Crestenii care slujesc la doi stapani

Sunt vremuri teribile, multi se ratacesc de la Calea Domnului.

 Cei ce iubesc banii, slava desarta, sunt mandri de ei- acestia nu sunt fii ai lui Hristos, caci slujesc mamonei.

Ai cazut ? Ridica-te ! Striga la Dumnezeu: ,, iarta-ma Doamne, pacatos sunt !

 Iisus Hristos a zis ca nu poate omul sa slujeasca la doi stapani. 

Nu poti sa vii la Sfanta Liturghie si sa vorbesti in timpul slujbei, caci faci pacat mare, hulesti impotriva Duhului Sfant ! 

Nu poti veni parfumata, rujata , in pantaloni, cu capul gol in biserica.

Apoi mai sunt crestini, ce ies din biserica , ca mai spre seara sa ghiceasca in cafea, carti de joc , sa-si afle horoscopul si alte porcarii de genul asta ! 

Nu poti crede in Hristos si in extraterestri si alte civilizatii,a lte culturi pagane (in demoni si teorii demonice ).

Nu poti crede in Hristos si sa asculti muzica cu melodii dracesti (mai ales cu vederi de trupuri goale si alte prostii satanicesti ).

Nu poti sa vezi si sa asculti emisiuni cu hula, instigare la ura, violenta, teribilism, filme de promovare a erotismului/pornografiei, unde se injura si se rade draceste (jocuri video , pamflete ,etc ).

Toate acestea sunt lucrarile satanei, ca sa rupa omul de la fata lui Dumnezeu. Pacat n-ai avea daca nu stii.

- ,,Ai pacatuit ?, bine, te iarta Domnul o data, de o suta de ori, dar daca se pacatuieste la nesfarsit fara nici o osteneala de a se indrepta , in ideea ca Dumnezeu e milostiv si te iarta, ca zici si tu o rugaciune, pai sa stii ca esti mai rau ca fariseul ! Cel ce crede cu adevarat in Domnul va indeplini toate poruncile Lui, fara sa se faleasca sau sa fie mandru de acestea.

Cel ce crede va ajuta la nevoie pe cel sarac, nu va trece pe langa omul sarman, prefacandu-se ca nu-l vede. Cel ce crede il are pe Domnul in el si traieste doar in curatie si binecuvantare, indiferent cate greutati n-ar intampina.

Sunt vremuri teribile, multi se ratacesc de la Calea Domnului.

Da, puterea celui rau e mai mare si mai mare pe zi ce trece si ia cu el (in posesia lui ) tot mai multe suflete, caci bietul om nu stie ca e razboit de vicleanul, cazand in diversele viclenii si amagiri ale diavolului.

Unii vor zice ca traim alte vremuri, ca iata stiinta cate a descoperit, ca unii zboara in cosmos, ca exista smart-phonuri si alte aberatii tehnologice. Da, cum sa nu, atunci cand acesti savanti vor crea un univers, pamantul si aerul , atunci voi zice ca sunt alte vremuri. Iata asa inseala diavolul.

Caci zice Domnul -pamantul si stelele vor trece, insa nu si cuvintele mele !

Pana una alta, tot pe acel pamant calcam pe care a calcat si Iisus, tot aerul acesta il respiram, pe care la respirat si Fiul lui Dumnezeu, privim acelas cer, pe care il privea si Mantuitorul sufletelor noastre, deci,in concluzie- nimic nu e schimbat ! Doar ca exista mai multa prostie si ratacire !

Sfatul meu este - indiferent cat de greu va este si va fi si mai greu, ramaneti statornici in credinta (cei ce ati mai ramas ! ) .

Cartile Sfintilor Parinti, Sfanta Scriptura sa va fie perna de odihna a capului noapte de noapte,tineti-va de sfatul duhovnicului vostru intru toate, si rostiti neincetat Rugaciunea lui Iisus, cu ea sa va trezici si cu ea sa atipiti ! 

Milostenia va aduce mila Domnului peste voi, si chiar daca o sa cadeti, va avea grija Domnul sa va ridice numaidecat ! Da, milostenia si smerenia !

DESPRE SMERENIE 

- dialog cu Parintele Arsenie Papacioc



Cuvintele Mântuitorului: "Fericiti cei săraci cu duhul, căci acelora este împărătia cerurilor", au legătură cu smerenia?
- Chiar despre ei vorbeste! Fericiti cei smeriti! Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îsi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de către toată lumea. Stiti dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar si în mânăstire si în lume? Oamenii care duc o viată ascunsă, sufletească, duhovni cească, dar în rest, săracii, duc o viată de sărăcie.
Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucurestilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Si mergea înfăsurat cu cârpe la picioare căci nu avea încăltăminte. Si râdeau copiii de el. Copii neastâmpărati, mă rog. Si, într-o zi el, păzind vitele, a călcat pe un cuib de pasăre si a omorât puii, fără să vrea. Si, sigur, i-a părut foarte rău si si-a pedepsit piciorul ăla, să nu-l mai învelească nici cu cârpele alea. Vezi, câtă tărie câtă dorintă de a fi omul lui Dumnezeu? Era sărac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu.
Chiar acum am avut Evanghelia cu săracul Lazăr si bogatul. Vă închipuiti ce „fericire" era! Si omul acesta, Lazăr, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientă numai suferinta: Nu cârtea! Pentru că lor, celor în suferintă Dum nezeu le dă harul să creadă, să fie ostasi ai lui Hristos.
Ai putinta, acolo unde vrei, dar nu poti să ajuti, să te rogi. Esti în tramvai si vezi un bătrân cersetor si n-ai ce să-i dai. Poti, totusi, să zici: „Doamne, miluieste-l si pe el!"
Asta-i situatia. Este o foarte mare greseală să nu dai si pentru altii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiti. Să stiti, milă e toată Scriptura. Milă e toată Scriptura! Ce greseală mare este,căci sunt atâtia oameni care, oricum, întind mâna. Fratilor să nu lăsati mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.
Cam cum ati vedea legătura dintre nevointele trupului si smerenie?
- Fratilor, trupul nu trebuie condamnat. L-a făcut un mare mester si trebuie păstrat. Noi condamnăm împătimirea. Si nici nu punem problema iertării. Intâi punem problema vindecării. Iertarea vine de la sine. Deci, nu avem nimic cu trupul. Chiar dorim foarte mult să-l mentinem, ca să se poată mântui si el.
Uite, să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar sa nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mânăstire, cum obisnuieste lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mânăstire. A avut un Duh, care a lucrat si care ajuta atât de mult neamul omenesc. Si staretul i-a spus: „Ce cauti aici, la poartă?" „Am venit si eu aici, să mă fac călugăr". „Aici sunt oameni smeriti. Tu nu vezi că esti mândru?" Iar el, săracul, nici nu stia ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. „Da, dar mă fac si eu călugăr".
„Nu. Aici sunt oameni smeriti. Nu se poate. Tu esti mândru". El, săracul, insista. Staretul zice: „Bine, stai aici la poartă si cine intră, să-i zici: ŤBinecuvântati-mă pe mine, că sunt mândruť. Si cine iese, să-i zici tot asa". Si l-a tinut acolo sapte ani. Sapte ani. Ii dădea să mănânce, dar nu l-a făcut decât să se smerească. Iar el a fost sincer, că sincer venise la mânăstire, si i-a spus staretului: „Iertati-mă pe mine, că sunt mândru!" „Blago sloviti, că sunt mândru!" Asta era toată ascultarea. Si el o făcea cu toată inima. Si s-a sfintit.
Deci, repet, nu condamnăm trupul. Ii dăm ce-i trebuie. Insă nu lăsăm necondamnată nepătimirea trupului. Trupul nostru se împătimeste în fel de fel de păcate. Si atunci trebuie vindecat. Cu orice chip.
Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?
- Fratii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat si Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viată bună ca să meriti într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar Si sunt sfinti. Dar si-au revenit, s-au căit amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită si înfrântă, mare e mila Lui.
Eu am fost - iertati-mă că vă fac o confidentă eram în pădure, în pustie, si am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Si încercam un act de smerenie în fata lui Dumnezeu, că "sunt nimic"... In sfârsit, mă fortam. Si-am fost eliberat Si am zis- citind din Vietile Sfintilor -, am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate lupii: Mare mai e un om smerit în fata lui Dumnezeu! M-am mcurajat foarte mult si am văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea decât mai putin smerit decât toti oamenii de pe lumea asta.
Unii Sfinti Părinti consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Ati putea să ne spuneti care sunt criteriile de apreciere?
- De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzati, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu si dragostea gustă din Dumnezeu!" Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia destul este smerenie. Singura cale este smerenia.
Am fost prin Grecia la o mânăstire si o călugărită m-a rugat să scriu ceva pe o vedere. Si am scris asa: „Singură smerenia". Si a înteles imediat - îi traducea cineva. Si a căzut imediat în genunchi. Căci si-a dat seama de importanta smereniei. Si ele stiau că, într-adevăr, aceasta este calea. S-a smerit Hristos, Care e Dumnezeu, Care e Stăpân, Care ne tine cu dragostea Lui pe toti si lumea si firele de iarbă. S-a smerit Hristos si noi să nu fim smeriti? Ce ziceti?
Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxă si la alte confesiuni?
- Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credintă? Există un singur adevăr de credintă: adevărul ortodox! Crezul! Si dacă esti ortodox, respecti Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie si tu.
Dar dacă există un imbold interior de a căuta si într-o parte si în alta?
- Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Dacă esti ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!... Domnilor, s-au facut Sinoade; Sinoade ecumenice si Sinoade locale si apostolice. Si au condamnat cu anatematizări pentru un singur motiv de credintă, de adevăr de credintă - cum au fost Sinoadele de la cel de la Niceea, la anul 325, până la anul 787. Si pentru un singur lucru, dacă nu credeau în Maica Domnului că e 0EOTOKOS, adică Născătoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei.
Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au făcut aceste Sinoade ecumenice si o multime de alte Sinoade locale. Si atunci ce lipsuri a găsit cineva în Ortodoxie, de se duce si în altă parte? Atunci nu e ortodox! Si noi nu stăm de vorbă, nu facem catehizări aici. E o greseală! Să se tină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!... Dumnezeu e bogat! Ne asteaptă!... Ne asteaptă să cerem. Dar să-L recunoastem pe El, că El este Cel Ce este!
In cei 14 ani de temnită grea, la Aiud, ati avut bucurii duhovnicesti? De ce ati fost închis?
- A fost extraordinar. Am iesit foarte folositi. Temnita în sine e o mare nevointă.
Ultima dată am fost condamnat pentru 40 de ani, mai ales pentru că am făcut parte din „Rugul Aprins" de la Antim. Era o miscare de reînnoire a vietii duhovnicesti. Si n-aveau cum să ne condamne, asa că ne-au condamnat ca organizatie subversivă. A durat 90 de zile ancheta si a fost foarte nesuferită.
Si erau fel de fel de oameni, adunati din toatâ lumea. In sfârsit, lucrul ăsta îl stiti, nu e nevoie să vi-l spun eu. Ei, această temnită era suficientă, era destul ca să te smerească. Pentru că, domnilor, abia îti mai tineai sufletul. Dar stiai că suferinta aceasta este pentru marele Adevăr, pentru că se punea problema să-ti slutească ideile si sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru că îi înfrângeai, pentru că nu acceptai, pentru că erai un mare erou să spui: „Domnule, nu primesc acest lucru!", te costa viata.
Am fost chemat, eu personal, de un colonel că erau la Aiud 10 colonei. Aveam un nume să zicem, pe acolo, că eram si preot si călugăr. Eram în haine de puscărias, smerit, să zic asa, smerit cel putin în formă, si mă întreba colonelul să-i explic că există Dumnezeu. Zic: „Da, domnule colonel, existenta noastră, suflarea noastră, inteligenta, ratiunea, dovedesc aceasta", am început să-i explic. „Astea-s făcute de un mare Mester. Nu-s făcute la întâmplare. Sau cine le-a făcut?" Si am continuat să-i explic: „S-au făcut atâtea semne, a venit Hristos, a înviat... Dar dumnea voastră de ce nu credeti?" Era o mare îndrăzneală la mine să-l întreb lucrul ăsta. Dar a trebuit să-mi apăr adevărul. Zice: „Războiul care s-a dus în Rusia, care a fost în numele Crucii, m-a convins că nu există Dumnezeu". „Ce în numele Crucii domnule! Nebunul ăla de Hitler a vrut să cucerească Rusia si a crezut că rusii o să-l lase". Si îi zic: „Bine. Dar înainte de războiul ăsta de ce nu credeati?" Si m-a întrebat: „Care ti-e ultimul argument?" „Sunt gata să mor, domnule. Dar am văzut că n-am cu cine", i-am spus. Si a început să urle: „Luati-l! Luati-l!"
Ce personalităti ati cunoscut?
- Vă mărturisesc drept, iertati-mă că vă spun orice detinut era o mare personalitate. Pentru că omul ăsta reprezenta ceva în suferintele lui acolo. Rezista ani de zile. Clipă de clipă, ceas de ceas zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Ani si ani. Si era o mare personalitate Acolo era o nivelare, nu se punea problema de exceptii. Cel mai bun era cel care era cel mai prezent, în inima lui. Că erau suferinte foarte mari. M-a impresionat unul din ei, săracul, care uitase cum o cheamă pe sotia lui. Pentru că înceta memoria din cauza marii slăbiciuni. Si nu stia cum o cheamă. Acolo sotiile erau atât de divinizate si de poetizate... Dati-vă seama! Sigur, orice ins era o personalitate. Am cUnoscut, sigur că da. Am stat cu fel de fel de oameni. Am stat si cu Nae lonescu, am stat si cu Nichifor Crainic, am stat si cu Gane. Si ne perindam. Bineînteles că eram tinuti strâns, strasnic. Câte doi, câte trei. Ne schimbau.
Este pustnicia un model spre desăvârsire?
Care a fost motivatia interioară a sfintiei voastre pentru care v-ati retras în pustie?
- Sigur că pustia este un model. Aici te rogi în libertate, vă dati seama, în fosnetul frunzelor copacilor, în urletul vulpilor, în urletul lupilor...
Am stat pustnic aproape doi ani. Motivul interior era tot o cunoastere a lucrurilor si, mai bine zis, o evlavie. Am avut o evlavie. Insă să stiti că eram mai mult pentru o viată de obste decât pentru o viată de pustie.
Si acum să vă dau un exemplu: doi insi, bine intentionati, au plecat. Unul la mânăstire si altul în pustie. Si ei s-au iubit în lume, s-au pretuit ca prieteni. Si unul s-a dus în pustie si unul în obste. Amândoi au fost cinstiti. Cel din pustie a venit să facă o vizită la mânăstire fratelui care era ascultător, în ascultare. Si staretul, un om al lui Dumnezeu, le-a dat voie să se plimbe prin pădure, să-si destindă sufletul. Asta e foarte important, să stiti. Si au dat de un mort. Si a zis cel din pustie: „Hai să ne rugăm să învieze". Si s-au rugat. Si a înviat mortul. Si a zis cel din pustie în sinea lui: „Pentru rugăciunile mele a înviat mortul". Că el trăise în pustie. Celălalt nu si-a pus problema. S-a rugat si atât. Si au plecat la mânăstire. Si cum s-au dus la mânăstire, staretul îi spune repede ascultătorului: „Fugi repede, dincolo de fluviul acela". Că era un fluviu mare acolo. Si nu barcă, nu scândură, nu copac... Ăsta a fugit si un crocodil l-a luat pe spate si l-a dus dincolo. Si a zis staretul celuilalt: „Vezi, pentru rugăciunile cui a înviat mortul?"
Adică vreau să vă spun că viata de obste cu tăierea voii este o foarte mare lucrare în creatia lui Dumnezeu, cu numele de monahism. Este cel mai important lucru în creatia pământească a lui Dumnezeu. Vă spun încă o dată, e foarte greu să încrucisezi cuvinte filosofice ca să vorbesti de el. El nu e o discutie, el e o trăire. Niciodată n-ai să poti explica de ce e gustul ăsta asa si celălalt asa. Il simti, îl trăiesti, dar nu-l explici.
Smerenia vine înainte sau după pocăintă?
- Fără discutie că smerenia trebuie să fi existat mai întâi. Gândul fmmos de a sluji lui Dumnezeu, de a se dărui lui Dumnezeu. Au existat si una si alta, a existat smerenia, care s-a înmultit în inima si în sufletul tău, iar viata de nevointă o faci pentru că ăsta e programul zilei si ajută pocăintei.
Smerenia e sângele vietii. Nu te poti mântui fără ea. Poti să faci metanii, să cari pământ, să te nevoiesti, dar smerenia există. Nu exclude.
Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune?
- Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.
Eu personal nu sunt pentru rugâciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.
Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poti face. Dar dacă se face o rugâciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii din inimă si se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l tină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceti să spun că orice clipă poate sâ fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face asa: „Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Asa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minti ascutite. "Nu tot cel ce zice „Doamne, Doamne" va intra în împărătia Mea!" Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu.

Deci, o viată continuă de prezentă duhovnicească înseamnă un om mai înduhovnicit. Pentru că dacă te rogi, esti mereu prezent. Rugăciunea să zicem - tipicală poti lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă?
Vedeti, nu trebuie renuntat la ele, dar să nu fie singura treabă duhovnicească, singura rugăciune. Dacă ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostintă, pentru a se întelege, pentru că lucrul ăsta e mai putin discutat, e prezenta inimii continuă. Si te rogi. Pentru că se rugau sfintii si stăteau în genunchi până se făcea dimineată si apărea soarele. Si la răsărit tot în genunchi erau.
Asta nu înseamnă că noi, nefiind ca ei, nu trebuie să ne rugăm. Dar era o stare de continuă prezentă.
Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?
- Intr-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discutia despre rugăciune este neavenită, pentru că se rationalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă si să zică. 0 rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.
Se constată o limpezire imediată, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului si al pământului. Trebuie să se obisnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează si face orice pentru om. "Fără de Mine nu puteti face nimic." Mai mult: "Nu se miscă fir de păr fără voia Mea." Vă dati seama cât de mult ne apără.
Tineti-vă de Biserică, dragii mei! Si puteti să ziceti rugăciunea aceasta a mintii din inimâ. Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-vă, nu vă descurajati.

Iubiti mult! Hristos vă porunceste! 


https://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_smerenie.htm

Pacatul Mandriei- sursa tuturor nenorocirilor 

 Biserica creștină a stabilit șapte păcate capitale: mândria, desfrânarea, lăcomia de mâncare, băutură, iubirea de arginți, invidia (pizmă), mânia și lenea. Mândria izvorăşte din inima omului (Marcu 7, 21-22), este preţuirea de sine peste masură şi atitudinea de superioritate sau de dispret faţă de ceilalţi oameni. 

Deoarece prin mândrie au căzut atât îngerii cei răi, cât şi cei dintâi oameni, mândria este privită ca începutul păcatului. 

Nu este credincios care să nu fie ispitit de acest păcat. Însuşi Mântuitorul a fost ispitit spre acest păcat de către diavol, la începutul lucrării Sale în lume (Matei 4, 8-9). “Mândria, mama relelor, care şi pe diavol l-a făcut diavol, cu toate că nu era aşa mai înainte." (Tâlcuiri la Epistola a doua către Corinteni)

“Rădăcina, izvorul şi maica oricărui păcat este mândria. Din pricina ei omul a pierdut viaţa fericită a raiului. Din pricina ei şi diavolul, care l-a înşelat pe Adam, şi-a pierdut rangul ceresc de înger." ( Problemele vieţii, p. 34)


Cum putem lupta cu pacatul mandriei ?

Prin smerenie, prin ascultare; oprește-te de la a vorbi de rău, de la a contrazice pe cineva. De aici se începe lupta. Azi un pic, mâine un pic, pentru că degeaba pleci capul, degeaba faci alte lucruri, dacă în toate îți faci voia.

Dacă încerci cu orice chip să convingi pe celălalt că tu ai dreptate, niciodată nu te vei izbăvi de mândrie, tot prin înfrânarea gurii.

 Sfântul Apostol Iacob spune: Bărbatul care își înfrânează limba este bărbat desăvârșit că își va înfrâna toate simțurile sale. 

Cine se va înfrâna pe sine în vorbă cu aproapele său, nu se va înălța asupra lui, nu va ține să-l contrazică, nu va ține să-l convingă de nu știu care lucruri, nu va ține să iasă întotdeauna pe a lui, că el are ideea cea mai dreaptă, cea mai bună.

Postul negru vinerea si miercurea, rostirea neincetata a Rugaciunii lui Iisus, milostenia si infranarea de la toate poftele si patimile ne va elibera de acest duh rau, ce ne indeamna la hula,ura, pizma, nemilostenie, osandire a aproapelui, etc.

“Mândria nu este altceva decât pervertirea sufletului şi boală grea, care se naşte din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume este cel mândru."

“Oamenii mândri ce se cred înțelepți” Solomon ne atrage atenția să nu ne socotim înțelepți și să nu ne bizuim pe înțelepciunea noastră, ci să ne temem de Domnul și să ne abatem de la rău. 

Omul bogat este unul dintre aceia care cred că sunt înțelepți; pe acesta săracul priceput îl cercetează, arată același Solomon.

 În general putem să tragem nădejde de îndreptare mai mult de la un nesăbuit decât de la unul care se crede înțelept, ne previne Solomon. 

Proorocul Ieremia spune că e bine ca înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că-l cunoaște pe Dumnezeu, care face milă, judecată și dreptate pe pământ, căci în aceasta găsește plăcere Dumnezeu.

“Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri”

 În „Levitic” Dumnezeu îi avertizează pe copiii lui Israel că va frânge mândria puterii lor. Solomon ne încredințează că Dumnezeu surpă casa celor mândri, dar întărește hotarul văduvei și că își va bate joc de cei batjocoritori în timp ce celor smeriți le va da har. Psalmistul știe că Dumnezeu mântuiește poporul care se smerește și smerește privirile trufașe și îi sfătuiește pe cei lăudăroși să nu mai vorbească cu atâta trufie pentru că Dumnezeu mustră pe cei îngâmfați care au rătăcit de la poruncile lui Dumnezeu, pedepsește aspru pe cei mândri și frânge mândria domnitorilor. ]
Ana, una din soțiile lui Elcana, necăjită de Penina pentru că era stearpă, își varsă sufletul înaintea Domnului recunoscând că Dumnezeu smerește și Dumnezeu înalță și până la urmă capătă rod, născându-l pe Samuel, care avea să devină un mare judecător, care a domnit cu dreptate peste Israel David, rugându-se Domnului, spune:„Tu mântuiești pe poporul care se smerește, și cu privirea Ta, scobori pe cei mândri”. Fecioara Maria, în discuția pe care o are cu Elisabeta, ruda sa și mama lui Ioan Botezătorul spune: „Dumnezeu a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile, pe cari le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i -a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i -a scos afară cu mâinile goale”. Isus a criticat slava deșartă după care umblau cărturarii și fariseii; aceștia umblau după locurile dintâi la ospețe, și după scaunele dintâi în sinagogi; le placea să le facă oamenii plecăciuni prin piețe, și să le zică: „Rabi! Rabi!”. Iisus le-a amintit că numai Unul este învățătorul și că oricine se va înălța, va fi smerit; și oricine se va smeri, va fi înălțat, lucru aplicabil chiar la o masă, unde este bine să fim mutați de gazdă mai sus în loc să fim izgoniți în mod rușinos de pe locurile cele dintâi dacă se întâmplă să vină cineva mai cu vază. Apostolul Petru le spune preoților să se îmbrace cu smerenie, amintindu-le că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har, și numai în acest fel, smerindu-se sub mâna tare a lui Dumnezeu, ei vor fi înălțați la vremea potrivită. Apostolul Iacob arată că Duhul pe care l-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine și că în schimb, ne dă un har și mai mare și că de aceea spune Scriptura:„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți”

“Mândria este rădăcina păcatelor mari”


Psalmistul arată că mândria este rădăcina marilor încălcări de lege. Cine este smerit nu poate fi ucigaș (căci nu e lacom după bani și nu poate fi foarte gelos), nu e lacom de mâncare, băutură, bani, hoț sau pizmaș (căci se mulțumește cu ce dă Dumnezeu), nu este mânios (căci nu se consideră cel mai important), nu este desfrânat (căci el este ...continuare - http://www.bisericasfantulstefancelmare.com/buletin/pacatulmandrie.pdf

Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 61