediat dupa a doua porunca („sa nu-ti faci chip cioplit”) urmatorul ver­set spune:
„… Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dum­nezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parinti­lor c e Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” (Ies. 20, 5-6).

Aceste randuri nu pot fi scoase din context, caci in caz contrar se denatureaza sensul lor. Prin cuvantul „copil” se au in vedere urmasii directi din prima generatie, precum si nepotii, stranepotii si ceilalti urmasi. Atottiitorul nu-i pedepseste pe toti copiii, ci numai pe cei care Il urasc si nu pentru orice fel de fapte ale parintilor, ci numai pentru incalcarea celei de a doua porunci. Mila lui Dumnezeu este promisa fiecarei generatii ca rasplata pentru implinirea tuturor poruncilor.

In celelalte noua porunci, pedeapsa pana la a treia si pana la a patra generatie nu este mentionata, ceea ce se explica in a patra carte a lui Moise:

„Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor; ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau”(Deut. 24, 16).

Totodata se mentioneaza greselile pentru care sunt pedepsiti ei. Este interesant de mentionat ca, urcand pe tronul Iudeii, regele Amasia i-a omorat pe toti ucigasii tatalui sau, „dar pe copiii ucigasilor nu i-a ucis” (IV Regi 14, 1-6).

Dupa randuiala pamanteasca, nu intotdeauna pedeapsa urmeaza imediat dupa ce pacatul a fost savarsit. Uneori e nevoie de trecerea multor ani si a catorva generatii. Departarea pacatului de pedeapsa permite celui care a gresit sa realizeze gravitatea pacatului si sa se caiasca. Iar pe cei credinciosi rabdarea lui Dumnezeu ii invata sa cerceteze amanuntit si sa implineasca exact poruncile vietii duhovnicesti. Dumnezeu distruge lucrul celor care nu iau aminte la faptele Lui (vezi Ps. 27, 5).

Dreptatea rasplatii se pastreaza mereu:

„Iar daca nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau si nu te vei sili sa implinesti toate poruncile si hotararile Lui… Blestemat sa fii tu… Blestemat sa fie rodul pantecelui tau si rodul pamantului tau… Atunci Dumnezeu te va bate pe tine si pe urmasii tai cu plagi nemaiauzite, cu plagi mari si nesfarsite si cu boli rele si necurmate… pana vei fi starpit” (Deut. 28, 15-18; 59-61).

Cu alte cuvinte, ce ai meritat aceea ai primit. Dumnezeu nu ameninta, ci doar avertizeaza. El descrie acea situatie la care poate sa ajunga omul, impreuna cu copiii lui, cand foloseste in mod gresit libertatea. Principiul pedepsirii pentru pacate este acelasi in Vechiul si in Noul Testament. Daca omul stia voia lui Dumnezeu, dar nu a implinit-o, „va fi batut mult”.


Iar daca „n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batut mai putin. Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere”(Lc. 12, 47-48).

Aici nu e vorba doar de viata pa­manteasca. Judecata lui Dumnezeu are puteri asupra sufletului si dupa moartea trupului. Scriptura ne invata:

„Ca lesne este inaintea Domnului in ziua sfarsitului sa dea omului dupa caile lui” (Sirah 1,28).

Iata un exemplu din istoria biblica. Dumnezeu i-a spus dinainte necredinciosului rege Ieroboam ca ii va nimici casa. Insa in fiul regelui „s-a gasit ceva bun inaintea Domnului Dumnezeului lui Israel”si de aceea el va fi singurul care „va fi ingropat in mormantul” stramosilor lui si va primi speranta vietii vesnice (III Regi 14, 13).

Asa se proceda in timpurile vechi-testamentare. Inainte de venirea Mantuitorului Hristos, Dumnezeu isi pregateste poporul pentru a primi o noua invatatura.

„Pentru ce spuneti voi in tara lui Israel pilda aceasta si ziceti: Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit dintii? Precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul Dumne­zeu, tot asa este de adevarat ca pe viitor nu se va mai grai pilda aceasta lui Israel” (Iezechiel 18, 2-3).

Via si agurida inseamna responsabilitatea omului fata de propriile lui pacate si fata de cele straine.

La intrebarea „de ce fiul sa nu poarte nedreptatea tata­lui sau?”, Dumnezeu raspunde:

„Pentru ca fiul a facut ceea ce era drept si legiuit si toate legile Mele le-a tinut si le-a implinit; de aceea va trai”.

Dupa Dumnezeu, sufletul pacatosului moare daca acesta nu se caieste. Dar Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului, ci ca „sa se intoarca de la caile sale si sa fie viu”. Dumnezeu promite ca

„fiul nu va purta nedreptatea tatalui si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau, rautatea sa” (Iez. 18, 18-23).

Aceeasi idee o gasim si in Cartea prorocului Ieremia:

„… Fiecare va muri pentru faradelegea sa; cine va manca agurida aceluia i se vor strepezi dintii” (Ier. 31, 30).

De remarcat ca acest verset este urmat de altul care vorbeste despre Legea Noua a Domnului nostru Iisus Hristos.

Morala crestina a asimilat cuvintele prorocilor vechi-testamentari si le-a dat un sens aparte. Este vorba de Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului.Dupa Cuviosul Isaac Sirul, nu Il putem numi pe Dumnezeu drept, deoarece, pen­tru pacatele lumii, El nu L-a crutat pe Fiul Sau Unul-Nascut. Cel drept a patimit fara sa aiba vreo vina pentru paca­tosi. Apostolul Pavel afirma:

„Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca pacatosi” (Rom. 5, 8).

Suferintele Fiului lui Dumnezeu sunt mai presus de orice ima­gine omeneasca despre dreptate. El Si-a dat viata de bunavoie nu ca plata pentru pacatele personale, ci pentru rascumpararea neamului omenesc.


“… Caci ati fost cumparati cu pret”, spune Apostolul Pavel (I Cor. 6, 20).

Cugetand la unele texte biblice si patristice, gasim cheia pentru intelegerea multor probleme vitale, mai ales pentru intrebarea: In ce masura suferintele copiilor depind de pacatele parintilor?

Intre pacatele parintilor si bolile copiilor observam le­gaturi evidente. Sa analizam cateva exemple concrete. Dumnezeu condamna cu asprime inchinarea la idoli, pentru ca ea vatama sufletele si este insotita de ritualuri imorale, chiar si de jertfe sangeroase. Astfel, indepartandu-se de credinta adevarata, evreii „au slujit idolilor…, au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor idolilor; au varsat sange nevinovat…” (Ps. 105,36-38).

„Una si aceeasi boala, spune episcopul Varnava (Beleaev), poate aparea la un om din cauza necinstirii parintilor, la altii pentru furt, si chiar la unul si acelasi om, o data pentru un pacat si alta data pentru un alt pacat.”

Stiinta traditionala nu se ocupa cu aceasta parte a vietii omenesti. De aceea, este mai logic sa apelam la izvoarele crestine, fara trimiteri la practica si teoria stiintei. Avem dreptul sa meditam asupra factorilor concreti, mai ales, din Sfanta Scriptura si Traditie. Veridicitatea exemplelor extrase din ele este sfintita de autoritatea traditiei Bisericii Ortodoxe.

Un exemplu biblic avem in viata regelui David. El s-a lasat ademenit de frumusetea Virsaviei, sotia comandantului ostirii sale, Urie. David l-a trimis pe Urie la moarte sigura si, eliberandu-i locul, a induplecat-o pe Virsavia sa se casatoreasca cu el. Pentru omor premeditat, pentru desfranare, pentru nepocaire de cele savarsite, Dumnezeu l-a pedepsit pe rege. Prorocul Natan i-a deschis ochii si, astfel, regele si-a recunoscut vina.Natan i-a spus:

„… Domnul a ridicat pacatul de deasupra ta si tu nu vei muri. Dar fiindca tu prin aceasta fapta ai dat vrajmasilor Domnului pricina sa-L huleasca, de aceea va muri fiul ce ti se va naste… Iar Domnul a lovit pe copilul pe care i-l nascuse femeia lui Urie si acela s-a imbolnavit” (II Regi 12, 13-15).

David s-a cait mult. La rugaciunea fierbinte, el a adaugat si post aspru. Regele credea ca Dumnezeu se va milostivi de el si copilul va ramane in viata. Strigatul sufletului indurerat s-a personificat in minunatul Psalm 50. Insa copi­lul a murit… S-a implinit cuvantul Scripturii:

„… Fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa. Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iac. 1, 14-15).

Cu toate acestea, iubirea dintre David si Virsavia nu s-a sfarsit pe aceasta nota tragica. Dupa ce ei s-au pocait, Dum­nezeu a sfintit casnicia lor si le-a daruit un fiu, legendarul rege Solomon. „Domnul l-a iubit pe acesta”, precizeaza Sfanta Scriptura (II Regi 12, 24). Regele Solomon a intrecut pe toti regii pamantului prin bogatie, slava si intelepciune. Datorita credintei tatalui lui, el a trait multi ani si fericit. Dar, cu toate acestea, spre sfarsitul vietii, sotiile lui i-au intors inima ca sa se inchine la idoli. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a pedepsit pe Solomon: i s-a nascut un fiu, „Roboam cel cu putina intelepciune”, care prin nebunia lui a facut multe rele poporului (III Regi 11,43 51, Sirah 47, 28).

Sa cugetam putin: cel mai intelept dintre oameni a avut un copil slab la minte! Aceasta s-ar putea explica printr-o intamplare fatala sau prin cunoscuta zicala: „Natura se odihneste in copiii geniului”. Insa aici este vorba de Pronia lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i este greu sa binecuvanteze pe toti urmasii pentru credinta parintilor.

Un caz asemanator il descrie si Sfantul Ignatie (Briancianinov). Cand era inca un copil, viitorul Avva Elisei s-a imbolnavit si a fost la un pas de moarte. Cu toate eforturile medicilor, ii mai ramasesera de trait mai putin de trei zile. Tatal sau, desi ii ura foarte mult pe calugari s-a grabit sa ajunga la Biserica Sfantului Evanghelist Marcu. Acolo, l-a intampinat un sfant parinte si l-a intrebat: “Ce ti s-a intamplat, domnule Procopie? Ce necaz iti apasa sufletul?” Tatal i-a raspuns: „Cel Care ti-a descoperit numele meu iti va descoperi si pricina necazului meu”. Nevoitorul clarvazator, impreuna cu tatal, l-a vizitat pe muribund si a invitat-o in camera si pe mama copilului, care era o femeie credincioasa. Dupa aceea, placutul lui Dumne­zeu i-a spus tatalui: „Dumnezeu cere de la tine implinirea a trei porunci si, daca le vei pazi, El va lasa in viata pe fiul tau”. Tatal a chemat ca martor pe Sfantul Evanghelist Marcu si a jurat ca va face intocmai. Batranul a continuat:

„Sunt 15 ani de cand traiesti in desfranare, spurcand patul sotiei tale. De aceea, Dumnezeu a chemat la El pe cei cinci copii ai tai. Aceasta este in primul rand. In al doilea rand, sa nu-i impui fiului tau sa se insoare, ci sa-l lasi sa primeasca calugaria. Si, in al treilea rand, sa nu mai stai de vorba cu ereticii”.

Tatal a ascultat cu atentie si a spus staretului: „Voi implini cuvintele tale pana la sfarsitul vietii”.Batranul calugar s-a rugat lui Dumnezeu, iar a treia zi copilul s-a vindecat. Se pare ca pricina duhovniceasca a bolii copilului au fost pacatele grele ale tatalui – desfranarea, educatia gresita data fiului, in urma careia el putea sa cada si sa urmeze calea tatalui,precum si conceptiile anticrestine .

Intr-adevar, nerespectarea de catre parinti a poruncii „sa nu desfranezi” se rasfrange negativ asupra sanatatii urmasilor. Odata, Cuviosul Leonid de la Optina a fost vi­zitat de doi soti care aveau un copil bolnav psihic. Sfantul le-a explicat ca prin aceasta boala Dumnezeu i-a pedepsit pentru neinfranarea lor de la relatiile intime in ajunul marilor sarbatori bisericesti.

La fel, si Cuviosul Serafim de Sarov atentiona ca pentru nerespectarea curatiei dintre soti in timpul posturilor si in zilele de post, li se nasc copii morti. Mai multe femei mor in timpul nasterii din cauza nerespectarii sarbatorilor bisericesti si a duminicilor.

Sa nu uitam ca Sfantul Serafim a spus aceste cuvinte la inceputul secolului al XIX-lea unui tanar care se pregatea sa se casatoreasca. Mirele a venit la Cuviosul din Sarov pentru a primi binecuvantare si, de asemenea, si un sfat. Probabil ca sfantul a intrezarit frica de Dumnezeu si credinta mare a tanarului si de aceea i-a dat o povata ascetica atat de grea.

*[Parerea celor doi mari Batrani este confirmata indirect de faptul ca Biserica Ortodoxa nu savarseste cununii in vremea posturilor, a Saptamanii branzei si a Saptamanii luminate, de la Nasterea pana la Botezul Domnului, in zilele de dinaintea sarbatorilor mari (inclusiv a hramului bisericii parohiei), precum si in ajunul zilelor de miercuri, vineri si duminica de peste an, n.ed.].

Fiind oameni slabi duhovniceste, sa ne amintim dialogul dintre Apostoli si Mantuitor care se refera la porunca „Sa nu desfranezi”:

„Ucenicii I-au zis: Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se insoare. Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat… Cine poate intelege sa inteleaga” (Mt. 19, 10-12).

Sensul acestui raspuns este explicat in „Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”:

“Perpetuarea neamului omenesc este unul din scopurile fundamentale ale intemeierii casatoriei… Refuzul intentionat de a naste copii din sco­puri egoiste depreciaza casatoria si este un pacat. Pe langa aceasta, sotii sunt raspunzatori inaintea lui Dumnezeu pen­tru cresterea copiilor”.

Una din caile de realizare a unei atitudini responsabile in ceea ce priveste nasterea de copii este abtinerea de la relatii sexuale pentru o anumita perioada.

Trebuie amintite cuvintele Apostolului Pavel cand se adreseaza sotilor crestini:

«Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre» (I Cor. 7, 5).

La aceasta hotarare sotii trebuie sa ajunga de comun acord, apeland la sfatul duhovnicului. Cel din urma va lua in considerare conditiile vietii lor, varsta, starea sanatatii, masura maturizarii lor duhovnicesti si altele, facand diferenta dintre cei care «pot pricepe» cerintele infranarii si cei carora «nu le este dat» (Mt. 19, 11), ingrijindu-se, in primul rand, de pastrarea si intarirea familiei. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prin decizia din 28 decembrie 1998, a indicat preotilor care poarta slujirea duhovniceasca «inadmisibilitatea impunerii sau indemnarii credinciosilor, impotriva voii lor, …la refuzul implinirii obligatiilor sotilor» si le-a amintit necesitatea «respectarii neintinarii si atentie mare in discutiile cu credinciosii, in legatura cu anumite aspecte ale vietii lor. »

Din pacate, de cele mai multe ori, din cauza pacatelor parintilor, copiii devin bolnavi psihic si chiar indraciti.Vom da cateva exemple. Intr-o zi, la Avva Amun, care locuia in pustia Nitriei, a fost adus un copil in lanturi. El a fost muscat de un caine turbat si, istovit de dureri insuportabile, s-a muscat pe sine pana la sange. Vazandu-i pe parintii care au venit la el sa ceara ajutor pentru fiul lor, Avva le-a spus:

„De ce ati venit la mine, cerand ceea ce este pes­te puterile mele? Chiar in mainile voastre veti gasi ajutorul necesar. Rasplatiti pe vaduva de la care ati luat pe ascuns boul si astfel fiul vostru se va vindeca”.

cititi continuarea aici- http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/09/09/de-ce-sufera-copiii-despre-pacatele-parintilor-si-bolile-copiilor/