RUGACIUNE CATRE SF. INGER PAZITOR

Pe mine, cel întunecat de păcate, nu mă lepăda de la faţa Ta, Doamne, ci Te rog îndreptează cărările mele spre lumina poruncilor Tale!

Sfinte Înger Păzitor al vieţii mele, roagă-te Lui Iisus Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul! Sfinte Păzitor al meu, cu mine călătoreşti, cu mine locuieşti, dar eu nefiind atent la cele de mântuire, ce iertare voi avea? Stând înaintea Împăratului Atotfăcător, tu, Ajutătorul meu, roagă-te Lui să-mi dea iertare de toate răutăţile mele, să nu ajung la cazne pentru împietrirea şi orbirea mea; că făcându-ţi-se milă de mine suspini cu mâhnire, Îndreptătorul meu!


Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Păzitorul meu, nici un ceas, nici o clipă, nu te-am lăsat să te veseleşti şi să te bucuri de mine, fiind eu pururea stricat cu păcatele! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Pe Cel de necuprins cu mintea, Care S-a arătat Prunc din Tine, Maică Preacurată, pe Acela roagă-L să mă mântuiască!

*****

ROLUL ÎNGERILOR FAŢĂ DE FIECARE CREDINCIOS ÎN PARTE, CA PROTECTORI ŞI ÎNDRUMĂTORI

Slujirea îngerilor în favoarea fiecărui credincios se face evidentă mai întâi prin mijlocirea acestora înaintea lui Dumnezeu pentru cei care le-au fost încredinţaţi spre îndrumare şi protejare(Matei 18, 10; Apoc. 8, 3). Ea se face apoi vadita prin protecţia imediată pe care o conferă prietenia lor. Urmare a acestui fapt, îngerii păzitori întaresc credinţa şi pietatea celui credincios, îl îndrumă pe calea mântuirii îl ocrotesc de răul care s-ar putea abate asupra lui (Matei 2, 1.3, 19) şi-i descoperă lucruri ce se vor întâmpla în viitor (Apoc. 1, 1; 22, 6).

Înzestrat cu raţiune, îngerul păzitor este alături de cel credincios şi-l asistă nu numai ca martor ( I Cor. 4,9), ci îl orientează spre observarea ordinii stabilite de Dumnezeu-Creatorul şi-l scapa de frământările sufleteşti care-i pot tulbura roadele ostenelilor celor mântuitoare. Aşadar, Dumnezeu îi păzeşte pe creştini în toată fiinta lor, direct şi permanent, prin atotputernicia, harul şi purtarea Sa de grijă ( I Petru 5, 7, 10) şi indirect, prin îngerii păzitori.

Tot îngerii păzitori au drept misiune să însoţească şi sufletele celor adormiţi în Domnul la judecata particulară, fapt confirmat de Sfânta Evanghelie: „Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam ” (Luca 16, 22).

Tot Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că îngerii participă intens la bucuria lui Dumnezeu când păcătoşii se convertesc (Luca 15, 10) şi că, deşi nu cunosc data judecăţii din urmă care constituie o taină a lui Dumnezeu Tatăl (Matei 24, 36), vor participa la împlinirea ei (Matei 13, 30).


Misiunea îngerilor în istoria mântuirii, începută în Vechiul Testament şi continuată în Noul Testament, va lua sfârşit odată cu venirea întru slavă a Domnului Iisus Hristos, când va judeca lumea şi când va realiza definitiv Împărăţia lui Dumnezeu. 

În această privinţă, din Noul Testament aflăm clar că, la venirea Sa întru slavă, Domnul nostru Iisus Hristos va fi însoţit de îngeri (Matei 16,27; 25, 31; Marcu 8, 38; Luca 9,26; 1 Tes 4,16; 2 Tes. 1,7; 1 Tim. 5, 21) Îngerii „vor culege din impărătia Lui toate smintelile şi pe cei ce facfaradelegea şi-i vor arunca pe ei în vâpaia focului, … vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni” (Matei H, 41-42, 49-50) şi-l vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru puncte ale orizontului (Matei 24, 31; Apoc. 7, 1). Înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a îngerilor, Dumnezeu Fiul va mărturisi pe cei care L-au mărturisit pe El (Luca 12, 8-9; Apoc. 3, 5).

Rolul îngerilor de vestitori şi slujitori se va face vădit pentru ultima dată în ziua Parusiei. Mesageri ai Domnului, ei anunţă prin cuvinte sau prin semne că pământul şi toate puterile lui trebuie să se supună judecăţii lui Dumnezeu (Apoc. 10,1; 18, 1,21). În ziua judecăţii sau a secerişului de la sfârşitul veacurilor, îngerii sunt secerătorii (Matei 13, 39; Apoc. 14, 15) şi de aceea au misiunea „să binevestească Evanghelia veşnică celor ce locuiesc pe pământ, la tot neamul, seminţia, limba şi poporul” (Apoc. 14,6).

Înainte de aceasta, însă, rolul eshatologic al îngerilor este-prin voia lui Dumnezeu-să anunţe, în general, pedepsele ce vor veni asupra celor păcătoşi, pentru ca ei să se îndrepte (Apoc. cap. 8 şi 9.) Executori ai voii lui Dumnezeu, îngerii vestesc cu sunet de trâmbiţă suferinţele şi pedepsele ce vor veni asupra oamenilor păcătoşi (Apoc. 8, 9; 10, 7; 11, 13; 15,6-8; 16).

După judecata universală, la care îngerii îşi desfăşoară, pentru ultima dată, rolul de apărători ai sufletelor celor credincioşi de pe pământ, Ierusalimul cel ceresc îi adună pentru totdeauna, atât pe aceştia, cât şi pe cei vrednici de mântuire, înaintea lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos (Evrei 12, 22-24). În această cetate cerească, slava lui Dumnezeu va umple viaţa îngerilor şi a drepţilor desăvârşiţi şi ea va fi veşnică, pentru că slava lui Dumnezeu, de altfel, constituie însuşi scopul întregii istorii a mântuirii pe pământ.

https://orthomihail.wordpress.com

PARINTELE CLEOPA ILIE 

Sfat pentru mântuirea sufletului

  
  Să rămâneţi în corabia Bisericii şi să ascultaţi de ea, că Biserica este Trupul Lui Hristos.
 Biserica este mama noastră cea de obşte.
In vremea de Apoi multi se vor rataci, caci duhul antihristic va prinde in mreje pe multi crestini ce nu au un fundament bine inghegat. 
Mintea umana cladita pe afirmatii rationale nu poate face fata ispitelor. 
Credinta nu se intareste la nivel declarativ, ea trebuie pusa in practica zi de zi, adica se cere multa lucrare, adica osteneala. 
Asa precum un student trece prin examene, asa si crestinul care doreste mantuirea trebuie sa lupte cu greutatile si ispitele, insa se cere multa trezvie, intelepciune, cunoastere, indrumare de la duhovnic. Nu poti sa te mantuiesti de unul singur, nu exista asa ceva. 
Duhovnicul are cunoastere de Sus, are putere, el cunoaste caile pe care trebuie sa mergi .

 Prin Biserică intrăm în lume, în viaţă, şi prin ea plecăm din lume, în cealaltă viață, veşnică.

 Noi, creştinii, suntem asemenea unui copac sădit de Dumnezeu. 
Creanga care se rupe din copac moare, nu mai poate fi vie. Aşa şi creştinii care se rup de Biserică mor, nu mai pot avea viaţă, nici mântuire până nu se întorc în sânul Bisericii.

Când mintea omului iscodeşte credinţa şi părăseşte Biserica, în zadar sunt toate faptele bune. Iar unde este unitate şi înţelegere, acolo este mântuire şi Dumnezeu ajută. 


Noi, creştinii, suntem asemenea unui copac sădit de Dumnezeu. Creanga care se rupe din copac moare, nu mai poate fi vie. Aşa şi creştinii care se rup de Biserică mor, nu mai pot avea viaţă, nici mântuire până nu se întorc în sânul Bisericii. 

Mai spun Sfinţii Părinţi că în, vremea de pe urmă, două lucruri vor ajuta Biserica şi pe credincioşi: pustia simţită, adică munţii, peşterile, pădurea; şi pustia gândită, adică păstrarea credinţei în taina inimii.
Sa alergam catre mantuirea, caci vremea e pe sfarsite.
Sa-l cautam pe Hristos. Cel ce-l va gasi in inima sa. va sti acest lucru. 
Sa ne dorim mantuirea. 
Aici. Acum. Sa alergam la duhovnic si la Sfanta Liturghie.

Sfanita Liturghie are caracter si de jertfa si de cina. Prin jertfa liturgica se spala pacatele celor ce se pomenesc si li se scot particele si, totodata, prin aceasta jertfa dumnezeiasca ni se ofera in dar cina Domnului, adica Trupul si Sangele lui Hristos. Cat timp va fi Sfanta Liturghie pe pamant este semn ca inca nu ne-a parasit mila lui Dumnezeu. Iar " cand va inceta jertfa si turnarea " , cum spune la Daniel proorocul, atunci va fi sfarsitul lumii. 
Ca nu armele vor pustii si arde pamantul, ci, cum spune la Pilde, " faradelegea va pustii tot pamantut si va rasturna scaunele celor putemici " . 
In acele zile, trei patimi cumplite vor stapani in lume, simbolizate de numarul apocaliptic 666, si anume : minte fara de judecata, adica plina de iutime, de razbunare si ucidere; pofta fara de minte, adica vor domni pe pamant desfranarea, sodomia si betia; minte plina de imaginatie sau inchipuire pripita adica oamenii vor fi amagiti de tot felul de griji, ganduri, tulburari si patimi, incat nu vor mai avea timp sa se roage, sa citeasca, sa cugete la moarte.


(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 131)

PARINTELE CLEOPA ILIE ,, CINE A FOST NOROC,,

Am vazut pe unele pomelnice pe care le aduceti, ca pomeniti pe dracul Noroc, zicand : " pentru norocul fetei, pentru norocul baiatului, pentru norocul familiei ". Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic ? Voi stiti cine a fost noroc ? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeti ca pana la venirea lui Iisus Hristos, China care se inchina la idoli, India si Japonia si Insula Java si atatea state care se inchina inca la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru si la toti dracii ? Voi stiti ca pana la venirea Domnului, oamenii salbatici si nebuni pentru fiecare pacat aveau un zeu ?

Marte, zeul razboiului. Cand aduceau statuia lui, indata trebuia sa faca razboi sa omoare cat mai multi oameni, ca asa-i placea.

Venera, zeita discordiei. Cand ii aducea statuia, trebuia ca toti sa se sfadeasca si sa se bata, ca asa-i placea zeitei discordiei.

Nemfis, zeita frumusetii. De-acolo ne-au ramas cerceii si podoabele femeiesti. Cand o aducea, ii punea cercei de aur, ii punea in nas verigi de aur, ii punea margele de aur, si toti trebuiau sa fie pudrati, cu zorzoane si cu inele si cu cercei si sa joace in fata ei. Ca asa-i placea zeitei Nemfis.

Apoi Afrodita, zeita desfraului. Ii aducea statuia ei si o trageau intr-o padure deasa si acolo barbatii cu femeile faceau cele mai mari urgii inaintea ei, ca asa ii placea ei, desfraul si urgiile. Era Neptun, zeul apelor, Uranus, zeul pamantului.

Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum ii zicem astazi ? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite.

Ce jertfa primea Noroc ? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme : " Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc ! Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc !..." Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia : " Cumatra iti dai copilul ? " " Il dau, ca sa am noroc ! "

Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti.

Asa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor in fundul iadului ! Acolo stau in vecii vecilor ca au dat jertfa lui Noroc.

Voi nu vedeti ce zice Isaia ? " Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc ". Si voi, crestinilor, scrieti noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare nebunie, mare ratacire ! N-ai pe Dumnezeu ? Pui pe dracul Noroc ?

Numai ce auzi pe betivi la crasma zicand : ,, Hai noroc, cumatre !" Uneori vezi crestini pe drum ca se saluta : " Hai noroc, vecine !". Daca l-ai intreba cine-i Noroc, nu stie, dar stie sa-l pomeneasca.

Mai chemi pe dracul Noroc, dupa atatea mii de ani ? Te inchini la satana ? Zi : " Buna ziua, cumatre ! Buna ziua, vecine ! Buna seara, matusa !" Cand zici, buna ziua, arati ca Dumnezeu e bun.

Va rog sa nu-l mai puneti pe pomelnicele voastre si nici sa nu-l mai pomeniti pe idolul " Noroc "!

Parintele Cleopa Ilie

sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro/

IN ORICE, DAR MAI ALES IN CASATORIE, CERE AJUTOR LA DOMNUL

Dacă vrei să îţi iei femeie, nu alerga la oameni, ci aleargă la Dumnezeu.

Spune-I: „Pe cine vrei Tu, pe aceea să mi-o şi rânduieşti cu Pronia Ta”. Încredinţează-I lucrul acesta lui Dumnezeu, şi El te va răsplăti pentru că I-ai dat o cinstire atât mare.

Cere sfat duhovnicului,nu fa acest pas fara sa cunosti voia Domnului.Da,duhovnicul cunoaste voia Domnului. Si sa nu uiti sa te spovedesti curat si sa ai canonul facut.

                                          Sfantul Ioan Gură de Aur
Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, București, 2011, p. 7

Rugaciune pentru casatorie

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii.

In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.

Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu.


De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea.

La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.

Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.

Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.

Ajuta-ma, Doamne, sa iubesc Biserica, sa starui in rugaciune si sa am ravna pentru implinirea poruncilor Tale. Sa ma spovedesc ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta. Daruieste-mi ca primind dezlegare de pacate sa-mi indrept viata dupa cum Iti este bineplacut Tie.

Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.

Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.

Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea.

Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin.

sursa http://www.crestinortodox.ro

"Nu judeca, ca să nu fii judecat"

  A te socoti drept, justificându-te pe spatele altora, nu e evanghelic. Riscul comiterii zilnice a acestui păcat al judecării celuilalt îi pândeşte în egală măsură şi pe cel bogat, dar şi pe cel sărac, pe cel care vine în mod regulat la biserică sau pe cel care nu vine. 

De aceea, şi complexitatea, şi greutatea evitării lui. Fiecare dintre noi caută o justificare, o motivaţie pentru faptele sale, sau se consolează gândindu-se la păcatele celorlalţi. Trebuie să ne fie clar că pentru toţi există un singur Judecător: Iisus Hristos, şi niciodată nu vom putea obţine mântuirea prin comparaţie.

Greşelile celorlalţi nu ne vor putea face drepţi, constatare la care ajunge şi Sfântul Apostol Pavel atunci când ne îndeamnă: "Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuşi" (Filipeni 2, 3). 

Reflectând asupra textului din Evanghelia de la Matei, "nu judeca, ca să nu fii judecat" (Matei 7, 1), ne dăm seama că ne deranjează şi de multe ori trecem fără să analizăm mai profund ce vrea să ne spună Mântuitorul prin aceste cuvinte. Convinşi că nu judecăm, mărturisim cu mare greutate că facem acest lucru.

Noi credem că vedem realitatea aşa cum este ea şi pe ceilalţi aşa cum sunt ei: un mincinos, un orgolios şi alte multe defecte pe care omul le poate avea, iar părerea noastră, în general, este una superficială: nu se va schimba. Nu mergem până la capătul judecăţii, considerată lucidă şi îndreptăţită.De aceea, este necesar să ne abţinem de la o judecată pripită. Rămânem ipocriţi, sub judecata "clară", care ne surprinde în flagrant atunci când judecăm pe altcineva. Proba este cât se poate de evidentă: eu nu judec, eu constat!

Uneori putem fi chiar sinceri, de aceea Mântuitorul Hristos nu face apel neapărat la voinţa noastră, care nu poate influenţa mereu spiritul de judecată, sau nu face apel la raţiunea noastră, deoarece celălalt poate evolua şi noi nu putem şti acest lucru sau nu ne dăm seama de el.

Hristos face apel la sentimentul dureros al situaţiei în care cineva este judecat. Evanghelia prezintă o realitate, şi aceasta este una alterată, rănită, ca şi viaţa noastră. Dacă noi nu ştim ce înseamnă a fi judecat fără apel, condamnat fără a fi ascultat, eliminat fără a putea explica, atunci cererea lui Hristos rămâne literă moartă. Cuvintele Sale "nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi" sunt o rană, şi nu o dorinţă la care se referă Mântuitorul.

Această cerere aminteşte de obstacolul dorinţei noastre: sentimentul de a judeca, pe care îl avem cu toţii foarte puternic, dar care ne împiedică accesul spre o dorinţă pozitivă, aceea de a nu mai judeca.

Când pretindem că nu ştim ce înseamnă a fi judecat, practic sentimentul a fost înăbuşit, deoarece este prea dureros. Pretindem că nu judecăm, dar suntem lucizi, chiar ne înviorăm atunci când observăm comportamentul celorlalţi.
Or, Hristos a venit pentru a răsturna judecata noastră, pentru a renunţa să-i mai vedem "atât de clar" pe ceilalţi: "Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei care văd, să fie orbi" (Ioan 9, 39). Cu alte cuvinte, cei care pretind că, atunci când îi judecă pe alţii, văd clar, să-şi dea seama că, de fapt, nu văd nimic. Nevoia repetată de a judeca, atunci când suntem conştienţi, poate deveni un lucru foarte dureros, constatat în ultimii ani şi în spaţiul public românesc.

Este de-ajuns să ne simţim bine cu noi înşine şi să nu mai avem nevoie să-l schimbăm pe celălalt. Hristos face apel la cunoaşterea noastră de Dumnezeu şi la raţiune pentru a ne propune un schimb: judecată pentru judecată, condamnare pentru condamnare (Matei 7, 2). Textul de la Matei nu se înscrie în contextul judecăţii viitoare, ci în cel al vieţii cotidiene, în cadrul relaţiilor interpersonale, unde problema reciprocităţii se pune constant.

În contextul trădării şi morţii, în momentul arestării, Iisus îşi îndreaptă cuvintele spre scopul urmărit de Dumnezeu: "Iar acum vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei" (Ioan 17, 13). Dumnezeu vrea să ne protejeze, iar atunci când îi judecăm pe alţii, suntem în pericol.

Iisus se face purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, care ne ştie că suferim înainte ca noi să ne dăm seama. Mântuitorul urmăreşte prin cuvintele Sale să ne elibereze de sentimentul de a judeca şi atunci îndemnul Său capătă o altă dimensiune. El parcă ne-ar zice: dacă vă simţiţi judecaţi şi suferiţi pentru acest lucru, dacă vreţi să vă eliberaţi de aceasta, nu mai judecaţi şi veţi reuşi să vă închideţi rănile şi să vă vindecaţi. În loc ca noi să judecăm pe alţii pentru că ne simţim judecaţi de ei, Fiul lui Dumnezeu ne recomandă: nu judecaţi pe altul înainte ca voi să vă simţiţi judecaţi de el.

Acesta este sensul cuvintelor Sale, iar atunci când vom reuşi să le punem în practică, vom fi eliberaţi, situaţia se va îndrepta spre ieşirea în Dumnezeu. Iisus ne invită să începem să ne vindecăm şi să ne eliberăm de sentimentul atât de puternic al judecăţii celuilalt.

sursa http://ziarullumina.ro