Cel ce are poruncile Mele si le pazeste,acela este care Ma iubeste;iar cel ce Ma iubeste pe mine,va fi iubit de Tatal Meu si-l voi iubi si eu,si Ma voi arata lui.Pe voi lumea nu poate sa va urasca,dar pe Mine Ma uraste,pentru ca Eu marturisesc despre ea ca lucrurile ei sunt rele..Cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele,in neamul acesta desfranat si pacatos,si Fiul Omului Se va rusina de el,cand va veni intru slava Tatalui sau cu sfintii ingeri.Cel ce este credincios in foarte putin,si in mult e credincios;si cel ce este nedrept in foarte putin,si in mult e nedrept..

(Domnul nostru Iisus Hristos)



Sfaturile care-i privesc pe tineri din Vechiul Testament nu sunt foarte multe, dar concizia și profunzimea lor nu pot fi puse la îndoială absolut deloc. Adesea, regăsim într-o singură frază din Sfânta Scriptură mai multă înțelepciune decât în multe tratate dedicate educării și cunoașterii tinerilor. Am putea spune că, astfel, ni se deschid în fața ochilor direcțiile principale pe care trebuie să le urmăm atunci când suntem tineri pentru a ne desăvârși maturizarea, dar și acțiunile pe care trebuie să le întreprindă cei avizați, fie că vorbim de părinți, profesori sau cunoscuți pentru a-i ajuta pe cei tineri să progreseze sufletește.

Pentru fiecare persoană, fie aceasta tânără său bătrână, singura cale de progres sufletesc și de maturizare afectivă și intelectuală constă în păzirea poruncilor lui Dumnezeu sintetizate, precum știm, în porunca iubirii. Mărturia aceasta apare foarte clar în Psalmi, unde ni se spune: „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Psalmi 118, 9) sau „Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat” (Psalmi 118, 141). Însă pentru ca poruncile Domnului să fie împlinite, trebuie să le cunoaștem în amănunt, iar acest lucru este subliniat cu atenție de începutul Pildelor regelui Solomon, unde ni se spun următoarele: „Pildele lui Solomon, fiul lui David, folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire, pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr cunoştinţă şi bună cugetare” (Pilde 1, 1-4). De nimic nu au nevoie tinerii mai mult decât de cunoștință, de această acumulare continuă, nu doar de informații și diverse date, ci de acele principii și elemente substanțiale care le vor călăuzi mai târziu gândirea, apoi faptele, iar, în cele din urmă, obiceiurile ce țin de caracter. Dacă aceste principii călăuzitoare născute din experiența vieții și din lecturile și informațiile acumulate nu sunt conforme cu legea lui Dumnezeu, ele îi vor conduce pe tineri pe căi greșite, oricât de bune ar fi intențiile lor.
Lipsa de principii generează apariția patimilor

Așa se ajunge la cuvântul spus de prorocul Isaia: „În popor se vor strâmtora unul pe altul şi fiecare va împila pe aproapele său; cel tânăr se va purta obraznic cu cel bătrân şi cel de neam rău cu cel de neam bun” (Isaia 3, 5). Acest fapt poate fi constatat nu doar în societatea noastră, ci și în societățile țărilor occidentale, unde numărul tinerilor care consumă droguri și alcool și care duc o viață promiscuă este într-o creștere alarmantă. Este clar că simpla educație oferită la școală nu poate fi suficientă pentru a-i determina să ducă o viață curată din punct de vedere spiritual. Puterea exemplului, viața sfântă, călăuzirea oferită de Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, dar, mai ales, de un preot duhovnic sunt absolut necesare pentru fiecare tânăr în vederea asigurării formării sale sufletești curate. Altfel, locul principiilor călăuzitoare corecte va fi luat de confuzia generată de patimi. Tinerii se vor simți turbulenți, doritori să distrugă, să se risipească într-o viață dezordonată și, mai târziu, singura lor maturizare emoțională va consta în lipsa de scrupule. Când nu te guvernează nici o lege morală nu vei aplica și nici nu vei respecta vreuna doar pentru că societatea o face, ci te vei simți ispitit să le încalci în mod continuu. De aceea, regăsim în Sfânta Scriptură un sfat foarte bun dat de regele Solomon: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6). Această deprindere nu trebuie impusă forțat, ci cu multă blândețe și răbdare de toți factorii formatori ai tinerilor. Este clar că în lipsa acestor două virtuți ale adulților, tinerii se vor răzvrăti și vor pune sub semnul întrebării atât autoritatea parentală, cât și, mai ales, pe cea a profesorilor. Ce mai poate fi făcut în acest caz? Să o luăm de la capăt și să facem ceea ce trebuie de la zero. Nu doar tinerii greșesc, câteodată mândria adultă întunecă și cea mai bună experiență de viață și îi transformă pe părinți și profesori în modele false pe care tinerii le deconspiră imediat și le resping, dezgustați de ipocrizia care caracterizează actele adulților în raport cu ei. Însă și tinerii nu trebuie să devină lipsiți de bună-cuviință chiar dacă au dreptate.
Buna-cuviință, comportament perpetuu

Cine nu învață să fie politicos de mic, nu va reuși să o facă nici mai târziu decât într-o măsură limitată. Desigur, aceasta nu înseamnă că tinerii și copiii trebuie transformați într-un fel de marionete bipede gata în per­manență să se comporte perfect, mai ales dacă în jurul lor adulții dau dovadă de scăpări mari din acest punct de vedere. Însă ei au nevoie să fie învățați că există anumite limite comportamentale peste care nu trebuie să treacă. Să ne uităm la cazul prorocului Ieremia, care, atunci când a fost trimis să vestească pustiirea Ierusalimului, deși foarte tânăr, i-a răspuns Domnului astfel: „«O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr». Domnul însă mi-a zis: «Să nu zici: Sunt încă tânăr; căci la câţi te voi trimite, la toţi vei merge şi tot ce-ţi voi porunci vei spune»” (Ieremia 1, 6-7). În egală măsură regăsim util aici și sfatul lui Isus, fiul lui Sirah: „Grăieşte, tânărule, când ai nevoie; însă după ce de două-trei ori te va întreba. Strânge-ţi cuvântul; cu puţine spune multe; fii ca unul care ştie, clar care tace. Între cei mai mari nu te face ca şi cum ai fi asemenea lor şi, altul grăind, nu vorbi multe” (Ecclesiasticul 32, 8-10). Comportamentul politicos la masă, vorba spusă clar și concis, respectul față de cei mai în vârstă sunt elemente de bază pe care fiecare tânăr trebuie să le deprindă pentru a deveni, într-o bună zi, el însuși un om respectat și respectabil nu doar datorită funcției pe care o are, ci datorită comportamentului onest și cuviincios. Toate acestea, însă, nu trebuie transformate în ceva forțat, ci, păstrând un ritm firesc, într-o veritabilă conduită comportamentală care să ne înso­țească permanent în viață. În concluzie, reiterăm aici un pasaj ceva mai amplu al regelui Solomon în care ni se spun următoarele: „Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune” (Ecclesiastul 11, 9). Prin urmare, nu tot ceea ce ne dorim atunci când suntem tineri este îngăduit. Cu toate că, așa cum ne spune tot regele Solomon: „Faima celor tineri este puterea lor şi podoaba celor bătrâni părul lor cărunt” (Pilde 20, 29), această „putere” nu trebuie transformată în beție, în desfrâu și angoasă, ci în acea dorință de a sluji lui Dumnezeu cu pace, răbdare și de a ne ruga permanent ca Domnul să ne dea înțelepciune și bună-cuviință în tot ceea ce facem, astfel încât să ne dezvoltăm armonios su­fletește și să îi bucurăm pe părinții și profesorii noștri.

http://ziarullumina.ro

Parintele Iustin Parvu

 ,,Fără smerenie nu ne putem mântui.”

[...]  şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastra izbăvire – rugăciunea din inimă.

 Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. 

Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns.

 Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii.

 Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. 

Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă.

 Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău.

 Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău.

 Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele.

 Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! 

Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia şi nepăsarea noastră fără pocăinţă, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării.

 Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!

 Vom avea nevoie să învăţăm rugăciunea lăuntrică, să ne putem stăpâni în aceste situaţii şi să nu ne părăsească harul lui Dumnezeu.

 Ei asta şi urmăresc – instaurarea anarhiei, ca astfel să ia amploare ura şi dezbinarea între oameni, până şi între creştini.

 Să ştiţi că întotdeauna bolile şi necazurile sunt consecinţa păcatului, de sus până jos.

 Fiecare este pedepsit de Dumnezeu după răspunderea pe care o are – mică sau mare. 

Când am conştientizat că pentru păcatele mele sufăr, atunci m-a şi ridicat Dumnezeu.

 Toate sunt spre smerenia şi mântuirea noastră.

 Fără smerenie nu ne putem mântui.”

Nu ne-a mai rămas decât să plângem şi să ne rugăm. 

Nimic n-a mai rămas, că nimeni nu mai e cu noi. 

Toată lumea aceasta păgână este împotriva vieţii noastre creştine. Aici este marea dramă – că lumea s-a păgânizat.

Ortodoxia este marea otravă pentru ei. E ca şi cum un iepure ar trebui să înghită o cămilă, cam aşa ne suportă ei.

Suntem puţini, dar lor le e frică. Vrăjmaşul întotdeauna se teme de smerenie. Şi diavolii ziceau Sfântului Antonie cel Mare: „şi noi postim şi noi priveghem”. „Da, dar nu ştiţi să vă smeriţi”.

Aşa că noi să stăm pe linia aceasta a Ortodoxiei cât mai apropiată, adică să faci din diavol – înger. Acesta este scopul adevărat al ortodoxului: să faci din tâlhar – mucenic.

Pr. Justin Pârvu

sursa  http://manastirea.petru-voda.ro/tag/smerenie/

De va folosi omul rau libertatea sa ...

Oamenii au fost ispititi chiar in rai si inselati de diavolul .De atunci firea noastra cea stricata, care a cazut din ascultarea Ziditorului ei, a fost pururea ispitita de diavolul spre incercarea credintei celor inselati

Omului insa i s-a dat putere de a se impotrivi ispitelor diavolesti si de a le invinge .
Dumnezeu l-a facut pe om cu voie libera, de sine stapanitor si l-a lasat pe el in mana sfatului sau.

De va vrea; omul poate sa tina credinta si poruncile lui Dumnezeu si sa faca cele placute Lui .
De va intrebuinta omul bine libertatea sa spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu si toata fapta buna, primeste de la El cununa si mantuirea sufletului sau, dupa cuvantul psalmistului : " Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dansul"
Iar de va folosi omul rau libertatea sa spre lucrarea pacatelor, va auzi de la Dumnezeu infricosatele cuvinte : " Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic cal este gatit diavolilor si ingerilor lui" .
Iata deci cat de mare rol au ispitele in viata crestinilor.
Ca fara ispite si fara lupta cu diavolul, cu pacatul, nu ne putem mantui, ca nu avem pentru ce primi cununa si odihna vesnica in Imparatia cerurilor.

Omul a fost creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa .
Adam este nenascut, caci este plasmuit de Dumnezeu (Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, pag. 25).
Eva este purceasa din coasta lui Adam, caci ea nu a fost nascuta .
De asemenea, Dumnezeu este facatorul ingerilor.
El i-a adus de la neexistenta la existenta si i-a zidit dupa propriul Lui chip, mai inainte de crearea omului. Ingerii au o natura necorporala, un fel de duh si foc imaterial, dupa cum spune dumnezeiescul prooroc David : " Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc " (Psalm 103). 

Prin aceste cuvinte se arata ca ei sunt usori, arzatori, calzi, stralucitori, grabnici spre dorul lui Dumnezeu si slujirea Lui, indreptati spre cele de sus si liberi de orice gand material.
Ingerul este o fiinta spirituala, vesnic miscatoare, libera, necorporala, slujeste lui Dumnezeu cel vesnic si a primit in firea lui nemurirea, dupa har.
Care este insa natura si definitia naturii lui, numai Dumnezeu o stie. Se spune ca este necorporal in raport cu noi, deoarece tot ce se pune in comparatie cu Dumnezeu, singurul fara trup, este corporal si material.

Numai Dumnezeu este in realitate necorporal (Sa se vada pe larg Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, capitolul III, pag. 59, Bucuresti).
Omul, cum am aratat mai sus, a fost creat de Dumnezeu cu mainile Sale din natura vazuta si nevazuta, " dupa chipul si asemanarea Sa" .

Trupul omului a fost facut din pamant, iar sufletul lui, rational si ganditor, Dumnezeu i l-a dat lui Adam prin insuflare. Aceasta numim " chip dumnezeiesc ", caci cuvintele " dupa chipul" indica ratiunea si liberul arbitru, iar cuvintele " dupa asemanare" arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este posibil. Trupul si sufletul au fost facute simultan .

" Dumnezeu a facut pe om nevinovat, drept, virtuos, lipsit de suparare, fara de grija, luminat cu toata virtutea, incarcat cu toate bunatatite, ca o a doua lume, un microcosmos; un alt inger, inchinator compus, vazator al lumii materiale, dar si initiat in lumea spirituala, imparat al celor de pe pamant, dar condus de sus, pamantesc si ceresc, vremelnic si nemuritor, vazut si spiritual, in mijloc intre maretie si smerenie, acelasi si duh si trup; duh din pricina harului, iar trup din pricina mandriei "

[...] Omul se apropie dupa putere de sfintenia ingerului, prin neprihanire, adica sfintenie.
Iar neprihanirea se castiga mai ales prin doua mari virtuti : dragostea si infranarea.
Caci " dragostea omoara in om patimile cele sufletesti, iar infranarea pe cele trupesti "
(Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. II, cap. 64, Suta I-a, pag. 47).
Iarasi zice : " Cel desavarsit in iubire a ajuns la culmea nepatimirii, nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod sau, peste tot, intre barbat si femeie.
Ci ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste, caci nu mai este la el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si intru toti Hristos " Galateni 3,18)

Dumnezeu a facut pe om drept, virtuos, lipsit de intristare, fara de grija, luminat cu toata virtutea si incarcat cu toate bunatatile, ca un pom plin de toate roadele.
Deci un alt inger amestecat, adica compus din trup si suflet. Prin trup se aseamana mai mult cu cei de pe pamant, iar prin suflet, se aseamana cu ingerii.
Termenul final al tainei omului este indumnezeirea sa prin inclinatia catre Dumnezeu.

Omul se indumnezeieste prin participarea sa la iluminarea dumnezeiasca si nu prin transformarea sa in fiiinta dumnezeiasca.
Dumnezeu l-a facut pe om fara de pacat, iar prin vointa, liber.
Spun fara de pacat, nu pentru ca ar fi incapabil de a pacatui, ci pentru ca nu are in firea sa facultatea de a pacatui; ci are mai mult libertatea vointei.

Avea omul in rai puterea sa progreseze in bine, ajutat fiind de darul lui Dumnezeu, dupa cum avea si puterea de a se intoarce de la bine la rau, lucru pe care Dumnezeu il ingaduia pentru motivul ca omul era cu voie libera.

" Nu este virtute aceea care se face prin forta " , spune Sfantul Ioan Damaschinin capitolul XII, Pentru om, pag : 99-101. Iar pricina pentru care omul se zice si " inger amestecat", este mai intai faptul ca in ipostasul lui sunt doua firi : una vazuta si alta nevazuta, asemenea. firii ingeresti.
Si aceasta o arata Sfantul si marele teolog Grigorie care zice : " Trebuia sa se faca o impreunare din cele doua lumi si o dovada a unei intelegeri mai mari si a bogatiei fata de firi, ca sa fie un fel de unire intre natura vazuta si cea nevazuta" (Cuvantul 38 la Teofanic, adica la Nasterea Domnului, Grigorie cel. Mare, 36, col. 321 C).

Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000
sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro